ce psihoterapie sa aleg?

Buna tuturor!

am intrat aici pentru a va cere niste informatii.

Desi in ultimul an am evoluat mult ca om,am citit si am inceput sa inteleg ce se intimpla cu mine,se pare ca nu este suficient .

Tratamentul este mai greu.Vreau sa incep sa fac psihoterapie.La mine in oras cunosc doua psihoterapeute-una face psihot.existentialista,cealalta psihoterapie eriksoniana si hipnoza.

am citit pe net la ce se refera ambele terapii,dar nu prea stiu unde sa ma duc.Din pct. de vedere al persoanei in sine,nici una nu pot sa spun ca ma atrage mai mult decit alta.

As fi preferat sa fac AT,dar dupa cum spuneam nu am de unde alege.

Problema mea este ca am fost toata viata o fiinta obedienta,fara prea multa indrazneal;am muncit si am tinut capul plecat.Am stima de sine destul de scazuta,nu indraznesc sa-mi cer drepturile,sunt unele persoane care ma intimideaza foarte tare.am 36 de ani acum,este cazul sa devin adult,sa las copilul anxios acasa,dar de multe ori copilul o ia inaitea adultului.de exemplu.am doua luni de cind ma gin desc sa-i cer sefului meu o marire de salar.consider ca o merit,muncesc foarte mult,sunt veche in firma,i-ar fi foarte greu sa ma inlocuiasca,o mare perioada de timp ar fi debandada aici daca as pleca...am ceva atuuri in mina,dar nu indraznesc sa vorbesc.la un moment am renuntat la ideea maririi,si am simtit ca mi se ia o piatra uriasa de pe suflet.

dar nu este bine asa,pentru ca am salariul minim in cartea de munca,nici salariul la negru nu este foarte mare,este la nivelul mediu din bransa mea,nu primesc nici un bonus de nici un fel,niciodata....

merit un tratament mai bun.dar nu indraznesc sa-l cer!!ma simt uneori ca un prizonier.am citit carti motivationale,NLP,etc...dar practica este mai grea...

am incercat sa-i vorbesc sefului si am ramas fara aer,m-am inrosit,fisticit,am inceput sa tremur,si am lasat totul balta!!

deci,sa revin...ce-i de facut cu mine?HELP!!TREBUIE SA CRESC!

tinatina a scris:

Buna tuturor!

am intrat aici pentru a va cere niste informatii.

Desi in ultimul an am evoluat mult ca om,am citit si am inceput sa inteleg ce se intimpla cu mine,se pare ca nu este suficient .

Tratamentul este mai greu.Vreau sa incep sa fac psihoterapie.La mine in oras cunosc doua psihoterapeute-una face psihot.existentialista,cealalta psihoterapie eriksoniana si hipnoza.

am citit pe net la ce se refera ambele terapii,dar nu prea stiu unde sa ma duc.Din pct. de vedere al persoanei in sine,nici una nu pot sa spun ca ma atrage mai mult decit alta.

As fi preferat sa fac AT,dar dupa cum spuneam nu am de unde alege.

Problema mea este ca am fost toata viata o fiinta obedienta,fara prea multa indrazneal;am muncit si am tinut capul plecat.Am stima de sine destul de scazuta,nu indraznesc sa-mi cer drepturile,sunt unele persoane care ma intimideaza foarte tare.am 36 de ani acum,este cazul sa devin adult,sa las copilul anxios acasa,dar de multe ori copilul o ia inaitea adultului.de exemplu.am doua luni de cind ma gin desc sa-i cer sefului meu o marire de salar.consider ca o merit,muncesc foarte mult,sunt veche in firma,i-ar fi foarte greu sa ma inlocuiasca,o mare perioada de timp ar fi debandada aici daca as pleca...am ceva atuuri in mina,dar nu indraznesc sa vorbesc.la un moment am renuntat la ideea maririi,si am simtit ca mi se ia o piatra uriasa de pe suflet.

dar nu este bine asa,pentru ca am salariul minim in cartea de munca,nici salariul la negru nu este foarte mare,este la nivelul mediu din bransa mea,nu primesc nici un bonus de nici un fel,niciodata....

merit un tratament mai bun.dar nu indraznesc sa-l cer!!ma simt uneori ca un prizonier.am citit carti motivationale,NLP,etc...dar practica este mai grea...

am incercat sa-i vorbesc sefului si am ramas fara aer,m-am inrosit,fisticit,am inceput sa tremur,si am lasat totul balta!!

deci,sa revin...ce-i de facut cu mine?HELP!!TREBUIE SA CRESC!

