Început de Arcangelo, Sâm 23 aug 2008 · 193 răspunsuri · 20.785 vizualizări
Nu inteleg cum unii pot sa-si apere religia si/sau reprezentatii lor(preoti, calugari etc.) cand e clar ca e gresit, cum fac unii mai sus de exemplu, se pare ca trece si de ratiune credinta asta.
E folosita pentru controlul maselor de atat de mult timp si tot se descurca foarte bine, noroc mare au avut cei care si-au dat seama ce pot sa faca oamenii atunci cand acestia cred in intr-o entitate mai mare ca ei, dar na, ce sa-i faci, e genetic.
Editat Mie 28 iul 2010 01:44
răspunsul meu e clar, precis şi la obiect.
religia t
gisella . a scris:religia t
Ligia1 a scris:Ura e un sentiment ca oricare altul si nu trebuie negat. Trebuie trait atunci cand e cazul. Abia cand a ajuns la psihoterapie si-a descoperit imensa ura pentru maica-sa si astfel s-a eliberat. Problemele de sanatate i-au disparut "ca prin minune". E ciudat sa urasti pe cineva o viata intreaga si sa nu iti dai seama, nu? In cazul asta crezi ca ura nu a facut un bine? Crezi ca nu duce la eliberare mai ales daca a fost reprimata o viata intreaga?
Preotul i-ar fi spus sa nu urasca, ca nu e bine. Iar daca nu poate sa puna capat urii si sa ierte este din cauza ca este o fiinta nevolnica si pacatoasa si ca trebuie sa se straduiasca in continuare. Ea, daca l-ar fi ascultat pe preot, si-ar fi reprimat ura, dar de scapat nu ar fi scapat de ea. Daca o reprimi, nu scapi de ea, doar ca ia alte forme si nu o mai recunosti. E posibil sa scapi de ura? Eu cred ca da, dar in timp. La inceput, cel care constientizeaza agresiunea e slab. Are mai mult sentimente negative, care vin din lipsa increderii in sine, a stimei de sine etc. Pe masura ce acestea sunt (re)invatate, sentimentele negative sunt inlocuite de sentimente pozitive si ura dispare.
Da, crestinismul si psihologia sunt incompatibile, după parerea mea. Din foarte multe motive, dintre care unele au fost expuse foarte bine de Arcangelo la topicul lui (vezi iubire de sine vs. ura de sine). Poate mai reia si aici unele dintre ele.
Ligia1 a scris:Deci: Sunt crestinismul si psihologia compatibile? Practicarea smereniei duce la scaderea stimei de sine? Propune crestinismul o sublimare a sentimentelor "negative"? Poti transforma ura in iubire? Oare chiar le reuseste aceasta alchimie interioara sau doar refuleaza? Ce consecinte psihologice are intoarcerea celuilalt obraz?
Eu cred ca sunt compatibile DAR, si aici e un mare DAR, depinde de interpretare.
De exemplu smerenia. Este un sentiment de umilinta, de percepere a unei inferioritati DAR... asta nu inseamna nimic fara a vorbi de atitudinea pe care il ai in prezenta sentimentului. Atitudinea este TOTUL! Daca ai atudinea despre care se vorbeste in parabola fiului risipitor, o atitudine de constientizare a "mai binelui", o atitudine de trezire, de constientizare ce duce la deplasarea spre acel "mai bine" atunci beneficiezi de pe urma fenomenului de imputernicire, te simti plin de energie si de speranta. Daca in schimb vezi aceasta hazna in care te scalzi ca fiind iremediabila... atunci apare deznadejdea. Deznadejdea duce la IAD... abordarea crestina de ridicare si asumare a identitatii de fiu divin duce la RAI.
Smerenia pune infinitul (Dumnezeu) si ne ofera perspectiva (toti suntem nimic fata de infinit) DAR acest nimic care suntem... ne face pe toti egali... aici e magia smereniei... in perspectiva sociala... pentru ca atunci cand privesti pozitia ta in relatie cu infinitul nu esti nici superior celorlalti... dar nici inferior. Cum spunea Plato, Fii bland pentru ca fiecare persoana pe care o intalnesti duce o lupta grea.
Transformare urii in iubire tine de imaginea dusmanului. Sunt 2 modalitati prin care poti invinge un dusman: Poti sa-l zdrobesti printr-o forta superioara sau poti sa-l anihilezi transformandu-l intr-un prieten. Crestinismul vorbeste despre magia necesara pentru a anihila dusmanii. Pana anul trecut nu am reusit sa vad cum ar putea fi facut lucrul asta... apoi am intalnit Comunicarea Nonviolenta. Game Over. 
Principiul este simplu: schimba jocul. Imaginea dusmanului nu poate exista decat daca joci jocul "Cine are dreptate?" nu exista decat daca tu gandesti dihotomic Bine/Rau, Corect/Incorect... judecati morale, diagnosticuri... In comunicarea nonviolenta jocul devine "Sa facem viata minunata!" Se constientizeaza faptul ca oamenii nu spun decat 2 lucruri "Te rog" si "Multumesc". Faptul ca unii ajung sa spuna acest "Te rog" intr-o maniera sinucigasa ce face ca lumea sa nu-i ajute... este doar un detaliu. Invatand jocul inveti sa auzi acel "Te rog" din spatele exprimarilor de genul "Problema ta este ca...." sau "Idiotule", etc. Iar cand vezi suferinta, cand vezi un strigat de ajutor acolo unde inainte nu vedeai decat imaginea unui dusman, vezi si o oportunitate de a face viata minunata. "Dusmanul" vine la tine cu un cadou, iti aduce in dar oportunitatea de a face viata mai buna... te ajuta sa devii tu mai bun, mai eficient, etc.
Legat de intoarcerea celuilalt obraz... se poate vorbi despre 2 lucruri complet diferite: pasivitate si aderarea la nonviolenta.
Rezistenta nonviolenta nu este pasivitate. Poti sa-ti pastrezi pozitia si sa o aperi prin metodele specifice nonviolentei. Gandhi a oprit rascoale cu post negru. A fost el violent? Nu! A ramas pasiv in fata rascoalelor? NU! In psihologie cred ca asta tine de autoeficacitate... de credinta in capabilitatea propriei persoane de a produce rezultate. :think:
Kosmotro a scris:Crestinismul promite o recompensa imensa, de o valoare nepretuita: nemurirea.Daca se poate simti injosit? Da, cu siguranta i se poate umple sacul, daca are inca narcisism, ascuns (si cei mai multi au). Dar atunci el poate cadea la rugaciune disperat si isi ofera o consolare.
Si ce se intampla in timpul rugaciunii? Asta ma intereseaza in mod deosebit: reprima sau sublimeaza? Se increde in Dumnezeu ca sa il ajute sa-si ierte si sa-si iubeasca agresorul. Se roaga pentru agresorul lui. Probabil in timpul rugaciunii va plange si va simti cum se pogoara harul. Atunci va simti iubire. Crede ca Dumnezeu il asculta. El, gunoiul, se simte bagat in seama de Insusi Dumnezeu. Poate uita de conflictul lui psihic si mediteaza la cat de maret e Dumnezeu si cat de mic e el cu problema lui. La final se baga in pat si adoarme fericit. Dar psihologic ce se intampla de fapt? Sublimeaza pe acest fundal de convingeri religioase? Sau doar ascunde sub covor mizeria?
Kosmotro a scris:Incercati sa dati palme crestinilor, sa vedeti cati intorc si celalalt obraz. Sau daca nu, va vor purta ranchiuna. Daca va intoarce obrazul, si nu va arunca o privire plina de ura, atunci poate fi un om de incredere.
Intr-adevar, e si asta o metoda pentru a afla care sunt adevaratii crestini.
Kosmotro a scris:Numai crestinii fanatici, cu o mare putere interioara, pot sa se forteze sa iubeasca pe cei ce continua sa le faca rau, si nu stiu cat le iese.
E o problema interesanta fanatismul. Tu spui ca pe un fond psihic dezechilibrat se poate reusi transformarea urii in iubire. De ce dezechilibrat? Ideile de care fanaticul este atat de sigur si care ii guverneaza viata in cele mai mici detalii il fac sa nu mai vada altceva, sa nu mai accepte altceva, sa fie extrem de intolerant fata de alte concepte. De exemplu un crestin ancorat puternic in convingerile lui si care pierde autobuzul care l-ar fi dus la un prieten ar vedea in asta un
Ligia1 a scris:Cum poti sa reactionezi cu indiferenta, blandete, iubire cand esti batjocorit si calcat in picioare de unii care nu dau doi bani pe eforturile tale de a-i accepta si iubi?
Aderand la un set de Valori. Cand faci lucrul asta, schimbi modul in care relationezi cu lumea. Steven Covey numeste fenomenul "proactivitate" adica... tu alegi raspunsul la circumstante. Nu reactionezi la circumstante ci constientizezi faptul ca intre stimul si raspuns este un spatiu in care iti poti interpune caracterul. Cand caracterul tau este in acel spatiu, raspunsul nu este dictat de stimul ci de caracter.
Dpdv psihologic, studiile lui Viktor Frankl despre sens si despre efectele constientizarii libertatii de a iti alegele atitudinea furnizeaza informatii foarte interesante de ce atitudinea asta blanda si plina de iubire poate avea efecte super benefice asupra psihicului persoanei. Din nou, 2 aspecte, primesti o palma si nu reactionezi din frica sau nu reactionezi pentru ca ALEGI sa nu reactionezi; efectele sunt diametral opuse.
Ar fi atat de multe de discutat pe tema asta incat nu stiu de unde sa incep, dar ma voi rezuma la cateva cuvinte.
Sunt compatibile din UNELE puncte de vedere cel mai important fiind ca ambele lucreaza pentru binele individului dar una ingradeste iar cealalta incurajeaza extinderea si cresterea Eului. Am observat ca sunt persoane care le imbina foarte frumos, dar sunt putine si ajung la acest stadiu numai daca nu au fost indoctrinate la un moment dat.
pe a scris:Aderand la un set de Valori. Cand faci lucrul asta, schimbi modul in care relationezi cu lumea. Steven Covey numeste fenomenul "proactivitate" adica... tu alegi raspunsul la circumstante. Nu reactionezi la circumstante ci constientizezi faptul ca intre stimul si raspuns este un spatiu in care iti poti interpune caracterul. Cand caracterul tau este in acel spatiu, raspunsul nu este dictat de stimul ci de caracter.
Cu alte cuvinte, gandesti inainte sa reactionezi. Nu trebuie sa fii impulsiv.
pe a scris:primesti o palma si nu reactionezi din frica sau nu reactionezi pentru ca ALEGI sa nu reactionezi; efectele sunt diametral opuse.
Alegi sa nu reactionezi... suna a zen, a budism. Aceste orientari nu sunt pentru toata lumea; majoritatea aleg sa reactioneze cand primesc o palma. Trebuie sa fii foarte puternic interior ca sa alegi sa nu reactionezi. Si in ochii celorlalti intre tine, care alegi sa nu reactionezi si cel care nu reactioneaza din frica nu e nicio diferenta.
PourAdina a scris:Sunt compatibile din UNELE puncte de vedere cel mai important fiind ca ambele lucreaza pentru binele individului dar una ingradeste iar cealalta incurajeaza extinderea si cresterea Eului.
Da, exact de asta vorbea Arcangelo in topicul lui: Ortodoxie versus psihologie, iubirea de sine -calitate fundamentala,sau pacat primordial?: http://www.roportal.ro/discutii/ftopic51168.html
Ligia1 a scris:Cu alte cuvinte, gandesti inainte sa reactionezi. Nu trebuie sa fii impulsiv.
Da si nu... tine de obiceiuri... daca te antrenezi sa reactionezi alfel... nu-i nevoie de prea multa gandire.
Ligia1 a scris:Alegi sa nu reactionezi... suna a zen, a budism. Aceste orientari nu sunt pentru toata lumea; majoritatea aleg sa reactioneze cand primesc o palma. Trebuie sa fii foarte puternic interior ca sa alegi sa nu reactionezi. Si in ochii celorlalti intre tine, care alegi sa nu reactionezi si cel care nu reactioneaza din frica nu e nicio diferenta.
In ochi celorlalti poate nu-i nici o diferenta dar in ochii tai este...
Despre nevoia de a fi puternic pentru a nu reactiona... nu prea cred ca este musai o "putere"; cred ca e mai simplu daca privim dpdv neuronal... pur si simplu ai intarite alte cai neuronale... ai alte obiceiuri... ai mielina prin alte parti...
E posibil sa fie nevoi de ceva tarie de caracter pentru a crea acele cai neuronale... dar mai apoi devine usor sa te comporti asa... face parte din obicei.