Crestinismul si psihologia

Am hotarat sa incep aceasta tema pentru ca nu era corect sa continuam la topicul lui Claudiu. Am vazut ca am primit cateva raspunsuri interesante acolo si eu zic ca merita un topic nou aceasta problema. Am cautat pe forum si nu am gasit teme asemanatoare.

Deci: Sunt crestinismul si psihologia compatibile? Practicarea smereniei duce la scaderea stimei de sine? Propune crestinismul o sublimare a sentimentelor "negative"? Poti transforma ura in iubire? Oare chiar le reuseste aceasta alchimie interioara sau doar refuleaza? Ce consecinte psihologice are intoarcerea celuilalt obraz?

Voi raspunde aici desi nu stiu cat de corect este:

Arcangelo, ma gandesc ca ar trebui ca toleranta si blandetea sa fie autentice la adevaratii crestini. Sunt multi care se numesc crestini si practica un fel de crestinism cu jumatati de masura. Cum spui tu, blandete si manie inspirate din sentimente de vinovatie.

Luminos, e interesant cum acele sentimente negative dispar de la sine, oare e posibil asa ceva? Iubirea de care vorbesti pare a fi un fel de pogorare a harului despre care vorbesc crestinii.

Alexandra, intr-adevar pare a fi o contradictie intre ce spun crestinii si adevarul pe care corpul tau il simte cand esti jignit, agresat. Cum poti sa reactionezi cu indiferenta, blandete, iubire cand esti batjocorit si calcat in picioare de unii care nu dau doi bani pe eforturile tale de a-i accepta si iubi?

eu am simtit intotdeauna ca sunt compatibile, de fapt, mai mult de atit se completeaza perfect

problema apare cind se trateaza separat

am vazut pacienti tratati de psihologi, psihiatri, la care daca s-ar fi adaugat si elementul credinta, nu biserica, nu dogme, nu frici de diavoli si pedepse, credinta si iubire, rezultatul ar fi fost cu totul altfel

sau persoane greu incercate de viata care isi cauta calea, si in drumul lor, incearca si prin biserica, daca preotul nu stapineste si o pshologie de bun simt, ori da bir cu fugitii ori cade in depresie

am studiat mult fenomenul, nu la scara mare, nu prin intermediul unor cercetari ale altora, dar, atit cit am putut fiind foarte interesata de subiect

Am deschis mai de mult un topic cu acelasi subiect,dar pe aria de religie,propun unirea cu asta.

http://www.roportal.ro/discutii/ftopic51168.html

Si ontopic: nu,nu cred ca psihologia si crestinismul sunt compatibile,dimpotriva -am argumantat-o in multe postari,o parte chiar pe topicul din link.

Ligia1 a scris:

Am hotarat sa incep aceasta tema pentru ca nu era corect sa continuam la topicul lui Claudiu. Am vazut ca am primit cateva raspunsuri interesante acolo si eu zic ca merita un topic nou aceasta problema. Am cautat pe forum si nu am gasit teme asemanatoare.

Deci: Sunt crestinismul si psihologia compatibile? Practicarea smereniei duce la scaderea stimei de sine? Propune crestinismul o sublimare a sentimentelor negative? Poti transforma ura in iubire? Oare chiar le reuseste aceasta alchimie interioara sau doar refuleaza? Ce consecinte psihologice are intoarcerea celuilalt obraz?

Crestinismul promite o recompensa imensa, de o valoare nepretuita: nemurirea.

Ce este nemurirea crestina? Un fel de fericire eterna. Un fel de orgasm infinit.

Crestinul poate renunta la multe orgasme, poate renunta la multe bucurii mici ale vietii sperand ca va primi una consistenta dupa moarte. Poate indura greutati, consolandu-se ca va primi dincolo o recompensa pe masura.

Daca are un fond echilibrat, daca provine dintr-o familie crestina cu iubire reala, nefalsificata, crestinismul il poate ajuta sa faca fatza la multe probleme, sa se limpezeasca, sa scape de confuzia valorilor de azi, sa gaseasca o liniste interioara.

Daca provine dintr-o familie crestina in care iubirea e declarativa si falsa, atunci pt crestin incep sa apara multe pb. Va face o varza si din crestinism, pe baza confuziei din capul lui.

Practicarea smereniei duce la scaderea stimei de sine? Daca crestinul se valorizeaza prin strangerea de recompense ceresti va indura multe injosiri de la ceilalti ca sa se smereasca. Daca ii scade stima de sine? Cred ca nici nu-l mai intereseaza. El cauta sa scape de sine, vazut ca ego, in sens negativ, asa ca stima de sine ar fi un concept de neinteles pentru el. El il stimeaza pe Dumnezeu, pe altii. Daca se poate simti injosit? Da, cu siguranta i se poate umple sacul, daca are inca narcisism, ascuns (si cei mai multi au). Dar atunci el poate cadea la rugaciune disperat si isi ofera o consolare.

