Anxietate

Broscuta_Fermecata a scris:

Ms, e o adevarata "distractie" sa treci prin chestia asta fara pastilute. Dar la sfarsit rezultatul cred ca e mult mai bun :P Stiu doar ca totul depinde de vointa cu care exersezi in permanenta sa treci peste starile nasoale care te coplesesc. Insa, ca sa ajungi la exercitiu asta, trebuie intr-adevar sa nimeresti si un terapeut bun, care sa te ghideze. Si in mod cert asta e o foarte mare problema. Stiu oameni care fac terapie de ani de zile si nu au vazut nici macar o ameliorare. Ceea ce mi se pare strigator la cer. E foarte multa incompetenta, multi s-au facut psihologi dar mai mult de 5 carti si cateva cursuri din facultate nu au mai facut. Si au un orizont foarte ingust. Ca sa nu mai spun ca multi au ei insisi probleme destul de mari, asa ca nu stiu cum mai pot trata si pe altii. Numai bine si poate revii cu vesti bune A propos, care sunt probleme tale? Tot anxietate? Cum se manifesta la tine?

Buna, vreau si eu numele psihoterapeutului.

multumesc

Pe pm sau pe mail, altfel nu imi permit si nici nu mi se pare prea etic.

un PM ar fi perfect.

mersi

Nu pot sa iti trimit PM pentru ca probabil nu ai suficiente mesaje pe roportal. Scrie-mi pe mail te rog: [email protected].

broscuto sa stii ca mi-am permis sa-ti trimit un mail. Sper ca nu te superi.

Athoryss,

Si eu am fost depresiva (vreo 10 ani) si am scapat partial - ce inseamna asta - nu ma mai simt depresiva, desi probabil mai am pe fundal cate ceva. Ca sa fiu exacta, sunt inca nevrotica, dar am scapat de depresie. Si asta fara medicamente. Mai mult, la mine in casa exista conceptia ca medicamentele fac mai mult rau si e mai bine sa nu iei. Amandoi parintii mei sunt anti-medicamente si am preluat si eu asta. Prin urmare, eu nu am acceptat ideea de a lua medicamente pentru problemele psihice - mi-a fost prea frica. Cumva suntem la extreme. Nu pot sa-ti spun cum am scapat de depresie - a trecut cu timpul, cu cartile citite, prin schimbarea anturajului, prin diverse activitati, nici eu nu stiu prea bine.

Nu inteleg de unde ai ajuns tu la ideea ca depresia e incurabila si ca depresivii au mereu recaderi.(?!?) Depresia dupa cate stiu eu nu intra in "patologic", nu e considerata intr-adevar o boala, ci mai degraba o "stare" a sistemului - deci ceva prin "definitie" temporar. Schizofrenicii si paranoicii pot vorbi de recaderi - e in specificul bolii lor. De depresie se scapa, se scapa definitiv.

Acuma, daca ti-e atat de rau, spune-mi si mie - ce pierzi daca te duci la psihoterapeut? Mai rau nu poate sa-ti fie, right? De pierdut, ce ai mai avea tu de pierdut? You're down there, orice miscare ai face poate sa-ti faca un bine. Un bine cat de mic tot e mai bine decat acum. Nu-mi spune ca pierzi bani - you don't give a shit anyway . Deci, de ce nu ai face orice incercare?

Referitor la faptul ca ai fost o data si nu ai putut vorbi, te rog nu concluziona ca nu ai putea vorbi cu nici un terapeut. Probabil respectivul nu ti-a fost potrivit. Cu terapeutii e cam ca in relatiile cu barbatii - trebuie sa existe potrivire. Serios vorbesc - e o treaba cunoscuta - pacientul trebuie sa se potriveasca cu terapeutul. E chiar posibil ca aceasta potrivire sa conteze mai mult decat forma de terapie practicata!

Parerea mea este ca depresia nu este de domeniul psihiatriei ci al psihologiei! Si deci nu trebuie tratata cu medicamente ci tocmai cu terapie. Medicamentele doar ajuta. Forma principala de tratament pentru depresie este TERAPIA! Asta este parerea mea personala, si eu am inteles intr-un final ca psihiatria si psihologia se ocupa cu lucruri diferite. Chiar daca psihiatrii se ocupa si ei de depresii, depresiile sunt in ograda psihologiei. Deci tu pana acum NU TE-AI DUS LA CINE TREBUIA pentru tratament. Ca si cum ai suferi de sinuzita si te-ai duce mereu la medicul internist, in loc sa te duci la orelist.

Go for treatment (where you should)! Si cand o sa-mi spui ca toti barbatii sunt la fel de "buni" pentru tine, atunci sa vii sa-mi spui si ca toti terapeutii sunt la fel de buni pentru tine. Incearca 2-3-5 pana cand iti place cat de cat si te intelegi cu vreunul.

Sper ca ai inteles si momentan cam atat pot face.

anthoryss,

Traiesti probabil intr-un mediu cel putin "nesanatos".

Psihoterapia ar fi solutia, desigur.

