Eu deja iau o becksacimina in cinstea ei 
Anxietate
Început de flori de camp, Joi 10 nov 2005 · 1.612 răspunsuri · 334.689 vizualizări
estpoint a scris:Eu deja iau o becksacimina in cinstea ei
tu esti iunul vindecat!eu numar orele in care nu am senzatia de ameteala!ma feresc de becksamicina si de vinisor ca iedul ca cineva d etamaie, dar inainte ce le topeam frate!beam cam 7-8 beri cu prietenii sau 2 sticle de vin!acum nu ma feresc sa scot din vocabular cuvantul alcohol numai sa ma fac bine!
Laura1985 a scris:Poate ca nu posteaza fiindca se gasesc altii care stiu mai bine decat ei insusi daca au avut sau nu axietate 8)Si acum la modul serios, o sa scriu cum am reusit eu sa trec peste crizele de anxietate si panica pe care le-am avut daca intereseaza pe cineva, sa spuneti si postez, e o poveste intreaga...
Bun!
Am citit atatea pareri pana acum despre anxietate si vad ca din ce in ce mai multi va plangeti ca nimeni nu va spune cum sa o depasiti... Totul este o minciuna intr-adevar. Traim intr-o minciuna, nimic mai adevarat. Trebuie sa ne cunoastem pe noi insine. Iarasi adevarat. Asta e idee principala: sa te cunosti in adevaratul sens al cuvantului si sa te impaci cu tine asa cum esti.
In tot timpul asta de cand am inceput psihoterapia si e ceva de atunci (1 an si jumatate) n-am reusit decat sa ajung ceva mai puternica decat eram, din anumite puncte de vedere, am inteles 70% din motivele pentru care am ajuns asa, pentru care mi-este frica, pentru care reactionez in mod automat intr-un anume fel. Sunt dispusa sa merg mai departe, insa observ ca e tarziu, pentru ca datorita "scriptului", ca sa ma exprim corespunzator, am pierdut prea multa experienta de viata, si am ajuns acum, la 25 de ani sa nu stiu cum sa privesc lumea din jurul meu, sa nu-mi pot forma pareri, sa imi fie greu sa fac alegeri, sa nu ma pot exprima asa cum imi doresc, sa nu-mi pot forma imagini de ansamblu asupra unei situatii, pentru ca efectiv nu pot sa o judec din punctul meu de vedere. In relatiile cu oamenii... la prima vedere sunt super ok, pentru ca zambesc, am un aspect placut conform celorlalti, sunt politicoasa, amabila, insa ce folos, daca incep o discutie... cam greu sa ii fac fata, pentru ca am constatat ca nu stiu mai nimic despre lumea asta, iar daca mi se povesteste ceva, nu pot sa am o parere despre ce imi poveste, asa ca aprob, sau ma mir, cer detalii, si oricum nu raman cu nimic, si nici nu ma pot folosi de informatiile primite.
Sunt o mica salbatica, nu ma pot apropia de nimeni, nici macar daca imi place. Stau pur si simplu si nu spun nimic, iar daca persoana respectiva incearca sa deschida o discutie, sa caute o cale de comunicare, ma panichez si mai tare.
Ma simt ca un copil mic aruncat in jungla asta, si nu am nicio aparare. Si stiu ca trebuie sa invat singura toate astea, insa nu am cum, este tarziu.
Da, depasisem toate astea, am avut langa mine oameni care m-au ajutat sa ma simt ocrotita si atunci increderea in mine crescuse, m-au ajutat si la serviciu, m-au ajutat cu multe dintre problemele pe care le aveam, ei stiau ce se intamplase si au realizat care imi sunt problemele si simteam ca pot face orice, am urmat sfaturile lor si am reusit, am terminat facultatea, am infruntat multe din lucrurile de care imi era frica, mi-am luat permisul, am schimbat jobul, am rupt o relatie care dura de 7 ani, si in fine, eram gata sa opresc terapia, insa.... a inceput partea a doua care m-a pocnit mai rau ca atunci, doar ca trecand inca odata prin starile astea, eram oarecum "pregatita".
