Salutare...Numele meu este monica. Am 27 de ani si as dori sa vorbesc despre atacurile de panica cu cineva care a trecut prin chestia asta.Daca problema ta mai este actuala, sau daca ma poti ajuta si pe mine cu niste sfaturi, sau poate sa-mi lamuresc niste stari...atunci te rog sa-mi dai un raspuns la acest mesaj.Multumesc anticipatSalutare...sunt f disperata...de cand am avut primul atac de panica, parca traiesc in alta dimensiune..mi se pare tot timpul ca nu mai recunosc nimic in jur..nu fac acte irationale, nu vorbesc fara sens, dar am senzatii fizice ciudate, si desigur, o frica fara margini ca imi pierd mintile, ca sunt aruncata intr-un loc. Chiar si acum ma intreb daca sunt cu adevarat atacuri de panica?!am fost si pe la medici, mi-am facut si tomografia aia simpla, nu aia mai scumpa..:flowers: oricum, zambesc...dar zi de zi ma lupt cu senzatia de irealitate, care unoeri devine fff acuta...am luat si tratament cu Xanax...am eliminat cafeaua si alcoolul...in zadar, ma simt proiectat in lumea asta...e un sentiment f ciudat. Ma intereseaza daca mai simte cineva asa?...intr-un fel sa ma asigur ca e vorba doar de atat...si as dori f mult sa vorbesc direct cu cineva care a trecut prin asa ceva...va multumesc pt rabdarea de a citi...
Anxietate
Început de flori de camp, Joi 10 nov 2005 · 1.612 răspunsuri · 334.689 vizualizări
iosafat a scris:Anxietatea are mereu obiect, insa nu il sesizam noi. Am avut o singura data in viata un atac de panica, declansat de o conversatie aparent banala, legata de de niste lucruri de rutina. Senzatia pe care mi-a declansat-o era extrem de neplacuta: tahicardie, transpiratii excesive, senzatie de sufocare, etc. In acel moment, am incercat sa identific ce anume din cadrul conversatiei mi-a declansat acea stare. Si am realizat ca, au existat cateva cuvinte, care trezisera in mintea mea niste asocieri urate, legate de o perspectiva de viitor sumbra, pe care nu aveam cum sa o influentez. In acel moment, am judecat obiectiv situatia, pur si simplu am cautat sa vad daca exista solutii la acea problema de viitor, care era de fapt cauza atacului, si nu conversatia banala in sine. Si am vazut ca eu nu eram in masura sa pot rezolva nimic, intrucat totul depindea de altii. Asa ca in acel moment atacul de panica a incetat. Si am mai realizat ca, desi nu ma gandeam constient la problema ce mi-a declansat atacul, ea era mereu in mintea mea si imi crea anxietate, care in acea zi s-a amplificat. Nu s-a mai repetat problema pentru ca, pe acea tema, chiar nu aveam cum schimba nimic. Si sintetizat, obiectul panicii mele de atunci nu a fost decat unul: teama de moarte. Numai cand am constientizat asta, m-am linistit, pentru ca stiu ca sorocul mortii nu il decid eu. Ma gandesc ca la fel priveste si un psiholog problema. Si astfel gaseste obiectul care a declansat teama.Anxietatea cateodata se amplifica in atacuri panica. Nu ai dat nici un detaliu despre viata ta, te temi sa nu pierzi ceva?Anxietatea e o teama fara obiect, permanenta, uneori aproape nu o simti, alteori handicapeaza omul.E fara obiect din punctul de vedere al celui care o simte, fiindca nu constientizeaza totdeauna ce e cu viata sa, sursa fricii.Anxietatea nu e o teama fara obiect d.p.d.v. al unui psiholog.
Acum , legat de toleranta, incerc sa ii tolerez pe cei din jur. Nu spun ca reusesc sa fac asta in masura ideala. In general, reusesc asta bine, cand inteleg ce i-a determinat sa reactioneze intr-un fel sau altul. Si cand ii inteleg, ii tolerez foarte bine. Cand prejudiciul pe care mi-l aduc ceilalti, prin comportare, este extrem de mare, ma simt cu atat mai frustrata, si incerc sa vad daca pot actiona de asa maniera, incat sa diminuez prejudiciul. Deci incerc sa fiu toleranta. Inca platesc tribut modelului de scenariu, achizitionat in copilarie. Insa incerc zilnic sa il schimb. La fel si in trafic. Inainte frustrarea era extrema, ma enervam mai mereu. Astazi nu, ma gandesc daca pot gasi variante de a elimina motivul frustrarii mele. Nu gasesc, accept situatia. Nu accept atitudinea participantilor din trafic care ma desconsidera( asa ca in fata lor nu ma abandonez in statusul de victima), insa nici nu ii agresionez si nici nu le port pica. In schimb le permit sa treaca celor care realmente nu au cum trece, iar situatia in care au ajuns nu tinea de decizia lor.
