Pasaje preferate din carti!

"Poate că odată ai avut un c

Mario Puzo - "Ultimul Don"

"

"Si imi zic in continuare ca prietenul meu a avut o soarta asemenatoare cu a lui Kafka, care intr-o zi s-a trezit gandac"(Giulia Carcasi)

"Traiesc pe propriul meu credit, poate ca este doar o prejudecata ca eu traiesc"(Friedrich Nietzsche)

"The answer may anihilate the question and the questioner" (Anne Rice)

Deocamdată te sărut, copila mea,

Mnemosyne a scris:

Deocamdată te sărut, copila mea,

franturi din corespondenta dintre Emin si Nica ( Mihai Eminescu si Veronica Micle )

"Cand iubirea va face semn, urtamati-i indemnul,

Chiar daca drmurile-i sunt lungi si prapastioase,

Si cand aripile-i va cuprins, supuneti-va ei. "

Kalil Ghibran- Profetul

"Exista clipe in care viitorul ii apare omului atat de intunecat, incat acesta se teme sa-si indrepte spre el privirile launtrice, isi intrerupe cu totul activitatea mintii si se straduieste a se convinge pe sine ca viitorul nu va fi, iar trecutul nici n-a fost. In asemenea clipe, cand cugetul nu delibereaza inaintea fiecarui act de vointa, iar singurele resorturi ale vietii sunt instinctele, inteleg de ce, sub puterea curiozitatii instinctuale si a aceleiasi absente a ratiunii, omul gaseste un fel de placere in a se opri chiar la marginea prapastiei si a se intreba: ce-ar fi sa m-arunc in ea? Ori in a-si duce la tampla teava pistolului incarcat si a spune: ce-ar fi dac-as apasa pe tragaci?"

Lev Tolstoi - Copilaria.Adolescenta.Tineretea, pg. 153-154, Ed. Adevarul Holding

"Nu plangeam, dar o greutate ca de piatra mi se pusese pe inima. Gandurile si imaginil se succedau cu o iuteala sporita in inchipuirea mea tulburata; amintirea nenorocirii ce ma lovise intrerupea insa fara incetare ciudata lor insiruire. Patrundeam astfel, din nou, in labirintul fara de iesire al soartii necunoscute ce m-astepta, al deznadejdii si spaimei.

Imi veni in gand ca trebuie sa existe o cauza necunoscuta a llipsei de iubire si chiar a urii generale fata de mine (pe atunci eram ferm convins ca toata lumea, incepand cu bunica si sfarsind cu Filip vizitiul, ma uraste si gaseste o satisfactie in suferintele mele). "Probabil ca nu sunt fiul mamei mele si al tatalui meu si nu sunt frate cu Volodea, ci un orfan nenorocit, un copil parasit, luat de mila", imi spun, iar acest gand absurd nu numai ca imi aduce o trista consolare, ci mi se pare chiar foarte plauzibil. Imi face placere sa gandesc ca sunt nefericit nu din pricina ca m-am facut vinovat, ci pentru ca asa a fost soarta mea inca din nascare, iar destinul meu e asemanator cu destinul nefericitului Karl Ivanici.

"De ce sa mai fie pastrata aceasta taina de vreme ce tot am izbutit s-o descopar', imi zi. Maine chiar ma voi duce la papa si ii voi declara: "Papa, degeaba-mi ascunzi secretul nasterii mele; il cunosc", imi va raspunde: "Ce sa-i faci,dragul meu? Mai devreme sau mai tarziu l-ai fi aflat. Nu esti ful meu, dar te-am infiat si, daca vei fi demn de iubirea mea, nu te voi parasi niciodata"; iar eu ii voi spune: "Papa, desi n-am dreptul sa-ti dau acest nume, il pronunt acum pentru cea din urma oara. Te-am iubit si te voi iubi intotdeauna, nu voi uita niciodata ca esti binefacatorul meu, dar nu mai pot ramane in casa ta. Aici nu ma iubeste nimeni, iar St.-Jerome a jurat sa ma sa ma piarda. Fie el, fie eu trebuie sa parasim casa ta, deoarece nu mai raspund de mine. Il urasc atat de tare pe acest om incat sunt in stare de orice. Am sa-l omor." Da, asa voi spune: "Papa, am sa-l omor." Papa va incepe sa ma roage, dar eu voi face un gest cu mana si ii voi raspunde: "Nu, prietene, binefacatorul meu, nu putem trai impreuna, lasa-ma sa plec." Sezand pe-o lada in camara cea intunecoasa, incep sa plang in hohote la acest gand. Mi-aduc aminte insa deodata de rusinoasa pedeapsa care ma astepta, realitatea mi se arata in lumine ei adevarata si visurile se spulbera intr-o clipita."

(Copilaria.Adolescenta.Tineretea - Lev Tolstoi, pg. 156-157, Ed. Adevarul holding)