Crestinismul si psihologia

LongDistanceRunner a scris:

Eu sunt intr-o dilema.

Uneori ma gandesc ca o viata cu un ego mic , fara asteptari si fara sa iti pese de ce esti , este una lipsita de griji si plina de bucurie.

Alteori cred ca ego-ul este cel care te impinge , te motiveaza sa faci ceva , sa te realizezi.

Alteori ma gandesc ca egoul e firesc sa fie mare si sa dispara odata cu inaintarea in varsta si cu experienta de viata.

Voi ce credeti? Cum vedeti Egoul ?

Bun venit in spiritualitate! :D Exista destule tratate foarte interesante pe tema asta, dealtfel principala in spiritualitate. Interesul tau va reprezenta un pas important daca vei continua cautarile.

In legatura cu raspunsul... este prea complex pt a raspunde corect in cateva cuvinte, in special pe un topic care nu e dedicat subiectului. Subiectul asta este o intreaga materie de studiu.

Pippo a scris:

Bun venit in spiritualitate! :D Exista destule tratate foarte interesante pe tema asta, dealtfel principala in spiritualitate. Interesul tau va reprezenta un pas important daca vei continua cautarile.

In legatura cu raspunsul... este prea complex pt a raspunde corect in cateva cuvinte, in special pe un topic care nu e dedicat subiectului. Subiectul asta este o intreaga materie de studiu.

Pippo, tu cum stai cu ego-ul tau?

Kosmotro a scris:

Pippo, tu cum stai cu ego-ul tau?

Iar incepi cu obsesia? :D Lasa-ma omule pe mine, tu gandeste ideile...

Ligia1 a scris:

Copilul are doua variante: renunta la crestinism sau renunta la a mai trai cu parintele. Asta in cazul in care mai poate gandi ceva clar.

Omul are datoria sa ierte, insa D-zeu nu iarta, caci Isus spune ca "dintre doi care vor fi gasiti untr-un pat, unul va fi luat si celalalt lasat". Asadar victima, oaia blanda si iertatoare va fi mantuita insa celalalt, Iuda tradatorul, persecutorul, ipocritul, va fi osandit prin gandurile sale (prin lipsa lui de incredintare in relatie - care inseamna a sta cu cineva fiind incredintat ca ai ales gresit, ca nu poti iubi persoana respectiva, si prin urmare te razbuni zilnic facandu-i viata un infern etc.).

Totusi, tot Biblia spune altundeva ca sotul necredincios (deci mincinos in relatie) va fi mantuit prin sotul credincios si iubitor. Decent ar fi ca oamenii sa se ierte intre ei si sa nu ajunga cu rahatul inaintea lui D-zeu in ziua judecatii. Totusi, dupa cum aflam din psihologie, oamenii rai sunt inconstienti, au un script rigid de la care nu se abat si pot provoca grave boli psihice celorlalti membri din familie, in special celor mai slabi.

Exemple de crestini

Bunicul meu e crestin ortodox, se duce la biserica regulat (in fiacare dumineca) dar toata viata si-a dispretuit sotia, a injurat-o, a batut-o, a inselat-o, iar acum la batranete ii striga "plotoagă" (care inseamna o incaltaminte foarte veche, coapta). Dispretul i se citeste ori de cate ori i se adreseaza. Relatii cu biserica nu are dacat ca merge acolo si adoarme in scaunul de la biserica. Relatia lui de casatorie nu este cu cea pe care a ales-o, ci cu insusi D-zeu prin Isus Cristos. L-am intrebat, ai vreun pacat? El imi raspunde: absolut nici unul. Atunci de ce mai mergi la biserica? - intreb. Ei, am pacate, dar nu din alea grele. Cand a fost in razboi, chiar la inceput s-a impuscat in picior si l-au lasat la vatra. Pe la mijlocul vietii si-a plasat responsabilitatea in munca in gospodarie parintilor mei (pe care-i injura ori de cate ori se imbata). Odata am fost nevoit sa sar pe geam cand eram mic ca sa scap de el beat.

Tatal meu cand povesteste de altii, (ca si bunicul de altfel care spune, tiganul ala, ur

LongDistanceRunner a scris:

Eu sunt intr-o dilema.

Uneori ma gandesc ca o viata cu un ego mic , fara asteptari si fara sa iti pese de ce esti , este una lipsita de griji si plina de bucurie.

Alteori cred ca ego-ul este cel care te impinge , te motiveaza sa faci ceva , sa te realizezi.

Alteori ma gandesc ca egoul e firesc sa fie mare si sa dispara odata cu inaintarea in varsta si cu experienta de viata.

Voi ce credeti? Cum vedeti Egoul ?

Din punctul meu de vedere,ego-ul este o constructie mentala formata din pareri despre cine suntem si asteptari si judecati despre cine am vrea sa fim -sau ,mai ales,ne simtim obligati sa fim.Toata constructia asta,este ca o masca pe care o purtam si pe care putini ajung sa o vada ca atare -ca pe o masca adica.Cei mai multi oameni,isi construiesc o poveste,si o inmagine despre ei,ca un personaj,ca un rol -pe care uita insa ca doar il joaca,si se identifica cu el ca si cum ar fi real.

Ego-ul este aceasta constructie psihica,dupa mine.

Ce este rau la ego,este faptul ca ii impiedica pe oameni sa inteleaga realitatea,ca transforma toata viata intr-un fel de teatru in care ego-ul este "personajul principal" si cine suntem cu adevarat,e cel mult un personaj secundar pe acolo,necunoscut,nerecunoscut,ba chiar nebagat in seama.Ego-ul este in opinia mea "cunoscutul"(suma de pareri pe care ni le facem despre orice si pe care ajungem sa le luam drept reale,desi sunt doar interpretari din mintile noastre) de care oamenii se agata pentru a nu privi in fata necunoscutul.

E doar interpretarea mea -altii poate inteleg mai bine.(scuze daca am deviat de la subiect)

"Mama are cate o porecla pentru fiecare om din sat. In timp ce am crescut, eu nu am invatat numele de familie ale oamenilor, ci poreclele (batjocurile) astfel ca imi scapau si mie pe gura cand pomeneam pe cate unul fara sa stiu ca de fapt nu acela e numele real ci e batjocura. "

Chestia asta si eu am patit-o, dar acum cand am citit-o la tine m-a amuzat. Ar trebui sa scrii o carte. Psihologul Boris Cyrulnik, in cartea sa Murmurul fantomelor (este in romana pe Scribd) se ocupa de copiii traumatizati in copilarie. Printre altele spune ca un factor important de recuperare este scrisul. Da rezultate garantat. Cica intre 50 si 60 din scriitori au avut o copilarie dificila si tocmai de aia s-au apucaat de scris, ca sa scape de apasare. Eu sunt convins ca ti-ar face bine.

Ai putea si publica. Chiar daca iese un roman fluviu. Si sa stii ca eu as citi. Si cred ca si altii,.

Pippo a scris:

Iar incepi cu obsesia? :D Lasa-ma omule pe mine, tu gandeste ideile...

Pai esti un om avansat in spiritualitate, pe de o parte, pe de alta parte dai impresia ca stapanesti problema ego-ului cand zici ca stii multe. E o problema care ma framanta si pe mine, si vreau sa aflu cum o gestionezi tu, care e parerea ta. Ca de invataturi spirituale abstracte sunt satul. Ma interesaeza aplicarea in practica, felul in care ego-ul e pus la lucru sau anihilat.

Kosmotro a scris:

"Mama are cate o porecla pentru fiecare om din sat. In timp ce am crescut, eu nu am invatat numele de familie ale oamenilor, ci poreclele (batjocurile) astfel ca imi scapau si mie pe gura cand pomeneam pe cate unul fara sa stiu ca de fapt nu acela e numele real ci e batjocura. "

Chestia asta si eu am patit-o, dar acum cand am citit-o la tine m-a amuzat. Ar trebui sa scrii o carte. Psihologul Boris Cyrulnik, in cartea sa Murmurul fantomelor (este in romana pe Scribd) se ocupa de copiii traumatizati in copilarie. Printre altele spune ca un factor important de recuperare este scrisul. Da rezultate garantat. Cica intre 50 si 60 din scriitori au avut o copilarie dificila si tocmai de aia s-au apucaat de scris, ca sa scape de apasare. Eu sunt convins ca ti-ar face bine.

Ai putea si publica. Chiar daca iese un roman fluviu. Si sa stii ca eu as citi. Si cred ca si altii,.

da, si eu m-am lovit de chestia cu poreclele cand am fost mica si nu a fost deloc amuzant :D

Si Kosmotro, crezi ca Oneiros nu a scris pana acum sute de pagini intr-un jurnal de psihoterapie? Unii recomanda pacientilor sa umple un caiet intreg cu trecutul lor traumatic apoi sa il arda, ca si cand astfel ar purifica totul (focul simbol al purificarii). Eu zic ca si tine ca mai bine sa publice, ar fi o eliberare mai mare, ar gasi intelegere din partea unora ca tine sau ca mine. Pentru ca o componenta a eliberarii e reprezentata de intelegerea din partea celorlalti. Si stii ce cred? El in loc sa scrie intr-un jurnal terapeutic a scris pe net. Dar tot a scris.

Si Oneiros, daca ai publica, as citi si eu, desigur. Poate jumate din roportal ar citi :D

Kosmotro a scris:

Pai esti un om avansat in spiritualitate, pe de o parte, pe de alta parte dai impresia ca stapanesti problema ego-ului cand zici ca stii multe. E o problema care ma framanta si pe mine, si vreau sa aflu cum o gestionezi tu, care e parerea ta. Ca de invataturi spirituale abstracte sunt satul. Ma interesaeza aplicarea in practica, felul in care ego-ul e pus la lucru sau anihilat.

Ti se pare ca as fi avansat? Nu, sunt doar un pusti.

1. Intelegerea si acceptarea adevarului face treaba excelenta in lupta cu EGO-ul. Orice ti-ar spune prejudecatile sau cunoasterea anterioara, sa-ti tragi doua palme cand ai de-a face cu un adevar pe care refuzi sa-l intelegi. Sa cauti adevarul in orice si sa-l accepti reconstruidu-ti continuu credintele bazate pe intelegere.

Astea sunt cateva sfaturi practice ca punctul 1. Dar continua... Nu se poate face totul dintr-o data, dar la inceput e excelent sa-ti implementezi modul asta de a fi. Nu-i suficient sa intelegi teoretic, schimba-te practic, renunta la toate prejudecatile si accepta adevarul rational in orice situatie.

Aplica asta intai.

2. Un lucru f important pt tine este sa renunti la conceptele neclare, prea multe cunostinte dauneaza deoarece creaza haos in minte. Reorganizarea mintii trebuie sa inceapa indepartand teoriile neclare si lasand doar concretul, verificabilul ca informatii de baza a mintii pe care sa se cladeasca noua intelegere.

Si lista continua. Toate lucrurile astea trebuiesc implementate in felul tau de a fi. Aducerea lor la cunostinta nu inseamna decat o alta teorie; fara practicarea lor nu fac 2 bani decat ca informatie valabila potentiala, cum este de exemplu biblia, care fara practicarea principiilor spirituale ramane doar o simpla carte.

Pippo a scris:

Si lista continua. Toate lucrurile astea trebuiesc implementate in felul tau de a fi. Aducerea lor la cunostinta nu inseamna decat o alta teorie; fara practicarea lor nu fac 2 bani decat ca informatie valabila potentiala, cum este de exemplu biblia, care fara practicarea principiilor spirituale ramane doar o simpla carte.

Kosmotro a scris:

>Toate astea mi se par la nivel cerebral. Iti cureti mentalul de idei gresite,ok. Dar ce are asta de a face cu ego-ul?

EGO-ul este un produs al mintii logice duale, o identificare gresita a propriei constiinte. Corectand mentalul se slabeste influenta EGO-ului care este un produs al greselii (pacatului) mintii. Logica duala in sine limiteaza perceptia constiintei. Dualitate inseamna Adevarat si Fals. Falsul in Realitate nu exista, el este doar un produs al mintii. Corectand mintea spre a accepta cat mai mult adevar si a refuza falsul, ne inderapta spre recunoasterea unor adevaruri fundamentale si are loc o restructurare a mintii care se finalizeaza prin intelegerea conceptelor non-dualiste in preajma stadiului iluminarii (mantuirii). In acel punct constiinta constientizeaza falsitatea, iluzia EGO-ului si se extinde libera. EGO-ul devine un instrument pt constiinta iluminata, inclusiv corpul fizic.

Limitarea conceptelor limiteaza falsitatea. Problema cea mai mare pe care o avem este de a recunoastea adevarul de fals, astfel incat mintea sa se construiasca a gandi numai lucruri adevarate. Cum s-ar spune, putin si bun.

Deci cum problema identificarii eronate a constiintei noastre cu EGO-ul se datoreaza capturarii constiintei de catre EGO in iluzia dualitatii (adevarat-fals), reducand universul inconjurator doar la idei esentiale adevarate si acumuland doar idei esentiale adevarate, slabeste foarte mult egoul automat. Asta pt ca incepi sa intelegi lucrurile. De exemplu, cand eu inteleg care sunt cauzele pt care X actioneaza intr-un fel ce ar trebui sa-mi provoace nervi sau ura, atunci intelegand cauzele, nu ma mai enervez, pt ca-l inteleg, atitudinea lui X fiind doar produsul unor circumstante. La fel incepand sa intelegi corect realitatea, incep sa dispara fel de fel de griji, ganduri false inutile, etc. Deci intr-un cuvant, EGO-ul slabeste.

Ma scuzi, sunt greoi astazi in explicatii. Noapte buna.