Povesti,povestiri,glume crestine,orientale si de pretutindeni.

O clisma pentru imparat

Un imparat din Orient, vestit pentru apriga lui purtare , se imbolnavise grav si toti doctorii se ascunsesera in cele mai secrete cotloane ale tarii , pentru a nu fi nevoiti sa aiba de a face cu napraznicele lui capricii.

In cele din urma, garda imparateasca a reusit sa descopere un medic faimos si, fara a sta mult la discutii, l-a insfacat si l-a adus la palat. Imparatul, intins pe imensul sau pat de suferinta , l-a tintuit cu o privire de gheata si i-a spus : " Esti cunoscut drept un vraci priceput.Fa tot ce crezi de cuviinta pentru a ma vindeca , dar nu uita cu cine ai de a face !"

Doctorul l-a examinat cu atentie , pe toate partile, si , dupa cateva clipe de gandire , a dat verdictul : " In cazul acesta , un singur lucru mai poate fi de folos.Pregatiti tot ce este nevoie pentru o clisma !"

Imparatul s-a intunecat la fata si tunat amenintator : " O clisma ? Cui sa i se faca o clisma ?"

Medicul a baguit intimidat : " Mie, desigur , inaltimea voastra.Clisma este pentru mine ."

Suveranul a incuviintat ingaduitor , iar doctorul a scrasnit din dinti in timp ce i se aplica propria-i prescriptie.

Imediat dupa aceea, starea de sanatate a imparatului s-a imbunatatit vazand cu ochii .

Incepand din acea zi, ori de cate ori se imbolnavea sau simtea chiar si cea mai mica migrena, suveranul trimitea dupa medicul cel vestit si poruncea sa i se faca acestuia o clisma.

Cum arata un elefant ?

In urma cu cateva secole, intr-o mare capitala europeana , a fost anuntat un eveniment senzational.Pentru intaia oara in acele locuri , urma sa fie expus publicului un elefant ! Enorma creatura , sosita de pe indepartatele meleaguri africane , a starnit vii controverse in randul populatiei , fiecare cetatean avand propria-i idee despre felul cum arata aceasta.

Elefantul , adus catre seara , a fost gazduit intr-un mare stabiliment de la marginea orasului , construit special pentru aceasta ocazie. La aflarea vestii , oamenii adunati din toate colturile tarii au dat navala catre periferie.

Intre timp, noaptea se instalase cu totul peste oras , iar in vasta incapere in care isi aflase salas legendarul animal se facuse intuneric bezna. Vizitatorii nu au putut face altceva decat sa incerce a ghici , pe bajbaite , forma vestitei creaturi.

Datorita imbulzelii si a marilor dimensiuni ale creaturii , fiecare dintre ei a putut atinge numai cate o parte a acesteia. Asa s-a facut ca unii au pus mana pe un picior si au descris elefantul drept un imens stalp din carne , iar altii , care i-au dibuit trompa , si l-au inchipuit drept un sarpe gigantic ; oamenii care au reusit sa se ridice pe umerii tovarasilor lor si si-au trecut mainile peste spinarea animalului au crezut ca acesta este asemeni unui urias divan , cei care au prins in palma unul din cei doi colti de fildes l-au asemuit pe elefant cu un obiect foarte ascutit , iar aceia care au apucat o ureche a acestuia au afirmat dupa aceea ca faimoasa creatura nu era altceva decat un enorm evantai viu ...

Cum arata un elefant ? Cum arati tu in ochii celor din jur ? In ce fel ii deslusesti pe oameni in labirintul de oglinzi al mintii tale ?

Imboldul

O poveste de David McNally

Un altfel de Sisif

O straveche legenda persana povesteste despre un om aflat pe un drum fara sfarsit.Nestiutor de odihna ori zabava , calatorul era impovarat prin groaznice si felurite mijloace ... Pe spate purta sac greu incarcat cu nisip , iar de piept ii atarna un burduf mare , plin cu apa. In mana stanga tinea un urias bolovan , iar in cea dreapta o imensa bucata de stanca. La gat era incins cu o funie noduroasa si roasa , de care era agatata o piatra de moara. Fluierele picioarelor ii sangerau , serpuite de lanturi groase si ruginite avand prinse la capete niste greutati din fier. Pe cap purta, intr-un echilibru fragil , un ditamai bostan, pe jumatate putred.

Barbatul ofta si gemea ori de cate ori se misca , fiecare pas ii infingea in carne mii de pumnale ascutite si toti muschii i se infiorau si tresaltau in continuu , chinuiti de aprige dureri. Calatorul isi blestema soarta, zilele trecute si cele viitoare , iar oboseala parea sa il doboare in fiecare clipa , dar trebuia sa mearga mai departe .Nu avea timp de pierdut ...

