Anxietate

mada13 a scris:

Offffff... si eu am tot 23, dar eu nu ma simt ca un copil, ma simt obosita psihic...insa da, ma consoleaza, oarecum gandul ca nu sunt singura "tzacanita"... :) Poate ar trebuii sa ne impartasim mai mult din experiente...poate mai prind si eu ceva de la tine si invers...dehhhh depresivii astia...Numai bine!!!!!

Mada, obosita psihic..i-auzi..asta e o chestiune noua..as vrea sa imi spui si mie cum se manifesta..iti cauti un scop in viata si nu il gasesti, simti ca nu mai ai motivatie??

Sa stii ca viata merita traita fara un scop anume..si chiar in timp ce te “afunzi” in viata s-ar putea sa iti dai seama de ce vrei cu adevarat..degeaba stai si meditezi..daca nu incerci marea cu sarea nu se va intampla nimic..asta ins sa iti iei un job, sa ai un prieten, sa iti asumi responsabilitati..toate insa treptat, fara sa te grabesti sa treci de la o etapa la alta..

Am citit despre tine si inteleg de ce te simti asa..pe de alta parte am citit si ce anume a scris iosafat pe site-ul asta despre fam cu pb si imi dau seama ca mare parte din ce a zis el sunt chestii reale..

Din experienta mea pot sa iti spun atat..am suferit mult pt tatal meu..dar nu este el „cauzatorul” starii in care sunt eu...sau ma rog..situatei prin care trec eu acum...

Uite cum iau eu lucrurile...niciodata nu am putut accepta faptul ca bea si decaderea asta nu am inteles-o la un om care a avut atatea de la viata..eu am avut pb din adolescenta cu treaba asta si nu numai .. mama mea a ales sa nu divorteze pana la urma si sa mearga mai departe...am traversat niste per urate..cu manifestarile lui si tot tacamu..niciodata, ca majoritatea alcolicilor nu a ales sa faca ceva activ pt el..sa mearga la dezalcolizare doamne fereste!

Mi-e greu inca sa cred ca acest om e tatal meu..pot sa iti zic ca am suferit si inca ma doare mult...nici macar nu mai comunicam desi stam sub acelasi acoperis...sa fie vreo 4 ani de cand ne spunem doar buna ziua??? Poate pare greu de crezut..insa fiecare e cu viata lui..acum 4 ani a vrut sa sara la mine si sa ma stranga de gat dintr-o prostie..a fost momentul in care am zis pana aici..adica nu aveam unde sa ma duc...dar nici asa nu se mai putea..el trece acum printr-o sit grea..a suferit minore accidente vasculare si s-a mai lasat de bautura.. si este din ce in ce mai constient de realitate si de faptul ca eu nu il bag in seama...

Nu pot sa il iert, ma crezi? NU pot sa iert anii in care nu s-a implicat in viata mea, nu pot sa iert zilele si noptile in care venea cum venea, nu pot sa iert vacantele la mare in care in loc sa ne relaxam ameninta ca se arunca de la geam..nu pot sa iert NEIMPLICAREA si delasarea lui...

Tot ceea ce iti spun eu, sunt niste lucruri pe care le simt si pe care le-am trait la intensitate maxima...imi era frica pe vremea aia, dar nu aveam anxietate...si nu cred ca am facut depresie de la asta...

Nu pot sa nu zic ca nu o invinovatesc si pe mama pt ca nu a avut curajul de a pleca la vremea potrivita dar nici nu pot sa o acuz, pt ca nici eu nu am facut-o..aveam si eu sanse..nu la 15 ani..dar la 20 eram maricica...

Vezi tu Mada ..lucrurile nu sunt asa de usoare si simple cum par...si totusi va tb sa le accept..pt ca el e TATAL meu fie ca vreau fie ca nu!

Cand voi face acest pas al iertatii voi simti cum „ma voi impaca” cu o parte din trecutul meu...

Starea prin care am trecut eu in ultimele 8 luni insa e declansata de mine si de imposibilitatea de a ma desprinde de copilarie si de a fi un adult responsabil...e declansata de sentimentele mele, de propriile mele ganduri si de ceea ce e in capul meu...probabil ca nu am trecut inca prin experiente suficient de importante incat sa cresc...dar stii cat de rau imi pare pt asta si ce mustrari de contiinta am?

