MITOLOGIE
de Dan Verona
Vai, într-o zi – dar când anume? –
Sufletul nostru se pierdu
Lăsând în urmă doar enigme
Precum străvechea ţară U
Săraci fiind în aşteptarea
Unei solii ne-am strâns sub cer
Şi ne-am vândut Melancoliei
Iubiţi de-al lumii greu hanger
Şi cum visam sub pini de sânge
La vele albe tot mai des
Vai, ne sosi mâncat de sare
Un mic papirus ne-nţeles
Şi n-am crezut şi-n aşteptarea
Altei solii am fost uitaţi
Să ne aducă marea veste
Ca unor ultimi vinovaţi
Vai, într-o zi – dar când anume? –
Sufletul nostru se pierdu
Lăsând în urmă doar enigme
Precum străvechea ţară U
Şi golul i-l simţim fierbinte
Ca-n miez de noapte dulcea zi –
Cum mama-şi lasă-n fiu tiparul
Promis curatei veşnicii.
Ni-i gura arsă şi nu-i rouă
În paradis nu mai sunt pomi
Şi sub o scorbură de miere
Visăm ca bieţi avesalomi
Foşti corăbieri, respinşi de mare
ni se arată marea-n cer
Şi noi tot stăm în aşteptare
Purtând coroană grea de fier