Creatiile userilor - Poezie

nisip

al stelei zenit

Sanul naturii

Printre stropii de ploaie ,

Laconic ma plimb pe strazile goale,

Atata liniste este in jur,

Incat pot sa ascult soaptele liliacului in floare,

Asa de dor imi era de aceasta liniste mortuara!

Si ploaia-si incepe din nou dansul,

Un dans haotic, care-mi bucura ochii,

Imi incanta fiinta,

O ploaie calda, atat de iubita de natura-n susur.

Singur pe niste fluvii betonate,

Intr-un nu stiu ce oras imi tarasc picioarele,

In timp ce splendoarea naturii este-n desfasurare.

Asa liniste m-a cuprins in parcul rozelor tarzii,

Asa-ncantare a pus stapanire pe mine,

Din momentul in care iarba m-a-nvaluit,

Asa tare ma strangea, ca o amanta perfecta,

Si ma fermeca cu miasma-i dulce.

As fi zacut o eternitate in bratele amantei mele,

Daca un tril de pasari nu mi-ar fi tulburat somnul.

Ma simteam atat de bine, atat de inafara timpului,

Incat voiam sa cred ca totul este real,

Si chiar nu mai existau oameni in jur,

Doar natura, singura care sa ma iubeasca,

Care sa ma stranga la pieptu-i cald si linistitor.

Dar curand visul mi s-a spulberat,

Din moment ce am intrat pe bulevard,

Asa as fi vrut sa ma intorc inapoi, in parc,

Si sa pot visa in continuare,

Dar nu credeam ca mai imi este cu putinta.

In drumul meu pavat cu noxe,

Ma gandeam la ceea ce-mi doresc:

Sa fiu cat mai departe de oras,

Si in mijlocul padurii sa pot saruta sanul dulce al naturii,

In sprint de caprior sa-i dezmierd trupul,

Si in umbra brazilor, langa izvor sa-i gust dulceata buzelor,

Si sa simt cum doar ea este singura femeie,

Care ma doreste, ma vrea.

Sopot

Sunt cativa ani,

In unitati umane,

De cand, un sopot,

Mi s/a indus in cale.

O zicere perena,

Ce se emana/n mine,

Mereu mai inaltata,

Spre unduire lina.

Un simbiot capacitiv,

In sinea mea s/a aciuit,

Si cand se lasa a zbura,

Ma simt ca nu/l pot refuza.

Ma poarta/n zarea de clestar,

A unui dincolo-avatar,

Ce vrei tu de la fiinta mea/

Ce vrei oare eu a/ti da?

Nu am nimic de oferit,

Decat un sine nenumit,

Nu am nimica valoros,

Decat ast sine infinit.

Vrei sa/mi pictezi,

Alt fel de/a fi,

Sa canti in mine melodii?

Poftim, serveste tot ce sunt,

Ma fac cu tine legamant,

Dar spune/mi, nu ma refuza,

Ma lasi stapan pe viata mea?

Voi fi marioneta ta,

Sau voi avea alegerea?

Astept degrab raspunsul tau,

Sa stiu de merg pe drumul meu.

Fara vise

Pe drumul cel rece

Pe drumul pustiu

Omul cu chip pamantiu

Nu mai straluce.

Calea către ea

Necontenit în gându-mi

Mai rece mă transform,

În camera întunecată

Cu lacăt mă închid,

Să uit de lumea de afară,

De griji şi de necaz,

Să mă cunosc pe mine

Mai pur şi mai întreg,

Şi să îmi repar rănita

Ce varsă sânge iar.

Şi-mi caut armele

Scăpate în genuni

Să lupt cu chipul fantomatic

Al fetei ce-am iubit.

Şi somn n-am să mai am

Nici poftă de mâncat

Până ce n-am să înlătur

Obsesia pentru ea.

Dar ce cale mai uşoară

Există să înlături

Obsesii ne-mplinite

Decât împlinirea lor?

Dar cum această cale

E mult prea împânzită

Aleg calea exilării

Şi lupta cu ispita.

Aşa că-n temniţa

Cu gânduri înnodate,

De nervii minţii mele

Atârnă poze grele,

Iar eu în torturare

Caut prin adâncuri

Acele instrumente

Cu scop distrugător.

Distrugerea îmi este

O cale spre-a renaste

Cu suflet mai uşor

Şi vis mai plin de dor.

După timp îndelungat

Descopăr cu stupoare

Că nu există arme

Nici moduri de uitare.

Însăşi drumul catre ea

E plin doar de eşecuri.

Aşa c-am să contemplu

Acest nou eşec.

Am dorit-o cu ardoare

Dar tot n-am reuşit,

La ea nu am ajuns

Eşec imi este totul.

Dar poate ca sunt slab

Sau poate ca mi-e teamă

Să calc pe-acea cale

Ce duce către ea.

Dar eu ce simt de fapt

E că nu există şansă

S-ajung la inima

Fiinţei fără suflet.

Dar cum sper eu să învăţ

S-ajung această cale

Cand gândul ei nu îl cunosc

Nu pot a o cunoaşte.

Nici minţi întortocheate

De oameni plini de geniu

N-au cum ca să dezlege

Mintea ei neînţeleasă.

Destul cu cugetarea

Din camera cea rece,

Cunosc acum mai bine

Tot ce mă frământă,

Şi ştiu chiar şi soluţia

Să scap de-astă durere,

E timpul ce se-avântă

Să fugă-n urmă cu amintirea,

Iar eu în timpul ce-o să vină

O alta voi cunoaşte,

Şi tot eu voi căuta

O cale catre noua "ea".

Bravo Puisor

foarte poetic :)

Athmy a scris:

Bravo Puisor

foarte poetic :)

Multumesc mult , sa inteleg ca se simte evolutia si nu am evoluat doar cu numele

Prea tarziu

Atatea-ntrebari m-au urmat

Si nopti nedormite-n suspine

Pe luna din cer am jurat

Sa aflu : de ce ? pentru cine ?

Am pus suferinta deoparte

Prea multa iubire in mine

In suflet,in zambet,in fapte

Dar nu stiu de ce? Pentru cine?

Paduri defrisate-n zadar

In carti ce ma-nvata de bine

Sa-mi dau toata fiinta in dar

Dar nu-mi spun de ce? Pentru cine?

Ce bine era cand gandeam

Sa aflu de ce? Pentru cine ?

In patosul meu nu stiam

Ca nici macar nu intreb bine.

Ca alta era intrebarea

Al carei raspuns l-am aflat

Si-acum ma cuprinde mirarea

Cum totul pe loc s-a-ncheiat...

Sea Eagle a scris:

Multumesc mult , sa inteleg ca se simte evolutia si nu am evoluat doar cu numele

Da Puisor, evoluezi spre bine, fii fara grija :)

Cu drag

Copil

As vrea sa pot sa te ajut

As vrea ca tu sa crezi in mine

Si poate tu ca sa ma placi

Am s-astup si gura lumii.

Tota prostimea ce-i in jur

Nu face bine nimanui

Nici tie om copilaros

Nu-ti este bine-n asta lume.

Nici prietenii nu-s prieteni

Cand ura si prostia fac echipa

Nici cerul nu-i usor de-atins

Cum nu-i usor ca sa pricepi

Ca eu nu pot a mi te scoate

Din asta minte-mbarligata,

Si eu te-ascult dar nu te inteleg,

Te cred dar nu-mi gasesc cuvinte.