X.E.N.A. a scris:Nu se impaca DAR, omul idealist trebuie sa constientizeze clar ce anume isi doreste mai mult pt el, linistea si siguranta sau visele pe care nu stie niciodata daca va avea sansa sa le indeplineasca. Omul idealist ar trebui sa stie ca focurile de paie inseamna stres si suferinta in plus si sunt departe de ceea ce se cheama fericire (poate e doar un moment-doua). Acum, e foarte relevant, daca si cat conteaza aceste momente de entuziasm, comparativ cu stabilitatea si linistea....dar, desigur aici intra si componenta "varsta"...Si...ca sa nu facem teorie pura, daca tu esti in situatia data ( sa-ti fie mila sau sa accepti pe cineva langa tine doar pentru ca iti ofera stabilitate si liniste), din posturile tale, nu pari deloc genul care ar putea sa suporte asa ceva pe termen lung...sau...poate cine stie ...
Nu ,nu sunt eu in situatia asta acum, dar stand bine sa ma gandesc,inainte sa deschid acest topic,m-am gandit ca de foarte multe ori eram la un pas amarat de a fi. De ce? Nu stiu. Poate ca intotdeauna mi-am dorit prea mult.Sau poate ca intotdeauna mi-am dorit ce nu a fost al meu,ce nu era destinat sa-mi apartina. Totusi,am fost invatata ca putem obtine orice,atata vreme cat cineva sau ceva ne da o speranta,atata vreme cat cu adevarat ne dorim. Si nu e doar teorie,din pacate,si spun din pacate,pentru ca uneori,si cand am acel ceva la care am ravnit,nu-l mai vreau.Il las sa plece. Si o iau de la capat. E ca o "vanatoare". Si ajung la mila. Si imi spun ca am si iubit..din compasiune. Apoi ,viata ma contrazice,cu fiecare experienta noua pe care o traiesc. Si ajung sa ma intreb care-i adevarul,fiindca eu nu-l mai stiu,sau pur si simplu nu-l gasesc,nici macar in mine.
Ai subliniat corect:"pe termen lung"...Asa-i. Dar ce fac cand accept tot mai des pe termen scurt? :think:
annadanna a scris:In primul rand NU cred ca poti intra intr-o relatie (care implica sexul) din mila/compasiune. La inceput pot fi 1000 de alte motive care sa te determine sa accepti: o deceptie, dorinta de a "cunoaste" si altceva, teama de a nu singuriza, etc. Pe masura ce trece vremea, ce ti se vindeca ranile sau vanitatea, sau se instaleaza rutina, e normal sa faci un bilant si sa iei o hotarare... Daca hotarasti sa ramai, eu cred ca NU DIN MILA o faci, ci din alte sentimente, unele dintre ele reprobabile poate.In orice caz, intr-o asemenea relatie, cred ca e mai bine sa te gandesti: "cine nu cunoaste setea si truda dintr-un bulgar de sare sa stea deoparte"!...
Daca ai fi fost atenta,ai fi observat,printre randuri,ca m-am exprimat in asa fel incat am dat de inteles,am sugerat ca mila,compasiunea sunt elemente care vin o data cu trecerea timpului,nu dintr-o data...Dintr-o data e foarte putin probabil,si oricum,nu este cazul meu.
Multumesc pentru raspuns! Si tu ai subliniat un lucru important: Vanitatea. (mea)
wolf79 a scris:Nu pot decide eu pentru tine, esti singura in masura sa. Nu ar fi corect nici macar sa-ti sugerez ce sa faci - ideea mea a fost sa analizezi lucrurile si sa iei o hotarare.
Exact,tocmai de-asta rugasem sa raspunda cei/cele care au fost foarte aproape de acest sentiment:mila. Sau persoane in situatii similare. Altfel ramanem la stadiul de vorbe,si m-am cam saturat de bla-bla-bla-uri. Oricum,multumesc pentru raspunsul tau, mi-a placut.