Început de giovi, Mie 18 mai 2005 · 1.730 răspunsuri · 311.622 vizualizări
stau pe un lemn pe jumătate putred
cu bureţi crescuţi la capete
şi mă uit cu tristeţe la soarele
care-ncepe să scapete
a mai trecut o zi, se apropie
aş vrea să mai rămân dar nu mai pot
o, dacă măcar aş spera că atunci
sufletul meu va fi liber de tot
acum e-nchis fără să vrea în sine
şi plânge cum n-am mai văzut
şi smulge-n tăcere bureţii
crescuţi pe copacul căzut
Ileana Malancioiu
Editat Dum 12 mar 2017 02:09
Editat Dum 12 mar 2017 15:48
în seara aceasta-s pustiu
nu-i nimeni în mine
întunericul îmi curge pe mâini şi pe față
dar am mereu la îndemână cuvintele
din care pot uşor fabrica un simulacru de viață
sunt propria mea iluzie
am plecat în toate direcțiile şi-am ajuns obosit Nicăieri
mă înec şi nu reuşesc să mă agăț de nimic
sunt înconjurat de obiecte pe care dacă le ating se sfârâmă dispar
scriu ca şi cum ar avea importanță
scriu despre mine de parcă aş fi existat vreodată
ca şi cum undeva ar exista un rost
marea se izbeşte nevrotică de stânci
şi-mi urlă doar atât: eşti numai un prost!
13.03.2017
Ovidiu Băjan
cântă o pasăre
şi cântecul ei e chiar sufletul meu
de care mărturisesc uitasem
las ierburile să-mi sărute ceafa
şi aerul să năvălească-n mine
luminii
din pricina cuvintelor vărsate peste filă
i se pare că sunt dumnezeu
scânceşte uşor
aşteptând s-o mai rostesc odată
îşi doreşte şi ea un alt început
hârjonindu-se păpădiile
s-au apropiat foarte mult
rădăcinile lor mă visează
iar corolele pline de aur ştiu
că vom zbura spre necunoscut împreună
o sunt atât de mulți fluturi
încât mi-e teamă să mai respir
şi vin tot mai mulți
simțind că poezia mea
e un văzduh potrivit pentru ei
..........................................
fiindcă ar vrea să plece
e deja târziu
atât de târziu
prea târziu!
15.03.2017
Ovidiu Băjan
m-am trezit la timp
mă prăbuşeam vertiginos în mine însumi
riscând să părăsesc această realitate
în care nu ştiu de ce te iubesc
m-am reîntors la suferința mea de fiecare zi
fiindcă vreau să ştiu cine sunt
până la epuizarea tuturor ideilor sentimentelor şi cuvintelor până la ultima lacrimă
vreau să-nțeleg de unde vine iubirea
mă las sfâşiat fiindcă intuiesc
că disperarea e singura oglindă
în care-mi pot zări cu-adevărat ființa
in care pot vedea zeii
te iert
nu mă poți tu chinui
mai mult decât faptul că sunt!
16.03.2017
Ovidiu Băjan
Cu mâini învinețite de umblet lung prin ger
Voi reintra în mine când va veni declinul;
Voi coborî să caut, pierdută într-un ungher
Firida unde arde cu foc nestins Divinul.
Și flăcării voi spune: Fior al caldei firi
Joc viu ori șovăielnic de galbenă maramă,
Vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri,
Ușoară și fierbinte văpaie, te destrămă:
Redă nemarginirii fugarul tău mister...
Mereu mai străvezie, mereu mai necuprinsă,
Prin sure și înalte pustiuri de eter
Desfășură pe hăuri o horbotă aprinsă.
Deasupra ta, deasupra haoticului drum,
Cupolele nocturne te-or strejui hieratic;
Iar tu vei fi parfumul lunecător de acum
Pe-a lumilor întinsă tipsie de jeratic.
Curând, sub faldul umbrei, nu vei mai desluși
Nici recea Astartee, nici încruntata Gee...
Doar spuza sidefată, în depărtare-și
În preajmă, goana unor năluci opiacee.
Vulturi de flăcări, aștrii spre tine s-or purta.
Vâslirii lor solemne deschide-atunci ferestre
Și bea din plin vârtejul stârnit în preajma ta
Cum, altădată, boarea pădurilor terestre.
Respiră, crești mai vastă...În plasma unde doar
O singură năvală de nazuinti se-aprinde,
Asemeni unui mare și lacom protozoar
Inmugurindu-ți brațe, în noapte le întinde.
Al tău, al tău, cuprinsul întregului dintâi!
Din negura-Andromedii la sorii din Centaur,
Stăpânitoare, soarbe tot cerul și rămâi,
Prin marea de funingini, năvodul plin cu aur."
-Ion Barbu
Tot domnul Bajan.
n-am să mai rup pentru tine vreo floare
dar am să smulg din mine
un miliard de versuri
am să-mi risipesc în calea ta
toate bătăile inimii
pentru tine voi pune din nou
îngerii în ceruri
şi-L voi elibera pe Dumnezeu din captivitate
o de cât timp plânge El în mine
n-am să-ți mai vorbesc
decât cu şoaptele mării
şi freamătul suav al frunzelor de plop
vreau să mor vreau să mor vreau să mor
şi-n carnea ta cu tot cu poezie
cât va mai fi sub stele poezia
să mă îngrop!
Pana mai pot
liniştea aliniază
surâzând enigmatic
cuvintele
celulele trupului meu se dispersează prin înserare
se-amestecă privirea mea căpruie
cu zborul unei păsări ce zboară razant
cu suprafața mării
exact cum sufletul meu planează pe deasupra undelor fericirii
întunericul vrea să mi se ghemuiască în ochi
dar eu scriu inspirat
în mijlocul văzduhului uimit
o gigantică strălucitoare lună
şi mă uit..
şi mă uit la ea până devin numai enigmatica ei lumină
simți cum te-nvălui?
24.03.2017
Ovidiu Băjan
Ce am eu înăuntru şi ce ai tu înăuntru
"Mi-aş fi putut da toate măştile jos
aşa cum se dezbracă o păpuşă rusească
strat după strat după strat după strat
dacă n-aş fi ştiut că tu preţuieşti mai mult
acest show al striptease-ului meu exterior
decât bucăţica aceea mică pe care ai fi găsit-o în interior.
Când toate fâşiile mele s-ar fi aruncat de pe mine
pe lângă pat
tot ce mi-aş dori ar fi să alungi
permanenta senzaţie de singurătate
pentru câteva secunde măcar
cu un îmbrăţişat.
Dar ştiu că tu ai încerca din răsputeri să mă îmbraci la loc
Înainte să ajung la ultima mea mască
pentru că nici tu nu îţi doreşti
ca ce am eu înăuntru cu ce ai tu înăuntru
vreodată
să se întâlnească."
Le mage
Editat Sâm 25 mar 2017 21:54
Si una amuzanta.
sunt pe veceu
fiți liniştiți
n-am să spun ce fac
pârrrrrrrrț
în plus mai şi scriu
pârrrrrrrț
n-am nicio idee
dar vreau să scriu
bine că mi-am găsit pixul
altfel trebuia să bag degetul
cei mai mulți nu se pot abține
e plin internetul de versuri uscate
sunt puțin supărat fiindcă m-am trezit viu
n-am visat nimic
sper să plouă şi să ne trăznească pe toți
să ne mai înviorăm dracu
de fapt voiam să vă urez
o zi bună
pârț
fiindcă toate-s extrem de nasoale
gata voi trage apa după mine însumi
doamne-ajută
pârț!
6.04.2017
Ovidiu Băjan