Intoarcerea celuilalt obraz. Trebuie sa fii echilibrat ca sa poti face asta in public. Un om puternic interior, un crestin din acela bine antrenat isi permite. Rar am vazut asemenea cazuri. Incercati sa dati palme crestinilor, sa vedeti cati intorc si celalalt obraz. Sau daca nu, va vor purta ranchiuna. Daca va intoarce obrazul, si nu va arunca o privire plina de ura, atunci poate fi un om de incredere.

Daca pot transforma ura in iubire? Ar putea daca ar combina crestinismul cu psihologia, daca ar analiza de unde provine ura si ce vrea sa exprime. Dar ei sunt interesati numai de iertarea agresorului, chiar daca acesta nu-si schimba atitudinea. Astfel relatia nu este vindecata, agresiunea va continua, iar crestinul agresat va fi supus la un stres din exterior, plus sentimente confuze de vina pt ca nu reuseste sa scape de ura. Numai crestinii fanatici, cu o mare putere interioara, pot sa se forteze sa iubeasca pe cei ce continua sa le faca rau, si nu stiu cat le iese. Le iese in masura in care isi abandoneaza ego-ul. In categoria asta intra cei ce se calugaresc. Adica renunta la orice legatura cu lumea ca sa le fie mai usor sa iubeasca dusmanul. Nu e o cale pt toti, ci doar pt putini.

Propune crestinismul o sublimare a sentimentelor negative? Aceasta sublimare trebuie sa aiba loc intr-o oarecare masura, pentru ca crestinilor li se ofera multe supape de descarcare in arta si munca: fac icoane, pelerinaje, vand sau scriu carti, fac matanii, adica isi tin ocupata mintea.

Cred ca unora le iese, ma refer maI ALES la acei putini care de obicei se grupeaza in jurul catedralelor sau organizatiilor religioase ca ascor, etc. Acolo sunt multi crestini echilibrati psihic, linistiti, se simte calmul si siguranta lor.

Daca au avut un mediu rau s-au rupt de el sau il suporta consolandu.se cu speranta nemuririi, etc.

Sunt o mana de crestini autentici care au avut un fond sufletesc bland, si de aia s-au orientat spre crestinism, ca stiau ca acolo afla ceva pe masura asteptarilor lor. Dar sunt si multi care sunt farisei si isi ascund raceala sufleteasca sub masca evlaviei.

Eu nu cred ca sentimentele pozitive pot fi sublimate inainte de a fi intelese prin analiza, caci risti sa te lovesti de ele acolo unde te astepti mai putin.

Un lucru pozitiv al psihologiei e ca psihologia te impinge mereu sa cauti, sa aprofundezi, iar un lucru negativ imi pare ca unii crestini se cred mantuiti, si se ocupa de defectele altora.

Personal nu cred ca crestinismul poate face multe fara psihologie. Stiu ca crestinii dispretuiesc psihologia. Cei care au un echilibru obtinut prin crestinism sunt putini, marea majoritate sunt ipocriti sau indiferenti. La fel stau lucrurile in toate religiile.

Nici psihologia nu poate totul, nu face miracole, dar macar ajuta cat de cat.

P.S. Ca sa exemplific:

un parinte agresor isi brutalizeaza verbal copilul.

acesta, ca sa isi afle un sens in viata, devine crestin.

parintele agresor va continua sa agreseze emotional si verbal

copilul, acum crestin, se simte obligat sa ierte (toti preotii vor fi oripilati de ideea ca nu ti-ai ierta parintele si vor zice: orice ar face, e aprintele tau, iarta de 70 de ori cate 7, si vei fi ca IIsus, etc)

copilul iarta

parintele continua

copilul are sentimente firesti de reactie, ura, ostilitate

parintele zice: aha esti crestin dar te razvratesti, vad ca nu esti smerit, etc

copilul incearca sa ierte, ca sa mentina crestinismul

parintele perfectionist se leaga de crestinism, ba pretinde ca copilul are scapari dpdv crestin, ba zice ca crestinismul e naspa (pretentii contradictorii- fii crestin perfect - nu fi deloc crestin)

copilul indura in continuare brutalizarile

stima sa de sine scade, caci acolo loveste parintele agresor

dar crestinismul zice: e wrong sa ai stima de sine!

copilul intoarce si celalalt obraz (metaforic sau concret)

parintele loveste si pe celalalt obraz (metaforic sau concret)

copilul e confuz: stia din Noul Testament ca daca intoarce obrazul atunci agresorul se caieste, dar se pare ca nu e asa.

copilul incearca sa sublimeze sentimentele negative

crestinismul zice: sentimentele negative sunt wrong

ce face copilul? se calugareste, ca sa scape din situatia confuza,de neinteles?

ce parere ai ligia?

