"Volodea era, de pilda, cuprins pe neasteptate de pasiunea pentru tablouri. Se apuca sa deseneze el singur, cumpara ce-i placea cu toti banii, mai cerea si de la profesorul de desen, de la papa, de la bunica; il bantuia apoi pasiunea pentru obiectele cu care voia sa-si decoreze masa de lucru. Le culegea din toata casa. Il pasionau apoi romanele, de care facea rost pe ascuns, citindu-le zile si nopti in sir. Eram ispitit fara voie de pasiunela sale; prea mandru, nu-i calcam pe urme,dar, prea tanar si lipsit de experienta, nu puteam alege o alta cale. Nu invidiam insa nimic mai mult decat fericitul , nobilul caracter deschis al lui Volodea, manifestat cu deosebire in certurile izbucnite intre noi. Simteam ca are dreptate, dar nu-l puteam imita.
Odata, in toiul pasiunii sale pentru obiecte, m-am apropiat de masa lui si am spart din greseala un flaconas gol, multicolor.
- Cine te-a rugat sa te atingi de lucrurile mele?, spuse, intrand in camera, Volodea, dupa ce observa deranjul produs de mine in simtria diferitelor podoabe de pe masuta lui. Unde-i sticluta? Desigur ai...
- Am scapat-o din greseala si s-a spart. Ce mare paguba?
- Sa faci bine si sa nu mai indraznesti sa te atingi de lucrurile mele, spuse el cautand sa imbine cioburile sticlutei sparte la care se uita, zdrobit.
- Sa faci bine si sa nu mai poruncesti, raspunsei au. Am spart-o si gata; ce sa mai vorbim!
Si am zambit, desi nu-mi venea deloc sa zambesc.
- Pentru tine n-o fi nimic, dar pentru mine e ceva, continua Volodea si salta din umar, gest mostenit de la tata. Ai spart-o si mai razi inca, mucos nesuferit!
- Oi fi eu mucos, dar tu esti mare si prost.
- N-am de gand sa ma cert cu tine, spuse Volodea, impingandu-ma usor. Cara-te.
- Nu ma-mbranci!
- Cara-te!
- Nu ma-mbranci iti spun!
Volodea ma prinse de mana si dadu sa ma indeparteze de masa. Ajuns insa la capatul enervarii, apucai masa de-un picior si-o rasturnai.
- Poftim!
Si toate podoabele de cristal si portelan zburara in clinchete spre dusumea.
- Mucos nesuferit!, striga Volodea incercand sa prinda din zbor obiectele ce se pravaleau.
[...]
Cum ispravea profesorul lectia, paraseam odaia; mi-era jena, groaza si rusine sa raman singur cu fratele meu. Dupa lectia de istorie, tinuta seara, imi luai caietele si ma-ndreptai spre usa. Trecand prin dreptul lui Volodea, desi ma muncea dorinta de-a ma apropia de el si de-a ama impaca, m-am bosumflat, silindu-ma sa iau o poza incruntata. In aceeasi clipa, Volodea isi inalta capul si ma privi cu indrazneala, schitand un zambet plin de binevoitoare ironie. Ochii nostri se-ntalnira si-mi dadui seama ca ma-ntelege, iar eu intelegeam ca ma-ntelege; dar un simtamant de nebiruit ma sili sa-mi intorc fata.
- Nikolenka, mi se adresa el cu cea mai neprefacuta voce, lipsita de orice patetism. Lasa supararea! Iarta-ma daca te-am jignit.
Si-mi intinse mana.
Parca suind tot mai sus, ceva a inceput sa ma apese in piept si sa-mi curme respiratia. N-a durat insa mai mult de o secunda: ochii mi se spuzira de lacrimi si ma-nseninai.
- Iarta-ma, Volo... dea!, rostii eu, strangandu-i mana."