deci vad ca deja te-ai interesat cam ce inseamna fiecare,sii tocmai de aceea caci tu iti stii nevoile nimeni nu iti poate zice unde sa te duci,oricum atunci cand te vei hotara sa mergi...sa nu iti fie frica,pentru acolo crede-ma vei gasii toata intelegerea sufleteasca si psihologii-oricare ar fi natura psihoterapiei ce o fac-au anumite lucruri in comun sunt oameni ce inteleg durere....te pot ajuta ,sa intelegi sa gasesti problemele tale si sa te invete cum sa le faci fata.insa ei nu iti vor rezolva problemele ci doar te vpr ajuta sa iti capeti acea incredere in tine de care ai tu nevoie si in timp vei reusii sa vansezi la mult mai mult.eu cunosc un sitee ce te-ar putea lamurii mai mult la referii cu tipurile de psihoterapie si ti-l voi pune tie la comentarii caci nu stiu daca am voie aici....si inca ceva oricare ar fi felul psihoterapiei pe care te care te hotaresti sa il faci....amandoua au in comun faptul ca te pot ajuta,si oricare ar fi specializarea lor....au datoria morala sa te ajute...si mult curaj...

multumesc arcangelo

trimite-mi intr-un mesaj privat adresa despre care vorbeai.

voi vedea care din ele este mai putin aglomerata si nui are ce sa-mi strice.cred

tinatina a scris:

multumesc arcangelo

trimite-mi intr-un mesaj privat adresa despre care vorbeai.

voi vedea care din ele este mai putin aglomerata si nui are ce sa-mi strice.cred

Am citit mesajul tau cu ceva surprindere...nu-mi amintesc sa fi recomandat vreun psiholog anume...si asta ar fi cu atat mai ciudat,cu cat nu stiu adresa niciunuia.

Nici macar sa fi vorbit cu tine anume,nu-mi amintesc sa fi facut...e posibil sa-ti fi raspuns la vreun mesaj,dar cred ca m-ai inteles gresit,cu ceea ce vrei tu,nu te pot ajuta.Poate altcineva.

O zi buna iti doresc :P

scuza-ma,am fost neatenta...ma refeream la "just...you".nu stiu de ce m-am adresat tie.poate pentru ca nik-ul tau are o rezonanta puternica.

deci,just...you,multumesc pentru raspuns,si trimite-mi adresa de link in MP.

De nici un fel. Reciteste-ti mesajele si iti vei da singura seama de ce iti doresti psihoterapie.

Locul de munca, de gasesti unul mai bine platit , poti pleca de la acesta. Desigur , schimbarea unui loc de munca inseamna stres in plus. Daca tu nu vrei sa pleci, cere marirea. Depinde de locul de munca, cere o audienta sefului si ia taurul de coarne. Ai si varianta de a pleca fara sa mai explici nimic.

Recunosc a vorbi de dupa taste e destul de usor. Stiu ca mentionai la un moment dat de jocul "Datornicul". Presupun ca ratele sunt un factor.

IN rest, in relatia cu sotul nu cred ca te simti intimidata. Cercul de prieteni, il alegi singura. Sunt destule doamne psiholog in el, mentionai ca ti-ai fi dorit sa faci facultatea de psihologie.

Cred ca pasiunea ta pentru psihologie te-a impins la ideea aceasta. Si faptul ca te simti poate un pic obosita si neimplinita.

Sa vezi totul cu alti ochi.....cum? Nu stiu, stai un weekend doar cu sotul, sa aveti ambii liber, "tufliti" copilul la o ruda, mancati multa carne si multa ciocolata, faceti dragoste, mergeti intr-o seara la un teatru, o discoteca sau o plimbare in natura.

( BTW. Cat este influenta lui in "Problema" ta? Stiu ca o marire v-ar ajuta sa va descurcati mai bine. Ti-a reprosat ca nu ai curaj sa vorbesti odata cu seful tau?)

Apoi cand te vezi iubita si frumoasa prezinta-i si sefului problema. Imbraca pozitiv contributia ta l firma lui si indrazneste.

Nu, nu e musai sa cresti....Tre sa fii "mare" cat faci asta, apoi poti fi iar "mica". De fapt esti "mare" toata ziua la munca.

Repet, eu vorbesc foarte usor de dupa taste. Ma regasesc intr-o parte a problemelor tale si imi vorbesc mai mult mie.

Succesuri! ( ca sa parafrazez fiica unui mare ganditor)

Si eu am o oarecare teama de a vorbi in astfel de situatii, insa exista o latura "rebela" a mea care ma ajuta, ma impulsioneaza sa cer ceea ce vreau. Nu fara emotii insa. Am avut emotii pana si cand a trebuit sa imi depun demisia, pentru ca stiam ca sefului meu nu o sa-i convina. Sunt conditionata de reactiile celorlalti pe care le anticipez, la mine asta e problema. Trebuie sa imi fac curaj inainte, cand stiu ca voi spune ceva neplacut, mai ales unei persoane cu autoritate. De multe ori trebuie sa imi fac un plan in minte, stabilindu-mi cuvintele, posibilele reactii, raspunsurile pe care le-as da samd.

In copilaria mea a tebuit sa fiu vesnic supusa ca sa "supravietuiesc", nu aveam de ales si de asta mi-e greu deseori sa fiu altfel, insa la un moment dat am hotarat sa scap din lant si am actionat ca atare, am devenit rebela. Nu mai suport ideea de a fi supusa, cand vad ca nu reusesc sa imi cer un drept al meu, ma revolt. Imi fac un plan in minte si apoi ma arunc cu capul inainte, spun din prima ce am de spus pentru ca stiu ca daca ezit pe urma o las balta. Incearca sa iti stabilesti ce ai de spus, ai grija sa stii ce sa raspunzi indiferent de reactie, mergi la seful tau si spune-o inainte sa ai timp sa te razgandesti. Din pacate nu iti pot recomanda un psiholog, in schimb iti recomand cu tarie sa mergi la un psiholog chiar si daca iti iese bine cu seful. Ce ti-am recomandat eu e doar o solutie de moment, cauza ramane valabila

Tinatina,

Nu stiu daca pentru asta e nevoie de terapii sofisticate, poti incerca sa vorbesti cu un simplu psiholog, sau psihiatru (nu trebuie sa-ti dea si medicamente sa iei), de preferat o femeie, ca sa te inteleaga mai bine. Vei avea nevoie, cred, de niste discutii cu cineva, sa te ajute sa-ti depasesti aceste ezitari. E oricum normal sa eziti sa-i ceri sefului o marire... dar o poti face civilizat si cu calm, fara sa devii agresiva - si bineinteles nici nu e cazul tau... Pana la urma, ce se poate intampla? Poate doar sa zica nu...

Multi oameni nu se simt in largul lor in astfel de situatii... Dar ce sa facem, pana la urma nu avem incotro si trebuie sa trecem prin ele.

Multumesc tuturor pentru raspunsuri...

Kilkoana,din pacate sotul meu este o parte a problemei,si nu ma poate ajuta sa o rezolv.nu ma simt intimidata in prezenta lui,din contra,mi-am luat ca sot un copil mare,mai timorat ca mine in relatiile sociale.dar ai intuit bine,nu sunt mereu intimidat.am dezvoltat cu sefa mea(deci e vorba de o sefa...)o relatie in care m-am lasat dominata timp de 10 ani,deci probabil ca este foarte greu sa rup acum lanturile.

dar imi schimb comportamentul pas cu pas,desigur nu devenind agresiva,ci vorbind mai tare,mai clar,sustinindu-mi ideile.nu mai sunt un "yes men!"

va fi bine!

multumesc.si cred ca voi merge oricum la un psiholog.

eu as alege-o pe cea cognitiv - comportamentala! e cea care mi se pare cea mai motivanta si care te ajuta sa cresti.

si cred ca nu e departe de terapia eriksoniana :P

dar, conteaza enorm de mult relatia pe care o ai cu terapeutul tau, legatura intre voi, comunicarea dincolo de cuvinte, increderea pe care i-o acorzi, etc

iti spun din proprie experienta ca am incercat cativa psihoterapeuti pana am ajuns la cel potrivit.

esti intr-un usor dezavantaj aici pentru ca esti dintr-un oras mic...dar, Hai, CA se poate!!!

si eu am aceiasi pb ca tine...mi-e frica sa ma impun la job..mi-e frica probabil sa raman fara job si de asta nu am o comunicare prea buna cu seful meu!

dar cheia e COMUNICAREA, nu uita!

incearca sa iti expui problema de o maniera +, argumentata pe baze reale si pe exemple. fa-ti un discurs inainte, repeta,ia-ti inima in dinti si vorbeste cu seful!

in cel mai rau caz nu iti va accepta cresterea salariala... dar, daca o argumentezi bine si motive sunt o groaza in jurul nostru... devalorizarea leului ar fi un exemplu...ai toate sansele de reusita!