Pentru ca oamenii sunt slabi, prin natura lor. Barbatii in special renunta greu la orice "posesie" emotionala, fara a avea asta vreo legatura cu sentimentele lor. Eram si eu asa cu foarte multi ani in urma; eram un tip popular si suficient de prost incat sa-mi pese de asta, si erau fete care credeau ca exista ceva intre noi, carora nu le spuneam clar ca nu exista (desi stiam in mod cert ca nu va fi nimic mai mult intre noi), si ca nu se va intampla nimic, pentru ca preferam sa fiu placut in mod deschis de ele si sa raman ambiguu, decat sa fiu brutal de sincer si poate mai singur.
Asa si cu el. Nu a fost total deschis cu tine atunci, nu te-a eliberat de el, pentru ca ii convenea situatia si nu exista nici un conflict in viata lui (nu era indragostit de altcineva, de exemplu, ca sa-l deranjeze faptul ca nu se simte complet liber de tine). Cand s-a prins ca de fapt nu se naste nimic mai bun din starea de semi-detasare pe care o avea, s-a reintors cu gandul la tine.
E vorba de doua... tipuri de demnitate aici. In primul rand, demnitatea de a spune clar ce si cat simti. In al doilea rand, demnitatea de a nu accepta sa figurezi doar facultativ in viata cuiva. Amandoua presupun sacrificii. Un exemplu concret: sunt in continuare bun prieten/amic cu ultima mea prietena. Ne-am despartit pentru ca existau incompatibilitati clare intre personalitatile noastre, insa am fost si ne-am ramas foarte dragi unul altuia. Stiu ca desi ascunde asta cu mult tact, ea asteapta. Ma asteapta... Si stiu ca nu are sens sa o faca, pentru ca dincolo de tot dragul dintre noi, incompatibilitatile sunt tot aceleasi. O obisnuiesc pas cu pas cu gandul, pentru ca nu vreau sa-i provoc un val de rau, si pentru ca vreau sa inteleaga si ea singura ceea ce eu am inteles deja. Dar desi stiu ca nu avem cum sa mai fim impreuna, nu doare cu nimic mai putin genul asta de indepartare treptata, fie si doar sentimentala. E chinuitor de greu. Ei, frica asta de a pierde pe cineva, indiferent de ce vrem si exprimam noi, ne face sovaitori. Cred ca asta s-a intamplat si cu fostul tau prieten. Unde nu are insa nici o scuza este insa atitudinea lui de acum. Asta e deja lipsa de verticalitate, si nu are nici o legatura cu ce/cat a simtit pentru tine. Oricat de mult il doare, ar trebui sa te stranga in brate pentru ultima data, sa-ti doreasca sincer sa fii fericita, si sa incerce, cel mult, sa-ti ramana prieten.
pt informatie 