Creatiile userilor - Proza

Hm. Ai dreptate.

Citind acestea, Aura se întinse pe spate, închise ochii şi începu să analizeze sensul acestui exerciţiu de imaginaţie. Cum ar fi dacă îngerul ei păzitor, presupunând că există aşa ceva, ar veni şi ar purta o asemenea conversaţie cu ea? Cum l-ar primi, cum i-ar răspunde şi până la urmă, ce sens avea tot acest exerciţiu în contextul dat? Gandind astfel, reveni la carte, sperând că va primi un răspuns cu noimă.

,,La finalul exerciţiului vă facem o invitaţie. Încercaţi să percepeţi tânăra ca reprezentând raţiunea, iar îngerul - intuiţia.

Indiferent dacă o urmăm sau nu, intuiţia reprezintă un posibil răspuns atunci când raţiunea îşi atinge limitele, pentru că, paradoxal, deşi raţiunea te ajută să nu te pierzi cu firea în anumite cazuri, atunci când facem exces de ea putem ajunge în pragul nebuniei. De altfel, este şi firesc să fie aşa, pentru că întreaga noastră raţiune se bazează pe sisteme logice convenţionale, unde fenomenele sunt tratate particular, forţând o generalizare situată între nişte limite bine stabilite, limite de context sau încadrate undeva între minus infinit şi plus infinit, fără a cuprinde începutul şi sfârşitul existenţei.

Problema apare atunci când, la fel cum se întâmplă într-un program setat pe calculator, apare un bug, o eroare necunoscută. În acel moment, se face o reevaluare a logicii din program, dar aceasta, atenţie, neînsemnând că eroarea s-a nascut doar începând cu momentul în care a fost descoperită. Nu, eroarea s-a născut odată cu naşterea raţionamentului care stă la baza acelui program logic, lucru de care uităm mult prea uşor atunci când emitem alte logici, teorii, legi, idei, or constrângeri.

Aşa se face că în secolul nostru duminica citeşti un articol despre beneficiul extraordinar al cafelei, un banal exemplu, iar marţi dimineaţa, cu o aceeaşi atitudine totalitară ni se prezintă un alt articol bazat pe un studiu în care se demonstrează caracterul nociv al aceleaşi cafele asupra organismului. Comicul situaţiei constă în faptul că cele două studii, articole, nu pot fi restructurate într-o singură lucrare complexă, care să prezinte atât avantajele, cât şi dezavantajele consumului de cafea, căci multiple teorii emise în cele două studii de caz, culmea, bazate pe nimic altceva, decât pe statistică, pur şi simplu se anihiliază reciproc.

Revenind la exerciţiul nostru, vă provocăm să mai înaintaţi cu un pas, admiţând că, aşa cum conştientul stă la baza raţiunii umane, subconştientul stă la baza intuiţiei umane, solitar sau nu. Astfel, dacă recunoaştem că suntem limitaţi în cunoaştere, ne vedem nevoiţi să admitem că în orice teorie emisă de către orice fiinţă raţională, se poate strecura o eroare atunci când facem voit abstracţie de această limitare. Tocmai de aceea, în momentul în care considerăm că intuiţia s-ar baza strict pe subconştientul interior, evident fără să putem demonstra acest lucru, facem automat abstracţie de un posibil subconştient exterior, universal, care cuprinde începutul şi sfârşitul existenţei şi care, posibil, poate fi accesat într-o formă sau alta, prin intuiţie.

Această intuiţie reprezintă un termen controversat tocmai prin natura sa, fapt pentru care îi sunt atribuite diverse definiţii, unele anihilându-se reciproc cu altele, probabil pentru că, deşi intuim importanţa intuiţiei în tot acest proces, nu putem să cuprindem începutul şi sfârşitul acestei intuitii.''

...nu vede aliniatele, asa ca aici las spatii.

