Evolutia spiritului

DAVIDDRAGOS a scris:

Acel om de ce este demn de mila sau respec ?

Si dac l-ai impusca de ce ai face-o din mila sau din respect pentru cel alaturi de care ai luptat?

Scuza-ma dar este un pic hilara intrebarea, dat fiind contextul. Bineinteles ca as face-o din mila, ca si pentru o orice vietate sau animal. In suferinta nu mai ai loc de respect, este elementar. Atunci doar simti. Respectul este ca o coroana de flori pe un mormant, inutil in asa situatii. Complet inutil si nu se simte in situatii limita. Atunci simti mila, disperare, neputinta, furie, groaza etc. Nu simti nici un respect. Ca nu sunt in fata statuii unui faraon.

Poate exagerez un pic, dar ai inteles ca nu pot asocia mila cu respectul, desi nu se exclud. Sunt pur si simplu foarte diferite, ce are gara cu prefectura?

Athmy a scris:

Scuza-ma dar este un pic hilara intrebarea, dat fiind contextul. Bineinteles ca as face-o din mila, ca si pentru o orice vietate sau animal. In suferinta nu mai ai loc de respect, este elementar. Atunci doar simti. Respectul este ca o coroana de flori pe un mormant, inutil in asa situatii. Complet inutil si nu se simte in situatii limita. Atunci simti mila, disperare, neputinta, furie, groaza etc. Nu simti nici un respect. Ca nu sunt in fata statuii unui faraon.

Poate exagerez un pic, dar ai inteles ca nu pot asocia mila cu respectul, desi nu se exclud. Sunt pur si simplu foarte diferite, ce are gara cu prefectura?

Are pentru ca la partea feminina sentimentul matern dezvolta mult mai mult aceasta perceptie numita mila ,pecind pentru un barbat care isi ghideaza viata dupa :onoare,curaj,respect ,disciplina ,nu gaseste loc pentru mila in sufletul sau .Iar la explicatia ta de mai devreme te asigur ca orice soldat ar face-o din respect si consideratie pentru ca stie ca nici un alt luptator ,nici un soldat nu cauta si nici nu ofera sau simte mila intr-un razboi.Daca muribundul ar sti ca celalat o face din mila ar prefer sa moara in chin decit de mila altuia . Mila o cauta cei care le este frica de moarte un om cu demnitate si onoare nu accepta mila dar in schimb respecta empatia care inseamna sa simti la fel alaturi de cel care sufera dar asta nu presupune mila.

lupini a scris:

Omul de la început s-a inspirat şi se inspiră din natură. Se numeşte "bionică". Dar, cum s-a dovedit de atâtea ori, prima dată ucenicul îl copiază pe maestru, şi apoi îl depăşeşte.

Cu prima parte a asertiunii tale sunt de acord, insa mi-as permite o observatie. Din inlantuirea rationamentelor tale ar rezulta ca omul in cele din urma ar depasi natura, rezultand astfel ca ar ajunge la un moment dat "deasupra naturii" sau "dincolo de natura". Dupa mine asta este o intelegere gresita a raportului dintre om si natura, la care a contribuit din plin religia. Chestia asta a intrat in constiinta maselor si se observa , de ex., in expresii improprii de genul "fenomene supranaturale", ca si cum ar exista fenomene situate deasupra sau dincolo de natura, in realitate fiind vorba de fenomene naturale, dar pe care, deocamdata, nu ni le putem explica. Poate mai corect ar fi termenul, in ceea ce-l priveste pe om, de intelegere si integrare in natura - facand abstractie de faptul ca aceasta sintagma a fost oarecum devalorizata de unii.

Vriies a scris:

Cu prima parte a asertiunii tale sunt de acord, insa mi-as permite o observatie. Din inlantuirea ta rationamentelor tale ar rezulta ca omul ar depasi natura, rezultand astfel ca ar ajunge la un moment dat "deasupra naturii". Dupa mine asta este o intelegere gresita a raportului dintre om si natura, la care a contribuit din plin religia. Chestia asta a intrat in constiinta maselor si se observa , de ex., in expresii improprii de genul "fenomene supranaturale", ca si cum ar exista fenomene situate deasupra sau dincolo de natura. in realitate fiind vorba de fenomene naturale, dar pe care, deocamdata, nu ni le putem explica. Poate mai corect ar fi termenul, in ceea ce-l priveste pe om, de intelegere si integrare in natura - facand abstractie de faptul ca aceasta sintagma a fost oarecum devalorizata de unii.

Stii,omul(unii) cind ajunge la limita intelegeri sale apeleaza la supranatural referinduse de fapt la inuman sau la ceva neapartinind acestei planete dar cred ca de fapt ar putea spune ca depaseste normalitate cunoscuta, dar nu este si cazul meu.

poate ca m-am exprimat gresit sau nu m-am facut inteles.

DAVIDDRAGOS a scris:

Are pentru ca la partea feminina sentimentul matern dezvolta mult mai mult aceasta perceptie numita mila ,pecind pentru un barbat care isi ghideaza viata dupa :onoare,curaj,respect ,disciplina ,nu gaseste loc pentru mila in sufletul sau .Iar la explicatia ta de mai devreme te asigur ca orice soldat ar face-o din respect si consideratie pentru ca stie ca nici un alt luptator ,nici un soldat nu cauta si nici nu ofera sau simte mila intr-un razboi.Daca muribundul ar sti ca celalat o face din mila ar prefer sa moara in chin decit de mila altuia . Mila o cauta cei care le este frica de moarte un om cu demnitate si onoare nu accepta mila dar in schimb respecta empatia care inseamna sa simti la fel alaturi de cel care sufera dar asta nu presupune mila.

Ma rog, mie toata povestea cu onoarea si respectul imi par artificiale, dar este dreptul vostru ca barbati sa va impiedicati in notiuni care ascund un mare orgoliu. Pana la urma simti mila dar ti-e rusine cu asta (ca barbat) si o decorezi la pachet cu alte notiuni mai sofisticate sa-ti salvezi "onoarea". Multa zarva pentru acelasi rezultat.

Athmy a scris:

Ma rog, mie toata povestea cu onoarea si respectul imi par artificiale, dar este dreptul vostru ca barbati sa va impiedicati in notiuni care ascund un mare orgoliu. Pana la urma simti mila dar ti-e rusine cu asta (ca barbat) si o decorezi la pachet cu alte notiuni mai sofisticate sa-ti salvezi "onoarea". Multa zarva pentru acelasi rezultat.

Bueno pentru acest sentiment artificial ne aparam familia si tara uneori plstim scest sentiment artificial chiar cu propria viata dar asta este ce pot zice imi este rusine sa recunosc ,si ma mira faptul ca unii nu pot accepta ca alte persoane au o viziune diferita asupra vietii.

Nu stiam ca ai fost in razboi, daca e asa stii ce vorbesti. Nu am spus ca nu accept alte viziuni, dar mie imi par artificiale, atata tot. Probabil ca aveti o gandire tare apreciativa, daca intalniti un simplu om in suferinta, despre care nu stiti de e disciplinat sau demn de respect, nu ii faceti acelasi serviciu ca unui camarad. Asta sa fie diferenta?

Athmy a scris:

Nu stiam ca ai fost in razboi, daca e asa stii ce vorbesti. Nu am spus ca nu accept alte viziuni, dar mie imi par artificiale, atata tot. Probabil ca aveti o gandire tare apreciativa, daca intalniti un simplu om in suferinta, despre care nu stiti de e disciplinat sau demn de respect, nu ii faceti acelasi serviciu ca unui camarad. Asta sa fie diferenta?

Diferenta este ca ucizi sau esti ucis atita tot.Uni dintre noi cei care scriem aici am vazut sau trait mai mult sau mai putin intens ca alti .Viata nu este asa de roz cum se vede de obicei de la inaltimea unui birou decent intr-o societate civilizata in care te trezesti dimineata iti bei cafeaua mergi la birou ,servici etc si faci planuri pentru diseara ,cel putin nu pentru toata lumea . Cred ca mai putin de 10-15% din populatia globului traiesc aceasta viata restul traiesc o cu totul alta viata ,o viata de mizerie in care in lupta pentru supravietuire nu mai are loc mila . Fiecare se lupta pentru el si sau familia sa ,empatie de exista pentru ca vede ca si ceilalti sint in situatia lor si ii inteleg dar mila este luxul bogatilor . Cred ca nu ai vazut multi oameni dormind pe strazi pina acum mincind din pubele de gunoi etc.Vezi tu fiecare avem in viata liberul arbitru iar in functie de alegerile pe care le facem suportam consecintele acestor alegeri bune sau rele . Nimeni nu este vinovat pentru suferinta altora.Nu pot spune ca nu ma misca durerea si suferinta pentru ca toti pe dinauntru sintem umani dar caut sa imi vad de drumul meu, cine sint eu sa intervin in vietile oamenilor.Eu sint unul ca si ei iar conform legii compensatiei universale :orice actiune are o reactiune ., ca si undele provocate de piatra aruncata in apa si crede-ma ca nu imi place sa fac valuri pentru ca intrun fel sau altul sint mult prea mic sa cred ca voi influenta mersul unui masterplan nu fac decit sa imi atrag unde negative si atit. De resto nada.

Eu spun doar ca exista un sentiment de mila care ne face sa ne simtim umani, chiar daca decidem sa intoarcem spatele si sa trecem mai departe pe langa cineva pe care nu il putem ajuta. Tu nu recunosti mila pentru ca, in viziunea ta, vine la pachet cu responsabilitatea, si nu vrei asa ceva. Asta nu inseamna ca nu simti mila, ci o negi pt ca nu vrei sa recunosti ca nu faci nimic in privinta ei, chiar daca este prezenta. Te pune intr-o situatie cam ingrata, mai ales ca barbat. Si eu ma simt ciudat sa imi fie mila si sa trec mai departe, fara sa fac nimic. Imi inchipui ca pentru un tip cu orgoliu este si mai greu, deci ei isi gasesc diverse teorii (de genul respect, camarazi, disciplina, apararea familiei, onoare etc) ca sa se disculpe pt atitudinea nepasatoare.. Noi facem altceva, ne acceptam sentimentul de mila chiar daca nu e urmat de o actiune. Mi se pare mai natural sa recunosc ca da, mi-e mila de oamenii saramani, dar nu sunt dispusa sa ajut. Decat sa gasesc scuze sa par foarte onorabila cand nu e cazul.

DAVIDDRAGOS a scris:

Cred ca nu ai vazut multi oameni dormind pe strazi pina acum mincind din pubele de gunoi etc.

Nu stiu in ce tara traiesti, dar unde locuiesc eu asa ceva este la ordinea zilei. Doar la tv vad mai rau, unde pana acum cativa ani erau doar cazuri izolate, acum nu trece zi fara sa vad ceea ce descrii tu. Deci este loc de mila. Pacat ca nu actionam, dar aici fiecare are propriile motive. Oricum, a face o fapta buna este un act de responsabilitate si trebuie sa fie asumat, nu este vorba de aruncat cu banii prea multi, ci chiar sa te intereseze si sa poti.

Athmy a scris:

Eu spun doar ca exista un sentiment de mila care ne face sa ne simtim umani, chiar daca decidem sa intoarcem spatele si sa trecem mai departe pe langa cineva pe care nu il putem ajuta. Tu nu recunosti mila pentru ca, in viziunea ta, vine la pachet cu responsabilitatea, si nu vrei asa ceva. Asta nu inseamna ca nu simti mila, ci o negi pt ca nu vrei sa recunosti ca nu faci nimic in privinta ei, chiar daca este prezenta. Te pune intr-o situatie cam ingrata, mai ales ca barbat. Si eu ma simt ciudat sa imi fie mila si sa trec mai departe, fara sa fac nimic. Imi inchipui ca pentru un tip cu orgoliu este si mai greu, deci ei isi gasesc diverse teorii (de genul respect, camarazi, disciplina, apararea familiei, onoare etc) ca sa se disculpe pt atitudinea nepasatoare.. Noi facem altceva, ne acceptam sentimentul de mila chiar daca nu e urmat de o actiune. Mi se pare mai natural sa recunosc ca da, mi-e mila de oamenii saramani, dar nu sunt dispusa sa ajut. Decat sa gasesc scuze sa par foarte onorabila cand nu e cazul.

Nu stiu in ce tara traiesti, dar unde locuiesc eu asa ceva este la ordinea zilei. Doar la tv vad mai rau, unde pana acum cativa ani erau doar cazuri izolate, acum nu trece zi fara sa vad ceea ce descrii tu. Deci este loc de mila. Pacat ca nu actionam, dar aici fiecare are propriile motive. Oricum, a face o fapta buna este un act de responsabilitate si trebuie sa fie asumat, nu este vorba de aruncat cu banii prea multi, ci chiar sa te intereseze si sa poti.

Actualmente sint in Strasebourg dar asta nu are importanta tu nu intelegi ideea nu despre bani este vorba ci despre faptul ca fiecare este direct raspunzator de viata sa si suporta consecintele vietii sale nu contest ca exista si cazuri sociale dar acest lucru nu trebuie generalizat.