Creatiile userilor - Poezie

Dezagregare

La geamuri - iubita
Cântă o doină
Şi toată cetatea
Se-neacă în moină.

Şi urlă copii
De foame - la porţi
Şi trişti - prin noroi
Trec palizi şi morţi.

Şi boala eternă
În oameni a dat...
Şi toate s-au dus
Şi toţi m-au uitat.

Credeam

Credeam că ochiul tău
Va străluci iubito
La fel ca stelele
Ce ard în infinit.

Credeam că gri-ul tău
Va stăpani mereu
Pe sufletul nătâng
Al celui ignorat.

Dar m-ai privit iubito
Cu-n aer de regină
Şi-am realizat c-o stea
Se stinge-n supernovă.

O rugăciune în noapte

Zâmbeşte-mi cum n-ai zâmbit nimănui
Tu - înger păzitor cu ochi căprui!
Primeşte-mă la tine - în casa ta cea mică
Şi din mormântul meu cel negru mă ridică!...
Acoperă-mi fiinţa cu àripile tale!
Călăuzeşte-mi paşii pierduţi - pe-a vieţii cale!
Îmi curăţeşte sufletul de patima murdară
Şi fă din viaţa mea un vis - o primăvară!

Ţi-am rănit vederea ca diavolii deşerţi -
Putea-vei tu vreodată păcatul meu să-l ierţi?!
Putea-vei tu să uiţi de ura ce-am purtat-o
De semeni chinuit - acestei lumi - curato?!

Dar iată: mă auzi... te văd din depărtare
Cum vii cu un sărut - zâmbind - să-mi dai iertare.

Cum să nu fiu trist
Când n-o să mai exist?!
Şi cum să nu plâng
Când voi fi îngropat
Într-un mormânt, în crâng,
Pe veci de toţi uitat
În cimitir la Dric
Şi-apoi nimic 'nainte
Şi-n urma mea nimic -
Doar noaptea din morminte...
Cât te-am iubit, iubito,
Îţi vei aduce-aminte?!

Vid

Între leagăn şi mormânt
Trăiesc prins pe-acest pământ.

De întorc privirea-n spate
Văd numai singurătate.

De mă uit mai sus - un pic -
Nu-i nici soare... nu-i nimic.

Narcoză

- parodie -

Lumea palpita de spaimă -
Eram un rocker plin de faimă:
Cântam pe scenă ca Marilyn -
În jur şampanie şi vin.
Mă adora orice femeie -
Aveam a nemuririi cheie
Şi ah, ce putred de bogat!
Cântam cum nu s-a mai cântat...
În orice ţară aveam fani -
Eram frumos şi plin de bani...
Dar m-am trezit în casă - iar -
Că nu-s decât... un solitar.

Despre o tipă

Eşti visul meu - eşti floarea mea -
Vreau doar să fiu cu tine!
Un înger cu aripi de nea
Şi cu priviri senine.

Iubirea ta de catifea
La pieptul tău mă ţine -
Eşti tot ce-un suflet poate vrea
Când viaţa-i este mult prea grea
Şi zâmbetele prea puţine.

Şi ai venit din cer - de sus -
Durerea să-mi alini
Cu ochii tăi de lacrimi uzi
În care ard lumini.

La poarta cimitirului etern

Vâjâie copacii...
Totu-i ars de foc -
În lacrimi mă înec -
În flăcări mă sufoc.

As vrea să o mai văd
O dată - doar o dată -
O chem cu ochii plânşi,
Dar nimeni nu se-arată.

Fâlfâiri de àripi -
Din ceruri duhul sfânt
În trup de porumbel
Coboară pe pământ.

Un fluture şi el
În faţa mea se-aşează...
E ceaţă peste tot -
Durerea nu-ncetează...

În palme îl culeg -
La pieptul meu îl strâng...
Târziu... Ea nu mai vine -
E noapte,-ncep să plâng...

- Frumoasa mea iubită - cât de mult amar
Am strâns mereu în mine ca să mă iubeşti...
Şi-acum... în urma tututor o să dispar...
Te caut în zadar! Tu nu mai eşti.

Dar iată,-apare-un tânăr
Frumos la-nfăţişare,
Dar de trufie plin
În orice cugetare.

- Iubito, vezi acest pământ?!
Eu l-am făcut şi pot
Să-ntorc al lui destin...
Atât de mult la tine ţin
Că ţi-l dau pe tot!

Iubire solitară

Nu e leac pentru durere -
Nu-i cuvânt pentru tăcere -
Nu-i nimic ce mai poţi face
Unde toate dorm în pace.

Şi nimic să îmi aline
Sufletul însingurat
Şi durerea grea din mine
De când
Îngerul meu blând
M-a uitat.

Cea mai mare bucurie a mea e aceea ca am putut ajunge in sufletul cititorului. Multumesc pentru toate voturile pe care mi le-ati dat la poeziile de pana acum de-a lungul activitatii mele din acest topic! Love you all!

______________________________________

O poezie compusă astă iarnă pe la sfârşitul ei....

Senectute

Pe stradă umbre de trăsuri
Şi-n mine-acelaşi vifor crunt
Venit din margini de păduri...
Nimic... şi plouă mărunt.

Gândindu-mă, din nou, la tine -
În cale, luna, mi se-arată...
Pe lângă-aceleaşi vechi ruine
Mă văd pierdut - ca altădată...

Şi pare că pe-acest pământ
Demult, în viaţă, nu mai sunt...
Pe-o bancă încă te aşteaptă
Un tânăr cu părul cărunt.