Povesti,povestiri,glume crestine,orientale si de pretutindeni.

Fereste-te de diavol !

O poveste cu talc

In timpul exilului fratilor Pandava , cei insurati cu una si aceeasi femeie pe nume Draupadi , Krishna i-a vizitat pentru a se asigura ca au o viata buna si s-a hotarat sa ramana o noapte impreuna cu ei. Pentru a-si proteja femeia, cei cinci frati faceau de veghe noapte de noapte, cate unul in fiece ora.Krishna s-a oferit sa ramana si el de paza vreme de o ora.

Unul dintre frati , Dharmaja , s-a minunat peste masura :"Tu esti protectorul intregului univers , asa ca de ce ai sta sa pazesti asupra noastra ?' .Cu toate acestea , el l-a avertizat pe Krishna : " Fereste-te de diavol ! Eu si cu fratii mei l-am intalnit in fiecare noapte .De multe ori a incercat sa ne atace .De aceea , te rugam sa nu mai stai de paza.Ai venit sa vezi daca traim bine si nu ar trebui sa te punem in primejdie.Te rog sa mergi sa te odihnesti." Krishna i-a raspuns : " Dharmaja, asta ai inteles tu din divinitatea mea ? Pe de o parte , imi acorzi rolul de protector al universului si , pe de alta parte , crezi ca nu ma pot apara pe mine insumi ? Esti speriat ca demonul imi va face rau ? Fii sigur ca nici un demon nu ma poate atinge .De aceea , lasa-ma sa ma alatur veghei voastre ."

Dupa ce si-a terminat straja de o ora , Krishna s-a asezat pe o stanca si a inceput sa zambeasca in sinea lui. Cel ce urma sa faca de veghe era un alt frate Pandava , pe nume Arjuna. Acesta s-a repezit spre Krishna , temator ca diavolul i-ar fi putut face vreun rau.Atunci cand l-a zarit, insa, surazand , Arjuna s-a aruncat la picioarele lui Krishna si l-a intrebat daca nu cumva l-a infrant pe demon.Krisna i-a spus : " Arjuna , eu nu am creat niciodata diavoli si spirite rele. Atunci, cum sa face ca aceste creaturi isi fac aparitia in aceasta padure ? Demonul despre care vorbesti tu nu este deloc un demon .Este doar o reflectie a trasaturilor diavolesti precum ura , mania si invidia.Mania din tine se manifesta ca un diavol.Puterea lui se mareste in aceeasi masura ca si mania din tine."

Tendintele rele ale omului sunt adevaratii demoni care il tulbura.Omul are credinta gresita ca diavolii exista si ca ei sunt de vina pentru suferintele lui. Totul nu este , de fapt, decat imaginatie si frica a sufletului. Numai omul face sa sufere un alt om si nu exista nimic care sa se asemene cu demonii. In acesta creatie nu exista diavoli si spirite rele. Arjuna si-a dat seama de adevarul spuselor lui Krishna si, din acel moment , nu a mai intalnit nici un diavol.Arjuna ii datora aceasta revelatie lui Krishna. El a ingenuncheat in fata lui Krishna si si-a aratat recunostiinta. Binele si raul nu sunt decat propriile creatii ale omului.

Poveste inspirata de o veche legenda hinduista

Poveste de demult

Demult, tare demult, cu mult timp inainte ca primii oameni sa-si poarte pasii pe acest Pamant, exista o gradina minunata si binecuvantata, numita a Edenului. Cuvintele nu pot exprima frumusetea acestui colt de rai, o creatie cu adevarat dumnezeiasca. Un pom si marul lui se aflau in centrul acestei gradini, inca neatinsi, inca nepangariti. Traiau aici in pace fel si fel de vietuitoare, pasari frumos colorate, lei maiestuosi, elefanti batrani si impasibili, gandacei minusculi. Iar totul inspira aromonie, frumuse si puritate.

