Anxietate

Asa e fetelor,dupa atacul de panica ramane starea de anxietete care poate fi generalizata,dar nu stiu ce sa zic,multe site-uri zic ca atacul de panica poate dura de la cateva secunde pana la 2 ore.Astea o fi atacuri mai smechere :flowers: aparaute de mai curand :roll:

Nici eu nu am absolut nici o problema medicala,am fost investighata peste tot absolut nimic.Sunt cel mai sanataos om,ma pot face aviator fara probleme ,deci nu e neaparat sa fie o problema medicala la mijloc care poate cauza anxietatea.

anaraluca a scris:

Tulburarea de panica

Simptomele atacului de panica:

- palpitatii, transpiratii, tremuraturi, senzatie de sufocare/ "nod in gat" , dureri in piept (pacientii spun "ca o gheara"), greata, ameteli, derealizare si/sau depersonalizare, frica de a pierde controlul/ de a innebuni/ de a muri, etc.

Atentie: cam toata lumea are macar un atac de panica ( cine n-a avut inca, sa mai astepte), dar asta nu inseamna ca esti bolnav! Nici nu e cazul sa-ti faci probleme, ca n-o sa o iei razna! Insa, persoana care are atacuri de panica neasteptate, recurente, care se teme ca va mai suferi si alte atacuri precum si de implicatiile acestora, si care, ca rezultat, isi modifica comportamentul, e posibil sa sufere de Tulburare de Panica. Nici persoana care sufera de tulb. de panica nu-i "nebuna" si nici nu o sa devina schizofrenica din cauza asta, dar ar fi bine sa se duca la terapie ca sa nu se mai chinuie.

Exista de asemenea diverse tulburari fiziologice acompaniate de simptome asemanatoare atacului de panica. Printre ele se numara: aritmia, hipertensiunea, tahicardia, infarctul, bronsita, astm, hipertiroidism, hipoglicemie, sindrom premenstrual, sarcina, epilepsie de lob temporal, sindromul Guillain- Barre, anemia, folosirea sau stoparea anumitor medicamente (antidepresive, sedative, etc.), consum de alcool, droguri, etc.

Am citit mai atent ce ai scris, e clar, nu e vorba de atac de panica la mine. Senzatiile de panica care ma cuprind nu sunt irationale, am motive pentru care ma simt asa, deprimata, disperata etc. Tare rau imi pare ca mi-am irosit atatia ani din viata...fara sa stiu ce-i cu mine. Sper ca macar de acu incolo sa reusesc sa schimb ceva...sunt foarte hotarata, dar am nevoie si de putin noroc.

Mai exact inafara de o deprimare si diverse ganduri de vinovatie specifice depresiei ce alte simptome mai ai?zici ca disperarea ta e justificata?in ce sens,poate o veti tu justificata dar rational nu e deloc asha.

Cum iti mai merge cu tratamentul?te simti mai bine?Pupici

Sigur de atacuri de panica vorbiti?

Trebuia sa apara si gica contra care le stie pe toate :) Nu esti dragut sa ne explici mai bien cum sta treaba cu ele?poate ai revolutionat lumea psihologiei si inca nu am aflat.Cat traim invatam asa ca eu astept

Simodanielle cum te mai simti?ai fost undeva?te-ai apucat de luat masuri ? Stiu ca ti-a fost dat un tratament dar nu prea iti mergea cu el.Multa sanatate

salut,

eu de un an ma lupt cu aceasta experienta, pe care nu pot deocamdata sa o calific : eu personal am fost diagnosticat cu o nevroza...

ideea este ca la mine a inceput brusc, intr-o perioada de stes maxim, intr-o zi avand un moment puternic de derealizare ingrozitoare (nu stiam cine mai sunt, de ce sunt, eram ingrozit ca intr-adevar traiesc...) care a durat cateva secunde dar a fost atat de intens incat a declansat o criza de angoisa (ataca de panica, cum vreti sa-l numiti...); nu m-am gandit insa ca ar fi ceva fizic, ca fac infarct etc...stiam ca vine de la cap; oricum dupa acel moment m-am simtit complet schimbat, cu o senzatie coplesitoare de tristete, de inutilitate, de frica, de anxietate difuza etc...

