ItsJustMe a scris:Obviously i did. If u don't mind me asking... your age?
37.
Tu? 20-21?
Editat Vin 4 mai 2007 17:25
de ce acum?
Început de ItsJustMe, Lun 30 apr 2007 · 89 răspunsuri · 17.908 vizualizări
zexelica a scris:37.Tu? 20-21?
Leol fac 24 in curand.
Thanks pentru sfaturi si opinii si tzie si tuturor celor care si-au rapit cateva min sa-mi raspunda :D
ItsJustMe a scris:Leol fac 24 in curand.Thanks pentru sfaturi si opinii si tzie si tuturor celor care si-au rapit cateva min sa-mi raspunda :D
D-aia suntem p-aici.
24? Copchil.
ItsJustMe a scris:heidy, fiind intr-o situatie asemanatoare iti spun sa te gandesti si la binele tau, sa nu regreti mai tarziu. Timpul zboara...
Da, dar sunt totusi om. Poate e prea tarziu. Si nu vreau sa mai renunt la nimic pentru el. Am renuntat la mine de atatea ori, am incercat. Nu pot sa tin o relatie si sa-l car si pe el in carca la infinit. Si-a dat seama mult prea tarziu de ce a avut si de cat rau a facut. Da, stiu, iti dai seama de valoarea unui lucru sau a unei persoane abia dupa ce o pierzi, dar uneori este mult prea tarziu sa mai vrei sa te intorci inapoi. Nu mai vreau sa traiesc pentru el. Vreau sa traiesc pentru mine.
Nu vreau sa ma autodistrug. Ce garantie pot avea eu ca lucrurile vor sta diferit de aceasta data?
De aproape un an de zile imi tot spun ca poate se va schimba ceva si va fi diferit. Dar m-am amagit singura si am vazut doar ceea ce am vrut sa vad..
El nu este de vina. Eu sunt de vina. Sunt de vina ca am sperat, ca mi-am dorit, ca mi-am facut iluzii, ca am crezut.. el doar a fost obiectul tuturor acestor fantezii ale mele. Si mai sunt de vina ca l-am iertat de fiecare data. Dar, deh, dragostea e oarba. Si proasta.
Poate ca nu voi avea pe altcineva, dar macar ma simt in siguranta. Am timp sa-mi ling ranile si sa le las sa se cicatrizeze. Ca va dura un an, doi, trei, cine stie?
Poate soarta ne va face sa ne mai intalnim, daca este sa avem un viitor impreuna. Si poate il voi iubi atunci, dar cu conditia sa fie altfel..
heidy_ a scris:Da, dar sunt totusi om. Poate e prea tarziu. Si nu vreau sa mai renunt la nimic pentru el. Am renuntat la mine de atatea ori, am incercat. Nu pot sa tin o relatie si sa-l car si pe el in carca la infinit. Si-a dat seama mult prea tarziu de ce a avut si de cat rau a facut. Da, stiu, iti dai seama de valoarea unui lucru sau a unei persoane abia dupa ce o pierzi, dar uneori este mult prea tarziu sa mai vrei sa te intorci inapoi. Nu mai vreau sa traiesc pentru el. Vreau sa traiesc pentru mine.Nu vreau sa ma autodistrug. Ce garantie pot avea eu ca lucrurile vor sta diferit de aceasta data?
De aproape un an de zile imi tot spun ca poate se va schimba ceva si va fi diferit. Dar m-am amagit singura si am vazut doar ceea ce am vrut sa vad..
El nu este de vina. Eu sunt de vina. Sunt de vina ca am sperat, ca mi-am dorit, ca mi-am facut iluzii, ca am crezut.. el doar a fost obiectul tuturor acestor fantezii ale mele. Si mai sunt de vina ca l-am iertat de fiecare data. Dar, deh, dragostea e oarba. Si proasta.
Poate ca nu voi avea pe altcineva, dar macar ma simt in siguranta. Am timp sa-mi ling ranile si sa le las sa se cicatrizeze. Ca va dura un an, doi, trei, cine stie?
Poate soarta ne va face sa ne mai intalnim, daca este sa avem un viitor impreuna. Si poate il voi iubi atunci, dar cu conditia sa fie altfel..
Bai, fetili.... Dragostea nu este oarba, mai... Ea este reciproca... El face ce simti tu si tu faci ce simte el...Nu e chinuiala, nu e batjocura...
Ai prietene care-si bat joc de tine? Of course not. Le dai viteza imediat. Si atunci? Cum sa-i permiti unui om care zice ca te iubeste sa te faca nefericita?
Inseamna ca nu este persoana potrivita. Daca-l iubesti, nu-i problem: iti trece. Cauta pe cineva care sa te merite.
Barbatii nu se maturizeaza pina la 35 de ani. Trust me. Si niciodata complet. Suntem cam prosti, noi.
ItsJustMe a scris:Buna tuturor, as vrea sa va povestesc ceva.. si poate sa primesc o parere, un sfat...Acum un an de zile am intalnit un baiat, ne-am placut mult, si ne-am indragostit unul de altul.
Ma simteam fericita langa el, simteam ca pot fi eu insami langa el, ca putem face orice impreuna.
Timp de 6-7 luni am simtit ca ma iubeste, ca ma vrea... Ne-am facut planuri impreuna, am vrut sa ne facem
o casa, sa ne casatorim, sa fim impreuna mereu... Am crezut in el si in vorbele lui cu toata fiinta mea,
mi-am dorit din tot sufletul sa fie el tot ce am eu mai de pret, i-am oferit tot ce avem, m-am purtat cat de frumos puteam eu cu el, i-am aratat ca doar el conteaza pt mine, ca as fi in stare sa las pe toti si toate de-o parte pt el.
Dar apoi a inceput sa ma dea la o parte, ne vedeam din ce in ce mai rar, cand il sunam si il rugam sa ne vedem imi spunea de cele mai multe ori ca are altceva de facut. Am incercat de multe ori sa vorbesc cu el, sa-i spun ca ma doare cand se poarta asa cu mine, ca vreau inapoi baiatul de care m-am indragostit, dar in topul prioritatilor lui eu eram undeva jos...
M-am rugat de el sa ma iubeasca... desi stiam ca iubirea nu se cere... Am sperat ca este doar o pasa proasta si va trece, i-am oferit timp singur... Ne vedeam o data pe saptamana desi locuia la 15 min de mine. Timp de 5-6 luni am plans si am sperat ca va fi bine, desi de multe ori ma gandeam ca dragoste cu sila nu se poate, vroiam sa trec peste iubirea care o simteam, sa-mi vad de viata mea, sa-l uit, dar nu puteam sa fac nimic pt ca orice facem nu-mi iesea din minte el...
De Pasti a spus ca vrea sa stea cu familia lui, l-am rugat sa ma ia si pe mine ca vreau sa fiu langa el... Mi-a raspuns razand "Asta intelegi tu cu familia?" atunci am inteles ca nu mai are rost sa incerc, orice as face, oricat de mult mi-as dori sa ma iubeasca nu o sa se intample. Nu l-am condamnat pt ca nu ma mai iubea, ci l-am condamnat pt ca nu vroia sa ma elibereze, sa-mi spuna ca nu se mai poate, nu ma lasa nici sa traiesc, dar nici sa mor... Am hotarat atunci sa nu-l mai caut sa plec din viata lui pt ca facusem tot ce putusem sa-l tzin langa mine dar degeaba, el vroia sa fuga.
M-a sunat in acea seara sa vada ce fac... i-am spus cu o voce indiferenta ca am treaba acum si o sa-l caut cand termin, mi-a spus ca stie ce incerc sa fac si oricum nu are nevoie de mine...
Seara de Pasti am petrecut o cu altcineva care s-a purtat frumos cu mine, a avut grija de mine, nu m-a lasat sa fiu trista, m-a ajutat sa inteleg ca nu merita sa sufar pt el, m-a facut sa rad, sa simt iar ca traiesc si ca se poate sa fiu iar fericita. M-am atasat de acea persoana pt ca mi-a fost aproape cand am avut nevoie.
El afland lucrurile astea, dupa 3 saptamani in care nu a dat nici un seamn de viata, m-a sunat sa-mi spuna ca ma iubeste, ca nu poate fara mine, ca vrea sa ducem la capat toate planurile care ni le-am facut, ca sunt tot ce avea mai bun pe lumea asta si acum si-a dat seama ce a pierdut... Din pacate nu ma pot uita inapoi, 5-6 luni de zile i-am tot spus "te rog nu ma face sa fug de tine, ca odata ce am fugit inapoi nu mai vin.."
De ce acum, cand am realizat ca pot si fara el, de ce acum cand am vazut ca se poate mai bine... As minti sa spun ca nu mai simt nimic pentru el, dar e prea tarziu acum...
:D
Atunci cand iubesti o persoana faci tot posibilul sa petreci cat mai mult timp cu acea persoana...nu stiu el cum te-ar putea iubi in acest mod fara sa iti duca dorul..probabil ca in viata lui a aparut altcineva...sau probabil ca fiecare iubeste in mod diferit...
Putem fi iubiti de multe persoane dar numai anumite persoane ne pot iubi in modul in care avem noi nevoie si doar langa acele persoane simtim ca traim, ele ne ajuta sa respiram in lumea asta dura si ciudata...
Din pacate pana cand ne gasim perechea, persoana langa care sa petrecem restul vietii, trebuie sa suferim mult...dupa care o gasim si suntem convinsi ca ea este persoana langa care dorim sa imbatranim, este tot ce avem mai de pret pe lumea asta si suntem in stare sa facem orice pentru ea pentru ca este cea mai draga persoana din viata noastra...dar brusc ceva se intampla suferim iar si o luam de la capat..asa a fost facut omul sa iubeasca si sa caute iubirea...nimic,absolut nimic nu se realizeaza usor pentru orice trebuie sa lupti. Din toate aceste lucruri trebuie sa invatam ca lucrurile frumoase se realizeaza greu si sa nu fie team sa iubim si sa ne deschidem inima pentru ca numai astfel putem fi fericiti...
Lacrimile uneori ajuta, uneori nu ajuta..atunci cand simti ca ai pierdut ceva si ca inima ta este goala iti este frica sa o iei de la capat, iti este frica sa lupti pentru ca te simti singur....nu exista cuvinte care sa descrie suferinta, asa ma simt si eu acum , dar oricant de greu este si oricat de mult suferim trebuie sa speram ca vom gasi fericirea pentru ca fiecare are dreptul la fericire...cel putin incercam sa o gasim...
zexelica a scris:Bai, fetili.... Dragostea nu este oarba, mai... Ea este reciproca... El face ce simti tu si tu faci ce simte el...Nu e chinuiala, nu e batjocura...Ai prietene care-si bat joc de tine? Of course not. Le dai viteza imediat. Si atunci? Cum sa-i permiti unui om care zice ca te iubeste sa te faca nefericita?
Inseamna ca nu este persoana potrivita. Daca-l iubesti, nu-i problem: iti trece. Cauta pe cineva care sa te merite.
Barbatii nu se maturizeaza pina la 35 de ani. Trust me. Si niciodata complet. Suntem cam prosti, noi.
Nu-i mai permit. Am permis doar pentru ca am crezut ca va fi suficient sa il iubesc din tot sufletul si sa traiesc cu speranta ca se va schimba si nu ma va mai face sa sufar. Timpul a trecut... si n-am vazut nicio schimbare, desi la un moment dat si-a dat seama ca greseste fata de mine si a zis ca s-a schimbat. Da. S-a schimbat o luna. Iar apoi... a revenit la vechiul comportament. O luna de zile a fost dulce, perfect. Mult prea perfect.
Am sperat ca va fi iar bine si mereu il intrebam unde e schimbarea, ce s-a intamplat. La un moment dat, insa, am clacat. Si am spus stop. Nu mai vreau sa fiu calcata in picioare.
Am ramas cu un gust amar in gura. Mult prea amar.. :D
heidy_ a scris:Nu-i mai permit. Am permis doar pentru ca am crezut ca va fi suficient sa il iubesc din tot sufletul si sa traiesc cu speranta ca se va schimba si nu ma va mai face sa sufar. Timpul a trecut... si n-am vazut nicio schimbare, desi la un moment dat si-a dat seama ca greseste fata de mine si a zis ca s-a schimbat. Da. S-a schimbat o luna. Iar apoi... a revenit la vechiul comportament. O luna de zile a fost dulce, perfect. Mult prea perfect.Am sperat ca va fi iar bine si mereu il intrebam unde e schimbarea, ce s-a intamplat. La un moment dat, insa, am clacat. Si am spus stop. Nu mai vreau sa fiu calcata in picioare.
Am ramas cu un gust amar in gura. Mult prea amar.. :D
Stii tu cum este: " lupul isi schimba parul dar naravul ba!"
ironic a scris:Stii tu cum este: " lupul isi schimba parul dar naravul ba!"
Exact, de aceea am ales si eu sa-mi vad de viata indiferent de sentimente.. Pana acum m-am lasat condusa de sentimente, poate ca e mai bine sa gandesti cu mintea nu cu inima...
lupini a scris:Dragostea pentru cineva ...e vesnica ! Ea este sau nu este !
ce bine ar fi... daca ai gasit-o esti un fericit!
ItsJustMe a scris:Buna tuturor, as vrea sa va povestesc ceva.. si poate sa primesc o parere, un sfat...Acum un an de zile am intalnit un baiat, ne-am placut mult, si ne-am indragostit unul de altul.
