Anxietate

Da, stiu, sunt constienta ca imi trebuie ajutor de la o persoana avizata in acest domeniu. Am fost o perioada la psiholog dar am intrerupt sedintele din cauza lipsei de bani. cand voi rezolva aceasta problema, imi voi relua terapia. Cred ca luandu-mi un servici as putea sa ma reintegrez practic in societate, sa-mi recapat increderea in mine, de care am atata nevoie, sa fac si eu pt. mine ceva. Cand e sa pun in practica aceste teorii, atunci sunt probleme.

In legatura cu intrebarile puse de anaraluca as putea spune ca intradevar sunt calauzitoare dar imi este greu sa cred ca cineva ar avea nevoie la el in firma de un anxios; nu ca ar fi niste oameni rai dar in unele momente ar pute fi incapabili sa dea un randament anume sau sa nu faca fata unor conditii. Din acest motiv cred ca daca s-ar afla in acel loc, de problemele mele, m-ar putea da afara sau s-ar declara total nemultumiti de prezenta mea acolo.

Eu ce parere am despre cei care sufera de anxietate? Chiar o intrebare care m-a luat prin surprindere! Cred ca sunt persoane care nu se diferentiaza de ceilalti decat prin faptul ca nu pot face fata unor situatii anume, sau pot face fata dar cu dificultate. Normal ca eu cunoscand aspectele acestei "boli" as intelege perfect pe cineva care sufera de asa ceva si l-as ajuta cum m-as pricepe mai mult, dar ceilalti????

Multumesc mult de tot pt. raspunsurile si sfaturile pe care mi le-ati dat, amandoua. :flowers: Chiar ma voi gandi mai mult la ele. Oricum consider ca am de castigat ca am intalnit acest forum. Parca nu mai sunt atat de izolata de lume si atat de anormala, pe cat credeam

Jerbera, un anxios poate face fata unor situatii la fel ca orice alt om, chiar nu se diferentiaza cu nimic. Si un neanxios poate simti teama, insa o tolereaza. Asta e singura diferenta de fapt, ca anxiosul are o intoleranta la emotie.

kriemhild a scris:

Jerbera, un anxios poate face fata unor situatii la fel ca orice alt om, chiar nu se diferentiaza cu nimic. Si un neanxios poate simti teama, insa o tolereaza. Asta e singura diferenta de fapt, ca anxiosul are o intoleranta la emotie.

da, asa este. E mai corect spus.

kriemhild a scris:

Jerbera, un anxios poate face fata unor situatii la fel ca orice alt om, chiar nu se diferentiaza cu nimic. Si un neanxios poate simti teama, insa o tolereaza. Asta e singura diferenta de fapt, ca anxiosul are o intoleranta la emotie.

Am si eu 2 exemple practice care sa intareasca (cred eu) afirmatiile de mai sus:

- Cu tot cu atacurile mele de panica de care m-am mai plins am intrat in apartamentul de vis-a-vis care luase foc intr-o zi si l-am tras afara pe proprietar care se intoxicase cu fum si abia se mai tinea pe picioare. Am chemat pompierii oferindu-le toate detaliile si fara sa-mi pierd cumpatul.

Dupa aceea tot eu si cu inca un vecin am tras hidrant de la o cladire vecina. Ca nu am avut apa la hidrant asta e alta poveste. Noroc de pompieri care au venit in 10 min ca ardeam toata scara ca sobolanii. :flowers: Incendiul se extinsese pe tot palierul. Mi-a fost frica dar totusi am facut-o.

Atunci am avut ocazia sa vad diverse reactii de panica la cei din jurul meu, inclusiv la nevasta-mea .

- Alta data la un accident de munca la servici, un coleg de-al meu si-a sectionat incheietura miinii. Puteai face anatomie pe el fara probleme. Toti erau albi la fatza si nu stiau ce sa-i faca pt ca singele curgea si facuse pe jos balta. Cind am ajuns acolo i-am pus un garou.Tremuram si eu ca varga cind am vazut cum ii atirna structura osoasa dar am facut-o pina la capat. L-am trimis la spital. Mi-era frica sa nu-i mai rup si eu ceva.

Deci sa inteleg ca emotiile, stresul sunt normale, conteaza atitudinea fatza de ele.

misu183 a scris:

Deci sa inteleg ca emotiile, stresul sunt normale, conteaza atitudinea fatza de ele.