pina ajungi la nemurire trebuie sa traiesti intii

si aici e problema, dupa, vom muri si vom vedea

impacat cu sine si cu lumea, iubind, intelegind si acceptind, poti face asta

nu o smerenie vecina cu umilirea, nu intoarcerea si celuluilat obraz, ostentativ, nu asa, doar fiind bun, blind si iubitor in esenta, nu voit, nu fortat

dar, pentru asta trebuie sa intelegi oamenii, comportamentul lor, sa stii la ce te poti astepta, si aici intervine psihologia

nu-i greu, trebuie doar diminuat orgoliul pina la eliminare, daca se poate, si cultivata iubirea si compasiunea

depinde doar ce-ti doresti, visele creeaza realitate

luminos1 a scris:

eu am simtit intotdeauna ca sunt compatibile, de fapt, mai mult de atit se completeaza perfect

Psihologii spun ca e ok sa urasti daca ai motiv bine intemeiat. Crestinismul spune ca nu e ok sa urasti. De exemplu psihologii spun ca e ok sa iti urasti parintii pt ca te-au violentat in copilarie, te-au agresat, te-au umilit, nu te-au respectat etc. Crestinismul spune ca trebuie sa iti respecti si cinstesti parintii. Nu e o contradictie?

Arcangelo a scris:

Am deschis mai de mult un topic cu acelasi subiect,dar pe aria de religie,propun unirea cu asta.

http://www.roportal.ro/discutii/ftopic51168.html.

Arcangelo, mersi de link (am cautat pe forum dinainte ca sa nu fie pb de acest gen), dar cred ca discutia din acel topic e putin axata pe iubirea de sine. Aici as vrea sa tratam per ansamblu. Si cu unirea nu stiu cum se procedeaza :D

nimeni nu e perfect, nici psihologii nu sunt

eu invat acum psihologia, si nu sunt de acord cu multe, asa cum nici din ce spun dogmele sunt multe cu care nu sunt de acord

totul e sa nu te limitezi intre literele unei carti sau alta, unei profesii sau alta, trebuie sa simti, sa gusti adevarul

Pana intr-un punct sunt compatibile ptr ca amandoua indeamna sa traiesti just , sa fii corect , sa iubesti sincer , sa fii smerit , insa la un momentdat crestinismul ridica pretentii prea mari care depasesc conditia umana , care ii fac viata un calvar celui care incearca sa le implineasca.Sa te compari mereu cu Hristos , cum sunt indemnati crestiinii sa faca , este vesnic izvor de nemultumire de sine.

Pana acum 4 ani am fost crestin-ortodox si din pacate am dus lucrurile in extrema precum imi cerea preotul (cum cere ortodoxia si religia in general defapt).Ajunsesem sa simt ca pacatuiesc daca ies cu prietenii sa beau o bere sau daca imi placea o haina.Nu mai zic ce sentimente de vinovatie ma incercau dupa ce ma masturbam.Se acumulase o tensiune psihica insuportabila.

Din fericire , am constientizat ca nu exista dumnezeu , si m-am simtit liber.Nu am avut nevoie de multe argumente , nici acum nu prea am cum sa argumentez ca dzeu nu exista , pur si simplu asta simt.Simt ca e absurd sa existe un dumnezeu , mai ales cel biblic.

Insa toata perioada in care am fost religios ,a lasat urmari.Am ramas rigid , preocupat prea mult de corectitudine si moralitate.

Kosmotro: Smerenia nu are nici o treaba cu injosirea si cu umilirea, ci presupune mult respect, rabdare si bunavointa.

Deci SMERENIE nu e sinonim cu UMILINTA si INJOSIRE. Iar face confuzie dictionarul si aici.

Crestinismul in general propovaduieste reprimarea.Cu sexualitatea are in mod special o mare problema -nu o accepta pur si simplu,decat de nevoie,intre anumite granite foarte inguste.Mai exact,actul sexual este ok exclusiv atunci cand este destinat procreerii in cadrul unui cuplu casatorit religios.(heterosexual evident)

Fantezii sexuale?,homosexualitate sau bisexualitate ori chiar trans-sexualism?,masturbare?,sex oral?,anal??(sau macar contraceptie) -toate astea si multe altele sunt pur si simplu "pacate" din punctul de vedere al majoritatii cultelor crestine.

Pana si sexul acela destinat procreerii intr-un cuplu casatorit religios este restrictionat -exista perioade de post,sarbatori religioase si canoane (penitente) in timpul carora pana si aceasta forma de sex este prohibita!

Pentru ortodocsi,miercurea si vinerea sunt zile de post(pe langa multe alte posturi de peste an) iar duminica ziua impartasaniei -in care evident nu e permis actul sexual,care il..."spurca" pe om...

Din punctul de vedere al psihologiei,toata reprimarea asta,toata vinovatia,rusinea si frica induse in legatura cu sexul,sunt premisele inbolnavirii psihice.