LEGATURA MAMA-FIICA NECESARA?

Lizbeth a scris:

Si crezi ca o mama care nu isi imbratiseaza copilul si nu il pupa, ci doar ramane impasibila, eventual, il cearta cand greseste, este mana cereasca pt propriul copil ?

Pai multe procedeaza asa ca sa nu i se suie copilului in cap atata grija !

Eu imi pupacesc si imi dragalesc fetita continuu, de cand am adus-o pe lume si nu mi sa urcat in cap. Dar este adevarat ca ii si explic in permanenta cum sa se comporte si cum sa reactioneze in anumite situatii. Este un copil echilibrat si vesel.

Lizbeth a scris:

Si crezi ca o mama care nu isi imbratiseaza copilul si nu il pupa, ci doar ramane impasibila, eventual, il cearta cand greseste, este mana cereasca pt propriul copil ?

Si mamele reci si distante din fire, isi imbratiseaza si pupa copiii, dar nu cu aceiasi frecventa ca cealalta categorie. Daca asa e firea lor, nu inseamna ca ele doar isi cearta copiii.

Lizbeth a scris:

Eu imi pupacesc si imi dragalesc fetita continuu, de cand am adus-o pe lume si nu mi sa urcat in cap.

Mai are timp. :roll:

Lizbeth a scris:

Este un copil echilibrat si vesel.

Ma bucur ! :flowers:

Fii-mea e suficient de mare pt a intelege anumite lucruri. Daca nu mi s-a urcat in cap pana acum, mai tarziu, nici atat.

Multam pt flori. :flowers:

Melissa Rebeca a scris:

Si mamele reci si distante din fire, isi imbratiseaza si pupa copiii, dar nu cu aceiasi frecventa ca cealalta categorie. Daca asa e firea lor, nu inseamna ca ele doar isi cearta copiii.

Și iacă-tă cum se diferențiază latinii de germanici!

Acum depinde și de copil, dacă

Lizbeth a scris:

Eu imi pupacesc si imi dragalesc fetita continuu, de cand am adus-o pe lume si nu mi sa urcat in cap. Dar este adevarat ca ii si explic in permanenta cum sa se comporte si cum sa reactioneze in anumite situatii. Este un copil echilibrat si vesel.

Idem. Am auzit toata viata ideea ca un copil devine rasfatat daca il alinti prea mult. Cred ca e exact invers si toanele atribuite asa-zisului rasfat sunt de fapt provocate de lipsa de afectiune si nevoia acuta de a compensa cu altceva (jucarii, dulciuri pe care i se pune pata si se tranteste pe jos daca nu le primeste pe loc etc).

E adevarat ca nu poti invata un copil cum sa se comporte decat dandu-i un exemplu, pentru ca el initial te copiaza; degeaba ii spui sa fie linistit daca tu tipi intruna sau sa isi ceara scuze daca tu nu iti ceri scuze fata de el niciodata. Am invatat ce lucru frumos e reciprocitatea, nu fortarea unui anumit comportament.

Am multumirea ca fiica mea e complet opusul a ceea ce eram eu la varsta ei - vesela, afectuoasa, indrazneata, sociabila si stapanind manierele de baza (te rog,multumesc,scuze etc). Chiar daca un copil stapaneste cuvintele respective e o mare usurare sa il vezi desfasurandu-se natural alaturi de alti oameni si nu ascunzandu-se / tacand. Si nu a fost nevoie de niciun fel de constrangere sau cicalire pentru ca ea sa adopte comportamentul asta. In mediul in care am crescut nu cred ca am auzit vreun parinte foarte des spunandu-i copilului ''te rog'', ''multumesc'' sau ''iarta-ma'', ci doar ''fa aia imediat, n-auzi?'' ... E destula lume care habar-n-are cat de mult ar castiga daca ar stabili o relatie de respect reciproc, pe cat posibil, in loc de comenzi si subordonare. Evident ca nici nervii mei nu sunt de otel si mai am scapari in ceea ce priveste tonul, dar asta e, omul nu e perfect.