Dar ce pot sa fac..nu pot decat sa imi cladesc viitorul lasand trecutul la o parte si traind acum acele exp pe care nu le-am trait la vremea lor..nu stiu daca mai e momentul sa am regrete...cred ca e momentul in care sa imi asum viata cu toate partile ei bune si rele si asemenea unui optimist si nu unui pozitivist, sa vad modalitatile de a merge mai departe cu pb cu tot!

Nici eu nu am crezut ca voi putea iesi din umbra acestei situatii cu tatal meu cel putin..dar am facut-o in urma cu 3 ani, moment revelator in viata mea, cand am intalnit niste oameni grozavi care m-au scos efectiv din starea in care ma aflam..niste prieteni f buni carora le multumesc si astazi..viata poti sa ti-o schimbi dc vrei cu adevarat, nu uita asta! :huggles:

Am fost alta persoana incepand de atunci si am trait 3 ani grozavi,la maxim!!!

Insa, nu vedeam decat o parte a realitatii si anume partea frumoasa pe care eu alesesem sa o vad..nu eram constienta si pregatita sa accept greutatea si maturizarea

Acuma mi-a frica ca situatia prin care am trecut eu, cu tatal meu ma refer, e traita de f multi copii si de f multi oameni si din pacate este o realitate acceptata in Romania care insa e dificil de schimbat...

Probabil ca intr-o casnicie tb sa stii sa faci compromisuri, insa tu alegi pana unde sa mergi cu ele...si cand sa spui STOP!

Cam asta e o parte a povestii mele..::(

anmarr a scris:

Mada, obosita psihic..i-auzi..asta e o chestiune noua..as vrea sa imi spui si mie cum se manifesta..iti cauti un scop in viata si nu il gasesti, simti ca nu mai ai motivatie??

Sa stii ca viata merita traita fara un scop anume..si chiar in timp ce te

Mada, mi se pare ca ai facut suficiente lucruri pana acuma si ai trecut peste destule la viata ta..un om trecut prin asemenea incercari nu poate merge decat inainte!!

Stii ce era scris pe diploma mea de terminare a liceului? Daca nu ai un drum, nu iti face griji..Dzeu il va crea pentru tine!

Sincer, m-a impresionat povestea ta..sa ramai singura pe lume si sa reusesti sa o scoti la capat atat de bine e o mare chestie!

M-am gandit..probabil ca daca mama mea ar fi divortat de tatal meu nici el nu ar mai fi dus-o mult..intr-adevar e o fire dependenta si slaba...

Eu insa nu pot sa il iert..mi-e greu sa accept o realitate pe care niciodata nu am considerat-o normala...iar acuma sa o iau de buna...probabil ca tine si de maturizare!!

Ce cred eu despre situatia ta...intr-un fel e si normal sa te simti acuma asa, adica sa ai o perioada de reflectie..o perioada in care sa te gd la ce anume vrei tu sa faci mai departe..e o perioada in care simti ca nu mai exista un rost in lucrurile ce te inconjoara si in care nu stii ce vrei..omul lg care ai crezut ca iti vei construi viata a plecat, dupa atatia ani in care i-ai pierdut si pe cei dragi..

Inteleg perfect!!! Faptul ca ai ramas singura pe lume a fost un soc pentru tine si probabil ca exista ceva in trecutul tau care inca nu iti da pace...e vorba despre acumularea unei perioade de mari frustrari! Care acuma a izbucnit..e ca si povestea cu paharul care e prea plin...si da pe afara la un moment dat!

Iti zic asa: vei avea viitor!! Tb doar sa crezi in asta! Si pana iti vei gasi scopul tb sa mergi inainte pt ca nu ai alta alternativa!!!

Si cei din jurul meu imi zic..mai, ai 23 de ani nu 40! Tb sa mergi inainte! Faptul ca tu constientizezi e f bine!! Inseamna ca mai ai sanse ..tb insa sa iti dai si tu o sansa, sa ai rabdare cu tine pana cand vei ajunge sa crezi!! O sa vezi ca treptat lucrurile se vor schimba!

Erau niste vremuri cand nici eu nu „vedeam” luminita..e de la depresie sa stii...e atat de groaznic sa nu mai ai speranta, sa nu vezi o rezolvare..dar uite ca treptat a trecut ...e drept ca m-am luptat cu mine, cu starile mele..le-am ingnorat (ef somatice ma refer), am facut psihoterapie si tb sa recunosc ca inca sunt pe tratament medicamentuos..

