matt_87 a scris:Elandi, multumesc mult. Ma intrebai mai sus daca imi aduc aminte cand au inceput simptomele. In perioada dinaintea primului atac de panica au murit niste cunostinte de familie din cauza unor probleme de sanatate. Pe langa asta maica-mea a avut o operatie, perioada in care eu am fost cam stresat. Eu cred ca astea sunt probabil doar motivele pentru care s-a declansat atacul de panica dar nu si cauza principala a anxietatii. Cred asta pentru ca si cand eram mai mic mi se mai intampla sa fiu mai anxios si sa ma simt inconfortabil atunci cand eram intr-un loc aglomerat ( de ex. in metrou )
Cauza anxietatii tale timpurii poate fi modul in care ai fost educat de parinti (ceea ce ai trait tu in familie, vorbele nu sunt importante decat prin intelesul ascuns pe care i-l au asupra copilului, inteles pe care acesta nu-l percepe constient atunci dar care are efecte grave in timp):
cateva exemple
- s-a incurajat dependenta afectiva parinte-copil care se amplifica in lipsa iubirii autentice
- putine permisiuni, multe interdictii
- manifestarea unei griji negative din partea parintilor in ce te priveste
Totul se invarte in jurul sentimentului de iubire. Cand e iubire, e libertate.
Cand nu e iubire, e dependenta afectiva, e grija negativa (vezi mamele posesive, care fac copii din instinct) si jocuri de valorizare/devalorizare practicate de parinte cu copilul pana acesta poate deveni total dependent de jocurile parintilor, jocuri pe care le va practiva in exteriorul familiei.
Apogeul actoricesc al acestor jocuri (din punct de vedere psihologic) e daca vreti, atacul de panica (in cazul nevrozei / depresiei secundare). Cand jocurile preiau total controlul asupra bolnavului vorbim de psihoza (atunci psihoterapeutul nu mai are cu cine discuta pana circuitele reverberante parazitate de jocuri nu sunt blocate medicamentos).
In terapie cel suferind va constientizeaza jocurile din triunghiul dramatic, comutarile de rol, (cine e interesat poate citi aici detalii http://www.metasysteme.fr/romana/triunghiul-dramatic/) si daca mai are resurse le va evita (va evita sa mai joace inclusiv singular cu sine in triunghi rolul de victima si de persecutor al propriei persoane). De exemplu sunt destule persoane singuratice care isi procura senzatiile (stroke-urile) necesare vietii psihice printr-o viata interioara conflictuala jucand jocuri cu ei insisi pana la distrugere.
Atentie, jocurile din triunghi in timp disociaza functiile psihice (pot duce la schizofrenie, nebunie) depinde de structura genetica si de cat de toxic e mediul in care subiectul evolueaza (familie unde toti sunt dependenti de jocuri, adica familia schizofrena e fabrica de bolnavi psihici). Una e sa le joci constient, pasager, de distractie sau cu un scop (cum fac politicienii intre ei) si alta e la modul serios si inconstient (vezi de exemplu procesomanii, care scapa permanent de anxietate dand pe cineva in judecata).
Lipsa stroke-urilor (prost management al vietii personale, pt ca asa a invatat individul in familie) deasemena duce la anxietate. Solutia patologica de a scapa de anxietate? Recurgerea la jocuri (invatate tot din familie), si cum nu exista resurse si abilitati de a sta pe pozitie de castigator (salvator-agresor) mai mereu iesie pe pozitie de invins din triunghi (victima). Si iarasi vine anxietatea...
Solutia e sa stai neutru (si sa poti citi pe cei care fac roluri ca sa-i eviti).
De exemplu un terapeut nu se baga in triunghi pe pozitie de salvator necerut decat cand vine jucatorul (victima anxioasa) si cere ajutorul de a fi scos din triunghi. Si pentru asta trebuie sa plateasca bine, altfel nu merge. Terapeutul se joaca cu focul. E mare uzura.
Biserica