E foarte important sa iti arati afectiunea. Din punctul meu de vedere. Ma uitam si la bebe, cum raspunde la zambete, i se lumineaza fata.

romania inedit a scris:

Pai multe procedeaza asa ca sa nu i se suie copilului in cap atata grija !

da, si e gresit.

manifestarea afectiunii e necesara si creeaza incredere,

lipsa de fermitate si inconsecventa in educatie e ceea ce strica.

Finnian a scris:

Mare magarie, scuza-ma. MARE de tot.

Oamenii astia pot sa fie nesuferiti rau, pe cuvant. Adevarul e ca multi barbati la 20 de ani vor sex, dar daca nu cunosti omul, mai bine nu presupui - asta pentru cei care te-au luat peste picior. Varsta nu e un impediment - partenerul meu de viata e cu 12 ani mai in varsta si ne intelegem perfect. Nu asta ar trebui sa fie problema. Apropo, stiai ca de la 16 ani poti sa te mariti? Asa ca merita sa le dai peste nas celor care spun ca la 15 ani nu esti pregatita psihologic pentru o relatie. Treaba e sa fii tu sigura ca relatia e serioasa.

WOW ... ce gandire si judecata adinca!!! ma surprinde total, dar inteleg ca difera mult de unde venim fiecare. :sweating:

Intr-o familie NORMALA asta nu este o problema de dezbatut si nimeni nu este in situatie sa lupte pentru niste drepturi, insa sint multe familii unde o femeie abia-si creste copiii singura, si acolo apar probleme mai frecvent decat intr-o familie traditionala.

Eu totul am facut cu fiica mea si nici nu concep altfel.

Finnian a scris:

E foarte important sa iti arati afectiunea. Din punctul meu de vedere.

Da, e foarte important sa iti arati afectiunea, dar o cantitate diminuata datorita firii( ca despre asta tot vorbeam eu), nu traumatizeaza copilul deloc, in caz ca iubirea mamei exista .Vorbesc din experienta, mama mea fiind o femeie mai rece. Pe cat era de spectaculos de frumoasa, pe atat era de distanta. Dar mereu am fost fericiti (eu si fratele meu) si ne-am simtit iubiti si ocrotiti, pentru ca mereu a stiut sa pastreze un echilibru afectiv in familie.

Eu sunt opusul mamei ca fire ( seaman tatei). De mica sunt exuberanta, extrovertita, vesela, iubareata, afectuoasa, pupacioasa etc..Asa sunt si cu copiii mei, desi in cazul meu, fermitatea si consecventa sunt cele care creeaza echilibrul pe care il observ in manifestarile lor.

Plus ca am unele prietene la fel ca mama. Dar stiu si vad ca isi iubesc copiii enorm desi isi manifesta afectiunea fata de ei cam 25% din cat o fac eu.. Si pentru asta, tot sunt niste copii super veseli si echilibrati.

De aceea nu sustin ca doar eu si cele asemeni mie, crestem copiii bine si corect.

The Unknown a scris:

Intr-o familie NORMALA asta nu este o problema de dezbatut si nimeni nu este in situatie sa lupte pentru niste drepturi, insa sint multe familii unde o femeie abia-si creste copiii singura, si acolo apar probleme mai frecvent decat intr-o familie traditionala.

Eu totul am facut cu fiica mea si nici nu concep altfel.

nu mi se pare realista generalizarea asta.

sunt destule familii" normale" unde parintii, respectiv mama uita ca au copii, sau dimpotriva sunt prea sufocanti, posesivi, moralizatori.

nu e o caracteristica a mamelor singure , mai degraba a femeilor nesigure, carora le lipseste lor in primul rind afectiunea.

Melissa Rebeca a scris:

De aceea nu sustin ca doar eu si cele asemeni mie, crestem copiii bine si corect.

corect sau nu, afectiunea nu dauneaza, e necesara, fetita sau baiat, copilul invata de la mama sa iubeasca si sa-si manifeste sentimentele si emotiile in siguranta, ceea ce e foarte important pt el ca adult.

subiectul insa e mai larg decit o pupaceala, in sensul ca indiferent de fire, legatura intre mama si copil e esentiala, deloc de neglijat.

prapastia de relationare care se creeaza in familie, aduce prejudicii adultului de mai tirziu in comportamentul acestuia cu altii.