Aseara de exemplu am iesit cu prietenii in oras, in acelasi club in care mi-am petrecut noaptea de Revelion..doamne ce schimbare ...cum ma simteam atunci si cum ma simt acum...se vede diferenta dupa 5 luni! Sunt mult mai entuziasta si am mai mare incredere in mine si in viitor!

Treptat incerc sa ma impac cu schimbarile din viata mea..faptul ca anii de facultate s-au dus, faptul ca prieteniile s-au dus..fie ca vreau sau nu, pe anumiti oameni nu pot sa ii tin langa mine...asta e viata!

Uite, acum 2 saptamani un prieten drag mi-a zis ca s-ar putea sa plece din tara pe o per mai lunga de timp..stii cum m-am simtit? NU imi venea a crede...daca ar fi fost sa zic acum catva vreme cine va pleca..aceea eram eu si nu el..O sa imi fie tare dor, dar fiecare isi construieste viata lui asa cum crede, familia lui!

Pe mine m-a durut si m-a afectat tare schimbarea de anul trecut...pe de alta parte pot spune ca am avut un an senzational!!

Am terminat fac cu 10, am intrat la master, am inchegat prietenii puternice, am calatorit..si dupa care ..asa brusc si fara notificari..depresie si anxietate...

Lucram de dimineata pana seara..nu mai aveam timp de nimic..nici de master, nici de prieteni, nici de cei dragi..simteam cum ma rup de lumea de odata..nu imi placea nici la job....nu mai dormeam..maxim 3 ore pe zi timp de 3 luni, nu mai puteam manca..slabisem 6 kg...mancam doar ca sa traiesc..efecte somatice cu tavalugu..nu ma puteam relaxa...imi amorteau mainile, fata, aveam un nod in gat permanent 24/24...nu mai intrezaream schimbarea..stii cum a fost? Am simtit cum „musc putin din iad”...

M-am schimbat radical in 2 saptamani! Eram cu totul alta persoana...eram f obosita..bine da avusesem si un an plin..cu o luna inainte sa incep jobu nu puteam iesi din casa de la oboseala..probabil ca si asta a f un semn..dar nu am vrut sa ascult..anul trecut a fost si faza cu tatal meu..care de la inceputul anului..nu se mai simtea prea grozav..de la accidentele alea..serii de analize...si panicarea mamei etc

Dar uite ca au trecut..acum mai simt anxietate si imi mai amortesc mainile dar mult mai rar..starea mea de acum nu se poate compara cu cea de acum 5 luni.

Desi am fost pe cale sa renunt la master, uite ca am terminat anul si chiar m-am angajat din nou!

Acum cred insa ca am nevoie de un om langa mine, o persoana care sa ma sustina moral..mi-ar face f bine si mi-ar spori increderea!! Imi lipseste acest lucru..

Ce am invatat din ac experienta...ca suntem siguri dar avem datoria sa ne fie bine noua in primul rand si pe urma altora...am invatat sa fiu nitel mai egoista si sa nu ma mai afecteze atat ceea ce se intampla cu cei din jurul meu..multi nu ma inteleg, nu sunt de acord cu mine, dar asta e..EU sunt EU, diferita de cei din jur si cu asta basta! Nu le convine ce job am (nu cred ca e o rusine a munci), nu le convine cu cine umblu, cu ce ma imbrac..e pb lor...mereu se va gasi cineva in jurul tau care sa comenteze, chiar si prieteni apropiati..dar tb sa nu auzi, sa fi „surda” si sa crezi in tine si ca ceea ce faci e bine si in interesul tau!

Am invatat ca sunt f multe prietenii din interes..si rar sunt cei care tin la tine cu adevarat!

Am inca probleme de acceptare insa...sa accept lumea asa cum e..cu partile ei bune si rele..sa nu caut performanta peste tot..deoarece am o ambitie si o anxietate de performanta, din nastere cred..

Sa nu vreau sa schimb lumea..atata timp cat momentan imi este greu sa ma accept si sa ma schimb pe mine...

Daca anumite lucruri au o importanta pt mine s-ar putea ca ele sa nu aiba si pt altii..

Sa nu caut raspunsuri acolo unde ele nu exista!

Sper ca povestea mea sa ajute persoanele de pe acest site, care inca trec print-o perioada dificila a vietii lor.. poate sa fie si mai bine!!

