Început de giovi, Mie 18 mai 2005 · 1.730 răspunsuri · 311.622 vizualizări
Suntem visați de cineva
Visat la rândul său
De altul
Care e visul unui vis
Anume.
Cuprinși de somn
Visăm și noi o lume
Sălbatec zvârcolită-n somn
Visând,
Verigă fragedă suntem
În șirul fără început
Ce nu se va sfârși
Nicicând,
Deși
Ar fi destul
Un singur țipăt
Puternic doar cât să poată trezi
Pe jumătate
Primul domn
De somn,
Pe cel care doarme
La temelia lumilor
Visate.
Poezii 1974
Ana Blandiana
„La fiecare câteva minute, vrea
să pornească pe poteca tăbăcită din lanul de secară
înapoi spre casa unde bombăne
găinile. Ar putea să-și facă si el
un culcuș în fân. Ieri, oul atât de proaspăt,
l-a simțit fierbinte în mâinile lui și l-a lipit
de ureche în timp ce copiii ceilalți
au râs și au fugit cu mingea, părăsindu-l,
atât de mic încă, prea aiurit la jocuri,
gata să plângă dacă-l atingea mingea,
încremenit de secretul păsărilor
pe care îl ținea în pumnul său
nici pregătit să îl încredințeze
frigiderului
nici zilei care a mai rămas.”
(„Băiatul și oul” - Naomi Shihab Nye)
Mi-am adunat Iubirea
într-un ghem
și l-am agățat de cea mai verde
ramură.
Poate va trece pe acolo
un om cu inima rece
și va avea nevoie de un strop
de iubire.
Poate va trece
cineva cu sufletul sângerand
si va avea nevoie de un strop
de blândețe.
Poate va trece cineva cu ochii triști
și va zâmbi
văzând iubirea agățată
acolo
la răscruce de drumuri
și destine.
Poate...
______
Eugenia Crețu
Zilele de toamnă te trezesc
cu stetoscopul în urechi
ca să-şi acordeze căderile frunzelor
la ritmul bătăilor tale de inimă.
Fiecare dimineaţă e la fel.
Îţi bei ceaiul în aceeaşi cameră,
pe acelaşi scaun,
din aceeaşi ceaşcă,
doar felul în care amesteci mierea
cu linguriţa pare că are de fiecare dată
un altfel de sens.
Sau poate vrei să-ţi dea şi ţie un alt sens.
Îţi părăseşti apartamentul de bloc,
laşi nişte paturi dezvelite şi goale
o canapea de mult neaşezată
și o mobilă suferind de amnezia
ieri-ului prăfuit.
Te leagă un “nu ştiu ce” de ele,
parcă nu ai vrea să le laşi singure
Sau poate nu vrei
să rămâi tu singur.
Iei acelaşi autobuz, dai peste aceleaşi feţe
ele beau cafea, se vede în cearcănele
lipite de toamnă ca nişte plasturi cu umbre
sub ochii lor.
“Miroase a toamnă!” îşi spune o bătrână
cerşindu-şi zilele oamenilor.
Tu nu o auzi, nu zâmbeşti, te prefaci iritat
te grăbeşti spre acelaşi birou
în care îţi vinzi zilele
pe care ai fi putut
să le dai de pomană
celor care încă mai ştiu
de ce îngălbenesc frunzele.
Te întorci acasă, e seară,
te amesteci cu mulţimea de nimeni
care înţeleg la fel de puţin ca tine
de ce-i părăsesc păsările.
Te crezi diferit privindu-i insistent
pentru că ei beau cafea şi tu ceai.
Încerci cheia de două ori în uşă
nici casa nu te mai vrea,
covoarele te aşteaptă întinse;
oricât de tare le-ai călca
te privesc indiferent;
patul e nefăcut şi rece;
te cuibăreşti în plapumă,
nu vrei şi tu cearcăne ca ceilalţi,
te culci devreme
și transformi azi-ul în ieri
uitându-l la încuierea pleoapelor.
