Anxietate

albinuto, vad ca nu ti-ai ales un nick negativ, ci unul care spune ca mai sunt sperante - acolo in tine mai sunt lucruri ok care asteapta sa fie folosite, scoase la lumina pentru a-ti oferi ceva bucurie.

Referitor la prietena ta, exista dupa parerea mea doar doua motive pentru care nu te-ai putea impaca cu ea: fie ai facut ceva foarte urat fata de ea si ti-e teama ca nu te va mai ierta, fie ai facut ceva urat si ea chiar nu te mai are la inima. Daca e adevarata varianta 2, atunci inseamna ca nici nu tinea la tine prea mult. Nu renunti la o prietena foarte buna chiar asa usor - doar daca nu-ti era chiar asa de buna prietena pe cat spuneai. Daca e vorba doar de sentimentul tau de vinovatie, ar trebui sa recurgi la o doza mai mare de modestie si sa te duci sa-i ceri iertare, daca ti-e prietena buna e foarte posibil sa te ierte si sa te accepte inapoi macar si pentru ca i-ar fi greu sa se desparta de tine.

Mai e si varianta 3: ea ti-a gresit tie... asta e mai simplu de rezolvat - da-i telefon si spunei ca inca esti suparata dar tot o mai vrei ca prietena.

Parerea mea.

Si eu sufar intr-o masura de anxietate generalizata si de tot ce ai spus tu. Am inceput sa aplic metoda data de leo, sa-mi repet diverse lucruri bune despre mine de mai multe ori pe zi. Pe de alta parte, am constatat ca ma simt ceva mai bine cand ma enervez - dar asta se intampla foarte rar deoarece de obicei consider ca eu sunt de vina de cate ori mi se intampla ceva rau. Da tin chestia asta minte si incerc sa ma enervez cat mai des . Am citit undeva ca tristetea este de fapt furie refulata. Adica lucrurile ar sta cam asa: te supara enorm de multe lucruri si nu poti sa le schimbi si atunci intorci totul impotriva ta si te simti neputincios si esti depresiv. O parte a solutiei ar fi sa devii constient de tot ce te supara si sa le gasesti cauzele reale si sa adopti o atitudine mai batausa.

Eu nu stiu cum e cu anxietatea generalizata nelegata de depresie. La mine sunt legate. Ma simt atat de mica si de neputincioasa ca mi-e frica si sa merg pe strada - intorc capul tot timpul sa vad daca nu vrea cineva sa-mi faca vreun rau.

Dar de ce ne simtim atat de neputincioase? Poate pentru ca societatea ne-a spus/aratat ca nu am fost suficient de bune in x,y,z,n situatii, pentru ca suntem inca dominate de emotiile de atunci, pentru ca nu ne-a ajutat nimeni cand ne-a fost greu (nenorocitii naibii!!!!). Adica noi contra societate. Omul trebuie sa se ridice deasupra societatii, sa fie mai tare ca ea. Noi consideram ca trebuie sa ne integram, sa fim ideali dpdv social, dar de fapt un om sanatos face ceva pe ea de societate. Un om puternic domina societatea si isi modeleaza lumea in care traieste.

Mie inca mi-e greu sa accept, darmite sa mai si aplic ideea asta. Am avut un soc prima data cand m-am gandit ca de fapt sunt in conflict cu societatea. Cum??? Eu, atat de mica, sa ma lupt cu lumea??? Mama!!!

La cat de anxioasa si depresiva sunt, nu pot sa ignor parerea lumii - cum m-au sfatuit multi. Insa as putea sa ma lupt cu ea. Sa imi impun individualitatea in fata si chiar in contra lumii. De fapt, lumea cea rea se afla majoritatea in capul nostru.

Dar asta e doar o opinie, nefondata stiintific si inca netestata suficient nici macar de mine.

Eu am tot felul de apucaturi, unii zic ca-s cam ciudata, sunt o badaranca care iti spune in fata cand esti prost, da sincer nu imi pasa. Cui nu-i place sa nu stea pe langa mine. Schimb doar lucrurile care ma deranjeaza pe mine, de restul lumii nu ma intereseaza, decat uneori da rezolv eu curand si asta Eu sunt cea mai importanta pentru mine si Dumnezeu ma iubeste la nebunie si tre sa am o viata frumoasa nu sa imi bat joc de ea cu ganduri negre :(

Broscuta_Fermecata a scris:

Eu am tot felul de apucaturi, unii zic ca-s cam ciudata, sunt o badaranca care iti spune in fata cand esti prost, da sincer nu imi pasa. Cui nu-i place sa nu stea pe langa mine. Schimb doar lucrurile care ma deranjeaza pe mine, de restul lumii nu ma intereseaza, decat uneori da rezolv eu curand si asta Eu sunt cea mai importanta pentru mine si Dumnezeu ma iubeste la nebunie si tre sa am o viata frumoasa nu sa imi bat joc de ea cu ganduri negre :(

