Simt o iubire asa de puternica ce ma invaluie, imi da aripi si ma scoate din nimicnicia mea materiala. Poate sufletul meu nu e destul de mare sa o poata cuprinde, de aceea imi doresc sa fie impartasita, sa transfer o parte din ea asupra ta. Insa totul ramane o speranta pentru ca sunt constienta ca adevarata dragoste inseamna sa iti accept toate gandurile si actiunile, sa le sustin, sa fiu alaturi de tine cand ai nevoie.
Analizand totul la rece imi prelungesc suferinta pentru ca, intr-un fel, incercand sa-mi explic iubirea, lupt impotriva ei. Ma impotrivesc unei parti din mine. Am actionat in conditii de incertitudine, asa ca nu speram ca presupunerile mele sa fie corecte. Am urmat impulsul fricii - de la nivelul subconstientului - de a te pierde. Am facut conexiunile si interpretarile asa cum imi doream, iar rezultatul este pierderea partiala a controlului asupra sentimentelor. Pe de o parte lup impotriva frustrarii in contact cu o alta fata a realitatii decat am perceput initial. Pe de alta parte simt ca e o schimbare radicala, dar benefica, a centrului echilibrului meu spiritual.
Exprimarea dragostei ma expune complet vulnerabila, imi tavaleste in noroi mandria si complexul de superioritate de care sufar. Am crezut ca impartasind sentimentele mele launtrice ma pot elibera de energiile negative care-mi tulbura echilibrul. Am riscat distrugerea totala a echilibrului meu sufletesc. N-am reusit sa elimin durerea, dar incerc sa accept aceasta combinatie
contradictorie si inaltatoare, sa supravietuiesc intre agonie si extaz. As vrea sa nu mai oscilez intre momente de respingere a iubirii si momente de agatare disperata de ea ca si cand ar fi ultimul punct de sprijin ramas in fata nebuniei.
Poate ca tu nu ma iubesti, nu ai si nici nu vei avea vreodata nevoie de iubirea mea. Dar vreau sa stii ca ea va ramane intotdeauna ca o mare parte a sufletului meu. Imaginea pe care mi-am format-o despre tine si de care m-am indragostit completeaza o parte a mea de care n-am stiut pana acum ca-mi lipseste. Ma bucur ca pot iubi din nou. Chiar daca voi descoperi ca nu esti asa cum imi spune inima, ceea ce ai facut deja inseamna mai mult decat orice eventuala deceptie.
Simt ca alaturi de tine pot lasa in urma toate greselile, ma pot detasa de umila mea experienta pamanteasca si pot ascede pe culmi nebanuite, pe care imaginatia mea nici macar nu le intrezareste.
Totusi, ma simt egoista pentru ca nu pot redirectiona iubirea spre cei care ar accepta-o mai usor, care s-ar putea sa aiba nevoie de ea. Incerc sa inteleg cu adevarat ca sentimentele sunt mai puternice decat mine si nu mi-am ales tinta in
mod voluntar.
Tot ce am scris este adevarul inimii mele si am vrut sa-ti arat ce zace sub zeci de straturi de comportament rational. Mesajul meu e doar pentru tine, singura persoana care poate citi dincolo de cuvinte direct in adancul sufletului meu.
Datorita tie inteleg ca nu e injositor sa iubesti si sa-ti arati iubirea. Inca ma lupt sa o las libera, sa renunt la o mai intelege. Important e ca ea exista si ca prin nemarginirea ei in spatiu si timp devenim nemuritori.