"- De ce ne iubim pe noi insine mai mult decat ii iubim pe altii?... Pentru ca ne socotim mai buni decat altii, mai vrednici de iubire. Daca i-am gasi pe ceilalti mai buni decat noi, i-am iubi mai mult decat pe noi insine, or, aceasta nu se intampla niciodata sau, chiar daca s-ar intampla, tot eu am dreptate, am adaugat si, fara voie, am zambit a satisfactie.
Pret de un minut, Nehliudov pastra tacere.
- N-am crezut niciodata ca esti atat de destept!, imi supse el cu un suras atat de generos, atat de bun, incat am simtit dintr-odata ca sunt grozav de fericit.
Lauda actioneaza cu atata putere asupra sentimentelor si mintii omului, incat, sub placuta ei inraurire, mi se paru ca am devenit mult mai mintos, iar gandurile se bulucira unul dupa altul in capul meu cu o viteza uluitoare."
"Chiar eram bucuros ca mi-e scarba de trecut si ma straduiam sa mi-l inchipui mai sumbru decat fusese cu adevarat Cu cat mai intunecat era crugul amintirilor, cu atat mai limpede si mai luminos se ivea din el punctul plin de puritate al prezentului, din care iradiau curcubeele viitorului. Aceasta voce a caintei si setea de perfectiune au fost principalele stari sufletesti din acea perioada a evolutiei mele. Ele au ivit in mine o conceptie noua despre mine insumi si despre oameni. Generoasa, mangaietoare voce. De cate ori de atunci, in clipe de restriste, cand sufletul se supunea in tacere minciunii si dezmatului vietii, o auzeam dintr-odata tunand si fulgerand impotriva oricarei nedreptati, demascand fara gres cele petrecute, aratandu-mi calea si silindu-ma sa iubesc acel punct luminos al prezentului care-mi promitea atata bogatie si fericire in viitor - da, generoasa, mangaietoare voce! Inceta-vei a rasuna vreodata?"
"Sunt convins ca este suficient sa-ti marturisesti buna intentie, ca aceasta intentie sa devina greu, ba, de cele mai multe ori, chiar cu neputinta de indeplinit. Cum te poti insa stapani sa nu-ti marturisesti impulsurile nobile ale tineretii? Abia mult mai tarziu ti le amintesti si-ti pare rau de ele ca de-o floare pe care nu te-ai stapanit si-ai rupt-o inainte de a inflori, iar apoi o vezi azvarlita si calcata-n picioare."
"Si iata ca aparea ea, cu parul negru strans intr-o coada lunga, cu pietul bombat, pe veci intristata si preafrumoasa, cu bratele dezgolite, cu imbratisari voluptoase. Ma iubea, iar eu imi jertfeam viata pentru o clipa de dragoste. Dar luna suia tot mai sus, tot mai luminoasa-n cer, luciul fastuos al iazului crestea uniform ca un sunet, devenea din ce in ce mai limpede , umbrele se faceau mereu mai negre, lumina mai stravezie si, ascultand si privind toate acestea , ceva imi spunea ca si ea, cea cu bratele dezgolite si imbratisari voluptoase ,, e inca departe, ca-s departe inca de intreaga fericire si ca dragostea pentru ea este departe, ca-s inca departe de tot binele; si cu cat priveam mai mult la luna plina, inalta, cu atat adevarata fericire mi se parea mai sus si mai sus, mai curata si mai curata, mai aproape si mai aproape de El, de zivorul a tot ce e frumos si bine , iar lacrimile unei bucurii nesatisfacute, dar tulburatoare, mi se iveau in ochi.
Si eram sigur, si mi se parea mereu ca natura, misterioasa, mareata, atragand spre sine discul luminos al lunii, oprit din nu se stie ce pricina intr-un inalt nedefinit al cerului albastru-palid si stand dimpreuna peste tot, parca umpland astfel spatiul nemarginit , iar mie , vierme nevolnic , alterat de pe acum de toate maruntele, sarmanele patimi omenesti , dar cu infinita putere de inchipuire si dragoste, mi se parea in acele clipe ca natura, luna si eu eram unul si acelasi."
(Copilaria.Adolescenta.Tineretea - Lev Tolstoi, Ed. Adevarul holding)
