Sufletul pereche

[Vriies 17983]

Astept contributia ta la a ma ajuta sa fac(em) un pas mai departe.

 

 

Bun, sa luam deocamdata psihicul...

In prezent psihologia este definita in mare drept stiinta care se ocupa cu studiul devenirii, functionarii si mecanismelor organizarii psihocomportamentale. Asta inseamna ca obiectul de studiu al psihologiei il reprezinta atat organizarea psihica interna, pe scurt, psihicul, cat si relatia dintre structurile psihice interne si actele comportamentale externe.

O alta definitie foarte la indemana este cea etimologica. Cuvantul psihologie fiind compus din doua particule psyche (care s-a tradus initial, in textele religioase si filosofice, prin "suflet" si ulterior prin "psihic", pentru a inlatura eventualele conotatii religioase) si logos (stiinta), se defineste imediat ca fiind "stiinta psihicului". Astfel se indica imediat domeniu de investigare al psihologiei, insa problema care se pune este ce este psihicul?

Psihicul e tare greu de definit in cateva cuvinte. S-au certat pe tema asta generatii de psihologi si filosofi. Ca sa intelegem la ce se refera psihologii prin psihic, e musai sa ne ducem dincolo de DEX si sa citim carti de psihologie.

Datorita complexitatii sale este foarte greu, daca nu imposibil, sa definim psihicul conform rigorilor logicii, recte prin genul proxim si diferenta specifica. De aceea unii autori recurg la definitii "tip caracterizare", adica la inventarierea unor note definitorii ale psihicului urmate apoi de o sintetizare a acestora intr-o forma concisa.

Este cazul definitiilor pe care le propun in cele ce urmeza, una este a lui Mielu Zlate si cealalta a lui Mihai Golu:

 

Psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale si cuantice, o reproducere in subiectiv a realitatii naturale obiective, un produs al determinarilor socio-culturale si socio-istorice.

 

Psihicul apare, exista si se manifesta ca o modalitate informationala specifica, legata de un mecanism specializat in receptionarea si procesarea semnalelor despre starile mediului extern si intern al organismului, sistemul nervos, creierul.

 

 

[acces realitate 1081]

Am citit si rascitit ce-ai scris. Am incercat sa raspund si apoi m-am razgandit. Nu pot spune decat atat: eu nu cred ca este posibil sa cunoastem vreodata intreg adevarul, traim cu speranta ca vom putea fi mai aproape de el intr-un anumit moment. Cand ceea ce credem noi se pupa in practica cu ceea ce sustin oamenii de stiinta, se intampla sa atingem o particica din el.

 

Si eu trec uneorei prin asemenea ezitarii si chiar imi pare rau intrucat iarasi m-am aventurat in discutii pe forum, care discutii niciodata nu duc spre colaborare insa, uneori ne mai completeaza si reorienteza cunostintele.

Pornind de la: "Sa nu spui niciodata: "niciodata", o sa impartasesc cu tine una din ideile mele; am tot afirmat ceea ce spui si tu, anume: "... nu cred ca este posibil sa cunoastem vreodata intreg adevarul, ...", ba chiar am rezonat o lunga perioada cu ideea de relativitate a adevarului (inclusiv a adevarurilor stiintifice care, dupa zeci, sute de ani, devin niste concepte depasite); pana cand am trait si inteles acestea:

1 - fiecare idee, concept, e adevar absolut in intrinsecitatea sa, automat el reprezinta un adevar absolut si pentru cei ce rezoneaza cu el intr-unul sau mai multe planuri personal existentiale.

2 - Daca am cunoaste adevarul (adevarurile) absolute, care ar fi rostul (efectul)? nu cumva se poate dobandi acelasi efect, fara a cunoaste adevarul (adevaruri) suprem(e)? in plus, cine, e in masura sa certifice universalitatea (in sens de totalitate dincolo de orice univers posibil) unui adevar? in afara de oameni si ceea ce au aflat ei de te miri unde, eu nu am intalnit un alt supervizor de adevaruri.

3 – Am devenit deschis (zic eu) spre a aborda orice “adevar”, fara insa a-mi insusi vreunul ca infailibil.

Pana la proba contrarie, nu pot separa sufletul (afectele) de trup. Chiar daca nu e ceva palpabil, nu poate fi pipait si nici masurat cu vreun instrument, el este rezultatul unor procese ce se intampla in fizic (intr-un anumit organ al corpului omenesc). Ca mie mi-ar placea sa fie altfel, ca imi inchipui sau cred ca ar fi altfel, si nimeni nu-i capabil sa-mi demonstreze ca n-am dreptate, nu-mi poate aduce dovezi concrete care sa ma contrazica, sa-mi contrazica crezurile si inchipuirile, asta e alta poveste. Caci eu pot crede cu tarie ca am o aura deasupra capului iar ceilalti nu sunt capabili sa o vada, pt. ca nu-s la fel de evoluati cum sunt eu in momentul de fata si/sau nu li s-au activat (inca) simturile care sa le permita sa o vizualizeze. :)

 

Indiferent de ceea ce fiecare dintre noi denumeste drept "suflet" (asta ramane de clarificat), tu spui: "... sufletul ... este rezultatul unor procese ce se intampla in fizic ..."; ok, nici o problema cu acest concept-conventie (raman la parerea ca al meu concept materialist, e mai tare ca acesta pe care umanitatea inca il sustine ), e foarte posibil sa fie asa, eu nu vreau sa desfiintez conventia materialitatii lumii, vreau numai sa discutam fara restrictii si despre alte posibilitati.

Te-ai gandit vrodata ca poate e invers, poate "sufletul" (capacitorul de experimentat stari de realitate ce e fiecare dintre noi), experimenteaza starea de corp si nu invers (adica corpul pe cea de suflet)?

Tu o sa zici: pai nu ca daca imi taie nervul, dreak afect; corect insa …, nu am cum sa continui, nu m-ai intelege pentru ca nu am nivelul sa ma fac inteles.

O sa incerc altfel (multa rabdare si bunavointa cer de la tine).

De unde provin convingerile tale ( sau ale mele si ale oricui)?

Din educatie.

Cine ne-a educat?

Ceilalti oameni dar si propia experienta de viata provenit de la alt mediu decat “ceilalti oameni” adica contactul cu “mediul”: corpul personal si la purtator propriu; precum si cu mediul constituit din intreaga stare de realitate-lume-existenta-natura.

In virtutea acestei complexe si diverse mediatizari (dinspre propia stare de corporalitate si dinspre lume, inclusiv ceilalti oameni), noi dobandim treptat educatia ce constituie temelia convingerilor personale (daca eu(tu) ajungeam in realitatea existentiala, prin jungla amazoniana, negresit convingerile personale erau cu mult diferite).

Cea mai tare provocare a noastra e sa depasim tabuul materialitatii, nu intru al renega ci, intru a ne detasa de legatura inseparabila dintre corp si suflet (gradul de probabilitate al ambelor variante, difera de la om la om mai mult decat de la procentajul de adevar al unuia vizavi de celalalt; la un eventual recesamant e posibil sa avem surprize pe tema credintei in sufletul-spiritul nemuritor).

Numai experienta personala, te poate face sa abordezi realitatea-existentiala din alta perspectiva decat o faceai inainte, ori asta depinde in cea mai mare masura de fiecare in parte.

Un singur argument, pe care il repet poate sub alta forma de impresionare artistica:

Privesti acuma monitorul din fata ta; care e argumentul absolut cert, ca el exista intr-o lume exterioara, in afara de educatia despotic materialist-spirituala?

Dar daca monitorul ca si orice altceva (inclusiv starea ta de corporalitate), reprezinta o inductie a sufletului tau, a capacitorului de experimentat stari de realitate sau a altceva?)

Sau daca totusi materialitatea exista la propriu, inclusiv corpul tau, dar ea exista in sufletul tau, tot asa cum exista si in al meu? Cum de poate exista in doua suflete diferite? Pai actualul concept materialist, cum de poate sustine ca si eu si tu vedem acelasi soare (sau cur) desi avem creiere diferite, consumam neurotransmitatori diferiti care sunt incarcati cu informatie diferita produsa de fotoni diferiti ce ne-au bombardat retine diferite si au plecat spre creier sub forma de cuante energetice diferite???

 

 

Si fiecare suflet semet, oricat de viermanos ar fi, spera, chiar daca poate n-o sa recunoasca nici sub tortura, ca se va cupla cu perechea potrivita, insa nu realizeaza ca perechea potrivita ar putea fi oricine? :lol:

Exact. :lol:

Binenteles, insa e o idealizare, un asemenea om capabil sa gaseasca in fiecare om un suflet pereche, ar fi un sfant, insa intr-un sens extrem de profund al termenului (a nu se confunda cu diferitele nuntari existente).

Revenind la viata noastra cea de toate zilele; intrucat nu toti venim la “realitizare” la fel, si, nu toti ne formam educational la fel, e posibil sa rezonam mai mult cu anumite persoane decat cu altele, dar, cand e momentul sa numim sufletul de langa noi, suflet perche? Cand gustam caimacul de inceput? Cand ii spalam “ciorapii” impututiti? Cand ne sprijina sau ii sprijinim in clipele grele? Cand eu (tu) sau ea (el) imi (isi) gasesc un suflet mai percehe decat ea (el)? Dupa primele luni, primii ani sau zeci de ani? Dupa primele incercari sau dupa multe incercari? Conform caror criterii, ale mele (tale) sau ale ei (lui)? Si, ale mele de cand aveam cati ani? De cand eram mai putin experimentat (ca sa nu zic “un putica”) sau de mai tarzior ori poate de acuma cand ma minunez si eu de cat de tampit sunt, si pe zi ce trece cu cat inteleg mai multe, cu atat ma minunez de cat eram de prost in zilele si ani trecuti, dar si de cat sunt probabil de prost fata de “ziua de maine”, daca desigur pentru mine (sau oricine) va mai exista o zi de maine, mai ales una insotita de fenomenul inspirativ.

 

 

Bun, sa luam deocamdata psihicul...

In prezent psihologia este definita in mare drept stiinta care se ocupa cu studiul devenirii, functionarii si mecanismelor organizarii psihocomportamentale. Asta inseamna ca obiectul de studiu al psihologiei il reprezinta atat organizarea psihica interna, pe scurt, psihicul, cat si relatia dintre structurile psihice interne si actele comportamentale externe.

O alta definitie foarte la indemana este cea etimologica. Cuvantul psihologie fiind compus din doua particule psyche (care s-a tradus initial, in textele religioase si filosofice, prin "suflet" si ulterior prin "psihic", pentru a inlatura eventualele conotatii religioase) si logos (stiinta), se defineste imediat ca fiind "stiinta psihicului". Astfel se indica imediat domeniu de investigare al psihologiei, insa problema care se pune este ce este psihicul?

Psihicul e tare greu de definit in cateva cuvinte. S-au certat pe tema asta generatii de psihologi si filosofi. Ca sa intelegem la ce se refera psihologii prin psihic, e musai sa ne ducem dincolo de DEX si sa citim carti de psihologie.

Datorita complexitatii sale este foarte greu, daca nu imposibil, sa definim psihicul conform rigorilor logicii, recte prin genul proxim si diferenta specifica. De aceea unii autori recurg la definitii "tip caracterizare", adica la inventarierea unor note definitorii ale psihicului urmate apoi de o sintetizare a acestora intr-o forma concisa.

Este cazul definitiilor pe care le propun in cele ce urmeza, una este a lui Mielu Zlate si cealalta a lui Mihai Golu:

 

Psihicul este o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale si cuantice, o reproducere in subiectiv a realitatii naturale obiective, un produs al determinarilor socio-culturale si socio-istorice.

 

Psihicul apare, exista si se manifesta ca o modalitate informationala specifica, legata de un mecanism specializat in receptionarea si procesarea semnalelor despre starile mediului extern si intern al organismului, sistemul nervos, creierul.

O sa adaug la pledoaria ta de inceput, doar referentialul pe care tu l-ai ales ca mediu in care sa ne limitam dezbaterea, anume cel al conventiei actuale a materialitatii lumii.

In cadrul acestei variante conceptuale de materialitate a lumii, definitiile alese de tine, sunt in parametrii optimi, zic eu.

Cred ca ceea ce am raspuns colegei, completeaza interventia mea de azi, iar ceea ce am spus despre sufletul pereche, e valabil (daca nu cumva pierd acum ceva din vedere), indiferent de referentialul ales.

 

Da, am facut acea afirmatie deoarece si in ceea ce priveste "sufletul pereche" , aceasta doctrina (secta, miscare religioasa) "new age" , prin cei care-o promoveaza ca fiind "adevarata" spiritualitate, teologie, filosofie de viata, are un efect de fapt de-a mentine omenirea in aceeasi ignoranta, doar au schimbat "tactica" pe care-o au de veacuri(mai ales prin cheneling, destul de agresiv, as spune si site-urile si blog-urile, mai nou si cartile pe care le promoveaza, sunt pline de informatii preluate, distorsionate si prezentate ca si cum acestea-s autentice).

Lumea secularizata(cu precadere occidentul) tanjind dupa spiritualitatea pierduta, rataceste deseori in fel de fel de practici asa-zis "restauratoare" ale unor credinte "oculte" vechi, intrand in cercul vicios al teoriei "vesnicei reintoarceri", teorie care a pervertit simboluri, ritualuri, rituri, religii, filosofii de viata, s.a.m.d. Mituri greco-romane, celtice(druizii), germanice, tracice si mai nou mitologiile Orientului, mai ales cele de tip tibetan, se amesteca intr-un creuzet occidental numit " "Noua Era"( New Age) si "Bahai", miscari religioase (care-si spun si oculte, uneori ca sa atraga adepti)care vor sa fondeze cate o "religie universala" in care sa se "regaseasca" toate religiile. Idealul fiecarei asemenea grupari sectare a fost acesta: "O RELIGIE UNIVERSALA!", sfarsind lamentabil intr-o alta si alta secta obscura. Asa ca am spus doar sa fim atenti la ceea ce, de cele mai multe ori, avem impresia ca "in sfarsit omenirea este pe calea cea buna, noi suntem "treziti", s.a.m.d. :lol: ).

Ceea ce scriu eu este doar creatia mea, desigur provenita din cumulul pe care il am la acesta varsta, si prin metoda inspiratiei care, e un fel de predeductie, asa cum probabil i se intampla oricarui scriitor (care a publicat sau nu).

Daca tu vezi in ceea ce scriu, ceva asemanator cu cele cu care nu esti de acord, sunt impresiile tale, eu nu sunt vinovat de ele.

Referitor la adevarul tau, al meu sau al oricui, am scris mai sus ceva in raspunsul catre colega.

Editat Aprilie 14, 2013 de omul nimeni

[Lucia N 11235]

 

 

Daca tu vezi in ceea ce scriu, ceva asemanator cu cele cu care nu esti de acord, sunt impresiile tale, eu nu sunt vinovat de ele.

 

 

Da si nefiind in rezonanta cu "impresiile tale" in ceea ce priveste nu numai "sufletul" si "sufletul pereche" si din cate-am observat ce-ai scris p-aci(mai ales cu desele "schimbari" ale opiniilor tale(care ti se schimba des, cum ai si zis 8) ), am scris ca sa-nteleg si eu cam cum sta treaba cu unele "inspiratii" de care ma feresc .

[Vriies 17983]

 

O sa adaug la pledoaria ta de inceput, doar referentialul pe care tu l-ai ales ca mediu in care sa ne limitam dezbaterea, anume cel al conventiei actuale a materialitatii lumii.

In cadrul acestei variante conceptuale de materialitate a lumii, definitiile alese de tine, sunt in parametrii optimi, zic eu.

Cred ca ceea ce am raspuns colegei, completeaza interventia mea de azi, iar ceea ce am spus despre sufletul pereche, e valabil (daca nu cumva pierd acum ceva din vedere), indiferent de referentialul ales.

 

 

Mai fac o incercare, sperand ca de asta data sa ma intelegi oleaca mai bine.

Cred ca nu ai citit cu atentie si ai pornit de la o premisa gresita, anume ca as fi ales ca referential pe acela al conventiei materialitatii lumii.

Dimpotriva, d'aia am si sugerat sa nu ne limitam la DEX si am dat curs invitatiei tale de a defeni termenii si, eventual, de a ajuta sa mergem cu discutia un pic mai departe. Intr-o dezbatere filosofica, a opera numai cu termenul "suflet" inseamna a anunta din start ca ne limitam strict in zona metafizicului. Daca iesim cu acest concept din aceasta zona, precum si daca-l folosim in paralel cu termeni ca "psihic" si constiinta", dincolo de faptul ca se produc confuzii si nu reusim sa transmitem exact ceea ce intentionam, mai mult, riscam sa fim sanctionati imediat si incadrati la new age, ocultism etc.

Definitiile acelea ale psihicului, pe care le-am dat ca urmare a propunerii tale si cu care actualmente se opereaza in psihologie, sigur ca la o prima vedere par a fi cumva "seci" si mai putin "evocatoare". Totusi, o analiza mai atenta a lor are darul de a umple, treptat, de continut acesta notiune a psihicului si de a ne face sa sesizam ca ele au fost formulate, tocmai, in ideea de a depasi incorsetarea in conventia sau paradigma materialitatii lumii. Pe de alta parte, nu se poate face abstractie de raportul dintre psihic si creier, de exemplu, care constituie o problema mult dezbatuta. Insa, daca observi cu atentie, in acele definitii nu se statueaza "materialitatea lumii" sau primordialitatea materiei in raport cu spiritul (aceasta e deja o problema depasita care nu prea se mai intalneste in dezbaterile psihologice si filosofice serioase actuale), ci faptul ca psihicul este un fenomen inseparabil legat de structurile materiale, adica de un mecanism specializat in receptionarea si procesarea semnalelor despre starile mediului extern si intern al organismului, ceea ce-i cu totul altceva si reprezinta o realitate pe care n-o putem contesta.

Pentru a exemplifica mai bine (in aceeasi linie cu definitiile de mai sus) din aceeasi autori se pot extrage si alte note definitorii ale psihicului uman:

- fenomen inefabil care constituie totalitatea trairilor, a experientelor noastre interioare, prin care ni se dezvaluie realitatea;

- o caracteristica informationala, un model informational intern al lumii externe cu rol adaptativ specific;

- se supune legilor generale ale dezvoltarii, modificandu-si de-a lungul timpului (istoric si sindividual) organizarea, functiile si complexitatea;

- esenta psihicului ramane de natura ideala, nonsubstantiala (adica nu poseda proprietati substantiale: greutate, volum, densitate, miros etc.), fiind o entitate de ordin informational, relational, comunicational.

[acces realitate 1081]

Mai fac o incercare, sperand ca de asta data sa ma intelegi oleaca mai bine.

Cred ca nu ai citit cu atentie si ai pornit de la o premisa gresita, anume ca as fi ales ca referential pe acela al conventiei materialitatii lumii.

Dimpotriva, d'aia am si sugerat sa nu ne limitam la DEX si am dat curs invitatiei tale de a defeni termenii si, eventual, de a ajuta sa mergem cu discutia un pic mai departe. Intr-o dezbatere filosofica, a opera numai cu termenul "suflet" inseamna a anunta din start ca ne limitam strict in zona metafizicului. Daca iesim cu acest concept din aceasta zona, precum si daca-l folosim in paralel cu termeni ca "psihic" si constiinta", dincolo de faptul ca se produc confuzii si nu reusim sa transmitem exact ceea ce intentionam, mai mult, riscam sa fim sanctionati imediat si incadrati la new age, ocultism etc.

Definitiile acelea ale psihicului, pe care le-am dat ca urmare a propunerii tale si cu care actualmente se opereaza in psihologie, sigur ca la o prima vedere par a fi cumva "seci" si mai putin "evocatoare". Totusi, o analiza mai atenta a lor are darul de a umple, treptat, de continut acesta notiune a psihicului si de a ne face sa sesizam ca ele au fost formulate, tocmai, in ideea de a depasi incorsetarea in conventia sau paradigma materialitatii lumii. Pe de alta parte, nu se poate face abstractie de raportul dintre psihic si creier, de exemplu, care constituie o problema mult dezbatuta. Insa, daca observi cu atentie, in acele definitii nu se statueaza "materialitatea lumii" sau primordialitatea materiei in raport cu spiritul (aceasta e deja o problema depasita care nu prea se mai intalneste in dezbaterile psihologice si filosofice serioase actuale), ci faptul ca psihicul este un fenomen inseparabil legat de structurile materiale, adica de un mecanism specializat in receptionarea si procesarea semnalelor despre starile mediului extern si intern al organismului, ceea ce-i cu totul altceva si reprezinta o realitate pe care n-o putem contesta.

Pentru a exemplifica mai bine (in aceeasi linie cu definitiile de mai sus) din aceeasi autori se pot extrage si alte note definitorii ale psihicului uman:

- fenomen inefabil care constituie totalitatea trairilor, a experientelor noastre interioare, prin care ni se dezvaluie realitatea;

- o caracteristica informationala, un model informational intern al lumii externe cu rol adaptativ specific;

- se supune legilor generale ale dezvoltarii, modificandu-si de-a lungul timpului (istoric si sindividual) organizarea, functiile si complexitatea;

- esenta psihicului ramane de natura ideala, nonsubstantiala (adica nu poseda proprietati substantiale: greutate, volum, densitate, miros etc.), fiind o entitate de ordin informational, relational, comunicational.

Esti cu un pas mai aproape decat multi, pentru partea boldata de mine insa, No comment