Tb doar SA CREZI chiar si atunci cand nu mai ai speranta, sa nu te arunci in pragul disperarii (a sent irationale) si cel mai important sa iti schimbi felul in care gandesti si vezi lumea! Tu esti responsabil de ceea ce esti si de ceea ce vei deveni!

Depresia si anxietatea sesizeaza o problema in perspectiva ta de a privi viata si de a accepta-o asa cum e, cu partile ei bune si rele..anumite lucruri nu pot fi schimbate, dar altele pot fi!

De accea tb sa inveti, sa iei lucrurile ca atare si sa te schimbi treptat, luptand pentru tine!

Nimeni nu se schimba radical fara ajutor competent ...este doar o iluzie...insa asta se poate constientiza numai la o psihanaliza. Felul in care te vei comporta este mereu conditionat de modelul familial. daca nu "elimini" acest model, nu ai cum sa-ti fie bine. Anmar, depresia si anxietatea ta isi au ecou in felul in care ai trait in copilarie. Cand vei constientiza acest lucru, vei vedea ca singura nu poti scapa de probleme. Vad ca din sfaturile prietenilor tai, viata "se incheie" la 40 ani, varsta dupa care nu ar mai exista un drum inainte, ci probabil numai spre groapa. Atunci, fa un efort sa gasesti un psiholog competent care sa te ajute sa elimini pattern-ul familial. Mai sunt putini ani pana la 40 si exact astia trec ca fulgerul. Bafta multa si o zi senina iti doresc.

Anya2007 a scris:

Nimeni nu se schimba radical fara ajutor competent ...este doar o iluzie...insa asta se poate constientiza numai la o psihanaliza. Felul in care te vei comporta este mereu conditionat de modelul familial. daca nu "elimini" acest model, nu ai cum sa-ti fie bine. Anmar, depresia si anxietatea ta isi au ecou in felul in care ai trait in copilarie. Cand vei constientiza acest lucru, vei vedea ca singura nu poti scapa de probleme. Vad ca din sfaturile prietenilor tai, viata "se incheie" la 40 ani, varsta dupa care nu ar mai exista un drum inainte, ci probabil numai spre groapa. Atunci, fa un efort sa gasesti un psiholog competent care sa te ajute sa elimini pattern-ul familial. Mai sunt putini ani pana la 40 si exact astia trec ca fulgerul. Bafta multa si o zi senina iti doresc.

Multumesc mult de sfaturi anya..dar cateodata e greu.. sa nu te simti pustiita in interior. sa stii ca eu una nu realizez ce legatura exista intre starea mea de acum si tata..si legatura cu copilaria...eu sunt asa de cand ma stiu..nu la tristete ma refer, ci la fel de a fi, de a ma comporta cu cei din jur, de a accepta niste lucruri..e adevarat si ca am suferit pentru ce a fost si sunt poate intr-un fel "trapped" in time..

Ai mei au fost destul de categorici cu mine, si nu m-au lasat "sa zbor" din cuib sau sa ma dezvolt prea tare..dar la urma urmei orice parinte ar face asta..

Au fost si momente in care am cz ca singura mea sansa era "sa invat"...iar acuma, am vazut ca am invatat prea mult si ca ar fi tb sa imi dezvolt si alte abilitati sociale..pe lg asta, it's still me like before in the same world..nu stiu dc intelegi..eu am vrut sa imi schimb lumea in care traiam, sa plec, dar nu am reusit sa ma desprind de un mediu, de un stil de viata..am cz ca niste haine si un job m-ar putea transforma pe mine ca om,,cand de fapt, doar tu prin fel de a gandi si prin abordare poti sa te schimbi, nu niste haine, nu o slujba sau altceva..de aici probabil ca pleaca totul!

De la atitudine..dar cum naiba sa te schimbi cand nu mai aveai timp de nimic..eram obosita, terminata etc...

Insa nu am renuntat la lupta cu mine, pt ca in primul rand la asta se rezuma totul...si voi reusi!

anmarr,

Ai amintit mereu de job, de hainele pe care le porti, ca si cum ar fii ceva controversat...am inteles ca job-ul "ideal" ti-a facut mai mult rau decat bine, si nu a fost ce te-ai asteptat tu, dar ce-i cu hainele?!!! Ai vrut oare sa faci o schimbare de imagine, crezand ca asta iti va aduce implinire?!!!