Intr-o buna zi , a intalnit un alt drumet , care i-a spus : " Omule, vad ca osteneala te-a ajuns peste masura ! De ce te chinui sa porti in maini bolovanul si coltul acela de stanca ?" "Ei, ca bine zici !" , a exclamat omul. "Cum de nu mi-am dat seama pana acum ?" Apoi , a aruncat cu naduf cele doua poveri intr-un sant de la marginea drumului.

Dupa o vreme , calatorul a fost strigat de un taran care il privea de pe camp cu o adanca mirare : " De ce te straduiesti sa tii pe cap bostanul acela putred pe jumatate ? Si de ce oare iti aduci singur napasta tragand dupa tine cele doua mari greutati din fier ?" "Uf, ca natang mai sunt !", a raspuns omul ."Nu mi-a trecut pana acuma prin cap sa scap de ele!" A azvarlit cat colo bostanul , si-a dezlegat lanturile de la glezne si a mers mai departe , simtindu-se mult mai usor si mai liber in miscari. Cu timpul, chinurile au inceput insa sa ii strabata din nou trupul.

Un pastor cu care si-a incrucisat calea l-a contemplat cu uimire si i-a zis :"Omule , vad ca te cocarjezi sub sacul plin cu nisip din spate , dar in jurul tau este nisip cat vezi cu ochii , cu mult mai mult decat ai putea cara tu vreodata.Iar burduful ala mare cu apa , care ti-ar putea fi de ajutor daca ai traversa cel mai intins desert din locurile astea , ce rost isi are atata vreme cat de-a lungul drumului pe care mergi te insoteste pana hat departe un rau cristalin si preaplin in matca ?" Calatorul nu a mai stat mult pe ganduri , a golit apa din burduf si a slobozit nisipul intr-o groapa din apropiere.

Era vremea apusului , iar omul a ramas cu privirea atintita catre ultimele raze de soare de la orizont. Apoi, s-a cercetat pe el insusi si a zarit piatra de moara care-i atarna de gat. Dintr-o data , a priceput ca aceasta era ultima povara care il impiedica sa isi inalte capul spre ceruri. Si-a desprins de pe trup piatra si a aruncat-o cat a putut mai departe , in rau , dupa care , pasind usor ca un fulg pe drumul invaluit de umbrele serii, si-a reinceput calatoria.

Iti permiti sa fii bolnav?

Am uitat…

“Am uitat”... doua cuvinte. Simplu. Am uitat!

Am uitat… sa duc cartea

Vin vremuri grele

Povestea puiului de vulpe

Este foarte greu sa umpli o sticla deja plina. Celui care pastreaza totul ii este greu sa primeasca.

Era odata un pui de vulpe care traia o mare angoasa, in adancul lui. Nu stiu daca stiati, dar puii de vulpe nu sunt doar inteligenti, ci si foarte sensibili. Daca se simt raniti de o vorba, un gest sau o privire a mamei sau a tatalui lor, atunci in ei se fixeaza frica, tristetea sau furia pe care au simtit-o si toate aceste sentimente se depun pe burtica lor.

Astfel, unii dintre puii de vulpe ajung sa pastreze totul in ei. Stiti ce putem gasi in stomacul unui pui de vulpe? Nu doar mancare, taitei, cartofi prajiti, ciocolata, canre, peste sau resturi de guma de mestecat, exista de asemenea acolo si taceri, umiliri, nedreptati, suparari si tristeti.

Va las sa va imaginati ce amestec ingrozitor formau toate aceste lucruri in stomacul puiului de vulpe: furie si ciocolata, taitei si umilire, cartofi prajiti si nedreptate, peste si frici

Intr-un papirus egiptean din secolul XIV-lea i.Hr., in care se descrie judecata din urma a unei persoane decedate, inima acesteia este pusa pe talerul aflat la un capat al unui cantar mare. Pe talerul celalalt se afla o pana de paun. Dedesubt sta Amemet, devoratorul sufletelor, gata sa ia sufletul raposatului daca nu trece de judecata. La dreapta se gaseste Osiris, stapanul lumii de dincolo, gata sa ia sufletul daca trece de judecata.

Ca sa trecem de judecata, inima noastra trebuie sa fie mai usoara decat o pana.

A fost odata, in vremuri deloc indepartate, intr-un satuc mic-mic, o famile de tarani care avea doi copii.

Tatal nu credea in Dumnezeu, si nu ezita sa spuna si altora ce simtea el in legatura cu religia si sarbatorile crestine, cum ar fi Craciunul.

Sotia lui credea insa, si ea si-a crescut copiii astfel incat sa aiba credinta in Dumnezeu si in Isus, in ciuda comentariilor lui negative, prin care se impotrivea la orice.

Intr-un ajun al Craciunului incarcat de zapada, sotia si-a luat copiii la o slujba crestina in satul in care locuiau.

L-a invitat si pe el, dar a refuzat: