LEGATURA MAMA-FIICA NECESARA?

YasmiSL a scris:

nu mi se pare realista generalizarea asta.

sunt destule familii" normale" unde parintii, respectiv mama uita ca au copii, sau dimpotriva sunt prea sufocanti, posesivi, moralizatori.

nu e o caracteristica a mamelor singure , mai degraba a femeilor nesigure, carora le lipseste lor in primul rind afectiunea.

Mamele singure in diferite ere/timpuri aveau o comportare aparte fata de celelalte femei si nu erau nici bine vazute intr-o societate inchegata!!! Nervii-si descarcau pe copiii.

Tot ce scriu este din ce am experimentat in viata, insa n-o sa va inteleg niciodata cu expresia asta de generalizare de ce tot accentuati pe asta, practic ce inseamna din punct de vedere al unui roman n-am idee, precis am lipsit de la ora asta de romana cand s-a predat. Nu tin minte sa fi auzit acest cuvant cat am trait acolo, cred ca e una din alea precum stress, frustrare, care vin si pleaca cu noul curent de influenta straina. Sint curioasa daca face parte din limba oficiala romana sau numai ca si cu "Dracuitul" expresie care m-a lasat cu o privire lunga spre cei care se simteau ofendati.

Din momentul in care mama uita ca are copiii, aia este o familie disfunctionala si nu una normala. Din astea erau foarte multe in comunism cand mama singura umbla pe toate cararile iar copiii erau buni doar de adunat alocatie, bani pentru cumparat alcool si tigari.

Vreau sa cred ca s-a mai schimbat comportamentul familiei in ultimii 20 de ani ca celula sociala. E mare diferenta intre ce vad aici, cum am crescut eu si ce este acolo.

din postarea ta familie normala se intelegea a fi familia biparentala, daca tu te refereai la comportament, e deja cu totul altceva.

la familia monoparentala, e firesc ca incidenta problemelor de relationare cu copiii sa fie mai mare, pt ca toate cad pe capul unui singur parinte, e mult mai ocupat , mai obosit si mai stresat sa faca fata .

cind ai cu cine imparti problemele si responsabilitatile e normal sa fie mai usor.

am subliniat doar ca-s multe familii aparent ok, dar unde relatiile copii-parinti sunt deficitare .

problema nu este doar a mamelor singure.

e usor de spus ca-si descarca nervii pe copil, sau ca si copilul are niste sensibilitati datorita divortului.

sunt multe de spus la capitolul asta, dar si acolo unde-s doi parinti , nu apare automat o relatie de vis cu copiii.

si daca acum 20 de ani familia avea niste suferinte, in noua era are altele, la fel de grave sau mai rau.

nu mi se pare ca am evoluat in bine la capitolul familie in ultimii 20 de ani.

GENERALIZ

The Unknown a scris:

WOW ... ce gandire si judecata adinca!!! ma surprinde total, dar inteleg ca difera mult de unde venim fiecare. :sweating:

Intr-o familie NORMALA asta nu este o problema de dezbatut si nimeni nu este in situatie sa lupte pentru niste drepturi, insa sint multe familii unde o femeie abia-si creste copiii singura, si acolo apar probleme mai frecvent decat intr-o familie traditionala.

Eu totul am facut cu fiica mea si nici nu concep altfel.

Postarea e veche de acum 3 ani :) . Imi cer scuze pentru atitudinea incisiva; nu era cazul.

The Unknown a scris:

n-o sa va inteleg niciodata cu expresia asta de generalizare

Nu tin minte sa fi auzit acest cuvant cat am trait acolo, cred ca e una din alea precum stress, frustrare, care vin si pleaca cu noul curent de influenta straina. Sint curioasa daca face parte din limba oficiala romana

Da, face parte din vocabularul limbii romane.

Uite ca sa-l intelegi mai bine : általánosítás

Melissa Rebeca a scris:

Gresit pui problema.

Sunt milioane de femei introvertite, reci, distante, pentru ca asa le e felul. Nu toate mamele sunt pupacioase, calde, lipicioase, manifestandu-si iubirea si afectiunea vadit. Asta nu inseama ca cele din prima categorie nu-si iubesc copiii la fel de mult ca celelalte.

Lipsa iubirii, DA, asta chiar poate traumatiza copiii. Dar nu firea rece si distanta a mamei.

Nu as spune ca ii traumatizeaza pe toti, dar ii afecteaza negativ chiar si catusi de putin. Uite eu de exemplu, am crescut sa fiu o persoana puternica, tare din fire, nu sunt traumatizata dar afectata oarecum de natura mai rece a mamei mele. Am fost si poate inca mai sunt. Cu siguranta inca mai sunt, din moment ce ea acum la batranete este total altfel, foarte emotiva, isi exprima sentimentele, ma dadaceste, ma saruta, imi spune ca ma iubeste, etc. dar eu nu ma simt asa apropiata de ea precum ar fi normal sa se simta o fiica fata de mama ei. Nu ma intelege gresit, o iubesc ca mama ca pe ochii din cap dar nu pot sa exprim acest sentiment fata de ea. Fata de tata n-am probleme. Posibil sa nu fi facut pace cu trecutul sau posibil sa ma fi format mai rece fata de ea.