Prin centrul Gradinii serpuia un rau lenes, cu o apa limpede ca cristalul in care norii pufosi si jucausi se reflectau ca intr-o oglinda fermecata. Zilnic toate vietuitoarele veneau la acest rau sa se adape cu minunata apa. Dar intotdeauna putea fi vazuta acolo o pasare, care isi privea ore in sir propria reflexie, netacuta. Mahnirea ii cuprindea sufletul si inclestarea disperarii nu ii mai dadea drumul.. era atat de urata, atat de hidoasa, comparativ cu toate celelalte pasari. Cu mult inainte ca Deznadejdea, Ura, Frica, Uraciunea, Rusinea si toate celelalte Rele si Furii sa se dezlantuie pe Pamant scapand din inchisoarea in care erau inlantuite, acest suflet chinuit reusea cumva sa simta si Mahnirea si Durerea.

Este adevarat ca era foarte urata acea pasare. Dar in schimb avea un dar refuzat tuturor celorlate vietuitoare ale Edenului: un cantec divin care vrajea orice fiinta, prinzand-o in mreje, framantand-o, rascolind-o. Ea zilnic intampina rasaritul soarelui cantandu-si suferinta, suita sus, in varful Pomului Vietii. Zilnic intreaga suflare a Edenului se strangea vrajita in jurul ei, captivata de glasul dumnezeiesc ce rasuna si reverbera prin sufletele lor. In cele cateva minute de la rasaritul soarelui, acolo sus, acea pasare urata era regina tuturor sufletelor din Eden. Dar iata ca dupa ceva timp in multime a aparut o alta pasare, frumoasa ca toate celelalte, dar care stia ce este Invidia si Ura. Era chiar Diavolul preschimbat in pasare, care nu suporta iubirea si admiratia sincera pe care acea uraciune de pasare o primea de la fiecare suflet din Eden. Si de fiecare data o necajea si mai mult pe saraca pasare, cu cat este ea de urata, ce penaj gri-murdar are comparativ cu toate celelalte pasari viu colorate. De unde mahnirea si ritualul zilnic al plansului deasupra raului, prinvidu-si reflexia hidoasa.

Atunci cand durerea si suferinta au devenit insuportabile, pasarea cea urata incepuse sa se indoiasca pana si de bunatatea lui Dumnezeu. Ii reprosa, mai in gand, mai vorbit

De ce s-a facut parintele Silvano calugar?

Il intreb pe parintele Silvano de ce s-a facut calugar.

Aceasta este o poveste lunga. Inainte de a ma inchide intre aceste ziduri, am dus o viata tumultoasa. Lumea vede in noi persoane mai presus de orice banuiala, cu o viata curata in urma noastra. Din pacate, nu este intodeauna asa: multi vin din infern, dar oamenii nici nu isi imagineaza.

Povestea noastra este adesea aceea a unei intoarceri la viata dupa o calatorie obositoare printre nenumarate intamplari, printre vise de libertate, grabite indepartari de suflet si cautare disperata a lui Dumnezeu.

Binele si raul, viata si moartea, durerea si continua cautare de sine ne-au insotit de-a lungul unui rozariu de amintiri, de prieteni desprinsi precum stelele stinse din universal vietii.

Mergand inapoi in timp, in pacea unei manastiri, se poate intelege ca logica si revenirea asupra unor ganduri sunt cele mai reale instrumente pentru a intelege adevarata esenta a credintei si a maretiei lui Dumnezeu.

Ca multi altii, noi incercam sa strabatem calea renasterii si sa simtim emotiile care sunt punctul de referinta constant al existentei noastre. Ceva care rezuma dimensiunea noastra de exploratori ai unei lumi de sentimente sfaramate.

Intre timp s-a ridicat un vantecel usor. Frunzisul copacilor se clatina, iar pescarusii pe stanci isi reiau zborul cu truda. La fiecare pas adulmec atmosfera unei lumi necunoscute.

Privesc frunzele, ascult murmurul padurii, incerc sa-mi imaginez zilele departe de toti si de toate.

Parintele Silvano este mereu alaturi de mine. Cu el am mers, cu gandul, peste mare, unde te mai poti juca pe malul lumilor fermecate si mai poti asculta vocea tacerii.

Adontarile din caiet ma urmeaza pas cu pas.