Editat Joi 12 iul 2007 08:38
Anya2007 a scris:. Inainte frustrarea era extrema, ma enervam mai mereu. Astazi nu, ma gandesc daca pot gasi variante de a elimina motivul frustrarii mele. Nu gasesc, accept situatia. Nu accept atitudinea participantilor din trafic care ma desconsidera( asa ca in fata lor nu ma abandonez in statusul de victima), insa nici nu ii agresionez si nici nu le port pica. In schimb le permit sa treaca celor care realmente nu au cum trece, iar situatia in care au ajuns nu tinea de decizia lor.
Eu cred ca frustrarea la volan e mai periculoasa in trafic decat alcoolul. Si vad ca antisocialul creste in ciuda masurilor coercitive.
Totusi, spre norocul/ghinionul lor, o mare parte din pretinsii psihopati au ales aceasta atitudine tot din frustrare, si umani fiind , nu sunt capabili de fapte intolerabile fara ca inconstient sa aibe vreo vina.
monica_moon a scris:Salutare...Numele meu este monica. Am 27 de ani si as dori sa vorbesc despre atacurile de panica cu cineva care a trecut prin chestia asta.Daca problema ta mai este actuala, sau daca ma poti ajuta si pe mine cu niste sfaturi, sau poate sa-mi lamuresc niste stari...atunci te rog sa-mi dai un raspuns la acest mesaj.Multumesc anticipatSalutare...sunt f disperata...de cand am avut primul atac de panica, parca traiesc in alta dimensiune..mi se pare tot timpul ca nu mai recunosc nimic in jur..nu fac acte irationale, nu vorbesc fara sens, dar am senzatii fizice ciudate, si desigur, o frica fara margini ca imi pierd mintile, ca sunt aruncata intr-un loc. Chiar si acum ma intreb daca sunt cu adevarat atacuri de panica?!am fost si pe la medici, mi-am facut si tomografia aia simpla, nu aia mai scumpa..:flowers: oricum, zambesc...dar zi de zi ma lupt cu senzatia de irealitate, care unoeri devine fff acuta...am luat si tratament cu Xanax...am eliminat cafeaua si alcoolul...in zadar, ma simt proiectat in lumea asta...e un sentiment f ciudat. Ma intereseaza daca mai simte cineva asa?...intr-un fel sa ma asigur ca e vorba doar de atat...si as dori f mult sa vorbesc direct cu cineva care a trecut prin asa ceva...va multumesc pt rabdarea de a citi...
Draga Monica,
Da, m-am intalnit eu cu asa ceva, La 27 ani ai toate sansele sa te recuperezi intr-o viata frumoasa daca redirectionezi bugetul alocat medicamentelor, tomografiilor si analizelor (care iti ies ok 
) catre o terapie.
Din cate observ eu pe acest forum, sunt prezente doua curente. Analiza tranzactionala si Psihanaliza. In cazul tau, te-as sfatui sa alegi psihanaliza, pentru ca, din cate vad eu din mesajul tau ai cateva probleme de rezolvat, iar punerea cartilor pe masa intr-un timp foarte scurt nu este tocmai ce te-ar ajuta.
Zici ca ai eliminat cafeaua si alcoolul. Cu mancarea cum te descurci?
Later edit: Sau ai putea sa incerci o Terapie Cognitiv Comportamentala. Este de scurta durata si exista cel putin un om in Bucuresti, de la care am vazut rezultate notabile la o prietena de-a mea.
Editat Joi 12 iul 2007 10:11
Fiecare poate gasi calea. Exista si dintre cei care nu o gasesc.
Ce se intampla la noi nu este un exemplu de urmat.
Kallisti a scris:Da, da, toleranta si apoi iubirea!Iubirea asta si toleranta sunt sf-uri cand crezi ca crapi la atacul de panica. Dar cand ai reusit insa sa te manageriezi intr-un moment ca asta, asa cum a facut Estpoint, deja lucrurile se vad altfel. Adica la o adica nu crapi, la o adica poti sa supravietuiesti, ai o scula pe care te bazezi, un mecanism de coping. Abia apoi, in timp, poti sa adaugi la mecanismul de linistire o grija prieteneasca fata de tine: Hai prietene, te pricepi la asta, ne-am ajutat unul pe altul de cateva ori pana acum!
Ma tot gandesc ca intoleranta fata de tine si implicit fata de ceilalti vine si din faptul ca te lasa hardul cand ai mai mare nevoie de el, ca te arata slab cand tu ai nevoie sa fii tare, ca dupa ce ai fost sabotat repetat de tine insuti nu ai cum sa nu urasti asta in oglinda la altii.