Ai mai amintit ca oamenii nu inteleg cum gandesti si ca incerci sa ii ignori si sa mergi mai departe...sa inteleg ca esti destul de controversata?!!!! Explica putin...poate am inteles eu gresit...

mada13 a scris:

anmarr,

Ai amintit mereu de job, de hainele pe care le porti, ca si cum ar fii ceva controversat...am inteles ca job-ul "ideal" ti-a facut mai mult rau decat bine, si nu a fost ce te-ai asteptat tu, dar ce-i cu hainele?!!! Ai vrut oare sa faci o schimbare de imagine, crezand ca asta iti va aduce implinire?!!!

Ai mai amintit ca oamenii nu inteleg cum gandesti si ca incerci sa ii ignori si sa mergi mai departe...sa inteleg ca esti destul de controversata?!!!! Explica putin...poate am inteles eu gresit... :rot:

Controversata?? Asta e tare!!! :)

NU e chiar asa..adica nu fac streaptease sau altceva..

Ca sa ma explic : sunt genu care se imbraca sport..casual cel mult..e ceea ce ma reprezinta! De ce nu oi fi facut eu sport de performanta nu stiu!! :)

Am facut insa tot posibilul sa ma schimb, sa port costum..fdca mergeam la servici, dar detest hainele astea..nu ma reprezinta, ma simteam ciudat in ele..ti-am zis ca am reactii imprevizibile..in acest stil, business, ma simt mai cu capu pe umeri, mai responsabila, un om matur..care nu sunt, nu ma simt sau inca nu vreau sa fiu... asta inca tb sa o lamuresc cu mine..

Da, am vrut sa fac o schimbare de imagine, crezand ca imi schimb viata, inclusiv pe mine!!! Stiam ca o sa imi fie greu, sa nu iti imaginezi ca nu m-am gd, ca nu sunt chiar picata din nori! Da, am cz ca imi schimb lumea dar m-am infundat mai tare in ea..imagineaza-ti ..jobu nu imi placea, prietenii erau out ca nu mai aveam timp de nimic, iar ziua stateam acs cu ai mei..un loc pe care nu il ador prea tare..se intelege de ce..

Cat despre cei din jur..normal ca nu inteleg nimic..

Ma judeca, iar asta e cel mai naspa:

1. Cum mi s-a putut intampla mie asta..un copil asa de bun?

2. De ce nu sunt in stare sa imi asum responsab desi am 23 de ani?

3. DE ce nu am un prieten>?

3. Prietenii imi zic..a, pai tu nu muncesti..desi sunt la master si multi au trecut cu ajut meu..ai colaborari..ce sunt astea?

Incerc pe tot posibilul sa fac abstractie...nu am facut rau la nimeni..mai mult decat mi-am facut rau mie ;) ...pur si simplu ei nu inteleg si cred ca am fitze...

Cum naiba sa inteleaga ca te dor mainile din senin, ca iti amorteste fatza, ca ti se maresc pupilele, ca nu poti sta in picioare, ca ti se face frica din senin, ca ai o apasare in piept de care nu poti scapa..cum sa scapi de tine? ca nu poti dormi, ca nu poti sta locului...ca ai senzatia ca poimaine s-ar putea sa nu existe...ca mananci azi ca sa supravietuiesti si atat...

In exterior nu se vede nimic, nu ai nimic fizic..deci sa fie totul in imaginatia ta???

Stii insa ce ma doare mai tare..si asta din cauza perfectionismului..ma doare ca nu am putut sa fac fatza!!! E PROPRIA MEA JUDECATA care apasa greu!!! Eu ma judec cel mai tare!!

Si stii de ce? Pt ca nu sunt genul care sa renunt! Dar avand simptomele de mai sus de care in mare parte am scapat, nu aveam cum sa merg inainte..imi bateam joc de mine, de sanatatea mea daca continuam asa...tb sa inlatur stresul!!

Stii cum eram? Ca intr-un cerc vicios in care nu puteam spune TIME OUT...

Insa decizia am luat-o intr-o zi in care din disperare fdca nu puteam dormi si munceam 10-12 ore, m-am dus la medic sa ii cer niste pastile mai puternice...si mi le-a dat!!!!

Stii ce am facut? Le-am luat de la farmacie dar si acuma stau nedesfacute in sertarul meu!!! ;)

Judecata mi-a zis: VIATA TA, SANATATEA TEA sunt mai importante decat orice job, oricat d bine ar fi platit!!! TB SA INTELEGI ca anumite lucruri nu sunt pt tine.. Si am ales sa lupt altfel!

