ELA2007 a scris:Pt Neya: Nici eu nu vreau sa ma contrazic cu tine. Doar ca mi-am spus punctul de vedere, punct de vedere al uneia care este trecuta prin situatii de genul asta. Am incercat si eu sa ma intreb ce-mi lipseste, am fost si la psiholog, dar paradoxal, multora din cei care sufera de atacuri de panica, nu le lipseste nimic. Am un job care este solicitant, dar imi place, sunt multumita material, sunt apreciata de colaboratori. Mai mult am program liber ales, nu am sef, eu comand, eu execut. In familie totul e OK. Sotul ma intelege si ma sprijina (mai avem mici certuri ca in orice familie - din motive banale,dar nu cred ca existe vreo familie in care sa nu apara asa ceva). Am un copil sanatos, cuminte, cu care ma inteleg foarte bine si care nu-mi face probleme. Apreciez tot ceea ce am. Posibil sa fie vreo dorinta refulata, dar n-am reusit s-o descopar nici cu ajutorul psihologului. Pe un site al unui psiholog am citit ca atacurile de panica sunt specifice persoanelor care tind sa controleze totul. Asta mi se potriveste, raportat la persoana mea. De exemplu, nu vreau sa-mi extind afacerea si sa angajez pe cineva, pentru ca vreau sa controlez eu tot, sa stiu eu tot ce se intampla. Partea buna este ca nu fac la fel cu persoanele din jurul meu (n-am incercat niciodata sa-mi controlez sotul, de exemplu). Atacul de panica este tocmai din cauza ca nu mai pot detine controlul. Cam asta a fost cazul meu, posibil sa fie altfel in alte cazuri.
Sa te cred ca nu vrei sa iti controlezi sotul, sau copilul "cuminte"?
Dorinta de a controla totul de unde vine?
Mi-aduc aminte de o replica din filmul "Enemy at the gates" - <<Totdeauna vor exista diferente intre oameni, totdeauna unii vor fi bogati si altii saraci, unii destepti si altii prosti, saraci in dragoste, bogati in dragoste>>
Dorinta de a controla totul e specifica celor saraci in dragoste (altruism), celor care "iubesc" posesiv, asa cum isi iubeste copilul jucariile pana le strica de atata "dragoste". Cine iubeste pe cineva pentru sine nu iubeste, poseda. Si cand cei posedati de "iubaretul posesiv" se cam satura, apar atacurile de panica, teama de pierdere la "proprietar".

