Anxietate

a doua saptamana de terapie(medicamentatie+terapie psihologica) si starea mea s-a ameliorat aproape complet, xanax-ul al fii el cum ar fii da are niste efecte secundare neplacute, poate segmentul masculin al acestui forum care a facut terapie cu xanax stie despre ce ye vorba, pe prospect scrie ca ye normal

Buna ziua doamnelor m-am inscris aici tocmai ptr a va da niste sfaturi in legatura cu aceasta anxietate am avut timp de 2 ani asa ceva si nu mai stiam ce sa fac am fost la tot felul de doctori timp in care m-au infundat de tot felul de medicamente la inceput aveam palpitatii de cum ma trezeam imi tremura carnea pe mine nu puteam sa ajung nici la baie incepeau palpitatiile tip tahicardie,le-am pus pe seama somnului tarziu apoi tigarile cafeaua,cola am eliminat totul din rutina mea dietica zilnica intamplarea face ca ma aflam in elvetia m-am dus la un dr mia recomandat inderal 40 ptr palpitatii cate o jumate de pastila dim si seara.au avut efect atunci apoi am venit in tara ptr ca nu mai imi permitea starea faceam atacuri de panica deja ziua in amiaza mare fara nici un motiv.Aici m-am dus ca voi toate la psiholog mi-a dat ca de obicei xanax am luat doar 10 dupa care m-am interesat ca creaza dependenta le-am intrerupt intre timp eram disperata nu puteam sa-mi caut nici unloc de munca din cauza panicii in general dimineata o aveam.Am tinut-o in continuare timp de un an jumate cand imi era rau cu inderalul meu nu plecam nicaieri fara el.Apoi am plecat intr-o vacanta in grecia boala mea s-a agravat aveam ameteli mari si cand stateam la masa si cand eram intinsa pe pat am ajuns in grecia la spital la 2 noaptea dupa 5 zile de vacanta :) .Am amanat vacanta si m-am intors acasa constienta ca nu mai puteam continua asa.Am ajuns in tara si m-au internat la neurologie crezand ca am ceva la cap dupa 3 zile mi-au dat drumu dar starea mea era aceeasi nu ma intelegea nimeni apoi am facut crize urate in fiecare zi timp de vreo 3 zile dupa care cei de la urgenta m-au trimis iar la psiholog intre timp s-au schimbat dr de acolo si am prins o doamna draguta care m-a inteles pe loc mia prescris tratament cu diazepan si xeroxat.Tratamentul a durat cel putin 3 luni costa intradevar dar a meritat. Am avut parte de liniste din partea prietenului meu ptr ca din cauza diazepanului nu mai eram in stare de nimic.Au inceput sa apara semne bune imediat in prima saptamana ca dupa vreo 3 saptamani ma simteam super si m-am apucat iar de fumat,cafeaua era decofeinizata imi era frica sa nu imi apara iar acum ma simt f bine.Binenteles mai am frica sa nu mai fac vreun atac sau sa nu ma i-a iar ameteala la stress la la emotii incerc sa ma stapanesc sa-mi controlez emotiile palpitatii usoare mai sant si in ziua de azi dar astea sant normale de fapt nu le-as zice palpitatii ci batatile inimiii de fapt care m-au adus pe mine in starea asta.Si eu ca voi multe m-am speriat ca am vreo boala de inima sau asa ceva umblasem pe la cardiologi deja cunosc medicina ca o asistenta .Sper ca v-am fost de folos macar cu sfat vb cu dr dvs despre acest tratament nu uitati sa le luati exact cum zice dr.si important sa nu le intrerupeti dupa ureche.BAFTA TUTUROR.

Stealthmick a scris:

a doua saptamana de terapie(medicamentatie+terapie psihologica) si starea mea s-a ameliorat aproape complet, xanax-ul al fii el cum ar fii da are niste efecte secundare neplacute, poate segmentul masculin al acestui forum care a facut terapie cu xanax stie despre ce ye vorba, pe prospect scrie ca ye normal

Ma bucur ca te simti mai bine. Eu sunt o depresiva de aproape 10 ani de acum. Vechea poveste cu parintii, cu scoala. Am intrat pe acest forum pentru ca imi caut un prieten. Vreau sa fie depresiv ca si mine pentru ca sa ma inteleaga. Deci cine e interesat poate sa-mi trimita un mesaj. Voi fi aici. Mentionez ca sunt o studenta de 25 ani, inteligenta, cultivata. Aceste calitati sunt aproximative, boala te face sa te indoiesti de orice.