Exista o liniste a cerului inainte de furtuna, a padurilor inainte de a se ridica vantul, a marii calme pe inserat, a celor care se iubesc, a sufletului nostru; apoi exista o liniste care cere numai sa fie ascultata.

Romano BATTAGLIA

Ce ziceti de Site-ul asta ?

http://www.bantuit.orgdominus.ro ?

Asta daca va plac momentele de ... groaza

cica e ceva nou in Romania ...

Povestea primului intelept

Demult, tare demult, pe cand toate lucrurile care trebuiau sa se intample se intamplasera deja, iar cele ce urmau sa se intample isi asteptau cuminte randul, existau doi prieteni foarte buni. Se bucurau adesea impreuna de soarele care incalzea cu darnicie un Pamant pe care zeii inca isi purtau pasii, cu mult inainte ca ei sa fie izgoniti din salasurile lor miraculoase si acoperite de nori. Cu greu pot cuvintele sa descrie dragostea si grija pe care si-o purtau cei doi prieteni, mai mult decat frateasca. Precum spune povestea, ei au fost primii frati de cruce.

In acele timpuri viata curgea lenesa dar nu in liniste fiindca multe erau piedicile si pericolele. Nu doar ca zeii aveau adesea chef sa se joace cu destinele sarmanilor muritori, din plictiseala, dar si traiul in sine presupunea mult efort si cerea multa dibacie. Cei doi frati mergeau tot timpul la vanatoare impreuna pazindu-si unul altuia spatele in infruntarile si inclestarile cu feluritele salbaticiuni. Si-au jurat sa se ajute intre ei fiindca pe atunci multe lucruri pe care noi le luam de-a gata, cum ar fi faptul ca focul arde, pe atunci trebuia invatat. Pesemne zeii se amuzau privind muritorii cum sufereau si incercau fara succes sa transmita generatiilor viitoare valoroasele invataminte.

Cei doi au crescut, si-au intemeiat familii, dar legatura si dragostea dintre ei nu s-a subtiat. In acele timpuri nu se trecea atat de usor de la una la alta, de la prietenie profunda la uitare completa, de la iubire la dragoste, oamenii erau mult mai putin fatarnici si falsi. Povestea spune ca la o vanatoare unul dintre prieteni s-a hotarat sa prinda doi iepuri de-o data, ceea ce nu mai incercase nimeni niciodata. Cel putin nu se stia de o astfel de incercare. Si mult s-a chinuit, si mult a alergat cand dupa unul, cand dupa celalalt. Cu cat devenea mai lunga vanatoare, cu atat mai multa ambitie punea in reusita. Nu a vrut nici in ruptul capului sa renunte, sau sa se concentreze doar pe unul dintre iepuri, cum il implora iubitul lui frate.

Precum spun batranii in acea zi lunga si istovitoare in care a alergat dupa doi iepuri, omul nu doar ca nu a prins niciunul

*****

Cioc, Cioc. Am batut la poarta Raiului in aceasta dimineata.

Dumnezeu m-a intrebat ... "copilul meu, ce pot face pentru tine?" Şi i-am zis:

"Tata ceresc, Te rog să aperi şi sa Binecuvantezi persoana care citeste acest mesaj!"

Dumnezeu a zambit si mi-a răspuns ."Cerere ta este rezolvata".

"Incearca sa fii mai bun dec

Orbul si Schiopul

Intr-o straveche poveste ebraica , se spune ca Antoninus Pius , un roman carcotas fata de credinta intr-un unic si adevarat Dumnezeu , i-a spus unui rabin :

- " Atat sufletul cat si trupul pot scapa teferi la judecata de pe urma ! Iata in ce fel se poate intampla lucru acesta ...

Corpul poate spune :

-"Nu eu , ci sufletul a fost acela care a pacatuit ! Din ziua in care am fost separat de el , am ramas departe de orice desertaciuni in mormantul meu rece si pustiu !"

La fel, sufletul poate zice :

-" Nu eu , ci trupul a gresit ! Din momentul in care nu am mai fost impreuna , am zburat prin vazduh asemeni unei pasari !"