Cand am fost copil nu mi-a lipsit nimic decat mai multa afectiune din partea mamei. Ea avea felul ei in a-si exprima afectiunea si asta de obicei implica lucruri materiale. Deasemenea a fost o femeie extrem de exigenta si stricta cu mari pretentii de la mine, pretentii care uneori i-au adus dezamagire ca doar nu m-am nascut perfectiunea intruchipata. Asa e cand astepti prea multe de la un copil. Totul sub lozica " Iti vreau doar binele ca orice parinte pentru copilul lui ".

Deci pot sa spun ca imi doresc ca mama sa-si fi manifestat afectiunea oleaca mai vadit pentru ca eu nu aveam puteri paranormale sa-i ghicesc ei sentimentele pe care nu stia sa si le manifeste. Daca aveam pe atunci intelepciunea de acum si abilitatea de a citi omul, as fi stiut, dar eram un copil care in loc de o jucarie costisitoare cu care trebuia sa ma joc cu grija, ar fi vrut o imbratisare.

Si chestiile astea ti le spune o persoana puternica. Orice om e afectat in oarecare masura. Poate ca tocmai de aceea sunt pragmatica, aroganta, cinica, pesimista, incapatanata, ironica, insenzitiva uneori. Daca asta nu e afectare, apai nu stiu ce e.

Naeema, din cauza lipsei de afectiune, de care am "beneficiat" din plin toata copilaria mea, stiu cate urme lasa. De aceea ii dovedesc continuu fetitei mele cat de mult o iubesc.

Cand a inceput clasa I, mi-a zis ca este singurul copil vesel din scoala, ma rog, atatea clase cate reusea sa observe.

Nu spun ca alti copii nu sunt iubiti, ci ca se vede clar diferenta dintre un copil cu mama distanta si unul cu mama comunicativa.

Si eu cred ca este si ca de multe ori se si vede o diferenta. Opinia mea desigur.

Apropo stii ce mai urasc ? Atunci cand un parinte lauda alti copii in fata propriului copil, iar pe acesta il critica.

Naeema a scris:

Si eu cred ca este si ca de multe ori se si vede o diferenta. Opinia mea desigur.

Apropo stii ce mai urasc ? Atunci cand un parinte lauda alti copii in fata propriului copil, iar pe acesta il critica.

Si de asta am avut parte, din motivul asta nu fac asemenea greseala.

Comparatia cu un alt copil o resimteam ca pe o tradare si NU am urmat exemplul respectivului, niciodata.

Naeema a scris:

Poate ca tocmai de aceea sunt pragmatica, aroganta, cinica, pesimista, incapatanata, ironica, insenzitiva uneori. Daca asta nu e afectare, apai nu stiu ce e.

Se spune ca mamele "rele" cresc fete bune si mamele bune cresc fete "rele".

Deci ori tu nu esti "rea" precum vrei sa pari, ori mama ta a fost o mama buna.

:)

Melissa Rebeca a scris:

Se spune ca mamele "rele" cresc fete bune si mamele bune cresc fete "rele".

Ma indoiesc ca "zicala" asta se bazeaza pe ceva real.

Urmand logica asta, ar trebui ca toate sa fim mame rele pt a fi sigure ca "ies" fetele bune.

Melissa Rebeca a scris:

Se spune ca mamele "rele" cresc fete bune si mamele bune cresc fete "rele".

Deci ori tu nu esti "rea" precum vrei sa pari, ori mama ta a fost o mama buna.

Nu cred in validitatea acelei zicale, iar in ceea ce ma priveste, ma cunosc foarte bine incat sa-mi constientizez aspectele mai putin placute ale caracterului meu si deasemenea neplacerile pe care mi le-au cauzat in viata.

Stai linistita, ca atunci cand e cazul sa-mi suflu propria trompeta a proslavirii, nu am retineri, nu sufar de modestie falsa sau autentica dar totodata stiu sa-mi admit si defectele. :)

Mai era ceva, sa nu uit....mereu m-am prezentat exact asa cum sunt, nu am vrut niciodata sa par nici asa nici pe dincolo. Nu sunt genul care ar vrea sa para nu stiu cum, din nu stiu ce motive. Tocmai din cauza ca am prea multa aroganta si confidenta, incat sa nu-mi trebuiasca sa vreau sa par altceva decat ceea ce sunt. Motto meu : cui ii plac bine, cui nu salutare si noroc.