Pippo a scris:
Ma asteptam sa faci eroarea asta in momentul in care am scris, mai exact eroarea de a confunda profunzimea de calcul cu exactitatea rationala, conceptuala. Profunzimea de calcul merge spre infinit cat este necesar pentru profunzimea unui calcul.
Nu este necesar sa procesam toate datele din univers, este suficient sa fie 100% exact ceea ce intelegem conceptual. Stinta nu este doar calcule.
Bineinteles ca se pot cunoaste. Lucrul la care te referi este doar o eroare conceptuala in stiinta. Este falsa concluzia respectiva. Intreg universul fizic se poate potential cunoaste cu precizie infinita.
Nu este doar calcule, dar este şi calcule. Există erori provenite din calcule, datorită limitărilor de gen PI. Există apoi limitări provenite din aparatele de măsură, din precizia măsurătorilor, există şi erori umane de citire, există erori provenite pur şi simplu din limitări de ordin practic. Aceste limitări nu pot fi depăşite strict de raţionament. Să-ţi dau câteva exemple, ca să înţelegi mai bine. În urmă cu aproape 2500 de ani, Aristarh spunea că nu Pământul, ci Soarele se găseşte în centrul Universului. Aristarh a fost combătut datorită imposibilităţii (la acea vreme) a măsurării paralaxei stelelor. Acest contraargument a fost unul ştiinţific. Odată cu îmbunătăţirea preciziei măsurătorilor, teoria lui Aristarh ar fi putut reveni în actualitate. Spre deosebire de acest tip de contraargument, în vremea lui Galilei, teologii au venit cu un alt argument, de această dată unul teologic, şi anume cartea lui Josua. Acesta nu putea fi înlăturat indiferent de observaţii şi măsurători, pentru că, nu-i aşa, Biblia nu poate greşi. La fel procedează unii teologi de astăzi cu teoria evoluţiei. Din "Scrisoarea către Marea Ducesă" a lui Galilei am ales un paragraf cu care cred că ai fi parţial de acord, faţă de alţii de pe aici:
"Nu mă sint însă obligat să cred că un acelaşi Dumnezeu care ne-a înzestrat cu simţuri, raţiune şi intelect a intenţionat să renunţe la utilizarea lor şi să ne dea prin alte mijloace o cunoaştere pe care am putea-o dobândi cu acestea. El nu ar fi putut să ne ceară să negăm semnele date de simţuri şi de raţiune în problemele fizice care ni se ridică în faţa ochilor şi a minţii prin experienţă sau demonstraţie necesară".
Un alt exemplu. Teoria relativităţii, sub forma celor două postulate ar fi putut fi enunţată cu 500 de ani mai devreme. Ar fi fost însă degeaba, pentru că nu exista nicio posibilitate de verificare a ei.
De parca materiile stiintifice nu ar face acelasi lucru... Daca ar veni Pippo in clasa si ar pune la indoiala conceptele de la baza ratiunii care sunt folosite de materiile stiintifice, l-ar accepta cineva?? Raspunsul ar fi: "Fara comentarii si basti afara Pippo, cine te crezi sa pui la indoiala stiinta???" Daca m-as duce si as spune "Oameni buni, delirati, timpul nu este entitate, nu aveti nici o proba!!", care ar fi raspunsul?? Raspunsul ar fi "Basti afara, da cin' te crezi tu sa sustii ca este gresit?", nicidecum nu s-ar face o reuniune cu academicienii sa indrepte eroarea...
Aici sunt alte probleme. În primul rând, învăţământul românesc este extrem de deficitar în privinţa explicaţiilor şi discuţiilor. Sunt cauze care pornesc din învăţământul universitar, din modul în care au fost formaţi universitarii de astăzi din România, dar mai ales din lipsa filosofiei ştiinţei şi a logicii din acest sector. Studenţii doar tocesc pentru o notă de trecere. Nu înţeleg principiile de bază ale cunoaşterii, limitările acestora, nu sunt învăţaţi să dezbată, să argumenteze logic decât, eventual în cadrul studiilor doctorale.
În preuniversitar se adaugă lipsa timpului, programa supraîncărcată, etc.
Dar nu trebuie să uiţi şi faptul că şi tu poţi greşi. Nu poţi să-i convingi pe alţii doar cu păreri personale, e nevoie de dovezi. Solide (vorba reclamei). Dacă ai fi un elev olimpic la fizică, ai demonstra că stăpâneşti foarte bine noţiunile fundamentale şi ai şi idei personale îndrăzneţe, părerea mea este că (aproape) orice profesor te-ar asculta, eventual într-o pauză sau în mai multe.
Problema este ca oamenii nu sunt invatati sa gandeasca singuri, ci sunt invatati doar sa asimileze cunostinte deja mestecate de altii, fara ca ei sa le mestece, si prin urmare doar unii norocosi si pasionati reusesc sa-si formeze si gandirea, dar majoritatea sunt magnetofoane.
Nici macar nu exista in scoala o materie serioasa "sa invatam sa gandim", nimeni nu invata sa gandeasca, iar norocosii invata sa gandeasca cel mult din zbor, singuri, doar cei ce-si dau seama de importanta perfectionarii gandirii, restul - majoritatea...
De când vorbesc eu despre necesitatea studierii mai atente a logicii şi introducerii filosofiei ştiinţei, măcar în învăţământul universitar...
Da de unde... gandire libera si imaginatie ciuciu in stiinta moderna. Schimband putin elementele invatate cu cateva variatii alternative ale materiei, nu mai pricepe nimeni nimic. Daca nu ma crezi, fa un test, sa vezi ca li se blocheaza mintile imediat cum i-ai scos din formulele in care sunt ancorati... Asta e gandire?!
Vorbesc din proprie experienţă. În teza de doctorat am introdus o ipoteză care contrazicea anumite idei ale îndrumătorului meu. Am discutat, dar nu am ajuns la un consens. Îndrumătorul a acceptat teza, menţionând în referat doar "necesitatea unor cercetări ulterioare care să clarifice această ipoteză".
Ceea ce spui tu este valabil pentru foarte mulţi cercetători cu o specializare prea îngustă. Aici este buba. Ceva în genul povestirii "Momeala fraierului" a lui Asimov.