Rabinul a stat putin pe ganduri si i-a replicat lui Antoninus Pius :

-"Am sa-ti raspund printr-o parabola .A ce seamana ceea ce mi-ai descris ? Regele carnii si sangelui este in posesia unei frumoase livezi , in care cresc niste minunati smochini. El aduce drept paznici ai gradinii un om orb si un altul olog .Schiopul ii spune orbului :

-" Hei, sunt o multime de smochine delicioase in aceasta livada .Vino , ajuta-ma sa ma ridic si le vom putea manca !"

Schipul s-a inaltat pe umerii orbului si l-a indrumat cum sa ajunga in dreptul fiecarei ramuri pline de rod, iar cei doi s-au ospatat din plin.

Dupa mai multe zile, regele, stapanitorul livezii , a facut o vizita si , uimit de lipsa roadelor , a spus :

- "Unde sunt frumoasele mele smochine ?"

Ologul i-a raspuns :

"Am eu picioare sa ajung pana la ele ?"

Orbul i-a zis :

- " Am eu ochi sa le pot vedea ?"

Ce putea sa faca regele ? L-a cocotat pe schiop pe umerii orbului si i-a judecat pe amandoi ca pe una si aceeasi persoana.

In acelasi fel, Cel Preasfant , binecuvantat fie-i Numele, va aduce sufletul inapoi in trup si ii va judeca pe amandoi , precum s-a zis :

"El va striga spre ceruri sus si spre pamant, ca sa judece pe poporul Sau" (Psalmii 50:4).

"El va striga spre ceruri sus" , acesta fiind sufletul si "spre pamant , ca sa judece poporul Sau", acesta fiind trupul .

Dupa o poveste din Talmudul babilonian , Sanhedrin

SUFLET DE COPIL

Un copil de 4 anişori stătea

Stropul de roua

O poveste cu talc

In timp ce soarele se inalta deasupra orizontului , stropul de a inceput sa isi dea seama de lumea care il inconjura.Era asezat pe o frunza, bucurandu-se de lumina soarelui pe care , la randul lui , o reflecta cu toata puterea din micuta lui oglinda.Mandru de frumusetea lui pura , se simtea in al noulea cer.In preajma lui erau alti stropi , unii invecinati pe aceeasi frunza, alti ceva mai indepartati prin ramurile copacului.Stropul de roua se gandea ca el era , desigur, cel mai frumos dintre toti.

"Ah , ce bine este sa fii un strop de roua ! "

Dupa o vreme vantul s-a intetit , iar frunza in care se adapostise a inceput sa se cutremure din ce in ce mai tare.O teama de nedescris a pus stapanire pe stropul de roua in vreme ce se rostogolea , inevitabil , catre marginea frunzei , spre un univers cu totul necunoscut.De ce trebuia sa se intample asa ceva ? Pana acum totul fusese aproape perfect ! Se simtise in siguranta si se parea ca asa va fi o vesnicie.De ce lucrurile trebuiau sa se schimbe ? De ce ? De ce ?

In cele din urma stropul a ajunse la capatul lumii , pe marginea frunzei.Panica il strabatea peste poate.Isi imagina cum va fi strivit in cadere si se va risipi in mii de bucatele.Ziua abia incepuse si totul parea sa se termine atat de repede ! Nu era drept ! Viata parea sa nu mai aiba nici un sens.Incerca , din toate puterile , sa se agate de frunza, dar lupta lui era sortita pierzaniei.

Dupa cateva clipe , vrand-nevrand , s-a lasat in voia gravitatiei .Desprins de frunza , a inceput sa cada in hauri , in jos, mereu mai in jos.Dintr-o data , si-a dat seama ca dedesuptul lui se intindea o enorma oglinda.Putea chiar sa intrezareasca in ea reflectia propriei sale fiinte.Se prabusea aproape , mereu mai aproape ...

Fara sa inteleaga cum si cand , frica i s-a transformat intr-o infinita bucurie in vreme ce se contopea in nemarginirea de ape a lacului.Stropul de roua nu mai exista , dar nici nu murise.Devenise o parte a intregului.

Sursa: http://godessdiana88sex1.blogspot.com/2011/07/stropul-de-roua-o-poveste-cu-talc.html

MOSTENIREA

Un om bogat, pasionat de arta, avea