stupid_me a scris:Sahul era doar un exemplu de joc .. pentru ca ai nevoie de un joc care sa iti solicite concentrarea puternic. Asa e exercitiul mai eficient. Poti incerca insa chiar si banalul sudoku sau cum am spus, rebus.
nu cred ca de exercitii de concentrare are nevoie, ci din contra, de deconcentrare. m-am recunoscut si eu in ceea ce a descris ea, insa la mine nu sunt asa intense si dese crizele de nervi. de ce crezi ca nu poate dormi din cauza celor mai mici zgomote? pentru ca se concentreaza prea mult pe ele. la fel patesc si eu. de ceva timp si pasul de vanatoare al unei pisici pe covorul moale din camera, ma trezeste din somn. daca rezolv un joc de sudoku, daca ma uit la un film, daca citesc ceva, daca vb cu cineva, sunt asa de concentrata ca nu mai exista altceva decat actiunea pe care o fac in momentul respectiv. sunt momente cand nu am chef deloc de vorba si atunci cand cei din familie incearca exasperati sa ma faca sa vb, ma enervez pt ca au obiceiul sa ma descoase de tot ceea ce fac si apoi sa inceapa sa critice actiunile mele.
eu stiu ca problema mea este din copilarie, din cauza stilului de educatie pe care l-am primit. motivatie negativa! parintii imi spuneau intotdeauna ca nu sunt instare sa fac anumite lucruri, imi dadeau ca exemplu pozitiv de ambitie si fiica model pe prietena mea cea mai buna. din cauza asta, in timpul scolii nu am fost niciodata capabila sa raspund la lectii, chiar daca aveam o idee buna. aveam inima cat un purice si din cauza fricii ca pot spune o mare tampenie (desi stiam bine de cele mai multe ori ca e o idee chiar buna) preferam sa tac. am pierdut enorm de mult din cauza asta. acum puteam fi departe. abia in timpul studentiei cand am avut parte de de niste profesori extraordinari, m-am schimbat complet, am inflorit. mi-am facut prieteni, socializez fara probleme, nu am retineri, ma inteleg bine cu colegii de serviciu si nu pot spune ca imi lipseste increderea in mine. toate acestea le-am obtinut cu greu in cei 3 ani cat am fost studenta si departe de parintii mei. totul a mers ca pe roate, mi-am dat seama ca sunt capabila de multe lucruri si am realizat ce alta data doar visam.
acum am o problema. urata uneori. crizele de nervi le am doar in prezenta parintilor mei. in momentul in care primesc cea mai mica critica, jignire, vad rosu in fata ochilor, si-mi trec pe dinaintea ochilor toti anii de scoala pierduti in teama si nesiguranta!
desi am trecut peste neincredere si m-am autoeducat, am invatat sa ma apreciez cat pot de obiectiv, sechelele acestea din copilarie revin in zilele mele proaste si-mi provoaca aceste crize de nervi.
sunt momente in care imi dispretuiesc asa de tare parintii si apoi ma apuca plansul pentru ca realizez ca din prea multa iubire si nestiinta m-au sufocat si inca ma sufoca. stiu ca ei ma iubesc, dar mi-e imposibil sa-i fac sa inteleaga cat rau imi fac. ei traiesc doar prin mine si-mi cer si mie sa traiesc doar prin ei.
din pacate nu mai pot sa tin in mine toata furia asta acumulata. nu mai accept sa primesc ordine, sfaturi gratuite de care nu am nevoie, lipsa lor de incredere in bunele mele decizii sau chiar si faptul ca am dreptul sa gresesc si ca e normal sa gresesc. ma irita orice incercare a lor de a se baga in viata mea, chiar si cele mai nevinovate incercari. am ajuns la saturatie. macar un lucru bun s-a intamplat din crizele astea. nu mai sunt asa dispusi sa asiste la izbucnirile mele si drept urmare au inceput sa mestece mai mult galusca inainte de a o scoate din gura.