BINGO :flowers:

Se cheama a gestiona emotia.

Emotia este normala, stresul este o consecinta negativa a gestionarii incorecte a emotiilor. La fel si socul.

Prin stres inteleg o incordare, o tensiune maxima, iar prin soc o relaxare maxima (lesin).

Buna,

Eu sunt noua pe aici si va scriu pentru ca prietenul meu are probleme legate de anxietate. As vrea din tot sufletul sa-l ajut, pentru ca starea lui dureaza de vreo trei ani si singur se pare ca nu poate gasi o rezolvare. Totul a inceput de la o sperietura destul de zdravana, dupa care au urmat atacuri de panica, frica de a iesi din casa (de asta a scapat destul de repede), cateva pastile de xanax prescrise de un medic generalist, la care a renuntat imediat, pentru ca nu ii alinau teama ci doar ii ameliorau starile fiziologice (transpiratii, ameteli, dureri de cap etc.). Cu timpul aceste simptome s-au estompat, atacurile de panica nu mai apar, dar starea lui generala este departe de a fi buna. A ramas incordarea, disconfortul psihic in anumite situatii, refuzul de a face anumite lucruri sau de a merge in anumite locuri care au legatura cu intamplarea din trecut, au aparut durerile in zona inimii, senzatia de apasare in piept, oboseala exagerata la cel mai mic efort, iritabilitatea...

Broscuta fermecata, am marea rugaminte sa imi dai, daca se poate, numele si nr de telefon al psihoterapeutului tau. In mod normal as incerca sa caut eu pe cineva, dar el nu prea are incredere in medici in general, asa ca imi va fi foarte greu sa il conving sa apeleze la un ajutor specializat si n-as vrea sa merg la oricine, pentru ca daca aceasta experienta nu ii va fi de folos, ma tem ca nu va mai fi dispus sa incerce in alta parte. Te rog sa ma ierti pentru indrazneala, insa nu stiu ce altceva sa fac.

Adresa mea de mail este [email protected]. Am gasit si id-ul tau pe aici pe undeva, insa nu mi-am permis sa-l folosesc fara acceptul tau. Iti multumesc anticipat si doresc tuturor de pe acest forum sanatate multa si curaj!

Am stat destul de mult pe ganduri pana sa va scriu si in cele din urma m-am hotarat...

Ultimii doi ani din viata mea au fost mai grei, s-au acumulat probleme peste probleme, am un serviciu stresant si de cateva luni am o stari de anxietate groaznice. Nu fac atacuri de panica, sau nu cred ca le pot numi atacuri de panica, dar ma tem de faptul ca s-ar putea intampla ceva rau celor dragi.

Totul a inceput acum 2 ani, dupa ce am nascut. Nu am facut depresie post natala, dar cand avea copilul o luna si jumatate am fost internata cu el la reanimare pentru o bronsiolita urata. De atunci am inceput sa ma tem ca s-ar putea intampla ceva rau copilului.Nici acum, dupa 2 ani nu reusesc sa inlatur aceasta teama, ci din contra creste pe zi ce trece.

La un an de la episodul cu internarea a decedat tatal meu, ca urmare a unui cancer pulmonar cu metastaze....Cred ca odata cu decesul lui s-au mai acumulat alte motive de teama in sufletul meu...il iubeam imens si era un model pentru mine....Practic atunci s-a mai distrus un pic din echilibrul meu interior...

Dupa decesul tatalui, mama care era deja cardiaca, o tine intr-una cu crize de hipertensiune ..are zile cand face tensiune 19 sau 20...

Noi locuim cu mama si practic o vad zi de zi cum se chinuie cu crizele ei de inima....si ma ingrozeste ideea ca as putea sa o pierd intr-o zi...mai ales ca mama cumnatei mele, tot cardiaca , a decedat in urma cu cateva luni ca urmare a unei banale crize cardiace in timp ce se juca cu nepotica ei...

O alta problema ar fi ca am fost la un pas de divort...si ne-am impacat in instanta acum 2 saptamani...

Peste toate problemele astea se adauga stresul de la serviciu..lucrez foarte multe ore pe zi si ma simt vinovata ca nu petrec suficient timp cu copilul meu ...

