stillchild a scris:Nu stiu daca se intelege ca mesajul meu este pentru iosafat. Asa ca risc sa fiu penibila dar mentionez asta.
Eu am inteles, cine nu a inteles?
Anxietate
Început de flori de camp, Joi 10 nov 2005 · 1.612 răspunsuri · 334.689 vizualizări
nu stiu... m-am gandit ca poate chiar el n-o sa inteleaga... sau voi, ceilalti :cry:
Iosofat , poate ca ar trebui sa-mi cer scuze , fiecare cu opinia lui .....
voi poate ca cunoasteti adevarul absolut , dar eu nu vad ajutorul vostru , astia doxati in psihologie ...
mai am o nedumerire , cei care au depasit anxietatea , de ce nu se intorc aici sa vorbeasca despre "ce au descoperit" , nu mai vor oare sa-si aminteasca?
E adevarat , pe langa psihoterapie am facut multe schimbari in viata mea , un job mai lejer , mai trag si chiulu' uneori , nu mai alerg dupa bani , vad lucrurile frumoase din viata , ma joc mai des cu cainele meu si altele .
Intr-adevar , aveam o viata foarte stresanta !
Oare e o coincidenta ca multi dintre noi au aceste probleme la 30 ani ?
Brolin , cine da berea ? Nimeni ? 
Ma bucur sa vad ca parca ti-ai mai revenit !
Ai fost la nunta la colega noastra ?
Editat Sâm 20 oct 2007 18:01
estpoint a scris:iosofat , poate ca ar trebui sa-mi cer scuze , fiecare cu opinia lui .....voi poate ca cunoasteti adevarul absolut , dar eu nu vad ajutorul vostru , astia doxati in psihologie ...
mai am o nedumerire , cei care au depasit anxietatea , de ce nu s eintorc aici sa vorbeasca despre "ce au descoperit" , nu mai vor oare sa-si aminteasca?
E adevarat , pe langa psihoterapie am facut multe schimbari in viata mea , un job mai lejer , mai trag si chiulu' uneori , nu mai alerg dupa bani , vad lucrurile frumoase din viata , ma joc mai des cu cainele meu si altele .
Intr-adevar , aveam o viata foarte stresanta !
Oare e o coincidenta ca multi dintre noi au aceste probleme la 30 ani ?
Poate nu este o coincidenta ca se intampla la unii in jurul varstei d e 30 de ani, poate ar trebui sa ne intrebam ce anume am avea in comun noi astia suferinzi de am ajuns aici!
Jobul, trecutul, stresul, neimplinirile, propria noastra nervozitate, psihicul nostru mai labil??poate am vrut mai mult decat puteam si asta ne -a facut sa clacam?
eu am ceva in comun cu tine eastpoint, nu ai spus prea multe ce ai facut inainte dar am alergat si eu dupa ce ai alergat si tu, dar ce am luat pe mere am dat pe pere!poate era mai bine sa nu mai alerg atata si s afi avut mai multa grija de mine, dar acum este tardiva povestea, trebuie sa vad ce pot face pt a corecta starea actuala.
Poate ar trebui sa fac si eu niste schimbari dar in situatia asta nu stiu cum, poate cu timpul daca mai are rabdare cu mine!
BEREA PREFER SA NU O DEA NIMENI SI NU DIN CAUZA CA SUNT CALIC O SPUN!!!!
si unde ai gasit jobul ala mai lejer??
Editat Sâm 20 oct 2007 18:19
Brolin , eu inteleg ce spune Iosofat , in mare parte poate ca are dreptate ..... dar sti ce lipseste acestui forum ? ...nimeni , dar nimeni nu vine cu o solutie .Dau un exemplu : trebuie terapie X , analizati x , vedeti x .
Stiu , vor sari pe mine si vor spune .... nici un psiholog nu face asta , el doar te indruma !
Eu am avut o mare bafta , am intilnit o psiholoaga tanara si pasionata cu adevarat de ceea ce face , iubitoare si de domenii conexe psihologiei : yoga , etc . Ei ii multumesc , a aplicat nu o terapie cu intrebari si raspunsuri ci o terapie de "criza " ii spun eu la inceput , m-a redresat , si acum ma "educa" sa fac fata unei eventuale recidive .
Nu stiu , o sa caut si eu cartile care le recomanda Iosofat , sa vad ce vrea el sa numeasca a avea un copil negativ in neintelegere cu adultul din mine .
Si psiholoaga mea mi-a dezvaluit acel copil din mine , m-a pus sa vorbesc cu el , sa-l cunosc si sa-i fac pe plac uneori , ajungand la un echilibru cu el . Deci e in oarecare concordanta cu ce spune Iosofat .
De ce oare nu suport sa cred ca cineva , in copilarie , m-ar fi educat negativ ? Spune-mi tu Iosofat !? DE CE ? Eu imi aduc aminte cu placere de copilarie , am avut parinti excelenti , fara alcool , cu mici certuri poate , si nu pot admite ca am fost educat negativ . Poate ca doar faptul ca am fost un copil extraordinar de timid , dar acum culmea acea timiditate a disparut cu totul .