Silenzium, sry ca ma bag, nu eram vizata, dat fiind faptul cxa nu sunt potential "prieten". Da io cred ca iti trebuie unul nu depresiv, ci vesel, sa te scoata din depresie. Si bine ar fi sa fie un om sensibil, sa inteleaga ca ti se intampla. Dar asa, ce faceti, 2 depresivi? Plangeti impreuna? Oricum, bine ai venit printre noi

Broscuta_Fermecata a scris:

Silenzium, sry ca ma bag, nu eram vizata, dat fiind faptul cxa nu sunt potential "prieten". Da io cred ca iti trebuie unul nu depresiv, ci vesel, sa te scoata din depresie. Si bine ar fi sa fie un om sensibil, sa inteleaga ca ti se intampla. Dar asa, ce faceti, 2 depresivi? Plangeti impreuna? Oricum, bine ai venit printre noi

Merci pentru mesajul de intampinare. Sa stii ca si eu ma intrebam la un moment dat daca nu ar trebui sa ma vad cu cineva "normal". Pur si simplu nu ma atrag cei fara probleme existentiale. Nu am avea ce vorbi. Si sa stii ca depresivii nu plang neaparat cand sunt impreuna. Am fost cu cineva depresiv pentru o vreme si ne intelegeam de minune numai ca era mult mai in varsta decat mine.

Merci inca o data pentru mesaj.

Saultare din nou !

Am dat peste un citat zic eu EXISTENTIAL pentru noi anxiosii. :D

In my work with clients who suffer from social anxiety, I often find that they have been fooled by the same basic "trick" that fools people who suffer from panic disorder. They respond to the anxiety as if it were a danger that needs to be fought at all costs, rather than a discomfort which needs to be accepted, and managed, before it will fade.

..........

Unfortunately, many self-help books, and even some professional therapists, perpetuate this trick by emphasizing the techniques of anxiety reduction far more than the necessity of cultivating an accepting attitude (and corresponding actions) toward the anxiety. In my experience, acceptance is actually more important than the anxiety reduction techniques.

Intregul articol aici (merita citit) > http://www.anxietycoach.com/keytorecovery.htm

Acceptarea asta cred eu ca are mai multe fete. Din punctul meu de vedere, am acceptat ca am o problema de anxietate si, chiar daca da mult timp nu mai am simptomele suparatoare, incerc macar sa ma impac cu gandul ca e posibil ca intr-o zi sa revina. Esential e ca stiu ce sa fac acum. Acceptarea, pentru mine, inseamna sa fiu constienta ca trebuie sa imi acord mai multa atentie, ca sunt lucruri pe care chiar nu am voie sa le fac, pentru a nu-mi crea probleme. Adica, daca unii sunt veseli si optimisti pur si simplu, eu uneori trebuie sa muncesc pentru asta. Daca unii sunt mai energici si mai cu chef de viata pentru ca asa sunt ei mai mereu, eu trebuie sa fac lucruri speciale pentru asta. Insa, a accepta ca te simti naspa in fiecare zi cred ca e ca si cum ti-ai pune o bariera interioara peste care nu ai sa mai poti trece. Pur si simplu iti programezi creierul sa te simti asa.

Silenzium, din experienta proprie, iti spun ca "un nebun" (a se citi zvapaiat) la casa depresivului e mare lucru . Te forteaza uneori sa iti depasesti barierele, sa faci lucruri trasnite, sa iesi din cochilie.

Broscuto din mesajul tau inteleg ca nu ai priceput ce zice in articol.