am inceput un tratament anxiolitic si antidepresiv si mi-am revenit dupa cateva luni; ma simteam chiar bine si uitasem incidentul (nu de tot, e clar...) insa am recazut dupa un an, vara asta, pe fondul, unei deceptii sentimentale; atacurile de panica au fost rare, si s-au asociat mereu cu ideea de depersonalizare, de pierdere a identitaii mele, a eu-lui, ceva ingrozitor si aproape imposibil de descris

nu m-am dat batut : partea pozitiva e ca inainte de incident eram o epava, fumam, beam 5 cafele pe zi, eram supraponderal, depresiv, nu aveam prieteni, plus eram superstresat cu scoala si munca, plus eram departe de casa (in strainatate...)

frica sa nu innebunesc (asta a fost o frica teribila pt mine, care uneori ma paraliza...) m-a facut sa renunt la tigari, la junk-food, am inceput sa fac sport, iar dupa a doua cadere si mai mult, joc fotbal intr-un club, am slabit 10 kg, sunt un alt om...

in ultima vreme am avut impresia ca am ceva la inima, de cateva ori simtind intepaturi in partea stanga, mai ales la respiratie...asta imi declansa un mic atac de panica...

reteta mea : mult sport, mai ales atunci cand nu te simti in stare, pur si sipmplu te culege de pe jos si iti da o stare de super-bine

data trecuta cand am fost la fotbal, ma simteam mizerabil super obosit, si cu frica sa nu fac un infarct (!) am stat in poarta 15 min apoi mi-am zis, pe dracu, fie ce-o fi, am intrat si am jucat, si nu mi-a venit sa cred cat de bine m-am simtit dupa...revigorat!!

activitatea fizica e raspunsul meu la ceea ce mi se intampla, si trebuie sa recunosc ca merge; credinta ma ajuta enorm sa ma mentin, si sunt optimist ca imi pot reveni complet; nu pot uita insa ce mi s-a intamplat, si am constiinta ca viata mea se imparte intre "inainte" si "dupa"; lupta mea consta in a-mi insufla ideea ca "dupa" e mult mai bine ca "inainte"

Felicitari din toata inima memento pentru cum ai trecut peste ce ti s-a intamplat. Gandesti bine si ai o vointa foarte puternica, asta te-a ajutat in primul rand. Intepaturile pe care le simti la inima sunt contractii ale muschiului inimii, din cauza stresului, dar nu inseamna ca ai ceva la inima, mai ales daca ti-ai si facut controlul medical. Partea cu sportul este extraordinara, din pacate eu nu gasesc niciodata vointa de a face miscare, sunt extrem de comoda. Si, cu toate ca am scapat de problemele nasoale, m,iscarea e indicata oricui, dar cred ca trebuie vreo lege care sa ma oblige, ca altfel ... :D Numai bine iti doresc!

Draga Broscuta, te rog din suflet trimite-mi si mie numele si telefonul psihologului care te-a ajutat pe tine. Eu am fost vreo 3 luni la un psiholog, insa acum intra in concediu de maternitate si trebuie sa gasesc pe altcineva. La ce probleme am, trebuie sa fie cineva bun si eu nu stiu pe nimeni. Trebuie sa spun ca am mai trecut pe la vreo 2 psihologi acum cativa ani insa cred ca stiam eu mai multa psihologie decat ei (deh! nevoia te invata). Daca vrei orice alte detalii despre mine ca sa ai incredere sa-mi dai telefonul lui, poti sa ma intrebi.

Multumesc frumos.

Broscuta_Fermecata a scris:

Felicitari din toata inima memento pentru cum ai trecut peste ce ti s-a intamplat. Gandesti bine si ai o vointa foarte puternica, asta te-a ajutat in primul rand. Intepaturile pe care le simti la inima sunt contractii ale muschiului inimii, din cauza stresului, dar nu inseamna ca ai ceva la inima, mai ales daca ti-ai si facut controlul medical. Partea cu sportul este extraordinara, din pacate eu nu gasesc niciodata vointa de a face miscare, sunt extrem de comoda. Si, cu toate ca am scapat de problemele nasoale, m,iscarea e indicata oricui, dar cred ca trebuie vreo lege care sa ma oblige, ca altfel ... Numai bine iti doresc!

merci mult pentru cuvintele frumoase...

iti recomand sportul pentru ca ajuta intr-adevar, stiu ca e greu de urnit, insa pentru oamenii ca noi orice incercare nu mai poate fi imposibila...