Brolin , jobul mai lejer , am facut asa : director regional pentru o companie , fara birou , etc , munca pe teren , fara sa am condica de semnat , etc ! E si aici de munca , dar nu e nici 1% din ce faceam eu inainte , mai ales ca este pe un domeniu ce-l vad cu okii inchisi .
Editat Sâm 20 oct 2007 18:29
estpoint a scris:mai am o nedumerire , cei care au depasit anxietatea , de ce nu se intorc aici sa vorbeasca despre "ce au descoperit" , nu mai vor oare sa-si aminteasca?
Poate ca nu posteaza fiindca se gasesc altii care stiu mai bine decat ei insusi daca au avut sau nu axietate
Si acum la modul serios, o sa scriu cum am reusit eu sa trec peste crizele de anxietate si panica pe care le-am avut daca intereseaza pe cineva, sa spuneti si postez, e o poveste intreaga...
Draga mincinosilor !
E in firea omului sa ii fie frica de ceva ce nu cunoaste ! Atunci cand nu te cunosti pe tine insuti iti e frica de propria persoana !
Luptati-va cu voi nu cu anxietatea !
Eu am intrat pe acest forum ca sa caut compasiune si sa ma vaicaresc , sa starnesc valuri de admiratie , nicidecum sa caut solutii ! Dar citind postarile de aici mi-am dat seama ca sunt mincinos ( bineinteles ca a durat ceva vreme pana sa accept asta ) , ca imi place sa ma mint si sa ii mint pe altii , ca imi place sa fac pe victima (lucruri care inca il fac zilnic )
Ma umpleam de nervi cand citeam postarile lui Iosafat ! ( "Pai ba nene , nemernicu asta in loc sa ne incurajeze ne sperie , ne deprima cu pesimismu lui , noi avem nevoie de vorbe incurajatoare )
Usor usor incep sa demasc minciunile de sine , sa ma cunosc mai bine si anxietatea scade in intensitate !
Hai sa nu ne mai umflat in pene si sa facem pe eroii ca luptam cu anxietatea ca sa castigam admiratia celorlalti si sa luptam cu minciuna din noi !
Cu drag un mincinos !
Puncte de vedere interesante, unii spun ca suntem mincinosi si ne plangem de mila, altii spun ca suntem prea negativisti etc,etc.
Nu stiu ce sa cred poate putin din toate! Laura te rog scrie-ne povestea ta!
Eastpoint esti intr-o pozitie buna in sensul jobului, nu te invidiez dar totusi mi-ar placea si mie!
freakkk a scris:Luptati-va cu voi nu cu anxietatea !Eu am intrat pe acest forum ca sa caut compasiune si sa ma vaicaresc , sa starnesc valuri de admiratie , nicidecum sa caut solutii ! Dar citind postarile de aici mi-am dat seama ca sunt mincinos ( bineinteles ca a durat ceva vreme pana sa accept asta ) , ca imi place sa ma mint si sa ii mint pe altii , ca imi place sa fac pe victima (lucruri care inca il fac zilnic )
Ma umpleam de nervi cand citeam postarile lui Iosafat ! ( "Pai ba nene , nemernicu asta in loc sa ne incurajeze ne sperie , ne deprima cu pesimismu lui , noi avem nevoie de vorbe incurajatoare )
Usor usor incep sa demasc minciunile de sine , sa ma cunosc mai bine si anxietatea scade in intensitate !
Hai sa nu ne mai umflat in pene si sa facem pe eroii ca luptam cu anxietatea ca sa castigam admiratia celorlalti si sa luptam cu minciuna din noi !
Cu drag un mincinos !
Eu cred ca mai degraba ar trebui sa te analizezi, nu toti anxiosii se "imbolnavesc" din aceleasi motive, la fel cum nu toti anxiosii se vindeca prin aceeasi metoda. Cunosc o fata care la 19 a avut primul atac de panica provocat de veste mortii unui coleg de clasa. Nu ii venea sa creada ca poti muri intr-o secunda atat de tanar...Pai daca se lupta cu minciuna si anume cu iluzia cu care traim fiecare ca suntem indispensabili, unici si speciali, dadea de mai devreme in panica si depresie. Si atunci cum iti explici cazurile de sindrom anxios-depresiv cauzate de anumite tratamente medicamentoase, sau abuzuri de droguri? Daca esti anxios vrei atentie, daca nu mai esti anxios tot atentie vrei, hotaraste-te. Eu am intrat pe roportal sa vad daca ce experimentam eu in timpul atacurilor de panica sau anxietate e normal, in nici un caz pt compasiune.