Am citi pe undeva pe forum ca ai fost la un psihoterapeut despre care ai avut numai cuvinte frumoase. Atacurile de panica sunt o chestie mai mult decat intalnita, la mine s-au manisfestat prima oara acum doi ani. Am trecut peste faza naspa, dar mai am si acum cate unul pe luna, asa, ca sa nu uit cum e 8)) Intrebatrea mea este daca-mi poti da si mie mai multe date despre psihoterapeutul la care ai mers tu, ca eu sunt hotarata sa scap de atacurile astea de panica o data pentru totdeauna! Am spus! Vointa as avea, zi eu, dar as avea nevoie totusi de cineva care sa ma directioneze 8)) Multam frumos :)

Pai daca esti din Bucuresti nu e problema, pot sa te recomand. I-am promis si lui neya da n-a mai dat nici un semnb de viata Ideea cu terapia e ca iti foloseste atata timp cat te tii de ea si faci ce ti se zice. Din toti pe care eu i-am dus la acelasi terapeut se pare ca sunt singura care chiar a depasit problema. Si am renuntat sa mai dau sfaturi la toata lumea pe tema terapiei ca am vazut ca fiecare mai devreme sau mai tarziu tot la niste pastile si niste analize ajunge :( Ce vreau sa spun este ca rezultatul nu e garantat, ci depinde exclusiv de tine. Ca altfel, sunt bani aruncati pe fereastra

Broscuta_Fermecata a scris:

Eu am tot felul de apucaturi, unii zic ca-s cam ciudata, sunt o badaranca care iti spune in fata cand esti prost, da sincer nu imi pasa. Cui nu-i place sa nu stea pe langa mine. Schimb doar lucrurile care ma deranjeaza pe mine, de restul lumii nu ma intereseaza, decat uneori da rezolv eu curand si asta Eu sunt cea mai importanta pentru mine si Dumnezeu ma iubeste la nebunie si tre sa am o viata frumoasa nu sa imi bat joc de ea cu ganduri negre :(

si cand e vb de pat le zici sincer... ?

da :( da daca e mai nasoala treaba, nu zic da se vede pe fata mea

neya1234 a scris:

Pai, master_m, depresivii au tot timpul nevoie de cineva care sa-i confirme, asa ca nu pot sta prea mult in casa singuri, ca-i apuca si mai rau. Cat despre antrenament...io m-am tot antrenat cativa ani de zile prin diverse joburi da se pare ca nu-s talentata :roll: , ca rezultatul tot dezastruos e :flowers: . Ba am ajuns asa de anxioasa ca nu mai cred ca mai are sens sa incerc sa ma integrez in vreun job traditional. Poate ceva pe cont propriu.

buna neya, mi-a placut f mult ce m-ai sfatuit si as dori daca vrei sa-mi lasi id-ul tau.

In ceea ce o priveste pe pr mea, i-am acordat prea multa atentie si s-a ajuns ca o plictiseam , mi-am cerut scuze, dar ea mi-a zis ca ii e mai bine asa, fara prieteni. Si asta doare f mult.

:(

daca poti lasa-mi id-ul tau si te voi contacta

ms mult pupici

Stiti ce nu inteleg eu? De ce ne plafonam si refuzam sa trecem peste lucrurile care ne deranjeaza, care ne fac rau? Dupa cum am mai zis, eu am foarte multe nelinisti, ma preocupa si sufar din orice, uneori devin paranoica. Daca nu mi se raspunde la tel, cred ca sigur s-a intamplat ceva rau sau acel cineva e suparat pe mine si nu vrea sa-mi raspunda.

As vrea sa ma schimb, sa fac ceva, sa nu mai fiu asa, sa nu ma consum asa de mult, sa tin piept vietii. Insa, nu pot, ma doboara orice si sufar din orice. Sunt prea slaba, nu sunt o femeie puternica asa cum mi-a dori si nu inteleg de ce nu pot face nimic in sensul asta.

M-am certat cu pr mea si stiu ca nu merita efortul asta de a suferi, insa eu nu pot trece peste asta. Chiar nu putem infrunta greutatile?

Broscuta_Fermecata a scris:

Pai daca esti din Bucuresti nu e problema, pot sa te recomand. I-am promis si lui neya da n-a mai dat nici un semnb de viata :( Ideea cu terapia e ca iti foloseste atata timp cat te tii de ea si faci ce ti se zice. Din toti pe care eu i-am dus la acelasi terapeut se pare ca sunt singura care chiar a depasit problema. Si am renuntat sa mai dau sfaturi la toata lumea pe tema terapiei ca am vazut ca fiecare mai devreme sau mai tarziu tot la niste pastile si niste analize ajunge :roll: Ce vreau sa spun este ca rezultatul nu e garantat, ci depinde exclusiv de tine. Ca altfel, sunt bani aruncati pe fereastra :flowers:

Hai ca ma chinui a treia oara sa scriu mesajul asta: am invatat sa scriu cu diacritice si tot timpul apas pe vreo tampita de tasta si-mi dispare tot . Deci, da, sunt din Bucuresti, asa ca te-as ruga sa-mi dai mai multe date despre acest terapeut (aceasta terapeuta) la care ai mers tu. Eu snt, indiscutabil, mai bine decat acum 2 ani cand eram panicata si anxioasa pana la Dumnezei si inapoi, si din cauza ca nu stiam absolut deloc, nu pricepeam ce mi se intampla. Acum stiu ce-i cu atacurile astea de panica, le stiu pe de rost ), stiu cum se misca, cum se manifesta, asa ca mi-e mai usor sa trec peste ele :cry: Am facut si un tratament de cateteva luni cu Zoloft, perioada foarte-foarte buan pentru mine. Uitasem, la modul cel mai serios, cum e sa ai un atac de panica. Evident, la un moment dat, dupa vreo doua saptamani de dureri de cap (am o nevralgie de trigemen care ma streseaza in fiecare an), am inceput sa ma ingrijorez: "ca, vezi Doamne, de ce nu-mi mai dispar durerile de cap?" De aici pana la un nou atac de panica (dupa vreun an de zile de pauza) n-a fost cale lunga. Mda, am suportat cam prost recaderea: m-am gandit atunci ca asa o s-o tin toata viata, cu caderi si recaderi, cu zile bune, zile proaste :cry: Si eu care sperasem, ca nestiutoarea, ca gata, am revenit la normal. Asa cum ziceam, sunt bine acum: merg cu toate mijloacele de transport (chiar daca de multe ori stau cu frica-n san si cu castile infundate in urechi si muzica data la maximum), colind Bucurestiul in lung si-n lat, etc. La serviciu, n-am nimic-nimic: sunt cateva ore in care nu ma gandesc absolut deloc. Singurele mele stresuri apar dimineata si seara, in timpul lungii ore catre (de la) lucru. Asa ca, desi sunt extrem de bine fata de cum eram (cand am luat prima pastila de Zoloft, parca eram convinsa ca o sa mor :D, as vrea sa pun mai multe pietre la fundatie. Adica, atata timp cat sunt cat de cat bine, cat pot sa lupt, vreau sa lupt. Si vreau si putin ajutor din partea unui om care s-a mai confruntat cu treaba asta, care stie ce e de facut, a carui menire e sa-i invete pe cei din jur cum sa gandeasca, asa incat sa le fie bine ) De-aia vreau un psihoterapeut Asa ca astept sa-mi spui mai multe despre el(ea). Cum e, unde o gasesc, ce presupune terapia, cam cat costa o sedinta, etc. Multumesc frumos si anticipat si-ti las si o adresa de mail, poate mai vb: [email protected]. Multam.

;)

Of, Broscuto, cum poti sa zici ca n-am mai dat nici un semn? Ti-am scris mailul meu in vreo doua topicuri si am primit si un mail de la cineva (am crezut ca de la tine) la care am si raspuns cu detalii. Eu am crezut ca n-ai vrut tu sa imi spui numele psihologului.

Albinuto, o sa ma interesez sa invat sa umblu pe messenger - ca nu stiu. Din pacate nu prea o sa fiu de gasit pe mess ca nu am munca de birou si am un program cam neregulat. Ajung sa intru noaptea tarziu cate un pic, dar nici atunci nu pot sta prea mult. Pana atunci mai vorbim pe forum.

Referitor la prietena ta, de cat timp erati prietene? Nu stiu ce sa cred. Ma gandesc ca daca erati doar de 2-3 ani se poate considera ca erati in perioada de inceput a relatiei, perioada in care unul sau altul isi pot da seama ca celalalt nu li se potriveste asa bine ca prieten. Sau poate s-a schimbat ceva major in viata ei - mie mi s-a intamplat cu o prietena care dupa ce s-a angajat si s-a mutat cu prietenul ei n-a mai vrut sa mai fim prietene. Eu am inteles-o - practic in viata ei nu mai era loc (psihologic vorbind) si pentru vechii prieteni - putinul timp pe care il mai avea il petrecea cu boyfriend-ul. Dar in cazul meu nu m-a durut pentru ca oricum relatia era moarta de ceva timp.

Pe de alta parte Dumnezeu stie - daca totusi ai batut-o tu la cap prea des? Poate vrei sa-mi dau si eu cu parerea - daca vrei spune-mi de exemplu de cate ori vorbeati pe saptamana? Se intampla sa vorbesti doar tu despre problemele tale? Adica conversatiile erau echilibrate? - ca sa vedem daca ne dam seama ce s-a intamplat.

Daca sunt intrebari prea intime simte-te libera sa nu raspunzi.

Din pacate referitor la celelalte lucruri pe care le-ai mai spus in ultimul mesaj nu stiu ce sa spun - eu am nelinisti de alta natura/intensitate. Se pare ca tu pui foarte mult suflet in orice relatie. Asa e?