Intre iubire si ura

Shimadzu a scris:

pur si simplu la inceput ma revolt in primul rand pe mine pentru ca am avut nerozia de a da credibilitate unui om care nu a meritat si in al doilea rand raman cu o indiferenta crunta fata de persoana respectiva .

In primul rand, te consideri principalul vinovat pentru ca ai fost atat de orb incat sa nu observi lucrurile mai mult decat evidente.

In prima faza, ma invinuiesc apoi acea persoana imi este absolut indiferenta.

Si uneori as vrea sa nu trec atat de usor la starea asta, de indiferenta total vis-a-vis de un om pe care l-am iubit destul de mult.

Sau poate daca se ajunge aici inseamna ca nu a fost iubire.

Shimadzu a scris:

Imi este greu sa cred ca poti ramane cu iubirea dupa ce ai experimentat esecul , astea-s doar povesti

Cavaleru a scris:

Ura implica sentimente, implica conexiune. Opusul iubirii nu e ura ci indiferenta. De la iubire la indiferenta se trece mai greu... la ura... se trece usor.

Am trait sentimentul dar... mi se pare trist sa ajungi la un moment dat sa fii indiferent fata de persoana care candva a insemnat totul pentru tine.

dubito a scris:

Cum poti sa nu iubesti, sa nu il consideri un om drag cand odata, demult, v-ati impartasit unul altuia toate gandurile si sentimentele? Si sa iti fie indiferent...ca unul de pe strada, asa?

Pastrezi ceea ce a fost intre voi candva dar el,ca iubit, iti devine indiferent daca te-a facut sa suferi destul de mult incat sa nu iti mai pese.

Ruxandra_ a scris:

Nu poti iubi ceea ce te-a ranit.Intrebarea mea este: DE CE se ajunge la indiferenta?

Am trait sentimentul dar... mi se pare trist sa ajungi la un moment dat sa fii indiferent fata de persoana care candva a insemnat totul pentru tine.

Ba da.Poti iubi ceea ce te-a ranit.Depinde ce plamadeste mintea ta. Depinde numai de tine,tu esti stapanul vietii tale in majoritatea situatiilor.

de ce se ajunge la indiferenta? Pentru ca sunt experiente care te golesc atat de tare incat esti incapabil sa mai simti ceva.Durerea se stinge,se estompeaza,tot ceea ce iubeai a disparut din viata ta,te trezesti singur,fara nimic,si sufletul tau nu mai e capabil sa mai conceapa nici macar ura.Acea ura grea,pe care o iei dupa o despartire,de exemplu.

Usor,usor,iti iei un punct de reper,un punct fix inspre care alegi sa privesti. Ramai asa ore,poate zile intregi,fara sa stii ce se va intampla cu tine.Devii rece.Nimic nu mai conteaza. Nu mai simti nimic,nu te mai doare,nu mai suferi,nu mai plangi.Devii imun.Durerea te caleste. Si aici intervine capacitatea oamenilor de a alege traseul. Doar cei care realizeaza pierderea devin indiferenti.Restul continua sa urasca mereu.

Mi se pare atat de urat cuvantul asta, ''indiferenta''. Nu pot sa fiu indiferenta fata de cineva, cred ca asta tine de felul meu de a fi. Nu pot sa fiu nepasatoare, rece, pasiva, reactionez la orice. Iar cand ignor pe cineva si sunt ''indiferenta'', de fapt ma oblig sa privesc in alta parte dar gandul mi-e tot acolo. :D

Imi mentin parerea, pentru ca asta simt in clipa de fata. Nu pot fi indiferenta fata de omul respectiv. Daca ma intreaba cineva daca am trecut peste, da, am trecut peste. Insa e ceva...un ceva care totusi ne leaga. Mi-e tare drag sa vorbesc cu el si ma bucur atunci cand o fac. Si nu e vorba de cat l-am iubit sau cat de tare m-a ranit, pentru ca...au fost atatea lacrimi si m-a adus la disperare nu o data, chiar de mai multe ori.

Si totusi.... :) . Eu asa simt...fiecare cu ale lui..

dubito a scris:

Mi se pare atat de urat cuvantul asta, ''indiferenta''. Nu pot sa fiu indiferenta fata de cineva, cred ca asta tine de felul meu de a fi. Nu pot sa fiu nepasatoare, rece, pasiva, reactionez la orice. Iar cand ignor pe cineva si sunt ''indiferenta'', de fapt ma oblig sa privesc in alta parte dar gandul mi-e tot acolo. :)

Imi mentin parerea, pentru ca asta simt in clipa de fata. Nu pot fi indiferenta fata de omul respectiv. Daca ma intreaba cineva daca am trecut peste, da, am trecut peste. Insa e ceva...un ceva care totusi ne leaga. Mi-e tare drag sa vorbesc cu el si ma bucur atunci cand o fac. Si nu e vorba de cat l-am iubit sau cat de tare m-a ranit, pentru ca...au fost atatea lacrimi si m-a adus la disperare nu o data, chiar de mai multe ori.