Exact asta spune si in articol oamenii sunt pacaliti (uneori chiar de catre medicii care ar trebui sa-i ajute) sa creada ca au o problema grava care trebuie citez "that needs to be fought at all costs". Am aflat insa ca adevaru-i altul. Anxietatea face parte din fiinta umana, avem nevoie de ea si ea nu va disparea niciodata. Asta si trebuie inteles, anxietatea e ceva normal care poate fi tinut sub control. Ea este amplificata numai de catre conceptiile dupa care traim si de catre gandurile nefondate/nerealiste. De aceea trebuie sa o acceptam, e ceva cu care trebuie sa ne obisnuim. Astfel incat atentia noastra sa se indrepte catre lucrurile de zi cu zi, etc. Atata timp cat o vom trata ca o problema ea va persista pentru ca noi suntem cei care nu o lasam sa plece.

Apoi nu-ti poti trai viata cu gandul ca dupa colt te asteapta cineva cu paru (anxietatea). Care poate aparea in orice moment. Cei care deja au trecut prin asta si au reusit sa o accepte trebuie acum sa profite de experienta lor. Acum cunosc mult mai bine situatia, stiu ca se poate trece peste ea. Iar ca sa mai citez putin din articolele de pe situl de mai sus, acolo se mai spun cateva lucruri.

1) Odata ce stii atat de multe despre anxietate aceasta nu mai poate fi la fel de rea ca prima data, oricat de frica ti-ar fi.

2) Frica de frica (paradoxal) e cea care intretine anxietatea si atacurile de panica. Sa exemplific. Ai avut atac de panica. Bun. A inceput intai cu hiperventilatie sau cu dureri abdominale ori ameteli sau chiar dureri de cap. Aici e momentul cand poti sa intri sau nu in cercul viicios. Daca data viitoare cand vei avea parte de unul din simptomele de mai sus in loc sa-ti spui lasa ca ma odihnesc si o sa treaca, iti vei spune "Oh nu, iarasi am atac, e foarte probabil ca frica de acesta sa-l declanseze real. Iar o persoana o poate tine asa mult si bine pana se hotaraste sa-si impuna ca nu-i mai este frica. O data ce ai scapat de cercul viicios ai scapat si de atacurile de panica. Si spun asta testat pe propria piele! De la inceputul anului nu am avut nici un atac, inainte aveam 2-3 pe zi, poate si mai multe. Dar documentandu-ma unde trenuie, afland multe lucruri si ralizand mai clar cum stau lucrurile de fapt am reazliat ca nu mai are cum sa-mi fie la fel de frica ca atunci cand nu stiam nimic despre asta si eram de-a dreptul ingrozit. La ultimul atac situatia a luat o turnura interesanta. A inceput ca de obieci, pe neasteptate cu palpitatii si hiperventiliatie. Dar situatia era deja alta. Mi-am spus mie insumi "Lasa-ma-n pace nu mai mie frica." Si am inceput sa zambesc. :D S-a oprit instant ca si cum nici n-ar fi fost. A fost si ultima oara cand am avut unul. Chiea succesului trebuie sa fie faptul ca eu nu stau sa ma tem ca o sa apara din nou. Eu stiu/realizez ca la un eveniment stresant o sa mai apara simptomele, dar stiu ca am trecut prin ele, stiu ca o voi face din nou. Stiu cu nu mi se intampla nimic. Stiu ca va trece de la sine odata ce-i permit acest lucru. Acum intrebati-va! Voi ii permiteti ?

3) O persoana care sufera de tulburari de anxietate trebuie sa invete sa faca diferenta dintre DISCONFORT si Pericol Real!

Broscuta_Fermecata a scris:

Peste 10 atacuri de panica pe zi timp de cateva luni se pun la tulburare? :airkiss: Era o intrebare retorica :) Ai uitat sa adaugi agorafobia cu care se complica tulburarea de panica. Oricum, scarboasa anxietatea si cu panica ei cu tot. Ai mare dreptatea cu sfaturile legate de vointa. Cand te apuca din senin cate un atac de vreo 15 min si tot asa o tii cat e ziua de lunga, de unde naiba vointa? Te gandesti la toate bolile mortale. Dar imediat ce stii de ce ti se intampla toate astea, restul intr-adevar tine de vointa. Eu am trecut peste asa ceva (adica toata gama: anx gen, tulb de panica + agorafobie) cam in jumatate de an, cu terapie. Fara nici o pastiluta. Ma felicit al naibii pentru asta si sper sa ma tina. Adica sper sa nu am recaderi. Dar daca le voi avea macar stiu ce sa fac cu ele. Dar stiu multe persoane care nu pot trece peste asta pentru ca nu au suficienta vointa. Pe unele le-am dus la acelasi terapeu unde am fost eu, dar dupa o deinta-doua mai faceau o vizita pe la un medic si incepeau iar sirul nesfarsit al consultatiilor si analizelor. Care evident ies mereu bune. Mie problema cea mai serioasa mi se pare ca sunt enorm de multe cazuri de persoane cu asemenea suferinte si nimeni nu face nimic. Medicii de la urgente niciodata nu iti pun diagnostic de atac de panica, desi il identifica imediat. Apoi, se prescriu anxiolitice ca si cum ar fi bomboane. Si zau daca fac vreun bine. Doar p e termen scurt, dar in lipsa unei terapiii profesioniste, e egal cu zero. Si apoi, profesionalismul terapeutilor de la noi. Multi sunt atat de varza si ei insisi au enorm de multe probleme incat nu ai nici un castig cu terapia. La un moment dat am discutat cu un terapeut la care i se parea foarte normal sa isi incurajeze sa nu caute cauza anxietatii lor. Prin urmare, pacientii lui sunt convinsi ca anxietatea e netratabila. Oricum, poate intr-o zi cineva va trage un semnal de alarma asupra acestei probleme. Jumatate din cunoscutii mei sufera de anxietate si atacuri de panica, forumurile sunt pline de oameni cu viata distrusa de afectiunile astea si pe Ministerul Sanatatii il cam doare undeva. Probabil ca e mai important pt ministrul sanatatii sa isi piarda vreo 2 ceasuri ca sa vada julitura de la piciorul lui Tariceanu si inca nu stiu cat timp cu hernia lui Basescu, ca noi ceilalti putem da coltul. Poate vor sa le ramana toata tara numai pentru ei

BUNA!MA NUMESC SABINA SI AM 24 ANI..SI SUFAR DE ACEASTA NENOROCIRE CARE ESTE AGORAFOBIA..DE VREO CATIVA ANI..NU STIU CE SA MAI FAC...NU AM FOST LA NICI UN SPECIALIST PANA ACUM PTR CA NU VROIAM SA CRED CA AM ASA CEVA.....DAR ACUM...AM RENUNTAT SI LA LOCUL DE MUNCA PTR CA PUR SI SPL NU MA MAI PUTEAM DUCE..SIMTEAM CA O IAU RAZNA DE FIECARE DATA CAND TREBUIA SA IES DIN CASA SINGURA....CE MA SFATUITI???

GK_FAN a scris:

Broscuto din mesajul tau inteleg ca nu ai priceput ce zice in articol.

GK, nici nu am citit articolul, ca n-am vreme. Ce spui tu e adevarat si nici nu te-am contrazis. Anxietatea face parte din noi, insa la unii ea e mai intensa. Eu m-am referit la faptul ca nu trebuie acceptata anxietatea in forma ei "patologica", cu simptomele ei urate. Tocmai ce iti spuneam ca am acceptat faptul ca sunt ceva mai sensibila decat altii si m-am impacat cu ideea ca pentru a ma simti bine trebuie sa ma straduiesc mai mult decat o fac cei fara probleme. Cand spun ca acceptarea nu e buna, ma refer la acele situatii in care cei afectati isi spun: ok, am anxietate, asa o sa fiu mereu, asta e. Cred cu tarie ca, pentru a avea o viata mai buna, trebuie sa iti schimbi perspectiva asupra vietii. Aici e lupta cea mare. Sa iti schimbi tiparele dupa care ai trait o viata intreaga nu e lucru simplu. Si nu trebuie sa accepti ca ai o problema si gata. Ci sa realizezi ca problema asta vine din modul tau de a gandi. Si trebuie sa lupti sa iti schimbi acel mod de a gandi. Iar in privinta asta, ma pot contrazice cu orice psiholog care pretinde ca trebuie sa traiesti linistit cu anxietatea ta. Pana nu schimbi perspectiva, lucrurile se vor intampla in acelasi fel.