depresia poate fi o boala in sine, insa de cele mai multe ori insoteste altfel de tulburari psihice...
cat despre exteriorizarea sentimentelor, admit ca e dificil, eu trebuie sa le traiesc ca sa le pot exprima, cand ma simt mai bine, pur si simplu ma simt bine, nu mai stiu cum era exact cand era rau...
la mine starea pe care o experimentez de un an m-a facut sa ma intreb la modul serios "cine sunt eu ?" de multe ori realizand inspaimantat ca nu pot da un raspuns...imediat dupa primul atac de panica, vedea lumea ca o imensa inutilitate, nu vedeam sensul existentei, eram terifiat ca "traiesc" etc... ai mai experimentat cineva asa ceva?
si intre toate aceste trairi, frica covarsitoare sa nu devin nebun...ma documentam despre toate bolile psihice, etc...imi imaginam ca am toate simptomele posibile, insa ratiunea a invins, dandu-mi seama ca nu pot fi nebun din moment ce imi pun aceasta intrebare, nu am nici o simptoma specifica etc...
insa frica ramane, e greu sa te debarasezi, mai ales ca momentele de anxietate si panica sunt insotite dupa cum stim cu totii si de impresia de pierdere a controlului asupra ta si a realitatii (din fericire doar o impresie...)
pe mine m-a ajutat mult, asa cum am mai spus-o, sportul; si vorbele, acum cred in vorbe, vorbele ma modeleaza, mai ales Credinta, care ma tine pe picioare...
cred in vindecarea permanenta...
Si mie imi era frica rau de toate lucrurile astea. Ma gandeam ca o sa mor subit si atunci ce naiba o sa fac? Ca n-am timp sa mai fac o multime de lucruri, ca n-am timp sa traiesc, ca la ce bun sa tot fac diverse chestii daca oricum o sa ma ia moartea pe nepregatite 
Drept pentru care eram mereu extrem de incordata ca sa nu ma ia nimic pe nepregatite. 
Era o intrebare retorica ;) Ai uitat sa adaugi agorafobia cu care se complica tulburarea de panica. Oricum, scarboasa anxietatea si cu panica ei cu tot. Ai mare dreptatea cu sfaturile legate de vointa. Cand te apuca din senin cate un atac de vreo 15 min si tot asa o tii cat e ziua de lunga, de unde naiba vointa? Te gandesti la toate bolile mortale. Dar imediat ce stii de ce ti se intampla toate astea, restul intr-adevar tine de vointa. Eu am trecut peste asa ceva (adica toata gama: anx gen, tulb de panica + agorafobie) cam in jumatate de an, cu terapie. Fara nici o pastiluta. Ma felicit al naibii pentru asta si sper sa ma tina. Adica sper sa nu am recaderi. Dar daca le voi avea macar stiu ce sa fac cu ele. Dar stiu multe persoane care nu pot trece peste asta pentru ca nu au suficienta vointa. Pe unele le-am dus la acelasi terapeu unde am fost eu, dar dupa o deinta-doua mai faceau o vizita pe la un medic si incepeau iar sirul nesfarsit al consultatiilor si analizelor. Care evident ies mereu bune. Mie problema cea mai serioasa mi se pare ca sunt enorm de multe cazuri de persoane cu asemenea suferinte si nimeni nu face nimic. Medicii de la urgente niciodata nu iti pun diagnostic de atac de panica, desi il identifica imediat. Apoi, se prescriu anxiolitice ca si cum ar fi bomboane. Si zau daca fac vreun bine. Doar p e termen scurt, dar in lipsa unei terapiii profesioniste, e egal cu zero. Si apoi, profesionalismul terapeutilor de la noi. Multi sunt atat de varza si ei insisi au enorm de multe probleme incat nu ai nici un castig cu terapia. La un moment dat am discutat cu un terapeut la care i se parea foarte normal sa isi incurajeze sa nu caute cauza anxietatii lor. Prin urmare, pacientii lui sunt convinsi ca anxietatea e netratabila. Oricum, poate intr-o zi cineva va trage un semnal de alarma asupra acestei probleme. Jumatate din cunoscutii mei sufera de anxietate si atacuri de panica, forumurile sunt pline de oameni cu viata distrusa de afectiunile astea si pe Ministerul Sanatatii il cam doare undeva. Probabil ca e mai important pt ministrul sanatatii sa isi piarda vreo 2 ceasuri ca sa vada julitura de la piciorul lui Tariceanu si inca nu stiu cat timp cu hernia lui Basescu, ca noi ceilalti putem da coltul. Poate vor sa le ramana toata tara numai pentru ei 