Citeste Marie Cardinal - Cuvinte care elibereaza (Editura Trei). O sa vezi, in primul rand, din ce stare te poate scoate psihoterapia si, in al doilea, de e ce efort trebuie sa depui pentru a te vindeca. In carte este vorba de psihanaliza, dar nici nu cred ca vreo alta metoda care se pretinde mai usoara este si eficienta!

Te poti vindeca daca vrei suficient de mult, daca esti destul de robusta, de perseverenta, de rabdatoare si daca vei gasi un psihoterapeut cu care sa te intelegi.

anthoryss a scris:

Buna seara anaraluca,

Hristos a inviat!

Am citit textele postate de dvs. pe forumul de psihologie (Roportal), cele legate de depresie,/anxietate ,atacuri de panica...

Eu sunt o persoana depresiva.

Prima data am fost diagnosticata cu "sindrom depresiv cu elemente anxioase" cand aveam 17 ani.

De atunci si pana acum, la 28 de ani, am luat (mi-am bombardat ficatul) o gramada de m/edicamente antidepresive, anxiolitice, sedative si somnifere (Ludiomil,Mianserin,Dormicum,Xeroxat,Levomepromazin,Zoloft,Lexotanil,Amitriptili

a,Anafranil,Calmepam,Rudotel,Stilnox).

Am avut in toti acesti ani recaderi repetate. De la 19 ani traiesc cu gandul ca la un moment dat cu siguranta ma voi sinucide.

De 2 ori am si incercat. Prima data, aveam 20 de ani, eram in primul an de facultate; am inghitit niste pastile -nici nu mai stiu cum se numesc - gasite in casa, erau pt. inima, dar nu s-a intamplat ce voiam. Eram atat de /dornica sa mor, ca nu mi-am inchipuit ca nu e asa usor sau ca acele me/dicamente nu ma vor ucide. Nu este vorba despre jalnicul om care vrea sa se sinucida dar nu o face; sau poate ca da, pt. ca nu voiam cu venele taiate sau aruncat e la balcon - nu cu ceva dureros care m-ar face sa sun la salvare sau sa ma dau de gol tipand.

A doua tentativa am avut-o cand eram in anul 4 de facultate.- adunasem o gra/mada de pastile eficiente de data asta- eram bine informata.Impropriu spus tentativa, caci pastilele le-a gasit mama si le-a aruncat.

Nu am facut niciodata psihoterapie; am luat numai medicamente. Unele isi faceau efectul, altele ba. Insa cum terminam cu ele, revenema in stadiul din care am plecat.

Sunt o leguma, nu am nimic de a face cu viata.

Gandesc negativ si de asta si viata imi e asa cum imi e.

Desi am facut o facultate- si nu una oarecare (Automatica si calculatoare Bucuresti, ba am mai facut si Liceul de Informatica tot din Bucuresti), eu nu dau 2 bani pe mine, nu mai invatz nimic, nu ma intereseaza nimic, nu imi place meseria in care m-am specializat. Si,ma simt ca si cum , de la 17 ani incoace nu am evoluat deloc.

Stau si trag o barca pe uscat.M-am obisnuit cu gandul ca viata imi va fi presarata si marcata de aceasta boala.

Din cate stiu, nu este curabila...recaderi vor exista, riscurile...le stim cu totii de pe internet.

Am avut niste probleme de la sfarsitul anuui trecut si pana acum, si odata cu ele, si nelipsita depresie anxioasa.

cu parintiimei nu ma inteleg. Nici nu mai vreau asta. Nici ei nu ma inteleg...

Nu mai vorbesc de cateva luni...Daca sunt cu cineva, majoritatea timpului tac. Cei care ma mai stiu , imi zic ca sunt o statuie.

Ideea e ca mi-am fixat o perioada de timp - pana la sf. anului, in care voi decide clar daca mai raman in viata sau nu.

Deocamdata, ma gandesc asa: sunt sub tratament, stiu ca nu imi va schimba decat dispozitia sufleteasca - desi de o luna incoace nu isi face efectul , stiu ca doar asta va face, intr-un final.

Mi s-a propus sa ma gandesc la psihoterapie; am mai citi si io niste site-uri , niste formuri...dar, in starea in care sunt, nu cred ca ma vor ajuta. Nu pot sistematiza informatia acumulata...

In fine, mi s-a propus sa ma gandesc la terapia cognitiv comportamentala. Nu stiu ce sa zic. Este vorba despre un medic psihiatru si psihoterapeut, este in lista FRP, dar nu ma simt in stare. Nu pot vorbi. Am ncercat odata, si nu am putut scoate nici un cuvant.

De cateva luni incoace, cam de vreo 6, plang , sunt obosita, ametita, am greturi, am insomnii, nu pot sa stau cu cineva f. mult timp, gandurile de suicid nu le mai zic...De cand mi-am dat emoisia, zac in pat, efectiv zac, nu vreau sa vad si sa aud nimic si abandonez totul.Asa s-ar putea rezuma viata mea de pana acum: lungul sir al abandonurilor.

As vrea sa stiu in ce masura se poate schimba un sistem de gandire profund negativ, in general efractar prin psihoterapie?