Şi poate totul ar fi fost altfel
dacă ai şti că într-un alt colţ de lume
cineva ascultă la un pick-up vechi
în fiecare noapte,
când Bucureştiul adoarme,
bătăile tale de inimă
încercând să-şi acordeze
visul la ele.
LeMage
Ada Lupu
Pun cuvintele între noi,
ca s-acopăr bătăile inimii tale,
pe care mă prefac că nu le-aud,
când te prefaci că ești bine.
Inima ta iese din pieptul tău,
continuă să bată în mine,
din ce în ce mai tare,
nu vreau s-auzi,
mă prefac că te cred
când încă te prefaci că e bine.
Vorbesc banalități,
așez cuvinte peste cuvinte,
un munte se înalță între noi,
inima nu-l poate trece, s-ajungă înapoi
la tine.
Asta e, o s-o duc la mine acasă,
o s-aștept să-și bată neliniștea,
apoi se va opri.
Stai, nu te pot lăsa fără inimă, ai muri.
În timp ce mă gândeam la toate astea,
am tăcut fără să-mi dau seama.
Inima ta se aude din pieptul tău,
ea n-a plecat de-acolo,
mi s-a părut doar.
Erau bătăile inimii mele,
care s-a molipsit de la inima ta.
Doar în imaginație
oamenii pot lua durerea celuilalt,
în realitate,
se-mbolnăvesc unul de la altul
O poveste
Știi... te-am iubit
Până n-am mai putut,
Până ce ne-iubirea
mi-a alungat sufletul
către niciunde...
Prin vorbe, prin fapte,
mi-ai cerut să te pierd;
Știi... de fapt n-ai stiut
că și iubirile mor,
că și cuvintele dor...
M-ai rupt din sufletul tău
și m-ai prăbușit!...
Mi-e frig, mi-e întuneric,
Mă sperii cât doare
nimicul din sufletul meu,
parcă nu mai sunt eu...
M-ai rugat de atâtea ori să-ți spun
cât de mult nu te mai iubesc.
Ți-am dorit să mă prețuiești
în lipsă, în ne-prezență,
în ne-iubirea ce mi-ai născut-o...
Și de-am să plec,
să nu-ți fie teamă,
Cum nu ți-a fost mereu,
crezând în iubirea mea eternă.
Dar și veșnicia are o limită
a neputinței umane.
”Mi-e dor...”
O să-ți treacă,
și mie mi-a trecut.
Cuvintele dor;
Cum le putem șterge?
Atingerea doare;
Am uitat mângâierea...
Te-am iubit, până n-am mai putut.
De-aș fi știut... aș fi plecat
când încă te mai iubeam,
ca să mă pot întoarce!
Când îți voi spune că nu te mai iubesc,
vei înțelege că m-ai pierdut...
M-ai prăbușit
afară din lumea noastră;
Mâna ta întinsă
mă doare. Nu pot...
Mă am pe mine,
ne vom descurca.
Am să mă ridic
doar pentru mine.
Nu trebuie să-ți fie teamă,
Trebuie doar să înțelegi..
Te-am iubit
--- Magda Balanescu
Pentru fetele de pe forum. O primăvară frumoasă!
Mărţişor
Au început să-mi crească
ghiocei
în palme
zambile mi-au înflorit
în ochi
şi-mi parfumează
ale sufletului alei
stârnind copacilor uscaţi
de prea multă toamnă
nesfârşite primăveri.
Mi se întorc în inimi
păsările cu ramuri
de măslin în cioc
vestindu-mi
că mă voi îndrăgosti
din nou
de tine.
E întâi martie
mă leg cu alb-roşu, mă dăruiesc ție
şi aștept.
Să mă agăţi, te rog,
pentru totdeauna
în piept!
Le mage
Marin Sorescu - Don Juan
”Când o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reușit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.
Natura a fost înțeleaptă
Creând mai multe femei
Decât bărbați,
Pentru că ne putem desăvârși
Sentimentul
Folosind un mare număr
De ciorne.”