Cand iubirea nu-i de-ajuns

[Ishido 1]

Din ce spui tu, a fost constransa.

"nu am lasat-o sa greseasca"

Mie imi zice mult fraza asta.

 

Si da, 21 de saptamani e foarte mult, imposibil sa nu-si fi dat seama, deci te-a mintit. Realizezi ca-s 5 luni?

 

si totusi, nu si-a dat seama. Constransa? eram impreuna, nu o tineam cu forta, a nu o lasa sa greseasca inseamna sa fii acolo sa-i dai un sfat atunci cand vezi ca urmeaza sa ia o decizie gresita.

[Amarena 13833]

Nu cred ca nu si-a dat seama. Mi se pare imposibil. Daca cineva stie altfel, io ma las pagubasa, dar la 5 luni copilul MISCA. Adica da din picioare, din maini, stii tu. Si asta se simte. Plus ca .. creste burtica. Parerea mea.

[Darianna 73]

Ii pare rau ca nu si-a dat seama ca e insarcinata si ca va aduce pe lume un copil pe care nu-l vrea nimeni. Dar asa a fost sa fie.

 

 

E imposibil sa nu isi fi dat seama timp de 21 de saptamani (!!!) ca este gravida. De la 4 luni misca, naibii.

 

A nimerit intr-un anturaj prost, cat timp a fost cu mine nu am lasat-o sa greseasca, iar la despartire a inceput sa descarce toate frustrarile acumulate in relatia cu mine.

 

Da' te-ai gandit vreodata ce a determinat-o sa se schimbe atat de drastic. Din cate spui tu, era fara de pacat pana sa "Ne-am despartit, am gresit eu, nu am realizat decat tarziu, si m-am intors, dar usa era inchisa."

Cu ce i-ai gresit?

 

si totusi, nu si-a dat seama. Constransa? eram impreuna, nu o tineam cu forta, a nu o lasa sa greseasca inseamna sa fii acolo sa-i dai un sfat atunci cand vezi ca urmeaza sa ia o decizie gresita.

 

Iti zic sigur ca nu are cum. Doar daca are 13 ani si crede ca vine barza cu copilul in cioc.

[mareexecutor 475]

Din ce spui tu, a fost constransa.

"nu am lasat-o sa greseasca"

Mie imi zice mult fraza asta.

Plus ca-n patru ani n-au iesit la un fucking club si ei.

[Moftangiu 396]

cat am fost impreuna, nu m-a inselat. S-a comportat ireprosabil.

Sunt sigur ca nu ma va insela daca raman cu ea.

 

Poate nu voi reusi sa o fac fericita. Poate cineva sa garanteze cum va arata viitorul?

Pai, esti sigur de ce va rezerva viitorul, sau nu esti sigur?

Daca nu esti sigur ca o vei face fericita, si va casatoriti, si o sa divorteze (ca nu poti s-o impiedici), eu zic fi prudent, sa nu treci copilul pe numele tau, ca risti sa ramai si fara nevasta si cu un copil pe cap, sau sa platesti pensie alimentara la copilul altuia.

 

Sa recunoasca tatal biologic copilul, si daca nu va merge casnicia ta cu ea, esti liber de orice obligatie.

Ce zici?

Intreaba-o si vezi cum reactioneaza.

Editat Septembrie 1, 2008 de gheorghe35

[Aedrius R.J 3543]

eu daca as fi in locul lui mi-as da demisia....

[Darianna 73]

eu daca as fi in locul lui mi-as da demisia....

 

 

;)

 

Tocmai ca nici nu s-a angajat (in relatie!) ca sa isi dea demisia.

[Moftangiu 396]

Adica cum? ;)

Bine ca ai sesizat-o la timp si am reusit s-o corectez. Merci.

Editat Septembrie 1, 2008 de gheorghe35

[Miss Bitch 343]

Hmm. Greu, domne. Esti intr-o situatie fara iesire. O iubesti, dar nu stii ce sa faci.

Eu m-as gandi in felul urmator: daca v-ati despartit 11 luni, pai in alea unspe' luni Corina putea sa faca orice. Nu era cu tine, nu te insela [nici macar nu te poti simti tradat pentru ca nu ai motiv]. Deci faptul ca tu te simti tradat tine de egoismul fiecarei persoane. Doar n-oi fi vrut sa stea smirna 11 luni, ca doar nu erai tu singurul barbat dupa pamant, asa-i?

Fata a scapat din "mainile tale" si a facut exact ceea ce a vrut sa faca in timpul relatiei cu tine. Adica si-a facut de cap pentru ca relatia cu tine o sufoca, o constrangea. Nu e de condamnat asta. E de condamnat doar faptul ca tot ce a facut, a facut fara cap. S-a aruncat in bratele primului barbat si pe deasupra a ramas si insarcinata. Copilul nu are nicio vina, vina este doar a ei ca a fost inconstienta si poate a ta ca ai tinut-o ca pe o pasare in colivie.

Nu-ti cere nimeni sa recunosti copilul ala, dar daca o iubesti si iti imaginezi viata alaturi de ea, copilul va face parte din viata ta oricum. Pentru ca daca o iei pe ea, o iei cu tot cu copil. Si asta depinde numa de tine.

Daca o vrei numa pe ea, iar copilul nu, pentru ca nu este al tau, inseamna ca nu o iubesti. Si mai bine o lasi balta. ;)

[Evangeline 0]

E dureros sa fii abandonat si sa te macine mereu aceeasi intrebare...oare cu ce-am gresit?

A fost frumos cat a durat...5 ani, 3 luni, 4 zile si cine stie cate ore... Si apoi a mai durat ceva ...in inchipuirea mea. Tot am sperat ca poate nu e adevarat, ca e doar o faza trectoare, ca e posibil sa pocnesc doar din degete ca sa ma trezesc din acest cosmar...

Lovitura a survenit brusc, fara preaviz. Prietenele mele nu intelegeau cum de nu mi-am dat seama ce urma sa se intample...Poate ca eram prea indragostita pentru a putea sa accept ideea despartirii, poate ca ajunsesm prea dependenta de el ca sa mai am timp sa observ incotro se indreapta realatia noastra.

Dintr-o data mi-a spus ca s-a plictisit, ca simte nevoia sa cunoasca alte femei, ca se simte sufocat si ca-mi cere sa-i redau liberatea...Ca de mult timp il chinue acest gand, ca daca as fi fost mai putin egoista as fi observat ca cel de langa mine e nefericit...Mai exact, a aplicat o tactica foarte comoda- el e victima, eu-cauza nefericirii lui...

Am suferit mult, pana cand suferinta s-a transformat in ura, iar ura a generat setea de razbunare. Cel care ma parasea era omul caruia i-am dedicat 5 ani din viata mea, cu bune si rele la un loc... Nu, nu poate ramane asa. Suferinta va fi mai alinata daca stiu ca va trece si el prin ce am trecut si eu. Stiu ca razbunarea nu este intotdeauna cea mai buna solutie, dar cu siguranta savoarea ei iti mai poate sterge din durerea care ti-a invaluit sufletul. Multe nopti nedormite au dat nastere multor planuri si strategii care de care mai nebunesti si mai iesite din comun. Dar, in cele din urma, cred ca cea mai buna cale este sa fac in asa fel incat toate posibilele lui victime sa afle ce fel de om este, sa vada toata lumea de cata cruzime este capabil un astfel de om.

Credeti ca exagerez, ca este o pedeapsa mult prea dura? Credeti ca ar trebui sa ma resemnez si sa uit toate astea sau sa merg mai departe si sa expun in public fapta lui? Poate ca experienta ar putea sa ii ajute pe altii sa nu renunte la vigilenta si sa nu-si piarda in toatalitate capul atunci cand sunt prinsi in mrejele dragostei. Poate ca daca as avea ocazia sa-l infrunt in vazul tuturor as putea sa ma debarasez de amintirile dureroase si sa privesc inainte. As dori sa aflu parerea celor care au avut parte de experiente similare...