Dor de casa

Sint plecata de cinci ani si inca nu mi-am facut destul curaj pentru a ma intoarce, nici macar pt. o saptamina...Unii spun ca sint rece si indiferenta, altii ca am capul pe umeri dar eu, eu cred ca sint doar tematoare, sau poate lasa....Sint multe motivele pt. care nu ma intorc...insa cred ca cel mai puternic e dorul de casa.

Paradoxal...

Poate ca gresesc si cu cit mai mult timp trece cu atit mai rau pt. mine...dar poate ca nu...

Poate ca ma voi trezi intr-o dimineata si fantoma dormitorului meu alb, fantoma livezii in primavara, fantoma parcului in octombrie, fantoma bibliotecii mele, mirosul ierbii proaspat taiate si mirosul sarmalelor pe foc nu vor mai fii motive de teama, si atunci voi hotari sa-mi cumpar un bilet de avion...

De ce curaj? De cine ti-e frica? Sau de drum???

De senzatiile neplacute, de tristete, de a-mi fi greu sa ma intorc la noua mea casa, de dezamagirea generala ce ma va astepta...etc.

Si eu simt acelasi lucru ... Imi e teama de casa :) ... Ma gandesc cu nerabdare dar si frica la ziua cand o sa ma intorc.

Poate pentru ca o sa imi vad parintii batrani .. si prietenii schimbati ... sau cine stie ?

Poate doar, dezamagirea... ca e din ce in ce mai rau in Romania :)

Offf si eu am aceleasi sentimente...dar cand vad ce e acasa, imi piere orice gand frumos de a ma intoarce.

tass a scris:

Sint plecata de cinci ani ...

Depinde si cat esti de departe de casa!!! in ce imprejurari ai plecat in strainatate.

Eu dupa 17 ani am plecat inapoi sa ingrop cenusa mamei in zona ei natala.

Curaj !

Cred ca indiferent de cat de greu este sa ne reintoarcem,sa vedem lucruri ce ne vor intrista, mereu o vom face. Sau cel putin vom fi chinuiti de gandul asta. Trecuse ceva vreme de cand nu mai fusesem in Romania. Pilotul avionului ne anuntase ca mai sunt 15 minute si aterizam. Doamne..parca si acum vad ...tremuram ca varga..genunchii avea un joc de scena ceva de nedescris..imi frecam palmele de emotie si bolboroseam numai idiotenii. Mi-au dat lacrimile cand am pasit pe pamantul unde m-am nascut, crescut, format. Eram in final acasa...in locul acela unde am cunoscut ce inseamna prietenia, unde am invatat ce este iubirea, unde am aflat ca viata poate sa fie si frumoasa sau poate sa fie de tot rahatul. Eram acasa...Ma simteam atat de in siguranta. Imi fusese tare dor de strazile intortocheate, de gropile pe care alta data le dadeam dracului imediat si de tot ce imi oferea din nou Bucurestiul meu drag. Nimic nu se compara cu berea de la terasa din colt, unde stateam sub un tei ce te naucea cu mirosul lui, de pietele unde ma tocmeam cu taranii, de carciumile si atmosfera lor ( ca sa nu mai zic de mancaruri ). Tristetea vine o data cu bucuria. Te intristezi sa vezi ca poate treburile in Romania nu merg cum ar fi trebuit sa mearga, ca lumea este din ce in ce mai saraca, te intristezi cand vezi tot felul de '' figuranti de

Buftea '' la orice colt...dar si asta au farmecul lor. Apreciezi mai tare a 2-a ta casa..a 2-a tara unde ai ales sa iti duci existenta. Imi trebuiesc mereu cateva zile sa ma pun pe picioare , emotional, dupa o calatorie in Romania...dar merita cu varf si indesat. Parca si iarba miroase altfel acasa,apa-i mai buna...( m-a pufnit rasul la ce scriu :P ..dar asa e pentru mine ). Nu era prost ala care a zis ''Fie painea cat d erea..tot mai buna-n tara ta ''. Asa ca madam..lasa frica, lasa teama si bucura-te de amintirile pe care ti le trezeste o vizita acasa :P

Pe 27 sunt exact 3 luni de cand am plecat. da, putin. Insa simt ca imi este f greu, singura, fara nimeni cui sa ii spui ce te doare, temerile si reusitele tale. As vrea sa ma duc acasa, la ai mei, dar imi este teama ca nu o sa ma mai intorc...

Cind am fost acasa de Pasti m-am bucurat ca un copil de mirosurile de ceapa verde, de ridichi, de leustean verde, de narcise si zambile din pietele noastre; de copacii varuiti si de brazdele proaspat sapate din gradina bunicii; m-am bucurat sa ma plimb pe vechiul bulevard pe care l-am batut atitea ani pina la scoala si inapoi; m-am bucurat de visinii infloriti si de slujba invierii; m-am bucurat de o cana cu lapte proaspat fiert si de gogosile calde. Toate astea nu le gasesti decit acasa.

Nu vreau sa vad si cealalalta fata a lucrurilor: ciini vagabonzi, gropile, prietenii imprastiati peste tot, saracia, etc, pentru ca timpul petrecut acasa e destul de mic si prefer sa-l petrec intr-un mod cit mai placut.

Peste o luna si un pic voi deschide din nou usa casei unde am crescut. O voi gasi goala, asa cum am lasat-o ultima oara. Mobila prafuita, parfumul unui trecut pe care nu il mai pot intoarce, senzatia de teama imensa de a ma afla cu gandul intr-un loc care nu mai exista, senzatia de a merge pe strada incercand sa recunosc un loc, o fata, un zambet. In parcul unde candva am copilarit se va construi un hotel. Cofetaria unde odata mancam prajituri cu frisca a lasat spatiul unei banci. Terasele pline odata de simplii tineri elevi au devenit terase trend. Muzee care s-au transformat in club-uri. Mi-ar place sa intru in vechiul cinematograf din centru, dar cine stie ce voi gasi si in locul acestuia. Imi voi cauta ultimii prieteni ramasi, dar ma vor saluta fugitiv incercand sa ascunda invidia si ura. Si parca si aud in spatele meu "pleaca, locul tau nu mai e aici". Si atunci imi voi lua aparatul de fotografiat si ma voi plimba de nebuna pe strazi, cu lacrimi in ochi, incercand sa surprind un colt din trecut si o fata blanda si amabila. Cate un cunoscut in treacat, se va opri si ma va intreba "cum e acolo?", iar eu voi raspunde "da...si mie mi-a fost dor de tine...". Si asa... voi deveni iar... turista... in tara mea...