Broscuto, daca ai putea sa-mi zici si cum te descurci cu toleranta dimineata la ora 8 in trafic, mi-ai fi de mare ajutor. Daca tot ai dat un deget, da si restul mainii. Sa-i tolerez pe toti cei care vor sa mi-o ia inainte sau doar jumate? Sa-i iubesc pe aia cu numere pare?
Te rog eu frumos , mai da lamuriri si exemple ca sunt in dilema:daca ii tolerez pe toti sunt victima, ma urasc daca nu tolerez nici unul sunt singura.
Uite ca 1 an de zile am stat in sudul capitalei si am lucrat in nord...deci iti imaginezi bine cam cum era traficul. Evident ca mai injuram, ma mai enervam. Da m-am invatat sa imi gasesc preocupari mai interesante: imi fac masaj la cervicala, ascult muzica linistita, fac exercitii de respiratie etc. (nu glumesc 
). Toleranta maxima e greu de atins intr-un mediu ca asta. Dar de multe ori ma intorc la cei mai disperati, zambesc si merg mai departe. Dar e greu tare, recunosc. (ai ales si tu un exemplu prea dificil 
)
Kallisti a scris:Totusi, spre norocul/ghinionul lor, o mare parte din pretinsii psihopati au ales aceasta atitudine tot din frustrare, si umani fiind , nu sunt capabili de fapte intolerabile fara ca inconstient sa aibe vreo vina.
Ce/cine/care sunt pretinsii psihopati?
Editat Joi 12 iul 2007 17:50
Foarte multi tineri asculta muzica in casti in metrou, autobuz. Mai dau si la maxim, ca sa asculte si vecinii...
Ce naiba nu asculta ce se petrece in jurul lor? Anxietate -> intoleranta -> izolare -> anxietate si tot asa. Asta da viata!
freakkk a scris:Am si eu probleme mari cu anxietatea . De doi ani ma chinuie si ii fac fata cum pot . Au fost multe situatii cand nu aveam pastile la indemana si trebuia sa ma adaptez . Si culmea e ca pe masura ce ma adaptam, la situatiile respective anxietatea disparea . Ma simteam perfect . Dar sunt perioade (ca aceasta de exemplu) cand nu ma mai gasesc , ma simt ultimul om , ma enervez din orice nimicuri . Stiu ca nu o sa pot sa continui toata viata asa. Cred ca o sa am nevoie de pastile neaparat altfel mi-e teama ca o sa cedez . Momentan iau doar 2-3 pastile pe luna in situatiile extreme cand nervii si anxietatea ating cote maxime.Dar inainte de a incepe un tratament vreau sa mi fac si eu o idee ca sa nu isi bata joc doctorii de mine cum si au batut joc de ai mei .Un psihiatru mi-a prescris acum un an sa iau cate 6 tranxene de 2mg pe zi . Iti dai seama cum eram acuma daca urmam tratamentu prescris de el? Alta desteapta mi-a prescris doua tipuri de pastile care erau contraindicate (scria asta clar si limpede pe prospect) Sa nu mai zic de vorbele calduroase de genu : e pacat mai baiete sa inebunesti asa tanar , dar asta o sa se intample daca nu urmezi tratamentu asta . Pana la urma s-a lasat cu scandal ! :cry:
In familia ta nu e nimeni care sa aduca bucurie? Tu erai singurul cumva care trebuia sa-i bucuri pe toti? Si acum sunt toti tristi din cauza ta si iti intretin si tie tristetea?
freakkk a scris:... daca nu urmezi tratamentu asta . Pana la urma s-a lasat cu scandal ! :cry:
Si ce ai facut? Ai urlat la el sau ce anume?
Da' eu zic sa nu te mai duci la doctor. Ce sens are sa-l consulti cand sunt atatia specialisti aici pe forum? Si asa de buni si competenti, pe bune. Ma rog...nu sunt de specialitate da' au citit si ei (mult si des si in fond si un inginer poate sa-ti zica cum e cu psihiatria ca ce mare lucru, nu?), mai gresesc cand scriu una alta in limba lor materna da' vorba aia...nimeni nu-i perfect. Zici: "Ia uite ce am patit eu..." si ei iti raspund ce au patit si ei sau tantzica Marghioala care vinde gogosari la colt la aprozar. Din una in alta - te faci bine. Poti sa incerci si la sectiunile cu descantece aici pe forum, sau frectii la picior de lemn, datul in carti, cititul in stele, in palma, in boabe de orez, in ce vrei tu. ;)
Succes!