Insa e ingrozitor sa vezi ca oamenii din jurul tau asteapta de la tine un coportament natural, normal, firesc, sa fii tu insati, iar tu sa te uiti inchistata, frustrata, speriata si uimita in jurul tau si sa nu intelegi nimic, nici macar glumele, nici avansurile, flirturile, minciunile, sa nu poti spune nimic, sa nu poti actiona, sa nu poti vorbi... si taci, zambesti, si ceilalti inteleg ce vor ei din tacere si zambet, si de la asta fiecare actioneaza in felul sau in ceea ce ma priveste, iar eu continui sa fiu uimita sa ma afund si mai tare in frica, sa imi dau seama ca X a interpretat un gest sau un cuvant al meu intr-un fel, altul in alt fel, sau sa spunem ca toti la fel, dupa care vine "replica" / "reactia" eu ma uit si pricep in prima faza nimic, si daca reusesc sa realizez cum s-a ajuns la situatia respectiva nu pot sa fac nimic, nu pot sa judec, nu pot sa ma apar, nu pot sa raspund pentru ca e posibil sa nu stiu nici de ce am spus prima data ce-am spus, sau de ce am facut un gest.
E tarziu sa vrei sa stii mai multe despre lumea asta in care traim, sa inveti sa fii om si sa nu mai ai cum, pentru ca cei 7 ani revin mereu si iti amintesti ca de fapt tu asa esti, neatenta, dezordonata, cascata, salbatica, retrasa, toanta...
Cum trec mai departe? Curaj am... in sensul ca daca stiu ce am de facut clar si am toate datele unei probleme merg inainte, insa nu poti avea "toate datele" celor cu care intri in contact, nu poti instala ca un cd softul cu tipuri de personalitati, cum sa le recunosti, cum sa te poti cu ele, cum sa discuti cu ele, cum sa deviezi discutiile inspre scopul tau, cum sa iti lucreze creierul mai repede, cum sa ocotesti ce te avantajeaza si ce nu... nu exista un soft cu informatiile pe care eu le-am ratat, le-am pierdut, sau le-am evitat, le-am refuzat pentru ca nu le intelegeam, le socoteam incompatibile cu lumea din capul meu, sau le-am uitat pentru ca memoria mea lasa de dorit.
Simt ca sunt prea toanta pentru a ma descurca, fiindca am trait si am vazut cu ochii mei ca sunt in stare sa ma arunc in fantana pentru ca cineva stie cum sa imi spuna sa fac asta. (asta e o metafora... ) Insa am si eu un job, am si eu o viata, nu pot fii asa. Asta inseamna sa pierd in continuu tot ce am...
Cineva a spus ca de comunicare cel mai aproape se afla matematica si nu literatura. Ei bine... desi mi-a placut nu am reusit niciodata sa invat matematica. Ce invatam azi uitam maine. Vesnica si eterna mea problema. Cam orice invatam azi pana maine uitam, dar in mod special stiintele exacte mi-au creat probleme. Pentru simplul fapt ca incep cu ceva simplu si avanseaza si cantitatea de informatii devine din ce in ce mai mare, si sunt din ce in ce mai multe reguli, teoreme, formule s.a.m.d. si nu le pot tine minte. Problema asta cu memoria si cu lipsa de atentie cred ca e ceva cu care m-am nascut pana la urma, altfel nu-mi explic.
Offf, am obosit tot scriind mizeriile astea, si stand de vorba cu toata lumea despre ele, insa nu pot avea liniste pana nu gasesc o solutie la problemele astea.
Insa nici nu am crezut ca viata este atat de complicata.
De asta va spun ca sunt ca un copil, care acum a deschis ochii si nu e pregatit sa dea piept cu lumea...