Crezi ca cei din jurul meu au inteles ca am renuntat la job? Nu, ai mei cel putin (parinti, rude)..ca prietenii au f de partea mea..au zis ca sunt nebuna!

Dar uite, ca nu regret nimic! Cred ca am luat decizia cea buna, cel putin asa mi-a demonstrat ce s-a intamplat de atunci incoace! :)

Draga mea,

De ce fel de oameni esti inconjurata? Aproape toti prietenii mei stiu ca uneori am depresii, si nimeni nu m-a judecat...toti m-au inteles si au incearca sa imi dea sfaturi...ca am facut tot ca mine, asta e partea a doua ...

Referitor la vestimentatie...eu abia astept sa vina ziua de vineri sa ma pot imbraca sport, nici eu nu pot purta la serviciu orice haina...si la 23 de ani cam ce responsabilitati ai vrea sa iti asumi?!!! Doar nu ai vrea sa ai familie, copii, sa stai la cratita sau mai stiu eu ce...e timp si pentru asta. Cat despre prieten, stai calma ca nici eu nu am pe nimeni...e adevarat ca este un mare suport acest lucru...sa ai pe cineva, dar ...asta e...o sa vina si vremea asta. :flowers:

mada13 a scris:

Draga mea,

De ce fel de oameni esti inconjurata? Aproape toti prietenii mei stiu ca uneori am depresii, si nimeni nu m-a judecat...toti m-au inteles si au incearca sa imi dea sfaturi...ca am facut tot ca mine, asta e partea a doua ...

Referitor la vestimentatie...eu abia astept sa vina ziua de vineri sa ma pot imbraca sport, nici eu nu pot purta la serviciu orice haina...si la 23 de ani cam ce responsabilitati ai vrea sa iti asumi?!!! Doar nu ai vrea sa ai familie, copii, sa stai la cratita sau mai stiu eu ce...e timp si pentru asta. Cat despre prieten, stai calma ca nici eu nu am pe nimeni...e adevarat ca este un mare suport acest lucru...sa ai pe cineva, dar ...asta e...o sa vina si vremea asta. :flowers:

Prietenii, probabil ca sunt perfectionisti ca si mine (unii dintre ei)..la inceput m-au judecat destul de tare..acum ma inteleg, dar ma compatimesc..cu altii nu prea vorbesc.. mi-e greu, dar eu nu ma las..merg inainte ..o sa vina vremea cand o sa imi revin pe deplin si atunci o sa iau prin surprindere pe toata lumea..ca e pacat de ceea ce am in cap..daca am ceva la care nu vreau sa renunt.. sunt anii de scoala si propria inteligenta!

Stii, acuma lucrez...dar tot se gasesc unii sa comenteze..insa eu imi traiesc viata dupa propriile reguli! O fi asta nonconformism..habar nu am, insa fiecare isi face viata, asa cum crede de cuviinta!

anmarr a scris:

Prietenii, probabil ca sunt perfectionisti ca si mine (unii dintre ei)..la inceput m-au judecat destul de tare..acum ma inteleg, dar ma compatimesc..cu altii nu prea vorbesc.. mi-e greu, dar eu nu ma las..merg inainte ..o sa vina vremea cand o sa imi revin pe deplin si atunci o sa iau prin surprindere pe toata lumea..ca e pacat de ceea ce am in cap..daca am ceva la care nu vreau sa renunt.. sunt anii de scoala si propria inteligenta!

Stii, acuma lucrez...dar tot se gasesc unii sa comenteze..insa eu imi traiesc viata dupa propriile reguli! O fi asta nonconformism..habar nu am, insa fiecare isi face viata, asa cum crede de cuviinta! :flowers:

Tare te uiti in gura lumii. Asta te seaca. De aici pierzania. Ai vrea sa fi nonconformista, dar doar in vis!

Vrei sa te recunoasca lumea de inteligenta? N-au cu ce si motive s-o faca.

mada13 a scris:

si la 23 de ani cam ce responsabilitati ai vrea sa iti asumi?!!! Doar nu ai vrea sa ai familie, copii, sa stai la cratita sau mai stiu eu ce...e timp si pentru asta.

Si cand "vine" timpul asta al responsabilitilor? Pe la 35-40 de ani dupa ce ai multe doctorate, postdoctorate, masini si vile?