Neya am incercat sa iti scriu pe privat dar n-ai suficiente mesaje inca sa poti folosi PM-ul. Lasa-mi un id de mess si putem vb acolo. Numai bine! 
Anxietate
Început de flori de camp, Joi 10 nov 2005 · 1.612 răspunsuri · 334.689 vizualizări
Broscuto, merci mult ca mi-ai raspuns.
Am reverificat setarile din panoul de control si teoretic pot primi mesaje - nu stiu mai mult ce sa fac.
Din pacate, nu stiu sa folosesc mess-ul asa ca te rog scrie-mi pe gmail pe acelasi nume (neya1234).
Trebuie sa ai cel putin 50 de mesaje scrise pe forum ca sa poti folosi mesajele private.
Merci frumos Adriana. Acusica le fac!
in ce masura atacurile de panica va fac sa va indoiti de propria persoana?
la modul serios vreau sa spun...a trecut cineva prin astfel de senzatii, pe care unii le claseaza drept depersonalizari sau derealizari?
memento a scris:in ce masura atacurile de panica va fac sa va indoiti de propria persoana?la modul serios vreau sa spun...a trecut cineva prin astfel de senzatii, pe care unii le claseaza drept depersonalizari sau derealizari?
Aha, si inca cum 
Ca sa fiu scurta, credeam ca sunt cea mai urata, mai proasta si mai bolnava fiinta de pe planeta. Si o credeam pe bune 
Tinand seama de faptul ca nu mai eram capabila sa fac nici lucrurile marunte, zilnice, era cumva normal sa cred asa ceva. Acum, insa, ma iubesc asa cum sunt, nu mai vreau sa fiu perfecta, cred ca sunt chiar foarte speciala si sper sa nu mai cad niciodata in prapastia in care am fost
Si pe mine m-au afectat.De multe ori eram nervoasa pe mine pentru ca ma simteam neputincioasa,nu ma puteam auta nici macar pe mine,nu puteam face niste lucruri banale,mai ales in perioada cand am avut si agorafobia.Imi era frica sa ies sa fac niste cumparaturi,mi se parea o devarata "aventura",ma uitam la batranii fericiti de pe strada iar mie imi venea sa imi plang de mila ca eram tanara si ma simteam mai rau ca un muribund.dar acum totul e un vis urat peste care am trecut si doamne ajuta sa nu mai revina.
Mai urata si mai proasta nu m-am simtit insa de multe ori ma simteam neputincioasa,vroiam sa ajut si nu puteam din cauza starilor care le aveam,nu puteam promite nimic nimanui de pe o zi pe alta,ca nu stiam daca o sa merg "intr-o parte" sau "drept" in acea zi.Si bineinteles,ma simteam neinteleasa,de multe ori ma izolam ca sa nu ii afectez si pe altii prin starile mele,care probabil oricat as fi incercat sa le explic nu le-ar fi inteles.M-am pus in pielea lor si mi-am dat seama ca un om care nu a trecut prin asta nu are cum intelege.Probabil mi s-ar fi zis ceva de genul "fii serioasa,ce e cu tine?nu ai nimic,de ce sa iti fie frica?" care nu m-ar fi ajutat cu absolut nimic.ba m-ar fi deprimat mai rau,simtindu-ma "handicapata".
depresivii nu prea pot sa-si exteriorizeze trairile, nu-i asa?
Salut!
Habsurd, depresivii pot foarte bine sa-si exteriorizeze trairile. Depresivii sunt persoane ca tine si ca mine, care simt o mare tristete. Adica asa cum ai fi si tu daca ti s-ar intampla ceva foarte nasol. Si nu e niciodata exlus sa faci o depresie. Nici un doctor din lume nu iti poate garanta niciodata ca tu "Popescu" nu vei face niciodata depresie. (Sper ca nu v-am speriat!) De aceea ma uimeste faptul ca nu putem fi mai empatici si mai putin agresivi cu persoanele care sufera de o tulburare psihica (vezi topicul "cel mai nebun dintre pamanteni") - pentru ca nu stim niciodata daca nu vom fi noi o astfel de persoana. Pentru o persoana cu o tulburare psihica nu e o chestiune de alegere : sa aleg sa fiu trist, neinteles, sa am halucinatii, sa fiu internat la spital, sa se strige dupa mine "nebunule", sa fiu lovit, injurat, batut, parasit - sau sa fiu "normal"? Nu alegem - se intampla! Cred ca daca am fi mai corect informati despre ce inseamna o tulburare psihica si prin ce trece o persoana care sufera de asta, am putea sa-i primim pe acesti oameni in "lumea noastra" cu mai multa usurinta.
O persoana cu o tulburare psihica poate sa munceasca, poate sa aiba prieteni, poate sa se bucure de viata, are aceleasi sentimente ca oricare dintre noi. Cum putem sa ne imaginam ca un schizofrenic nu sufera cand e lovit si injurat pe strada?! Sau cand e parasit pentru ca "e nebun"?!
Ca sa revin la depresivi : un depresiv poate duce o viata absolut normala, daca urmeaza un tratament cu medicamente si i se ofera suporul psihologic adecvat (psihoterapie). Nu trebuie sa se pensionezesi sa se izoleze, e chiar recomandat sa iasa cu prietenii, sa-si gaseasca hobby-uri, sa faca lucruri care ii plac, etc.
Eu stiu ca depresivii si nu isi pot exterioriza trairile,dar...in fine 