Buna! Traiesc clipe in care imi doresc cat mai mult sprijin cu putinta! Unii oameni se inchid in ei atunci cand se simt neputinciosi, altii dimpotriva iar a treia categorie, din care fac si eu parte, penduleaza intre dorinta de renuntara si cea de lupta. Sunt intr-o perioada a vietii in care ar fi trebuit sa fiu fericit dar traiesc cele mai negre cosmaruri. Desi am terminat facultatea de medicina si mi-am luat specializarea pe care mi-am dorit-o la rezidentiat, vad cum, rand pe rand, toate sperantele pe care ma bizuiam pana acum incep sa se naruie. Sunt din Brasov, dar postul e la Bucuresti. Toata lumea m-a asigurat ca un transfer este aproape o formalitate, dar e mult mai greu de atat. In plus, prietene mea, rezidenta si ea, la Brasov, nu mai are incredere in viitorul nostru impreuna. Pregatirea pt examen a epuizat-o si starea in care a ajuns a fost pusa pe seama tensiunilor din relatia noastra si nu pe ceea ce era evident... emotia dinaintea unui examen crucial pt noi, cele de rezidentiat! Asa ca viata mea se rupe acum si mi-e greu sa o iau de la capat. Prietene mea e perfectionista, vrea sa fie cea mai buna profesionista si pune pe al doilea loc relatia de cuplu. Ea nu poate intelege ca doar prin energia obtinuta din viata personala poti obtine puterea de a fi bun si in cariera. Viata de familie este cea pentru care ar trebui sa luptam, profesia ramane doar o profesie. Cum as putea sa ii redau increderea? Cum as putea sa o recastig pe a mea?