Adica, toate reflexele conditionate, formate in ur/ma unei gandiri de ani de zile de tipul "Nu pot", "Nu sunt in stare", "sunt o ratata", "am numai -si voi avea- esecuri","viata nu are rost" prin ce fel de psihoterapie se pot schimba?

Totusi, undeva, ma gandesc rational: daca toata tineretea mi-am trait-o in frica, teama si dor de duca, poate daca fac un minim efort se pot schimba.Dar asta e doar o idee, ca nu cred ca ma pot schimba. Chestia cu vrutul...nu merge al mine.

Imi place modul in care ganditi: asta din ce an citit pe site.

Va rog sa imi spuneti, in rezumat, daca aveti timp, cam ce presupun sedintele de TCC /si ce presupun ce?lelalte tipuri de psihoterapii. Si va rog sa imi dati niste linkuri cu documentatie adecvata. Poate si un nume de psihoterapeut.

In legatura cu psihologul/psihoterapeutul: cred ca el are rolul sa ajute pacientul sa vada mai multe cai/aspecte ale problemelor (presupuselor probleme) cu care se confrunta si sa-l determine sa inteleaga ca exista cai de rezolvare, chiar daca nu sunt cele dorite.

Va rog din suflet sa imi /dati informatiile de care spuneam mai sus.

Buna ziua!

Adevarat a-nviat!

Imi pare rau pentru situatia pe care o traversati, dar ma bucur ca va ganditi cu seriozitate la acceptarea unui ajutor specializat!

Legat de intrebarea dvs, va rog sa urmati link-ul http://www.cognitivetherapynyc.com/problems.asp (The American Institute for Cognitive Therapy) - veti gasi acolo atat informatii despre terapia cognitiva, cat si despre diferite tulburari de natura psihica. Sper ca aceste informatii va vor fi de folos in alegerea dvs.

In legatura cu problema pe care ati descris-o si tratamentul pe care l-ati urmat, consider ca atat urmarea cat si intreruperea tratamentului (in cazul in care doriti asta), ar trebui sa se faca sub supraveghere medicala; daca credeti ca tratamentul nu va mai este de folos, incercati sa discutati despre asta cu medicul dvs, si nu intrerupeti tratamentul fara acordul si sub supravegherea acestuia! Chiar daca alegeti sa urmati o psihoterapie, este posibil sa aveti in continuare (cel putin pentru un timp) nevoie de tratament medicamentos, in special pentru a scadea riscul dvs de suicid.

"As vrea sa stiu in ce masura se poate schimba un sistem de gandire profund negativ, in general efractar prin psihoterapie?"

Terapia cognitiva se adreseaza tocmai schimbarii acestui tip de gandire, pornind de la ideea ca gandurile determina emotiile si comportamentul. Astfel, ajungi sa te invarti intr-un cerc vicios: te gandesti ca nu esti bun de nimic - te simti trist, neputincios - iti dai demisia - iti intaresti convingerea ca nu esti bun de nimic - te simti si mai trist - etc.

Terapia cognitiva te ajuta sa identifici aceste ganduri negative, schemele care stau la baza lor si sa le schimbi - nu intr-o gandire pozitiva (!) ci intr-o gandire realista (!).

In legatura cu cerinta dvs de a va indruma catre un psihoterapeut - consider ca un forum nu este locul adecvat pentru a cauta un profesionist. In plus, nu cred ca este corect sa "fac reclama" cuiva, sau sa ii fac public numele si telefonul fara a avea acordul persoanei. Asadar, puteti vizita pagina http://www.psihoterapie.ro/ (site-ul Federatiei Romane de Psihoterapie), sectiunea "Structura FRP" - Asociatii. Veti gasi acolo adresele de e-mail ale persoanleor care fac parte din asociatiile de terapie cognitiva si comportamentala, recunoscute de Federatia Romana de Psihoterapie. Faptul ca aceste persoane fac parte din Federatia Romana de Psihoterapie consider ca denota profesionalism si seriozitate. Singurul sfat pe care imi permit sa vi-l dau in aceasta privinta, este acela de a cauta un cabinet/centru de psihoterapie in care sa existe si un medic psihiatru - colaborarea intre medic si psihoterapeut (in cazul in care nu este una si aceeasi persoana), este foarte importanta! De asemenea opinia mea personala este ca practicarea meseriei de psihoterapeut nu trebuie "amestecata" cu practicarea altor metode "de tratament", care nu sunt recunoscute de Federatia Romana de Psihoterapie sau Colegiul Psihologilor (ma refer la yoga, tratamente naturiste, masaj, alte terapii, etc). In cazul in care doriti sa practicati una din metodele descrise mai sus, consider ca aceste practici ar trebui sa se desfasoare in alt cadru, si nu in cadrul unui cabinet/ centru specilizat in psihoterapie.

Va doresc numai bine!

ma abtin

Anaraluca, esti psiholog?

anaraluca a scris:

Terapia cognitiva se adreseaza tocmai schimbarii acestui tip de gandire, pornind de la ideea ca gandurile determina emotiile si comportamentul.

Ce simplu ar fi daca ar fi adevarat...