Si acum cu ce mi s-a intamplat mie: Vara asta am plecat in State. Prima iesire din tara, primul zbor cu avionul...eram complet surescitata...nu mai puteam de emotie si bucurie. N-am dormit 2 nopti, am avut un drum cu autocarul de 1000 de Km si apoi drumul cu avionul in 2 "reprize" cu o escala. In aeroport nu am putut manca deloc, de emotie, iar in timpul primului zbor, fiind o experienta cu totul noua, mi-a venit rau de la stomac si am avut tensiune ceva mai mare decat normal. A urmat escala cu o mica ameliorare a situatiei si apoi zborul de 7 ore catre State. Primele 2 ore au trecut cum au trecut, in momentul asta deja nu mai dormisem de 2 zile si ceva cand am simtit ca imi vine sa vomit. Am incercat sa ma calmez (mancarea de pe avion a fost groaznica - am mancat si salata de fructe de mare) dar nu a mers ba dimpotriva imi era din ce in ce mai rau si la un moment dat a inceput sa ma doara inima, imi batea puternic si foarte repede. La inceput mi-am spus ca e normal din cauza oboselii si am incercat sa ma linistesc. Apoi am avut un gand care la momentul respectiv a venit din senin si a fost adevarata cauza a atacului de panica: "Doamne, daca mor acum ce o sa faca ai mei?" si au urmat si altele de genul "O sa mor asa de departe de cei iubiti si singura si nu o sa ii mai vad niciodata..." momente cumplite. Am fost la un asistent de zbor care mi-a zis ca sunt doar emotiile de vina si ca o sa treaca. Am petrecut urm orele intr-o stare de teroare efectiva, eram sigura ca o sa mor, pe ai mei nu ii puteam suna, ca nu aveam de pe ce si nici voie...Ajunsa in State am sunat acasa si m-am mai linistit cat de cat, dar m-am trezit noaptea cu aceleasi senzatii. Am avut intr-o zi si 6 atacuri de panica. Am fost si la doctor mi-a spus ca e normal, avand in vedere contextul si mi-a recomandat sa beau mult ceai de sunatoare si sa am activitate continuua sa-mi iau mintea de la gandurile astea negre. Nu s-a ameliorat nici cum, ba dimpotriva. Pana la urma m-am intors in tara. Credeam ca o sa-mi revin, nici vorba...M-am chinuit asa inca 2 luni pana am ajuns la concluzia ca nu se mai poate, cat poti sa tot abuzezi de tine? Asa ca m-am dus la un psiholog, din pacate nu am fost pe aceeasi lungime de unda si nu m-a ajutat cu nimic. se apropia si inceputul de facultate si fiind in an terminal nu mai puteam amana nici o zi recuperarea. Doctorita mea de familie a terminat si psihologia, mi-a zis ca totul a plecat de la o stare psihica conflictuala a subconstientului si cand a vazut ca nu ma potolesc, m-a trimis la un neuro-psihiatru. Am luat dupa cum am mai povestit Xanax, care m-a calmat fizic si prin urmare am reusit sa incep sa gandesc mai limpede. Am fost la biblioteca si am imprumutat un teanc de carti pe tema asta. M-am analizat foarte mult in perioada rspectiva si am gasit ceea ce cred eu ca a fost cauza: cand eram mica am fost cu ai mei la mare si m-am pierdut de ei. M-a gasit o doamna plangand si cumva-cumva i-am gasit si pe parinti. Am plans atat de mult incat au fost nevoiti sa ma duca la dispensar sa ma linistesc. Eu cred ca atacul de panica s-a declansat pt ca deodata m-am regasit in aceeasi situatie: "nu mai e mama si tata, sunt iarasi singura, m-am imbolnavit si tot din vina mea, o sa fie foarte dezamagtit". De cand am acceptat lucrul asta ma simt mult mai bine. Imi dau seama ca trebuie sa ma distantez de ei, sa plec din cuib. Imi dau seama ca am probleme cu stima de sine si ca depind prea mult de parerea lor - lucrez si la asta... incet-incet.
CASA DE PIATRA IOANA!
Editat Sâm 20 oct 2007 19:58
Laura1985 a scris:Ai dreptate!!!!cel mai groaznic lucru este sa afli tanar ca viata este destul de scurta, si mai ales pt cei care nu se simt tocmai in regula!!Sa nu imi spuna nimeni ca nu s-a gandit niciodata la moarte sau cat de repede se poate termian o viata!!Daca nu am face asta probabil nu am avea limite si nu am face decat lucruri care sfideaza ratiunea!CASA DE PIATRA PENTRU IOANA, COLEGA NOASTRA CARE SE CASATORESTE AZI!!!!!Eu cred ca mai degraba ar trebui sa te analizezi, nu toti anxiosii se "imbolnavesc" din aceleasi motive, la fel cum nu toti anxiosii se vindeca prin aceeasi metoda. Cunosc o fata care la 19 a avut primul atac de panica provocat de veste mortii unui coleg de clasa. Nu ii venea sa creada ca poti muri intr-o secunda atat de tanar...Pai daca se lupta cu minciuna si anume cu iluzia cu care traim fiecare ca suntem indispensabili, unici si speciali, dadea de mai devreme in panica si depresie. Si atunci cum iti explici cazurile de sindrom anxios-depresiv cauzate de anumite tratamente medicamentoase, sau abuzuri de droguri? Daca esti anxios vrei atentie, daca nu mai esti anxios tot atentie vrei, hotaraste-te. Eu am intrat pe roportal sa vad daca ce experimentam eu in timpul atacurilor de panica sau anxietate e normal, in nici un caz pt compasiune.