Si totusi.... . Eu asa simt...fiecare cu ale lui..

:D

nu stiu ce sa spun....nu pot fi indiferenta....si, mai mult , nu pot ura.....si nici nu vreau sa urasc vreodata...

indiferent prin cate dezamagiri si lacrimi am trecut.....pt. mine, omul pe care l-am iubit, a ramas..."lipit" de suflet.... :)

pt. mine, e o parte din viata mea...si asa va ramane in continuare.....fara ura, fara ranchiuna, fara indiferenta....

dana70 a scris:

:D

nu stiu ce sa spun....nu pot fi indiferenta....si, mai mult , nu pot ura.....si nici nu vreau sa urasc vreodata...

indiferent prin cate dezamagiri si lacrimi am trecut.....pt. mine, omul pe care l-am iubit, a ramas..."lipit" de suflet.... :)

pt. mine, e o parte din viata mea...si asa va ramane in continuare.....fara ura, fara ranchiuna, fara indiferenta....

Poate nu te-a ranit destul de tare incat sa ajungi pana la acea extrema.

Miss Take a scris:

Poate nu te-a ranit destul de tare incat sa ajungi pana la acea extrema.

Mnu cred ca e vorba de asta...cred ca intr-adevar tine de sufletul fiecaruia, fiecare cat/cum poate sa se manifeste si sa inteleaga...

Miss Take a scris:

Intrebare: Poti uri omul pe care l-ai iubit cel mai mult? Cat de repede se ating de fapt extremele? Cat de mare este pasul pe care trebuie sa-l faci ca sa ajungi sa urasti omul de langa tine,pe care inainte il divinizai?

Ati trait asemenea experiente? Este omul atat de complex? Atat de eronat in sentimente? Atat de categoric?

Poti uri cu adevarat omul cu care ai petrecut un timp in viata iubindu-l mai mult ca pe tine?

intre dragoste si ura nu e decat un singur pas... unul foarte mic... usor de facut atunci cand intr-o relatie se produce un lucru foarte sensibil si greu de acceptat de cei doi...

Miss Take a scris:

Poate nu te-a ranit destul de tare incat sa ajungi pana la acea extrema.

nu m-a ranit destul de tare?... :)

mai mult decat ca m-a parasit pt. o...alta....si si-a parasit copiii....ce putea sa ma raneasca mai mult? :D

crede-ma....nu-l urasc....mai mult de-atat.....sunt omul in care poate avea incredere in orice moment....sunt femeia care il asculta....sunt femeia careia ii pasa de toate necazurile pe care le are.... si la care apeleaza cand ii e greu...

nu e vorba de iubire.....dar, nu pot sa-l urasc.....am avut momente fericite impreuna...si ele au contat mai mult decat orice....dezamagire...decat orice tradare...

dana70 a scris:

nu m-a ranit destul de tare?... :)

mai mult decat ca m-a parasit pt. o...alta....si si-a parasit copiii....ce putea sa ma raneasca mai mult? :D

crede-ma....nu-l urasc....mai mult de-atat.....sunt omul in care poate avea incredere in orice moment....sunt femeia care il asculta....sunt femeia careia ii pasa de toate necazurile pe care le are.... si la care apeleaza cand ii e greu...

nu e vorba de iubire.....dar, nu pot sa-l urasc.....am avut momente fericite impreuna...si ele au contat mai mult decat orice....dezamagire...decat orice tradare...

Te admir pentru nobletea sufleteasca care se simte in postarea ta . Sunt putini care pot sa vorbeasca ca tine despre o iubire esuata, sa nu fie macinati de resentimente.

Miss Take a scris:

Intrebare: Poti uri omul pe care l-ai iubit cel mai mult? Cat de repede se ating de fapt extremele? Cat de mare este pasul pe care trebuie sa-l faci ca sa ajungi sa urasti omul de langa tine,pe care inainte il divinizai?

Ati trait asemenea experiente? Este omul atat de complex? Atat de eronat in sentimente? Atat de categoric?

Poti uri cu adevarat omul cu care ai petrecut un timp in viata iubindu-l mai mult ca pe tine?

poti iubi si ura in acelasi timp, atunci cand iubesti si nu esti iubit (a)