Ma simteam fericita langa el, simteam ca pot fi eu insami langa el, ca putem face orice impreuna.
Timp de 6-7 luni am simtit ca ma iubeste, ca ma vrea... Ne-am facut planuri impreuna, am vrut sa ne facem
o casa, sa ne casatorim, sa fim impreuna mereu... Am crezut in el si in vorbele lui cu toata fiinta mea,
mi-am dorit din tot sufletul sa fie el tot ce am eu mai de pret, i-am oferit tot ce avem, m-am purtat cat de frumos puteam eu cu el, i-am aratat ca doar el conteaza pt mine, ca as fi in stare sa las pe toti si toate de-o parte pt el.
Dar apoi a inceput sa ma dea la o parte, ne vedeam din ce in ce mai rar, cand il sunam si il rugam sa ne vedem imi spunea de cele mai multe ori ca are altceva de facut. Am incercat de multe ori sa vorbesc cu el, sa-i spun ca ma doare cand se poarta asa cu mine, ca vreau inapoi baiatul de care m-am indragostit, dar in topul prioritatilor lui eu eram undeva jos...
M-am rugat de el sa ma iubeasca... desi stiam ca iubirea nu se cere... Am sperat ca este doar o pasa proasta si va trece, i-am oferit timp singur... Ne vedeam o data pe saptamana desi locuia la 15 min de mine. Timp de 5-6 luni am plans si am sperat ca va fi bine, desi de multe ori ma gandeam ca dragoste cu sila nu se poate, vroiam sa trec peste iubirea care o simteam, sa-mi vad de viata mea, sa-l uit, dar nu puteam sa fac nimic pt ca orice facem nu-mi iesea din minte el...
De Pasti a spus ca vrea sa stea cu familia lui, l-am rugat sa ma ia si pe mine ca vreau sa fiu langa el... Mi-a raspuns razand "Asta intelegi tu cu familia?" atunci am inteles ca nu mai are rost sa incerc, orice as face, oricat de mult mi-as dori sa ma iubeasca nu o sa se intample. Nu l-am condamnat pt ca nu ma mai iubea, ci l-am condamnat pt ca nu vroia sa ma elibereze, sa-mi spuna ca nu se mai poate, nu ma lasa nici sa traiesc, dar nici sa mor... Am hotarat atunci sa nu-l mai caut sa plec din viata lui pt ca facusem tot ce putusem sa-l tzin langa mine dar degeaba, el vroia sa fuga.
M-a sunat in acea seara sa vada ce fac... i-am spus cu o voce indiferenta ca am treaba acum si o sa-l caut cand termin, mi-a spus ca stie ce incerc sa fac si oricum nu are nevoie de mine...
Seara de Pasti am petrecut o cu altcineva care s-a purtat frumos cu mine, a avut grija de mine, nu m-a lasat sa fiu trista, m-a ajutat sa inteleg ca nu merita sa sufar pt el, m-a facut sa rad, sa simt iar ca traiesc si ca se poate sa fiu iar fericita. M-am atasat de acea persoana pt ca mi-a fost aproape cand am avut nevoie.
El afland lucrurile astea, dupa 3 saptamani in care nu a dat nici un seamn de viata, m-a sunat sa-mi spuna ca ma iubeste, ca nu poate fara mine, ca vrea sa ducem la capat toate planurile care ni le-am facut, ca sunt tot ce avea mai bun pe lumea asta si acum si-a dat seama ce a pierdut... Din pacate nu ma pot uita inapoi, 5-6 luni de zile i-am tot spus "te rog nu ma face sa fug de tine, ca odata ce am fugit inapoi nu mai vin.."
De ce acum, cand am realizat ca pot si fara el, de ce acum cand am vazut ca se poate mai bine... As minti sa spun ca nu mai simt nimic pentru el, dar e prea tarziu acum... :roll: :D
:D
zexelica a scris:Bai, fetili.... Dragostea nu este oarba, mai... Ea este reciproca... El face ce simti tu si tu faci ce simte el...Nu e chinuiala, nu e batjocura...Ai prietene care-si bat joc de tine? Of course not. Le dai viteza imediat. Si atunci? Cum sa-i permiti unui om care zice ca te iubeste sa te faca nefericita?
Inseamna ca nu este persoana potrivita. Daca-l iubesti, nu-i problem: iti trece. Cauta pe cineva care sa te merite.
Barbatii nu se maturizeaza pina la 35 de ani. Trust me. Si niciodata complet. Suntem cam prosti, noi.
aici fusesi dulce rau :roll: