Creatiile userilor - Proza

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Nativindi si: "forma energetica" a fricii, uiarii si nestiintei

Va mai amintiti de Nativindi?

Nativindi reprezinta de fapt spiritul de a fi in varianta liber de a fi ceea ce a invatat pana acum a fi (cele deviante).

Nativindi a intrat din nou in meditatie (in sensul de a se lasa sa ajunga intr-o stare cat mai profunda de liniste, o contemplatie naturala dinamica in care lucreaza cele despre care scriu).

La un momentdat lui Nativindi in meditatie fiind, i se releva (imaginar dar fara a provoca in mod constient prin imaginatie ci, imaginile venind de la sine) "frica de moarte" ca fiind ceva ce el face (adica se intretine pe sine in firica fata de moarte) si din cauza careia el se manifesta in felul in care se manifesta.

Si a chemat frica de moarte, a strigat-o in gand (in cadrul lucrarii sale meditative).

Aceasta s-a infatisat ca o copila ce statea pe o banca si plangea.

Cine esti?

Frica de moarte.

Si de ce plangi?

Pentru ca nu ma vrei, nimeni nu ma vrea, ce vina am eu ca exist, nu tu esti creatorul meu, nu tu ma intretii in a fi frica de moarte, nu tu imi dai forma de a fi aceasta, nu datorita tie exist, nu tu intretii reunirea in a fi frica de moarte a tiparului frica de moarte si a energiei atotpotentiale?

(Mentionez ca forma cuvintelor tine de conceptualizarile fiecaruia si termenii "energie", "tipar", tin efectiv de un anumit nivel de a intelege realitatea, e o perspectiva pe un anumit nivel evolutiv, nu asta e relevant, se poate utilza varianta accesibila fiecaruia la acel nivel evolutiv la care se afla, cea cu care el rezoneaza atunci; important e sa inteleaga relativitatea perspectivei respective in context total universal, al unei realitati totale, precum si adevarul ei in intrinsecitatea sa ca perspectiva referitoare la acest tip de concept si la fel de important e sa inteleaga lucrarea despre care scriu).

Intelegand natura, "adevarul" celor spuse de catre frica de moarte, Nativindi dandu-si seama de sine cel "adevarat" ia cerut iertare (si-a dat seama vizavi de "adevarul" celor spuse de catre frica de moarte si de sine cel ce intretinea existenta energiei si tiparului in a fi frica de moarte si de sine cel ce nu o vroia, in ambele variante facandu-si "rau" si siesi si formei frica de moarte, intrucat desi a creat-o, desi o mentine ca existenta dintr-o anumita perspectiva a sa de a fi, cea a unui eu marunt si negativ egoist, nu o recunostea, nu o agrea din perspectiva de a fi, a altui eu, la fel de marunt si egoist negativ).

A imbratisat frica de moarte si i-a spus in continuare: "Draga mea, poti sa fii frica de moarte in continuare, eu te iubesc, poti sa fii tiparul frica de moarte si energia atotpotentiala, eu te iubesc oricum, intrucat sunt (eu-l) cel "adevararat", observ si inteleg.

Ca o paranteza:

"Frica pazeste pepenii", e o vorba din popor.

Da, frica pazaste dar, nu frica se cade sa pazeasca ceva, frica e o emotie ce ne duce in a nu fi noi insine intr-un emotional distructiv; a fi constient, a intelege a observa "treaz" fiind (spre o optima functionare), pazeste orice; prin a fi "veghetorul fin observator" suntem liberi de "eu-rile" deviante si creatiile lor (creatile noastre de fapt, ale fiecaruia in parte).

Observatorul, vegetorul, constientul sau cum ii mai zic eu (in varianta observatiei efective, nu atunci cand se lasa in cunoastere, nu neaparat atunci cand cauta sa intelega de unde i s-a tras sau i se trage una , alta dintre cele de care are parte) nu insemna "eu cel ce...", nu vorbesc despre "un eu care face...", o nu, nici vorba, eu-l si facutul una e: "trezviesti", adica te afli in starea de trezvie, starea de a fi treaz fara a iti da sema de tine ca cel ce esti treaz, una esti, esti posedat de a fi treaz, e intrinsecitate (asa cum am dat exemplul din scrierea trecuta cu "mergatorul" si "ganditorul" sau "mergatorul ganditor",daca e sa dam un exemplu de complexitate minima a consumurilor de viata, de realitate pe are le avem; precum si alte exemple din scrieri mai vechi sau mai noi)

(Observatia, indiferent din ce forma de "eu" parvine, da forma energiei in tipare potentiale, asa cum e si forma "frica de moarte").

De ce nu reusesc sa fiu eu insumi?

Din uitare si nestiinta.

Si ce sa fac?

Sa nu faci ce faci si sa nu stii ce stii.

Si?

Intelege in continuare; chema "uitarea" si "nestiinta" sub "lupa" observatiei eliberatoare de cele ce le stii, faci si intretii.

Uitare (a chemat in gand Nativindi uitarea)!

Si s-a infatisat uitarea cu care Nativindi a avut un dialog asemanator cu cel avut cu "frica de moarte".

Apoi a chemat nestiinta si au dialogat la fel.

Aceasta e o lucrare prin intermediul careia daca esti suficient de profund sau sarguincios (re)devii ceea ce esti de fapt la un nivel mai profund, "creatorul constient" (constienti suntem oricum, dar nu si in cunostinta de cauza a ceea ce facem si a urmarilor; vezi reflexele conditionate).

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

O noua sedinta a lui Nativindi, in cadrul cunoasterii si modelarii de sine

Nativindi a continuat lucrarea s-a evolutiva cu o noua sedinta in cadrul careia odata ajuns in starea care lui ii era posibila pentru a lucra, a intrebat (acuma se poate pune intrebarea, "Pe cine intreaba?" Raspunsul poate fi de exemplu: "Profunzimea sa" sau "profunzimea pur si simplu" sau "inconstientul" sau "sursa" sau "..."), ajuns in starea posibila lui a intrebat deci:

Si totusi de ce nu merge, iar am uitat de mine ca "atentia in actiune", ca "observatie" (in sens de observator ce observa)?

Si ca o paranteza, a se vedea neputinta exprimarii scrise (in fond gandite), datorata unei educatii deficitare; daca spunem: "atentia in actiune", "observator ce observa", desi e modalitatea prin care poate fi facut cititorul sa inteleaga ceva, totusi astfel nu facem decat sa il dezinformam, sa il dezorientam; formularea e deficitara presupunand subiect si obiect ceea ce e capital o prostie intrucat intr-o asemenea observare (atentie, actiune, vigilenta, stare de constienta sau cum o vom numi) nu trebuie sa fie subiect si predicat, subiect si obiect (am tot zis), subiectul si obiectul sunt una, nu este un observator sau un observat, adica o atentie, un observator, un eu care face ceva, atentia care face, care actioneaza, ar trebui inventat un cuvant: "observatorirea" care e echivalentul lui "sunt", dar un "sunt" intr-o actiune de a fi constient de o functionare optima; numai ca din nou incercand a spune pe inteles, am scris asa cum se scrie, cu subiect si predicat, asa cum e specific ganditului si in consecinta vorbitului si scrisului, ceea ce e eronat din nou; vedeti, gandirea nu poate cuprinde fenomenul decat ca si gand sau propozitie, fraza vorbita ori scrisa, nu ca inteles sau, daca poate cuprinde fenomenul atunci insemna ca ganditul include intelesul iar intelesul e altceva decat gandul, vorba si scrisul ce exprima subiect si predicat; de inteles e evident ca poate fi inteles un inteles, dar pentru a fi si exprimat pe intelesul tuturor, nu s-a inventat vocabular, sintaxa etc. e un domeniu virgin mai ales in mediul total mundan cum e cel al academic.

Deci intr-o asemenea situatie e vazut si facut, numai ca presupusul subiect si presupusul obiect nu sunt intr-o relatie de cineva care face ceva ci in situatia de simbioza perfecta fara nici o reverberatie de a fi altceva decat untatea, "observatorirea" (sa-i zic asa).

Desigur "observatorirea"  urmareste realitatea "energiilor" ce au tendinta de a lua forme, de a da existenta tiparelor si de a crea tipare in realitatea sa, a "observatoriri", urmareste realitatea energiilor creatoare sau potentiale de a crea conform comenzii creatorului ce suntem fiecare dintre noi cei numiti organici si anorganici.

Si a aparut un cal care in loc sa mearga sarea pe loc, era impiedicat.

Ce e asta?

Tu?

?

Da, asa esti, asa te manifesti.

Cum asa, ce e dincolo de asta (in sensul, ce inseamna asta dincolo de ceea ce am inteles acum)?

Si a aparut un borcan cu zacusca.

Ce e asta?

Tu, tu esti ca un borcan plin cu ingredientele ce il face pe el sa fie borcan cu zacusca iar pe tine ingredientele te fac sa fii ceea ce esti; stii vorba "Din prisosul inimii vorbeste gura?"; da; ei bine asa si tu la modul general, din prisosul a ceea ce esti, te manifesti ca atare, si in situatia data te manifesti ca un (cal) impiedicat, asta ti-e nivelul actual.

Ce e dincolo de asta?

A aparut un schior care urca partia (ce nu avea zapada) in loc sa o coboare, schia la deal nu la vale.

Ce insemna asta?

Asta e lucrarea cunoscatorului de sine, se cade lui a urma calea inversa celor in care a ajuns, dezlegarea legaturilor deviante pe care le-a lucrat o viata, dezvatarea celor deviante insusite dar intr-un spirit cu mult mai profund decat cele despre care se stie in mediul obisnuit.

Ce e dincolo de asta?

Cer nou si pamant nou.

Adica?

A aparut o padure foarte deasa dar el o vedea deplasandu-se cu viteza insa dela un nivel de demisol.

Ce e asta?

Padurea virgina potentiala, naturala, nedevianta, pe care ar fi trebuit sa o descoperiti voi, conform careia, in mediul careia sa fiti, sa traiti.

Ce e dincolo de asta?

Si a aparut un rasarit parca mascat partial de o masinarie, de o existenta fabricata de om pe un fond muzical arab (se asemana cu incantatia arabilor cand isi fac ei rugaciunile acelea zilnice la anumite ore); mentionez ca lucrarea si aparitiile nu au nici o legatura cu superioritatea sau inferioritatea spiritualitatii arabe versus cea de alte nuante si nici invers; era posibil sa apara imagini care fac referire la alte genuri spirituale, asa cum se intampla alte ori.

Ce e asta?

Rasaritul intelesurilor se face intotdeauna pe un fond de cunoastere preexistent, mai apoi acele intelesuri la randu-ie devin cunoastere si noi intelesuri apar pe fundalul lor si tot asa.

Dar noi, lucaratorii de sine, adica ai cunosterii, intelegerii, constientizarii in cunostinta de cauza, in primul rand, nu asupra minaretului (bisericii, moscheiei, templului, cunostintelor), a constructiei umane, a masinariei, a inventiei umane, a cunosterii se cade a fi focalizati ci, asupra noului (noilor) rasarit(uri), noilor intelesuri mai profunde mereu si mereu, niciodata (pe cat posibil fiecaruia), sa nu mai uitam de noi insine in "a ne exprima" ca "observatorirea", sa fim doar atentia, doar actiunea, nu subiectul ce face ci, facerea insasi, constientul (constient, adica sa fii constient in sensul dat de mine, fara a fi subiect si obiect ci unul).

E mare lucru a iti atinge cat mai frecvent, poate pana la identificare, nivelul tau mai profund, pentru ca, vrem nu vrem, rezulta ca avem un nivel mai profund (fie si numai daca ne-am limita la ceea ce numim inconstient) care "toate" le stie, "toate" le chiverniseste dar care tine cont si de solicitarile constientului, direct implicat.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Un oarece exemplu de ceva fals si adevarat totodata

Sa facem un exercitiu de intentionata imaginatie gandita (nici vizuala si nici una de tipul "viziunilor" lui Nativindi) si sa presupuem ca un american sapa un put, o groapa (facem abstractie de posibilitatile tehnice de a fora asa ceva, sa zicem ca le are) si foreaza el si tot foreaza coborand in pamant.

Bun. Ajunge americanul in Australia, in curtea unui australian, ajunge practic cu curul in sus (sau ma rog cu capul in jos) si americanul e vazut de australianul ce tocmai a iesit din casa exact cand americanul era complet la suprafata.

Ce cauti domnule in curtea mea si de ce urci cu capul in jos pe scara?

Am coborat aici printr-un put.

Ha, ha, ha, si ai coborat cu capul in jos? Cum sa cobori frate nu vezi ca urci catre cer pe o scara infipta in pamant (datorita fortei gravitationale, in urma americanului pamantul a astupat groapa aproape total; si de fapt atunci cand americanul a trecut de centru Pamantului, a fost necesar doar un mic artificiu tehnic intrucat nu mai era necesar sa foreze pamantul transportandu-l la suprafata catre America ci, doar sa existe in urma sa un gol suficient in care sa cada pamantul forat, precum si un echipament special care sa ii permita sa suporte situatia si senzatiile ce apar datorita gravitatiei si pe care le resimte oricine incerca sa stea cu capul in jos).

Americanul inca bulversat si nerealizand ca deja este la suprafata Australiei si coborarea sa apare ca o urcare cu picioarele in sus, insista ca el de fapt coboara si se tot contrazic, amandoi avand dreptate intrucat fiecare se raporta la referentialul sau de adevar, adevarul fiecaruia era adevarat si fals totodata, adevarat in intrinsecitatea sa si fals in relativitatea sa, ca orice de altfel.

Acest exemplu e foarte asemanator cu tot ceea ce se afla in spatele tuturor contradictiilor noastre, neitelegerea perspectivei celuilalt si lipsa unei viziuni superioare ambelor perspective imediate!

Cand a incetat americanul sa coboare?

Atunci cand a trecut de centru Pamantului (grosso modo), dar fiind echipat corespunzator nu a simtit diferenta.

Si daca am depasi perspectivele celor doi eroi ai scrieri de azi, dar si pe a mea ca povestitor, care e susul si care e josul Pamantului? Din perspectiva cui?

Una e perspectiva cuiva din sistemul nostru solar, alta e perspectiva cuiva din galaxie sau a cuiva din afara ei, tot asa cum cineva din afara Universului poate avea o viziune infinit diferita in orice nu numai in banala situare a Pamantului.

Cum, nu exista nimic in afara Universului, Existentei?

Normal, e posibil sa nu existe dar e posibil sa existe in Universul 2 si in Universul 3 si tot asa si daca nu exista, nu exista dar poate sa fie, ceea ce e cu totul altceva decat a exista material (sau psihologic), lol.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Nativindi atreia sedinta consecutiva

Nu a mai reusit Nativindi sa lucreze in 3 sedinte una dupa alta ..., de fapt nu a facut-o niciodata!

In starea de a lucra fiind: "Tot nu merge, uit de mine ca observator avizat si chiar daca nu pare ca as uita, cad prada dorintei de a da replica si altele".

Dar nu lucrezi aia e, nu numai ca nu te sarguiesti, dar tu o faci "din an in paste".

Chema "impricinatele"!

Dar promiti sa ma asisti mai indeaproape (s-a adresat Nativindi profunzimi ce e de fapt tot el)!

Da.

Uit de mine ca observator avizat si cad prada dorintei de a da replici pentru placerea ce o reprezinta satisfactia!

A aparut o gradina mare intelenita si cineva care taia iarba cu un prapadit de trimmer.

Ce insemna asta?

Ce sa insemne, as esti tu, asa de mare e gradina ce esti si asa de mica si prapadita e lucrarea ta evolutiva, cum vrei sa destelenesti o asa gradina cu un amarat de trimmer, mai ales ca o faci asa de rar.

Si ce reprezinta trimmerul?

Reprezinta nivelul de profunzime pe care ti-l atingi tu in sedintele de lucru, dupa cum observi nu esti prea profund; daca ai fi, ti-ai obtine libertatea instantaneu, adica am fi una pe domeniul respectiv.

Si gradina?

Gradina e viata ta, felul tau de a fi, ceea ce prisoseste in tine si din care ti se "matriteaza", iti colapseaza "raspunsurile" la orice, rectiile tale la factorii de realitate, la stimuli, la toate cele zilnice, la actele de ralitate, la evenimentele, situatiile mici si mari, simple, banale sau complexe, foarte importante.

Ce sa mai fac acum?

Chema problema pe care e potrivit sa o rezolvi!

Problema care e potrivit sa te rezolv!

Au aparut niste crocodili.

Cine sunt acestia?

Pornirile tale; le vezi cum sunt, cat de "feroce", iata tocmai ce una mai mare o sfarteca pe una mai mica; asa sunt ele, nu sunt nici bune si nici rele, nici feroce si nici "blande", sunt exact asa cum sunt, asa cum sunt lasate de la natura realitati si nu fac decat sa fie ce sunt, sa isi indeplineasca "instructiunile functionale".

Cum e momentul prielnic datorita neglijentei tale (sau datorita factorilor dinspre natura a realitatii ce nu tin de tine, desigur) ele se si manifesta cu toata "ferocitatea" si de infuleca, cazi in uitarea de tine, in placerea satifactiilor si a celor in care cazi tu pierzand "confruntarea" cu dorintele.

Mecanismul observatorului avizat trebuie "uns' permanent, cultivat, ingrijit sa creasca.

Chema in continuare!

Partea urmatoare potrivita mie! A strigat el.

A aparut Turnul Efel si Nativindi mic, micut, la baza lui.

Ce e asta?

Monumentala, uriasa constructie ce esti si pe care ti se cuvine sa o intretii; uita-te la tine cat esti de mic in lucrare vizavi de ce esti.

Si de ce sunt asa mic?

Intrucat din doua una, ori lucrezi rar dar suficient de profund (eliberator), ceea ce nu iti reuseste, ori lucrezi mult mai des, zilnic si consistent chiar.

Cum sa lucrez?

Fie in genul Nativindi, fie obisnuit, prin a-ti propune intenionat sa faci ceva urmarind sa fii observator avizat  in ceea ce faci  si o faci o data, de doua, de multe ori si nu neaparat tot aia (sa fii numai si numai atentie, am zis, sa fii unic, atentia in actiune; gandirea si in consecinta exprimarea ei nu permite sa nu utilizam subiect si predicat, dar in actiune, in atentie, in a fi observatorul, esti practic "posedat" de tine insuti observator avizat in actiunea observarii realitatii, esti una observator si observat)

Ca sa observi sa fii observator avizat e potrivit sa fi inteles in prealabil ce insemna asta (intelegand natura realitatii in aceasta privinta), daca ai inteles asta se cade sa iti obtii stabilitatea in a te manifesta asa, iar asta se face prin lucrare celor zise prin intermediul profunzimii lucari (care daca iti atingi masa critica necesara tie e imediat eliberatoare, implinitoare) si (sau) sarguintei ("mitica muncitorul").

Odata ce cat de cat intelegi ce insemna asta si esti observator avizat, poti trece la a fi un observator avizat al observatilor, al "obiectelor" observarii, toate cele despre care tot scriu (dar repet, doar scriu asa pentru a cunoste ce si cum insa, nu poate exista observator si observat in lucrare intrucat nu mai e o lucrare implinitoare, eliberatoare ci inlantuitoare.

Cunoasterea si intelesul merg mana in mana.

Si lucrarile astea ale lui Nativindi prin ce ar fi eliberatoare?

Insasi observarea problemei (dorintei, situatiei, ...) o stinge, o implineste (daca merita implinita).

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Nativindi - a patra sedinta consecutiva

...............

Ce inseamna acesta situatie (raportandu-se el la o situatie anume, una de dialog cu cineva)?

Si a aparut Nativindi carand un sac si celalat a infipt o sabie in sac, la gaurit si curgea graul.

Ce e asta?

Iti risipeste recolta.

Si de ce tulburarea mea?

A aparut o superba structura neuronal-sinaptica, dar nu una fizica ci mai presus de ea.

Ce e acesta foarte frumoasa realizare?

Structura creata de tine care acum te plangi de ea ca iti tulbura asezarea, linistea.

Iat-o, e de vis si daca ar fi admirata la nivelul pe care voi il numitit fizic (ceea ce e inca imposibil in totalitate la nivelul vostru tehnic evolutiv actual), nu la nivelul de semnal asa cum o vezi tu acuma; tu ai creat-o si nu face decat sa functioneze, sa fie ce e, dar tu te plangi ca nu tac gandurile si emotia produse de ea.

Si ce sa fac?

Intreaba.

Ce e dincolo de asta, de ce ma aflu totusi in tulburare?

A aparut o mirifica cascada cu apa in stropi mici si Nativindi la baza ei bucurandu-se de stropii care il udau.

Ce insemna asta?

Iata tu esti in starea de tulburare, te bucuri de facilitatea oferita de ea (in sensul ca ai parte de ea) si tot tu te plagi de ea.

Dar ea cascada cu apa tulburarii e deplina in ceea ce face, te tulbura eficient nu?

Da.

Asta e menirea ei, pentru asta exista, de aceea ai creat-o, chiar daca nu ai fost constient ca tu de-a lungul vietii ai tot lucrat la un asa sistem de reflexe conditionate.

Ea raspunde chemarii tale nerostite, e mereu la post, responsabila, saritoare si eficienta; ce vrei un serviciu mai promt si bine facut?

Asa e, dar totusi.

Si a aparut o situatia de zoom (de indepartare a privitorului si largire a perspectivei observate), iar Nativindi a aparut de aceasta data urias, a cuprins cascada cu ambele maini si (aceasta mica fiind acuma asa um sunt cascadele acelea de cumparat) a plecat cu ea.

Ce insemna?

Daca privesti dinauntrul problemei, situatiei e una, daca o privesti din afara e cu totul altceva.

Cand consumi intrinsec ceva, o situatie, un act de realitate, nu ai perspectiva decat a adevarului, a acelei realitati, esti plin de ea (posedat).

Un observator real, nu se pierde in intrinsecitatea nici unei perspective decat daca vrea (de exemplu in intrinsecitatea de observator in cunostinta de cauza), intotdeauna el savureaza situatia dar e mai presus de ea intrucat el e creatorul, nu creatia.

Descopera-te tot mai mult in a fi observatorul ce isi ia in primire tot mai  mult responsabilitatea de creator al realitatii.

Esti constient de asta nu?

Da, experienta sustine asta.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Iubirea, incotro?

E posibil a ajunge la iubire (ma refer desigur la iubire intr-un sens ce nu are legatura cu nimic dintre sporavaiala noastra despre iubire, indragosteala, dragoste etc.) in mai multe feluri.

Eu nu voi vorbi decat despre a ajunge la iubire pe cont propriu intrucat asa procedez eu si asa nu ajungi prizonier vreunui sistem religios, spiritual, filozofic, initiatic sau al unei scoli, educatii mundane, sisteme (toate)

Inainte de a ajunge la iubire se cade noua a intelege cele despre care tot scriu si esenta lui a intelege ce inseamna sa te manifesti ca observator (vigilent) in cunostinta de cauza; observator e si cel ce observa, constata pofta, tentatia si ii cade prada!!

Desigur nu la un asemenea observator fac trimitere.

Observator e si cel ce cultiva poftele, placerile, satisfactiie (fie ele aceste satisfactii cele ale observatorului de tip enervatul, orgoliosul, frustratul, fricosul, invingatorul, timidul, ascetul, prostul, desteptul, descurcaretul, blegul, invidiosul, atasamentatul de orice fel fie si de a nu te atasa intrucat a nu te atasa din frica sau obsesia de a nu te atasa e tot deviatie, ...,intrucat acestia traiesc satisfactia emotionala a enervarii, orgoliului si a celorlalte emotii corespunzatoare tipuli respectiv de problema).

Nici la el nu fac trimitere; la aceste tipuri de observator a ajuns fiecare dintre noi datorita educatiei actuale a umanitatii si datorita ofertei insasi a realitatii, oferta de tentatii (sa nu uitam insa ca tentatia nu e asa tentanta daca nu gaseste un ecou in noi datorat educatiei si autoeducatiei).

Deabia dupa ce treptat  intelegem si lucram observatia, atentia (adica a fi observator in spiritul celor spuse de mine), tot treptat intelegem si cam ce poate fi iubirea; nu in sensul de a gandi iubirea, o nu, nici vorba; nu in sensul de a o confunda cu cele enumerate la inceputul scrierii ci, in sensul da a intelege ca nu e nimic dintre cele gandibile, nu e nici emotiile si sentimentele sau manifestarile cu care o confundam noi din lipsa de acces la intelesuri superioare facilitate de evolutia in a intelege.

Ca sa avem acces la iubire, e necesara eliberarea intuitiei intru a urmarii intelesurile diferite, superioare (si tot mai superioare; esenta din orice dintre cele ce le cunosti si esenta din ceea ce poate fi superior aceleia si tot asa); e necesara eliberarea intuitiei (in fond a ii permite sa se manifeste) numai daca nu te constati ca fiind asa de la natura realitatii.

De asemenea, e necesara eliberarea (permitera de a se manifesta) tacerii, linistii cat mai profunde, intrucat ea faciliteaza intelesurile si insasi iubirea; dar asta tot asa daca nu cumva nu te-ai constatat liber de a sta in golul mintii (de la natura realitatii); mintea din perspectiva mea are un cu totul alt inteles decat in spiritualitatea, filozofia care o denigreaza si o considera dispensabila!)

Daca esti plin de cele de care toti in general suntem plini, nu e loc pentru observatorul despre care vorbesc, nu e loc de intelesurile (despre care vorbesc), nu e loc de intuitia (despre care vorbesc), nu e loc de tacere si nici de iubire (despre care vorbesc).

Si apropo de tentatia care de fapt nu e asa tentanta daca nu cadem prada unui observator de tip pofticios de satisfactie; exemplul ( pe care de fapt l-am mai dat) e asa de superior in inteles incat ma indoiesc ca vor fi multi cei ce vor face legatura intre el si poftirea satisfactie rezultate din emotia actului respectiv de realitate, asa cum e cazul poftirii satisfactiei rezultata din emotia mancatului, fumatului, orgoliului, frustrarii, puterii, cupiditatii, vinovatiei, fricii, alcoolului, hobbyurilor etc.

Vara, mai ales multi dintre barbatii poarta tot pantofi si se face cumva ca la un moment dat, isi aduc aminte depicioare si de cat de cald ii e lui la picioare, atunci simte ca ii ard picioarele si sufera mental.

Oare pana atunci nu erau tot picioarele lui?

Oare picioarele daca erau ale lui, de ce nu il avertizau ca sunt in suferinta?

El, un individ dintre cei ce au experimentat asta, sufera numai atunci cand semnalul respectiv ajunge in atentia mintii de tip clasic si cand insista cu atentia pe acel semnal (caldura din picioare).

Cum de nu suferea inainte?

Nu primea semnal in atentia constienta.

Care e emotia?

Emotia suferintei de cald a picioarelor.

Care e satisfactia?

Satisfactia atentiei la suferinta.

Bine dar e o nebunie sa consideram ca simtim vreo satisfactie.

Tu cel constient de suferinta nu, dar tu la nivelul in care poti sau nu sa sesizezi ca iti ard picioarele (asa cum am explicat la inceput), da, faci alegerea suferintei desi poti sa nu o faci.

Si nu ar fi distructiv sa nu o faci?

Ba da daca problema poate atinge cote distructive, dar nu e cazul, tine de acelasi lucru de care tine si poftitul mancatului si mancarurilor, al sexului si a celor multe enumerate de mine sau neenumerate dar enorm de multe.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Rectificare intru o mai corecta intelegere

M-am exprimat in scrierea precedenta: "cultiva poftele, placerile, satisfactiie (fie ele aceste satisfactii cele ale observatorului de tip enervatul, orgoliosul, frustratul, fricosul, invingatorul, ..."

De fapt nu cultivam emotia, intrucat emotia e emotie, tot asa cum lumina e lumina, apa e apa, ganditul e gandit, imaginatul e imaginat, ... (ca principiu); apa care e apa de la natura realitatii, e apa, nu o poti face mai apa decat e (principiul, arhetipul, nu apa asta care ajunge la noi), tot asa si un anume tip de emotie, lenea e lene, enervarea e enervare, rusine a e rusine, frica firica, iubirea iubire, ura ura, frustrarea frustreare, ..., ele nu pot fi decat ceea ce sunt si nu fac decat isi indeplinesc sensul pentru care sunt, ceea ce ele intrinsec reprezinta.

Nu ai cum sa cultivi lenea, comoditatea, dar poti cultiva algoritmul lenei in care la punctul 4 se afla insasi contactul cu emotia lenei si astfel iti tot incastrezi in "mecanica functionala reflex, lenevirea.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Despre inauntru (interior) si in afara (exterior); umilinta la care suntem supusi - exercitiu valabil pentru fiecare

Este un inauntru si un in afara?

Ma aflu in aceasta camera; sunt inauntrul ei, ma constat inauntrul ei?

Raspunsul, in mod paradoxal, desi asa ar parea, nu e neaparat DA ci, e tot o intrebare: Cine esti tu cel ce e intrebat, cel care vrei sa raspunzi?

Pentru ca da, constat un corp pe care il consider al meu si pe care mi l-am insusit treptat inca de la aparitia mea ca fiind eu; da, il constat ca aflandu-se in aceasta camera, dar problema e, unde sunt eu?

Si se poate raspunde foarte simplu si cu mult bun simt: Ma aflu in interiorul corpului meu; sau, cu si mai mult tupeu: Sunt insasi corpul in manifestare.

Nu e asa?

Ba da, ca doar nu plec la piata si imi uit corpul pe umeras; nu, una suntem.

Deci?

E posibil sa ne pierdem partial si chiar majoritar partile corpului, fara a avea senzatia ca ne-am pierdut pe noi insine partial sau majoritar; asta daca desigur nu suntem prea atasati educational de manifestarea noastra fizica; tot asa e si cu anumite aspecte de manifestare psihica.

Sarind peste anumite etape despre care am scris foarte mult candva, ajungem la intelesul ca traitorul, constataorul de realitate consuma aceasta realitate in creierul sau (in creierul ce e el) si mai potrivit spus in sistemul nervos, in reteua neuro-sinaptica ce e el.

Pentru simplificare vom utiliza termenul creier.

Asadar intreaga mea (ta) realitate o traiesc (traiesti) in creier, acolo se consuma ea, acolo o consumi tu.

Am explicat asta candva pentru orice novice, nu mai detaliez.

Acolo esti tu un constatator de realitate, incepand de la realitatea ta de a fi in unitatea (simpla, total necompusa) de a fi pana la a fi un complex corp, complex psihic, suflet, spirit, ...; acolo e un exterior al tau si un exterior numit existenta, lume, acolo e un inauntru al tau de orice fel.

Nu simti si nu constati niciodata ceva altundeva decat acolo, habar nu ai despre nimic altundeva decat acolo, acolo vezi muntii si marea, carul mare si pe iubita ta, acolo e obrazul tau si vantul, neaua sau ploaia ce ti-l uda, acolo alergi, acolo stai in casa ta, acolo mergi cu masina ta pe autostrada, acolo e vaporul pe care il vezi, acolo asculti muzica prin auzire, acolo se afla chiar acum acest monitor pe care il privesti, acolo se afla blocul pe care il vezi, acolo se afla si merge trenul in care te afli, acolo sunt mainile si picioarele tale, corpul tot interior si exterior, acolo e orice constatare a ta, orice traire pe care din deficitara educatie o atribui unei existente exterioare sau interioare (posibila desigur, dar la fel de probabila ca si moartea ta totala, ca si martienii, ingerii, demonii, Dumnezeu, Satana, Universul, acesta sau altul, ...

Toate astea si enorm de multe ne-enumerate, nu ai vreodata cum sa le constati in afara sau inauntrul unui corp propriu, asta e doar sentimentul adevarului trait de unii oameni de stiinta si adeptii lor precum si al vulgului credincios sau nu, pe care l-au promulgat drept adevar indubitabil.

Chiar acuma esti in creier, priveste in jur, tot ce vezi e parte din creier in cuanatica sa, admira-ti creierul, admira-te ca si creier, iata cum incap in el tu pe de-a-ntrgul, camera ta, fereastra, cladirile, cerul, ...; acuma stai si citesti pe net in creier, in neuro-sinapse; urcate pe o cladire inalta si priveste aproape sau in zare, tot ce te vezi si vezi e in creierul tau intrucat sunt doar senzatii, adica decodarea finala a semnalelelor provenite de la orice forma de sursa de realitate. Daca te doare ficatul, capul, dintele? Te doare de fapt ficatul, capul, dintele din creier si te doare in creier, dar tu extrapolezi "furat de peisaj", ca ele exista dincolo de creier.

Acuma, pentru cine are "cardul plin":

Insasi creierul (reteaua neuro-sinaptica) e doar beneficiere de realitate a constatatorului de realitate, a traitorului, consumatorului, capacitatii de "ingurgitat" realitate sau cum vreti a il numi, a va numi in fond (asta in eventualitatea ca aveti curiozitatea, pregatirea si dotarea tehnica de a face o introspectie de sine gen auto-chirurgie intrucat, veti ajunge sa va tineti creirul in mana dar nu va veti constata nici mana si nici creier, si veti ajunge a va tineti microtubuli in mana si la fel).

E posibil sa fii o functie a creierului la care privesti acuma, e posibil sa te afli in creier desi ca auto-chirurg te constati a il privi pe creier prin ochii ce ti-au ramas in cutia craniana, e posibil, dar e imposibil de demonstrat.

Suntem doart beneficiari de realitate, nu oameni, nu corpuri, nu psihice, nu suflete sau spirite, doar constatatori de corporalitate prin complexul numit senzatii, doar constatatori de psihism prin comlexul numit procese psihice etc.

Numitele corp fizic, psihicul, ..., precum si liberul arbitru sau respiratia sunt doar constatari complexe de realitate ale constatatorului de realitate, ale capacitorului, potentialului de consumat realitate; la fel necesitatile, asta ca sa nu mai vorbesc despre intreaga paleta de constatari de realitate ce apar din perspectiva mea drept prostioare in joaca noastra de-a realitatea, suntem se pare umiliti in a fi acestea ca dependenti de ele, dar pana la proba contrarie nu avem ce face, asta e natura realitatii accesibila noua, constatam "senzatii" si ne credem carne, psihic, suflet, spirit; constatam, acte de realitate si consideram ca traim o viata; nu avem incotro decat sa ne constatam si sa traim, dar macar sa o traim in spiritul a ceea ce e, hai sa no mai vopsim cu n-spe randuri de smac dupa care sa-i mai facem si teoria chibritului la fiecare in parte.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

continuare

Nu se poate dovedi daca realitatea zis existenta se afla in constatatorul de realitate sau invers, tot asa cum nu se poate dovedi daca constatatorul insusi e sursa realitati si a sa, daca e invers sau e mixt ori daca sursa constatatorului si a realitatii e dincolo de orice forma de realitate accesibila.

Interorul si exteriorul sunt doar leyere, straturi de a cunoste si intelege realitatea in functie de nivelul tau evolutiv, tot asa cum e binele si raul; desi e posibil sa fie exact asa cum am fost educati si ne-am auto-educat, cum am constatat noi realitatea inca de la aparitia noastra, e posibil sa fie altfel sinoi ca si constatori de ralitate doar sa avem acces la a consuma (constata, trai) realitate, la a recepta emisia de realitate fie ca si constataori pasivi, fie ca si coproducatori ai ei, fie ca unici producatori (unica sursa ce produce realitatea).

Intrucat pana la urma, chiar daca faci ceva, scrii la computer sau citesti pe monitor, tu esti de fapt cel ce constata "facerea" asta si deabia in planul secund, esti cel ce chiar e posibil sa si faca acel ceva; trebuie sa fii un constatator activ (nu pasiv, latent) de realitate ca sa te constati tu pe tine (nu altii pe tine) a face ceva sau orice alta constatare (inclusiv accea ca ai avea liber arbitru), dar nu ai cum sa iti dai seama ca faci ceva ca sa fii insati acest constatator de realitate, nu ai acces la a iti da seama ca te faci pe tine sa fii; daca nu constati si daca nu te constati nu poti sa faci ceva perceptibil tie.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

continuare

Privesc, pipai si lovesc usor peretii: deasupra mea e tavanul camerei, dedesubtul meu e podeaua, in stanga mea e peretele cu fereastra, in drepta mea e peretele cu biblioteca, in fata e peretele cu cu multe tablouri, in spatele meu e peretele unde se afla canapeaua; in concluzie, eu ma aflu in interiorul acestui spatiu-camera, nu?

Si totusi, cine, unde consuma asta?

Eu in mine, adica eu in dimensiunea mea de a fi, o consum una fiind, atentie, nu un "eu cel ce..., consuma" si un "semnal-obiect de consumat, de trait" (nu ai cum sa pui in cuvinte asa ceva fara sa tradezi natura realitatatii, dar ce sa facem daca prin cuvinte comunicam).

De fapt toata asta e o consumatie, o constatatare "a mea in mine", orice voi fi fiind eu (tu sau oricine), "in mine" am impresia ca ma aflu intr-o camera indiferent daca sursa acestor semnale ce alcatuiesc impresia de camera, e o realitate exterioara mie sau sunt chiar eu sursa ori e altceva sau altcineva sursa de semnal.

Atunci camera e in mine, nu?

E un paradox?

Nu e nici un paradox, e doar a intelege ordinea naturala a evenimentelor, a intelege natura realitatii.

Asadar, capacitatea de consumat realitate ce sunt si suntem (probabil) fiecare, primeste semnal (nu conteaza acum de unde il primeste), respectiv complexul semnal "camera in care par a ma afla".

Mai intai si ma intai deci, primeste semnal; dar unde ia la cunostinta capacitatea de consumat realitate (capacitate de consumat semnalele primite), de faptul ca a primit semnal?

In sine insasi; ea nu stie daca si-a produs singura semnalul de a fi si celelalate ce ii dau impresia unei complexitati de a fi si semnalul (semnalele) ce ii da impresia de camera, oameni, natura, lume sau daca acestea sunt produse de altcineva, altceva dar, necunoscand ordinea desfasurarii evenimentelor, extrapoleaza in acest fel intelegerea realitatii, se lasa prada impresionarii zis personala, crezand (si a crede ca orice altceva, poate fi doar receptare de semnal de a crede sau referitor la acel altceva) in aceasta presupunere despre un inautru si un in afara etc (nici cel putin presupunerea nu se poate dovedi daca e a sa sau e doar receptare de semnal prin care ii pare ca ea capacitatea e cineva cu liber arbitru de a presupune).

Dar "in sine insusi", nu se refera la un inauntru opus al unui in afara?

"In sine insusi" e doar un mod de a exprima singularitatea de sine, necompunerea, ea nu are neaparat inauntru sau in afara, doar beneficiem de semnal referitor la realitate si de cel de a presupune un interior si un in afara; posibil ce-i drept, dar imposibil de dovedit.

A ajuns a fi considerata "erezie", a observa ordinea naturala a continutului super-complexului semnal realitate (inclusiv aceea de a fi); toti sarim direct la convingerea: "exista un inauntru si un in afara". tot asa cum sarim direct la convingerile existentei liberului arbitru, materialitatii noastre si a lumii, respiratiei, necesitatilor etc.