Gata, v-am plictisit destul! Scuze pt eventualele greseli. V-am spus si cum am trecut peste prima criza. Totul tine de increderea si de cunoasterea valorilor proprii. Si cheia este in fiecare dintre noi. Stiu asta, dar ce folos, pe mine nu ma ajuta cu nimic in situatia in care sunt. Si m-am cam plictisit sa ma fac de ras, mai devreme sau mai tarziu toti isi dau seama cine esti. Pana cand pot sa mai zambesc "misterios" cand oamenii asteapta un raspuns, o reactie... Pana cand o sa imi mai iau plase? Pana cand voi putea sa fiu mintita fara sa imi dau seama? Sau daca imi dau seama ca sunt manipulata si mintita sa reactionez in apararea mea, insa nu in sensul violent...?
Cum poti invata toate astea, ca inafara de "scoala vietii" nu ai de unde? Am trecut prin ea, si degeaba... tot ca atunci cand m-am nascut sunt.... 
Inca odata imi cer scuze daca v-am plictisit, dar poate asa mai capatat si voi incredere cand vedeti ca altii sunt mai nefericiti 8))
Si eu daca ma privez de somn 24 de ore fac garantat atac de panica care uneori se soldeaza cu crize de epilepsie ! Asta
ptr ca sistemul nervos imi e praf !
Am fost la multi doctori pana acum sa imi rezolv problema ! Toti mi-au pus tot felu de diagnosticuri care nu aveau nici o treaba cu atacurile de panica !
Si mie imi convenea ! Imi era mai comod sa spun ca am crize de panica din cauza lipsei de calciu sau din cauza tensiunii scazute , din cauza ca sangele nu este destul de oxigenat , din cauza vremii , etc . decat sa recunosc ca problema sunt eu si modul meu infect de a gandi si a ma purta ! (acestea fiind dobandite de la parintii mei)
Eu cred ca fata care a facut atac de panica ptr ca i-a murit colegul avea o structura psihica slaba si chiar de nu ii murea colegul tot facea atac de panica intr-o buna zi !
Sunt persoane carora le mor toti membrii familiei in accidente sau care au parte de mai stiu eu ce necazuri groaznice si nu fac atacuri de panica ! Nu reactioneaza asa ptr ca au o structura psihica puternica , stabila !
Atacuri de panica fac cei cu o structura psihica slaba ! Structura care se formeaza in primi ani de viata de catre parinti !
Ma rog , nu vreau sa fac pe psihologul sau sa fiu un anxios superior celorlalti de pe forum , poate nu am dreptate in tot ce spun , dar incep sa devin tot mai sigur pe aceste teorii ptr ca sunt singurele care au dat rezultate pana acuma in cazul meu !
stillchild a scris:Bun!Am citit atatea pareri pana acum despre anxietate si vad ca din ce in ce mai multi va plangeti ca nimeni nu va spune cum sa o depasiti... Totul este o minciuna intr-adevar. Traim intr-o minciuna, nimic mai adevarat. Trebuie sa ne cunoastem pe noi insine. Iarasi adevarat. Asta e idee principala: sa te cunosti in adevaratul sens al cuvantului si sa te impaci cu tine asa cum esti.
In tot timpul asta de cand am inceput psihoterapia si e ceva de atunci (1 an si jumatate) n-am reusit decat sa ajung ceva mai puternica decat eram, din anumite puncte de vedere, am inteles 70% din motivele pentru care am ajuns asa, pentru care mi-este frica, pentru care reactionez in mod automat intr-un anume fel. Sunt dispusa sa merg mai departe, insa observ ca e tarziu, pentru ca datorita "scriptului", ca sa ma exprim corespunzator, am pierdut prea multa experienta de viata, si am ajuns acum, la 25 de ani sa nu stiu cum sa privesc lumea din jurul meu, sa nu-mi pot forma pareri, sa imi fie greu sa fac alegeri, sa nu ma pot exprima asa cum imi doresc, sa nu-mi pot forma imagini de ansamblu asupra unei situatii, pentru ca efectiv nu pot sa o judec din punctul meu de vedere. In relatiile cu oamenii... la prima vedere sunt super ok, pentru ca zambesc, am un aspect placut conform celorlalti, sunt politicoasa, amabila, insa ce folos, daca incep o discutie... cam greu sa ii fac fata, pentru ca am constatat ca nu stiu mai nimic despre lumea asta, iar daca mi se povesteste ceva, nu pot sa am o parere despre ce imi poveste, asa ca aprob, sau ma mir, cer detalii, si oricum nu raman cu nimic, si nici nu ma pot folosi de informatiile primite.
Sunt o mica salbatica, nu ma pot apropia de nimeni, nici macar daca imi place. Stau pur si simplu si nu spun nimic, iar daca persoana respectiva incearca sa deschida o discutie, sa caute o cale de comunicare, ma panichez si mai tare.
Ma simt ca un copil mic aruncat in jungla asta, si nu am nicio aparare. Si stiu ca trebuie sa invat singura toate astea, insa nu am cum, este tarziu.
Da, depasisem toate astea, am avut langa mine oameni care m-au ajutat sa ma simt ocrotita si atunci increderea in mine crescuse, m-au ajutat si la serviciu, m-au ajutat cu multe dintre problemele pe care le aveam, ei stiau ce se intamplase si au realizat care imi sunt problemele si simteam ca pot face orice, am urmat sfaturile lor si am reusit, am terminat facultatea, am infruntat multe din lucrurile de care imi era frica, mi-am luat permisul, am schimbat jobul, am rupt o relatie care dura de 7 ani, si in fine, eram gata sa opresc terapia, insa.... a inceput partea a doua care m-a pocnit mai rau ca atunci, doar ca trecand inca odata prin starile astea, eram oarecum "pregatita".
Insa e ingrozitor sa vezi ca oamenii din jurul tau asteapta de la tine un coportament natural, normal, firesc, sa fii tu insati, iar tu sa te uiti inchistata, frustrata, speriata si uimita in jurul tau si sa nu intelegi nimic, nici macar glumele, nici avansurile, flirturile, minciunile, sa nu poti spune nimic, sa nu poti actiona, sa nu poti vorbi... si taci, zambesti, si ceilalti inteleg ce vor ei din tacere si zambet, si de la asta fiecare actioneaza in felul sau in ceea ce ma priveste, iar eu continui sa fiu uimita sa ma afund si mai tare in frica, sa imi dau seama ca X a interpretat un gest sau un cuvant al meu intr-un fel, altul in alt fel, sau sa spunem ca toti la fel, dupa care vine "replica" / "reactia" eu ma uit si pricep in prima faza nimic, si daca reusesc sa realizez cum s-a ajuns la situatia respectiva nu pot sa fac nimic, nu pot sa judec, nu pot sa ma apar, nu pot sa raspund pentru ca e posibil sa nu stiu nici de ce am spus prima data ce-am spus, sau de ce am facut un gest.
E tarziu sa vrei sa stii mai multe despre lumea asta in care traim, sa inveti sa fii om si sa nu mai ai cum, pentru ca cei 7 ani revin mereu si iti amintesti ca de fapt tu asa esti, neatenta, dezordonata, cascata, salbatica, retrasa, toanta...
Cum trec mai departe? Curaj am... in sensul ca daca stiu ce am de facut clar si am toate datele unei probleme merg inainte, insa nu poti avea "toate datele" celor cu care intri in contact, nu poti instala ca un cd softul cu tipuri de personalitati, cum sa le recunosti, cum sa te poti cu ele, cum sa discuti cu ele, cum sa deviezi discutiile inspre scopul tau, cum sa iti lucreze creierul mai repede, cum sa ocotesti ce te avantajeaza si ce nu... nu exista un soft cu informatiile pe care eu le-am ratat, le-am pierdut, sau le-am evitat, le-am refuzat pentru ca nu le intelegeam, le socoteam incompatibile cu lumea din capul meu, sau le-am uitat pentru ca memoria mea lasa de dorit.
Simt ca sunt prea toanta pentru a ma descurca, fiindca am trait si am vazut cu ochii mei ca sunt in stare sa ma arunc in fantana pentru ca cineva stie cum sa imi spuna sa fac asta. (asta e o metafora... )
Cineva a spus ca de comunicare cel mai aproape se afla matematica si nu literatura. Ei bine... desi mi-a placut nu am reusit niciodata sa invat matematica. Ce invatam azi uitam maine. Vesnica si eterna mea problema. Cam orice invatam azi pana maine uitam, dar in mod special stiintele exacte mi-au creat probleme. Pentru simplul fapt ca incep cu ceva simplu si avanseaza si cantitatea de informatii devine din ce in ce mai mare, si sunt din ce in ce mai multe reguli, teoreme, formule s.a.m.d. si nu le pot tine minte. Problema asta cu memoria si cu lipsa de atentie cred ca e ceva cu care m-am nascut pana la urma, altfel nu-mi explic.
Offf, am obosit tot scriind mizeriile astea, si stand de vorba cu toata lumea despre ele, insa nu pot avea liniste pana nu gasesc o solutie la problemele astea.
Insa nici nu am crezut ca viata este atat de complicata.
De asta va spun ca sunt ca un copil, care acum a deschis ochii si nu e pregatit sa dea piept cu lumea...
Gata, v-am plictisit destul! Scuze pt eventualele greseli. V-am spus si cum am trecut peste prima criza. Totul tine de increderea si de cunoasterea valorilor proprii. Si cheia este in fiecare dintre noi. Stiu asta, dar ce folos, pe mine nu ma ajuta cu nimic in situatia in care sunt. Si m-am cam plictisit sa ma fac de ras, mai devreme sau mai tarziu toti isi dau seama cine esti. Pana cand pot sa mai zambesc "misterios" cand oamenii asteapta un raspuns, o reactie... Pana cand o sa imi mai iau plase? Pana cand voi putea sa fiu mintita fara sa imi dau seama? Sau daca imi dau seama ca sunt manipulata si mintita sa reactionez in apararea mea, insa nu in sensul violent...?
Cum poti invata toate astea, ca inafara de "scoala vietii" nu ai de unde? Am trecut prin ea, si degeaba... tot ca atunci cand m-am nascut sunt....
Inca odata imi cer scuze daca v-am plictisit, dar poate asa mai capatat si voi incredere cand vedeti ca altii sunt mai nefericiti 8))
hm, hm, hm interesanta si in acelasi timp tulburatoare poveste doar ca nu mi-a placut cum ai incheiat povestea, ai incheiat-o tocmai cum nu trebuia adica cu pesimism iremediabil, nu ne plictisesti nu ne starnesti compasiune pentru ca esti prea tanara pentru asta, eu tind s acred ca esti tot atat de puternica ca sa treci peste asta pe cat de puternica ai fost s ainfrunti sa traiesti si sa descrii aceste asp[ecte ale vietii tale!
Tin s aiti spun ca si eu si altii presupun au avut momente in viata cand nu stiau und esa apuce, au avut un lag ca sa ma exprim in termeni de IT, sau am avut necazuri care ne-au scurtcircuitat viata si au lasat amprenmte serioase care acum si-au facut simtite prezenta si tragem ponosele d epe urma lor!Cui ii pasa de ce cred cei din jur, cum se uita si cum ne apreciaza, traim intr-o tara und eoamenii se bucura daca a murit si capra vecinului, sau a ars si casa vecinului pentru ca doar in asa fel sunt satisfacuti si bucurosi!
Batranii stau in casa si se uita pe vizor la vecini pe cand altii din tari civilizate isi petrec timpul ramas cunoscand alte lumi si alte civilizatii!
Nu cred ca esti atat de salbatica incat sa nu poti fi imblanzita sau ca la varsta ta sa nu stii und es aapuci, spui ca ai oamenii care te ajuta si te sustin, cere-le acum ajutorul tomai pentru a rezolva aceasta situatie, lasa-te pe mana cuiva pe care tu il consideri cel mai putin antipatic si cel mai apropiat de sufletul sau caracterul tau!
Nu sunt mizerii ce scrii ci reziduri care sunt in sufletul tau si care trebuie sa iasa la suprafata ca sa poti sa pui in locul lor bunatate si lucruri luminoase si frumoase care o sa te ajute sa regasesti directiabuna in viata, lasa sa iasa tot de acolo toate mizeriile sau rezidurile lasa sa iasa, mai scrie te rog, si o s avezi ca o sa fie bine!
Si eu sunt dezordonat,cascat, fraier si dobitoc tu d ece crezi ca am ajuns aici, am fost prea fraier si am muncit si in locul altora, dobitoc ca m-am enervat de fiecare data si acum sunt in genunchi si nu pot inca sa ma ridic, lasa naibii nu te caracteriza asa, fi cum esti tu, gaseste pe cineva care sa te inteleaga din toate punctele d evedere si atunci deja ai pus baza a ceva ce trebuie sa inceapa d eacolo!!!!
brolin a scris:Ai dreptate!!!!cel mai groaznic lucru este sa afli tanar ca viata este destul de scurta, si mai ales pt cei care nu se simt tocmai in regula!!Sa nu imi spuna nimeni ca nu s-a gandit niciodata la moarte sau cat de repede se poate termian o viata!!Daca nu am face asta probabil nu am avea limite si nu am face decat lucruri care sfideaza ratiunea!CASA DE PIATRA PENTRU IOANA, COLEGA NOASTRA CARE SE CASATORESTE AZI!!!!!
Ma alatur voua desi n-o cunosc pe Ioana, insa ii urez si eu CASA DE PIATRA!
Si daca tot a venit vorba de viata si de moarte, si daca ati trecut de starea aceea periculoasa de anxietate si va simtiti stabili, incercati sa va uitati la Final Destination 3, sau oricare dintre ele. Este atat de simplu. Nu va mai temeti de moarte. Daca asa trebuie sa se intample, asa se va intampla, si pe langa asta ganditi-va simplul fapt ca noi cei care am incercat sa ne sinucidem, sau cei care au atacuri de panica in care manifestarile sunt si de ordin fizic, cum povestea colega mai inainte ca a facut tensiune si o durea inima, ei bine, daca ar fi fost sa moara, ar fi murit, ori in avion, ori in timpul unui atac de panica. E simplu sa faci infarct. Insa cei care aveti teama de moarte, priviti problema asa: daca entitatea suprema, Dumnezeu, destinul, karma sau cum vreti voi sa numiti forta care guverneaza universul ata si dicteaza viata si moartea, daca acolo scrie, sau se decide ca noi sa murim, murim. Chit ca se intampla in somn, inecati cu saliva, atac de cord, accident de masina, ne poate cadea un pom in cap, sunt mii si mii de cazuri de morti ciudate. Ce ti-e scris sa ti se intample, ti se intampla, chit ca stii sau nu, chit ca vrei sau nu. Si in fond.. lumea isi va urma cursul firesc.
Si inca ceva, fiecare lucru se intampla cu un sens. Daca ne era sa scris sa murim, muream. Daca ne e scris sa murim, murim si gata. Nici nu stim cand! Si poate ca si asta va va taia pofta de frica de moarte: De ce ti-e frica nu scapi! Asa ca ia da-ti-o voi afara pe 'coana frica, si-o sa vedeti ca nu e un strop de moarte la fiecare pas!
Hai curaj! E unul din lucrurile de care ar trebui sa va fie cel mai frica, pentru ca sunt chestii mult mai grave decat moartea pe lumea asta. Ar fi mai bine sa suferiti vreo 10 ani de cancer, sau cineva apropiat voua? Fereasca Dumnezeu! Dar vreau sa scot in evidenta ca exista lucruri mult mai grave!
Fruntea sus!
stillchild a scris:Ma alatur voua desi n-o cunosc pe Ioana, insa ii urez si eu CASA DE PIATRA!Si daca tot a venit vorba de viata si de moarte, si daca ati trecut de starea aceea periculoasa de anxietate si va simtiti stabili, incercati sa va uitati la Final Destination 3, sau oricare dintre ele. Este atat de simplu. Nu va mai temeti de moarte. Daca asa trebuie sa se intample, asa se va intampla, si pe langa asta ganditi-va simplul fapt ca noi cei care am incercat sa ne sinucidem, sau cei care au atacuri de panica in care manifestarile sunt si de ordin fizic, cum povestea colega mai inainte ca a facut tensiune si o durea inima, ei bine, daca ar fi fost sa moara, ar fi murit, ori in avion, ori in timpul unui atac de panica. E simplu sa faci infarct. Insa cei care aveti teama de moarte, priviti problema asa: daca entitatea suprema, Dumnezeu, destinul, karma sau cum vreti voi sa numiti forta care guverneaza universul ata si dicteaza viata si moartea, daca acolo scrie, sau se decide ca noi sa murim, murim. Chit ca se intampla in somn, inecati cu saliva, atac de cord, accident de masina, ne poate cadea un pom in cap, sunt mii si mii de cazuri de morti ciudate. Ce ti-e scris sa ti se intample, ti se intampla, chit ca stii sau nu, chit ca vrei sau nu. Si in fond.. lumea isi va urma cursul firesc.
Si inca ceva, fiecare lucru se intampla cu un sens. Daca ne era sa scris sa murim, muream. Daca ne e scris sa murim, murim si gata. Nici nu stim cand! Si poate ca si asta va va taia pofta de frica de moarte: De ce ti-e frica nu scapi! Asa ca ia da-ti-o voi afara pe 'coana frica, si-o sa vedeti ca nu e un strop de moarte la fiecare pas!
Hai curaj! E unul din lucrurile de care ar trebui sa va fie cel mai frica, pentru ca sunt chestii mult mai grave decat moartea pe lumea asta. Ar fi mai bine sa suferiti vreo 10 ani de cancer, sau cineva apropiat voua? Fereasca Dumnezeu! Dar vreau sa scot in evidenta ca exista lucruri mult mai grave!
Fruntea sus!
Eu nu ma pot uita acum in perioada asta la filme d egroaza pentru ca visez oribil!!
chiar ma traumatizeaza visele respective!!am avut niste vise demne de filme horror!!ideea este ca oricand poti muri din diverse cauze si dupa aceea nu stim ce este!!!
Apropo de filme , a vazut cineva THE SECRET , e un "documentar" interesant , zic eu .....
estpoint a scris:Apropo de filme , a vazut cineva THE SECRET , e un "documentar" interesant , zic eu .....
am vazut de 5 ori, este intereant si adevarat doar ca mintea noatra are un amre inamic si anume subconstientul!!!
freakkk a scris:Sunt persoane carora le mor toti membrii familiei in accidente sau care au parte de mai stiu eu ce necazuri groaznice si nu fac atacuri de panica ! Nu reactioneaza asa ptr ca au o structura psihica puternica , stabila !Atacuri de panica fac cei cu o structura psihica slaba ! Structura care se formeaza in primi ani de viata de catre parinti !
Foarte adevarat! Eu toata viata de cand ma stiu am fost mai "slaba de inima" si o fricoasa. Daca e sa ne luam dupa Erik Erikson etapele "Copilaria mica" intre 1 si 3 ani si "Copilaria mijlocie" intre 3 si 6 ani sunt cele mai importante. In prima copilul invata sau dobandeste autonomie sau depententa, iar intr-a doua initiativa vs. retragere(vinovatie). Acum intrebarea e cum poti repara raul facut?