Anxietate

Iosafat, foarte adevarat e ceea ce spui. Singura problema este ca atunci cand clachezi, nimic din toate astea nu te ajuta. Acum stiu ca nu trebuie sa ma omor pentru orice, ca nu sunt perfecta si ca nu pot controla totul. Dar mi-a trebuit jumate de an de terapie pentru asta :roll: Din pacate, pe aici sunt oameni care nu mai pot preveni, ca deja toti am facut-o lata

Passiflora,

Am inteles ca esti sef si stiu ca e o pozitie la care nu poti renunta usor si care iti solicita maxim de implicare. Totusi eu cred ca starea ta s-ar putea imbunatati considerabil daca ai avea un job care sa-ti solicite mai putin timp.

TIMP, nu implicare sau responsabilitate. Timp pe care sa-l petreci cu fetita si sotul tau, timp pentru linistea ta si pentru a-ti gasi echilibrul in viata personala, alaturi de ei. Timp in care sa te relaxezi.

Totodata, cred ca ar fi bine pentru tine sa mai slabesti contactul cu mama ta - daca stati impreuna cu ea, sa va mutati. Daca nu, sa reusesti sa nu te mai gandesti la problemele ei chiar in fiecare zi.

Parerea mea este simpla si clara: problemele externe iti amplifica si iti mentin anxietatea. Suferinta continua a mamei tale, statul prea mult la serviciu, problemele cu sotul tau.

Imagineaza-ti o viata in care ai acel timp pentru a face lucruri frumoase cu ai tai, o viata in care nu mai vorbesti cu mama ta zilnic, ci poate o data pe saptamana - nu pentru ca n-o iubesti, ci pentru ca ai viata ta, mai departe de ea (asa cum ar fi daca ai locui la sute de kilometri distanta), si pentru ca stii ca oricum situatia ei nu se va ameliora (poti sa te gandesti ca nici nu se va inrautati) de la o zi la alta.

Faptul ca stai incontinuu in contact cu aceste probleme, ca le porti pe umeri in fiecare minut al vietii tale iti intretine anxietatea. Problemele tale personale, familiale sunt actuale, iar psihicul reactioneaza retragandu-se, generand anxietate din cauza presiunii. Impresia pe care mi-a facut-o mesajul tau este ca tu nu esti o anxioasa "obisnuita", ci o "anxioasa de conjunctura" - daca vei regla conjunctura, cred ca anxietatea ta se va evapora. In acea viata pe care sper ca ti-o poti face, amintirile care ti-au generat candva anxietatea ar disparea. Ti-ai regasi echilibrul. De asta iti recomand - mai slabeste presiunea. Da-ti timp pentru lucruri bune si frumoase, pentru viata ta personala.

Scuze, nu stiu daca am fost destul de clara - mai scrisesem mesajul o data (mai clar) insa mi l-a mancat conexiunea.

Toate bune ;)

jerbera a scris:

As vrea sa ma lamuresc si eu asupra unui lucru. Dupa cum am mai spus, incerc de ceva timp sa ma angajez si eu undeva. Binenteles ca m-am tot framantat asupra acestei situatii, mi-am pus problema sa caut ceva aproape de casa in asa fel incat sa nu ma confrunt cu neputinta mea de a merge singura zi de zi cu mijloace de transport in comun, sau de a merge departe de casa. Din pacate nu am reusit sa si gasesc dar nu mi-am pierdut speranta, chiar daca multi imi spun ca ceea ce caut e greu de gasit.

Voi cum faceti fata acestor situatii?

Cei care spun ca nu pot iesi din casa, nu au servici?

Apoi imi pun problema ce m-as face in momentul in care as avea un atac de panica de fata cu colegii, in cazul in care m-as angaja. Imi este tare teama de un moment de genul acesta, mi-ar fi jena, m-as simti cumplit. Multi nu cunosc aceasta "boala" si sigur m-ar cataloga cine stie cum.

Sper ca nu am suparat pe nimeni cu intrebarea mea.

Multa sanatate tuturor!

Jerbera,

Eu cunosc pe cineva care are epilepsie si care munceste de 20 de ani - fara intreruperi. E adevarat ca mai demult a schimbat 2-3 servicii din cauza bolii, dar cand ai epilepsie ce sa faci? ca nu poti sa astepti sa-ti treaca! Te duci la servici ca omul normal. Ti-o accepti si stii ca si ceilalti vor trebui sa o inghita - unii.

Eu am cunoscut si persoane care sufera de anxietate asa ca fac parte din cei care ii inteleg pe acei 16%. Mie nu mi se pare nimic jenant sa fii anxios. E mult mai rau sa fii de exemplu o javra!

Uite, intrebarea mea este: de ce nu ai incerca tu sa te duci la un job mai usor, chiar daca sub nivelul tau?! Un job la care sa nu-ti fie teama la interviu, nici sa nu-ti pese daca-l pierzi - de exemplu vanzatoare sau ospatarita sau orice altceva ti se pare tie usor. Asta ca sa reintri in contact cu oamenii. Poti sa faci asta cateva luni si te vei mai imbarbata, te vei mai relaxa un pic.Si dupa aia mai vezi cum te simti si ce ai curaj sa faci. Si in plus, ai zis ca-ti trece cu o jumatate de distonocalm - ai putea sa-l folosesti si la servici. Dar, by the way, tu ai facut deseori atacuri de panica cand erai intr-un grup? Sau in fata unor clienti? Ca este posibil ca tocmai conjunctura aceasta sa stopeze manifestarea - sa fii foarte motivata in interior si sa nu le faci (de fata cu lumea).

Si in plus, ai zis ca-ti trece cu o jumatate de distonocalm - ai putea sa-l folosesti si la servici.

Nu-mi vine sa cred ca poti da asa sfaturi. Te bazezi pe vreo facultate, pe ceva experiente, ai idee ce inseamna medicamentele pentru un anxios?

kriemhild a scris:

Nu-mi vine sa cred ca poti da asa sfaturi. Te bazezi pe vreo facultate, pe ceva experiente, ai idee ce inseamna medicamentele pentru un anxios?

Hei, Kriemhild, iti inteleg punctul de vedere - eu nu i-am recomandat sa ia medicamente, in nici un caz. Am spus doar ca daca tot il foloseste si cu ceva rezultate, poate sa il foloseasca si la servici daca vrea. Si nu cu pumnul, in orice caz, ci poate sa ia doar o pastila sau chiar o jumatate - efectul psihologic conteaza - eu am vrut doar sa-i subliniez o idee - ca are o eventuala plasa de siguranta - poate sa n-o foloseasca niciodata.

Am trecut si eu prin anxietati si depresii.

Si tot gandindu-ma la ce ar putea sa fie asta - imi modificam pur si simplu perceptia despre lume in momentele de frica si deprimare - am inteles ca este ceva ce ni se-ntampla noua dar nua re legatur acu noi. In primul rand eu am simtit ca nu mai sunt eu, intreaga, cea care ma stiam. Parca fiinta mea era de vata sau o sita princ are toate informatiile treceau facand ce doreau ele cu mine. Campul meu, c anu stiu cum sa-i spun altfel, era franjuri. Asa ca m-a preocupat in primul rand sa imi refac integralitatea. greu. N-aveam forta si mai ales chef nici sa respir. Daca as fi plecat subit in neant as fi fost cea mai fericita. Dar nu ma lua nimeni acolo. Asa ca am citi ce am putu despre refacerea campurilor energetice, calmarea mintii, linistirea sufletului. Aveam uneori senzatia ca aditionez in depresie toate flicflacuriel din aer negative. Totul se accelera spre a mi se parea lumea urata iar cheful meu de viata se diminua din ce in ce. Cand am inceput sa-mi analizez starile am inceput sa am un pic mai mult control asupra lor. Somnul natural e un remediu. Tricotatul. Lichidele calde. Baile aromate. Plimbarile lungi dar lejere in aer curat. Tot ce poate relaxa mintea pe cale naturala e bun. Vointa e esentiala. Dar ca sa redevii constient de ea trebuie sa iti analizezi starea chiar si cand te lasi atras de ea. Si sa nu o tratezi ca pe un dusman. Anxietatea este doar manifestarea lipsei de putere energetica si a unui camp care s-a slabit. Nimic mai mult.

Foarte interesant, gusay,

Si eu ma gandeam intr-o zi cat de legate sunt depresia si lipsa de energie. Cand esti lipsit de energie simti ca nu ai putere. Aceasta lipsa de putere o proiectezi asupra lucrurilor care te macina de obicei. Si incepi sa-ti spui: n-o sa reusesc la examen/interviu, nu pot sa ma bucur (pai cum sa te bucuri cand nu mai ai energie decat sa iti sustii functiile fiziologice?!), nu sunt buna de nimic, nu am chef sa ma duc/sa fac x,y lucruri ... aceasta lista lunga de neputinte te face sa te simti foarte prost. Uneori, lipsa de energie pe un fundal cu tendinte depresive instaureaza depresia.

Adica simplu: poti sa fii plin de viata, sa te bucuri cand esti stors? Nu. Cheful de viata, optimismul, capacitatea de a ne bucura sunt strans legate de o stare fizica de bine.

E un insight de care sper sa profite toti cei ce citesc acest mesaj. Deci, sa te culci sau sa faci ceva care sa te intareasca fizic are sens cand esti deprimat.

Totul e sa ne aducem aminte de asta cand suntem cazuti.

neya1234 a scris:

Jerbera,

Eu cunosc pe cineva care are epilepsie si care munceste de 20 de ani - fara intreruperi. E adevarat ca mai demult a schimbat 2-3 servicii din cauza bolii, dar cand ai epilepsie ce sa faci? ca nu poti sa astepti sa-ti treaca! Te duci la servici ca omul normal. Ti-o accepti si stii ca si ceilalti vor trebui sa o inghita - unii.

Eu am cunoscut si persoane care sufera de anxietate asa ca fac parte din cei care ii inteleg pe acei 16%. Mie nu mi se pare nimic jenant sa fii anxios. E mult mai rau sa fii de exemplu o javra!

Uite, intrebarea mea este: de ce nu ai incerca tu sa te duci la un job mai usor, chiar daca sub nivelul tau?! Un job la care sa nu-ti fie teama la interviu, nici sa nu-ti pese daca-l pierzi - de exemplu vanzatoare sau ospatarita sau orice altceva ti se pare tie usor. Asta ca sa reintri in contact cu oamenii. Poti sa faci asta cateva luni si te vei mai imbarbata, te vei mai relaxa un pic.Si dupa aia mai vezi cum te simti si ce ai curaj sa faci. Si in plus, ai zis ca-ti trece cu o jumatate de distonocalm - ai putea sa-l folosesti si la servici. Dar, by the way, tu ai facut deseori atacuri de panica cand erai intr-un grup? Sau in fata unor clienti? Ca este posibil ca tocmai conjunctura aceasta sa stopeze manifestarea - sa fii foarte motivata in interior si sa nu le faci (de fata cu lumea).

Chiar asta incerc sa fac acum. Sa-mi caut o slujba mai usoara. Si eu m-am gandit sa ma duc undeva ca vanzatoare dar ce gasesc este cu un program destul de incarcat, cam min. 10 ore inclusiv wikend-ul. Nu fac fasoane dar cred ca mi-ar fi si mie mai bun un program de 8 ore, avand in vedere ca de curand am inceput sa ma simt un pic mai bine. Timpul petrecut cu ai mei ma relaxeaza si ma face sa ma simt in elementul meu. NU as vrea sa-mi petrec fiecare zi la servici de dimineata pana seara tarziu si sa vin acasa ca la hotel, doar sa ma spal si sa dorm. M-am mai gandit la ceva part-time dar nici asta nu gasesc. Deocamdata....

Acum doi ani, caci de trei stau acasa, mi-am adunat toate fortele de care dispuneam deoarece eram in plina anxietate, si am reusit sa intru sa lucrez la o firma destul de mare ca secretara la un director de dezvoltare. Aveam program de 9 ore cu wikend-ul liber si un salariu frumusel dar era atata stres, seful meu era un om tare greu de suportat chiar si de colegii mai vechi, ritmul si volumul de munca mare, incat nu am putut rezista decat doua luni, (perioada in care luam pastile cu pumnul ca sa pot sa rezist. Intr-o zi am facut un atac de panica la servici. Nu si-a dat nimeni seama pt. ca am reusit sa ma retrag la timp si sa ma linistesc cat de cat. Simteam ca nu mai pot rezista in locul ala sub nici o forma si am cerut voie sa-mi iau un medical dar nu mi s-a dat asa ceva pt. ca eram angajata de curand si binenteles cei de la personal au comentat faptul ca de abea am venit in firma si a si inceput sa mi se faca rau. Am renuntat definitiv. Nu as vrea sa repet aceasta experienta de aceea cred ca sunt rezervata in a ma duce in orice loc sa lucrez. De data asta sper sa am noroc de un colectiv mai bun si o atmosfera mai placuta in asa fel incat sa pot ramane sa lucrez ani de zile. Nuu imi plac schimbarile dese. Ma streseaza si nu imi dau siguranta.

Stress imens e in orice job, daca te tii sa faci treaba buna, problema e cum faci fata stresului. Totul e sa iti stii masura si sa iti oferi supape. Azi, de pilda, m-am enervat atat de rau (lucru care mi se intampla rar) incat simteam ca imi iese inima din piept si capul imi va exploda. Dar, m-am dat telefonul pe silent pentru 10 minute, m-am asezat confortabil in scaun si am facut un exercitiu de relaxare. Sunt...aproape ca noua Duminica mi-am dedicat intreaga zi, tocmai ca sa ma refac dupa o saptamana crancena. Daca nu imi iau momentele de relaxare nu mi le da nimeni, asa ca fac tot posibilul sa nu imi depasesc limitele.

Qusay, si tu? Dar ma bucur ca ai trecut peste, acum stralucesti, te-am vazut eu :cry: Ai extraordinar de mare dreptate cu nivelul de energie. Eu inca mai risipesc multa cu vorbitul la telefon, ca asta e, riscul meseriei. In rest, m-am reglat destul de bine. Insa, putini inteleg ca starile acelea de irealitate, oboseala permanenta, sunt de le dezechilibrele energetice. Si asta nu se reface cu pastile. Pe mine, m-a ajutat si ma ajuta in continuare reiki. Altii gasesc poate o cale mai apropiata lor. Insa, nu trebuie neglijata deloc chestiunea. Poti sa te dai cu roatele in sus si tot nu iti revii si te intrebi de ce. Uite ca e clar raspunsul: pentru ca energia este varza. Si sa te tii dupa aia cat ai de munca sa iti deschizi toate centrele energetice si sa pui energia sa circule cum trebuie. Cel putin in anxietate si depresie, eu recomand cu caldura terapiile energetice, cu singura conditie sa fie practcantul bun. Sunt foarte eficiente in combinatie cu psihoterapia. Cel putin asa a functionat la mine.

Broscuta fermecata, am citit multe din randurile scrise de tine si pomenesti uneori de acest reiki. Daca se poate, te rog spune-mi si mie despre ce-i vorba. Multumesc si te rog nu te supara ca te intreb!