Ideea este ca am devenit cu totul 'deplasata', sufoc copilul cu atentia mea, nu-l las sa cada,nu-l las sa se joace liber sa nu oboseasca sau sa nu se loveasca, ii verific de 10 ori meniul pe zi si ma asigur ca mamanca numai hrana sanatoasa, daca face un pic de febra intru in panica, daca vomita...precis ma gandesc ca cine stie ce are...Mi-e groaza cand aud o sirena de salvare pe strada si sun imediat acsa sa vad daca copilul si mama mea sunt bine...

Pe mama o zapacesc cu zeci de intrebari pe zi: cum se simte, o pun sa-si ia tensiunea de n ori pe zi, etc...

Intru in panica si tip la toata lumea, de la sot la mama si uneori si la copil...Este groaznic..efectiv groaznic...am ajuns sa nu ma mai suport....

Ce este de facut?

Am mers la medic, la 2 psihiatri si au avut retineri in a ma trece pe medicamente...au zis ca pot depasi totul cu vointa, ca nu sunt de pastile.

Am inceput psihoterapie cu cineva, dar din lipsa de timp am renuntat. Sport nu am timp sa fac. Fumez 2 pachete de tigari pe zi si beau 4-5 cafele...

Am ajuns sa traiesc un cosmar..

In cele din urma una din dr mi-a dat o reteta de seroxat si acum stau cu reteta in fata si ma intreb de ce am ajuns eu sa iau asa ceva, eu care eram o fiinta puternica: am nascut singura (fara sa anunt pe cineva pentru a nu ii speria pe parintii mei, i-am sunat doar dupa nastere sa ii felicit pentru nepot), mi-am inmormantat tatal singura, am rezultate la serviciu, am oameni in subordine, am o situatie materiala foarte buna..si cu toate astea am ajuns sa iau antidepresive, sa nu ma mai suport, sa imi cicalesc familia...ce sa fac? sa iau totusi acest esroxat? imi recomanfdati un psihoterapeut bun?....

Astept raspunsurile voastre si va multumesc pentru rabdarea de a citi 'povestea' mea

Eu iti recomand din tot sufletul sa mergi la psihoterapie. Scuza cu nu am timp nu exista.

IN NICI UN CAZ NU LUA MEDICAMENTE. Ai avut noroc de medici ok care nu te-au indopat cu medicamente, profita de norocul tau si mergi la psihoterapie.

Chiar daca tu spui ca nu ai facut depresie post natala, se pare ca ai facut totusi, chiar daca nu e numai din cauza nasterii. Situatia ta insa se poate rezolva. Ai incredere!

kriemhild, multumesc pentru raspuns...

Stiu ca ar trebui sa imi fac timp sa merg la psihoterapie si eventual sa fac si ceva sport, stiu ca undeva in adancul meu exista acea forta de a-mi invinge problemele fara antidepresive,sunt momente cand ma simt ok...si apoi ....iar 'vad totul negru'

Drepresia, anxietatea si orice alta tulburare psihica sunt o reactie normala de adaptare a unui creier la...imposibilitatea de a depasi un obstacol din mediul inconjurator.

Defintia inteligentei unui organism viu: rapiditatea cu care se adapteaza la conditiile de mediu astfel incat sa depaseasca obstacolele aparute.

Inteligenta nu consta nici un matematica, nici in informatica. Consta in versatiliate, adaptabilitate.

In momentul in care o situatie depaseste capacitatea de procesare a unui creier, acel creier se "adapteaza" dezvoltand o boala psihica.

In plan fizic, stresul produce 3 stari:

1. faza de reactie / impotrivire

2.faza de adaptare / depasire a factorului stresor

3.faza de epuizare (in cazul in care factorul stresor e mai puternic)

Concluzie: daca ridici o bara de 60 kg cu o mana, iti rupi bicepsul, se cheama ca ai fost depasit de efort din cauza ca nu ai judecat cu creierul puterea bicepsului.

Tot asa si in viata sociala / psihica - previi, ca e mai usor.

Nu te incarci cu ce nu poti duce.

Te multumesti cu ce ai si faci ceea ce poti si ai abilitatile necesare.

Nu esti bun de inginer, te faci medic, nu esti bun de medic, te faci profesor, nu poti profesor, te duci in fabrica la banda, nu poti la banda, mergi vanzator de ziare si tot asa, fara sa te simti UMILIT.

Gandirea NEGATIVA distruge MINTEA.

Trupul fara minte nu poate trai.