:)

Evident ca suntem limitati in cunoastere, suntem umani - prin natura noastra suntem limitati in orice, iar teoriile, indiferent la ce abstractie ne raportam, sunt vorbe adunate pentru a exprima idei care pot parea corecte doar intr-un anumit context spatiu-timp. Daca ar fi sa parafrazez ceva, nu exista teorii corecte ci doar teorii care nu au fost inca dovedite ca fiind gresite. Uneori, subconstientul, constientul si intuitia (chiar si ea, intuitia) ne pot lasa impresia ca stam relaxati intr-un fotoliu, cand defapt, in lumea reala, stam cu fundul in noroi. Asta pentru ca suntem, de oriunde ne-am privi, limitati. Rareori vedem imaginea de ansamblu, si atunci cand o vedem, ori nu savuram momentul ori nu realizam ce vedem.  

Intuitia este controversata prin natura sa, pentru ca natura sa suntem noi. Ori noi suntem al naibii de controversati. Ne negam negatiile si ne abandonam incercarile de a nu abandona in mod obsesiv.

Referitor la subconstientul exterior, universal, eu nu fac automat abstractie de el – in general, el face abstractie de mine. Cam asa intuiesc. Sau poate nu sunt pregatit acum sa cred in existenta unei constiinte universale, cu toate subdiviziunile ei: subconstient universal, intuitie universala…).

Sau poate n-am vazut destule episoade Star Trek.

Daca universul exterior, poate chiar paralel - ar face abstractie de noi, ce ne-ar mai ramane?

O viata fara importanta in intregul din care ne tragem?

Nu stiu daca e asa. Poate e, poate nu e, insa modul in care ne percepem dedesubturile propriei creatii spune multe despre insasi motivatia de a trai.

Nu de a supravietui, atentie. De a trai!

Culmea e ca omul chiar modifica exteriorul palpabil si nu doar.. pana cel putin la um anumit nivel ...mai mult sau mai putin perceptibil...

Oricum, cu siguranta s-au mai scris , sa zicem, povesti despre intuitie, insa numai una singura e a mea. :)

Dar câte nu ştie despre ea, despre acea pururi copilă-femeie care priveşte constelaţiile ore în şir, fără să aibă habar cum se numesc, fără să caute denumiri limitate şi triste. ,,Hai să improvizăm, iubitul meu!’’ îi suna adesea în tâmple, pe lună plină. ,,Uite, vezi tu acel cerc galben de pe cer? Unii se jură că nu e galben galben. Păi cum să nu fie galbenul galben? O fi galbenul roz? Sau e galben doar când eşti gelos, iubitule? Dar când iubeşti? Devine galbenul roşu atunci? Sunt oamenii mai geloşi când luna are nuanţe de galben roşu? Hai să improvizăm, iubire! Cum ar fi dacă am descoperi pentru întâia oară acest cerc galben galben? Ce nume i-am da? Îmi dai voie să-i spun Fericire?’’.

...............................................................................................................................................................................................................................................

Ieşise în parcul de lângă banca în care lucra, ţinând într-o mână gustarea cumpărată de la un fast food din colţ, iar în cealaltă, o cafea. Se aşeză pe bancă şi privi în largul lacului din faţă o barcă ruginită ce plutea în derivă lângă pontonul din lemn, funia de care era legată nu îi permitea să se desprindă cu totul, rămânând prizionera uscatului, acolo, pe un colţ de apă. Fântâna arteziană ţâşnea periodic din mijlocul lacului, înălţându-se câţiva metri deasupra cristalinului de suprafaţă şi îndepărta fâlfâiturile păsărilor ce vânau cu priviri concentrate, încordându-se ca un arc, săgetând orizontul în timp ce plonjau după pradă şi ridicându-se apoi victorioase spre sălciile dimprejur. Părculeţul nu era foarte aglomerat la acea oră din zi, câteva mame legănau cărucioarele în care dormeau pruncii, respirând în jur liniştea, doi, trei elevi chiulangii ascultau muzică la telefon, iar soarele stătea pitit după un nor. Se opri cu privirea pe ramurile salciei de lângă el, încercând să îşi amintească conturul şi culoarea acelei după amieze petrecute în Nurnberg, după ce făcuse câţiva paşi pe treptele bătucite de paşii criminalilor nazişti participanţi la paradă şi martore apoi la dezbaterile proceselor de inculpare ai capilor aceloraşi criminali; procese care au primit glas între zidurile reci ai Palatului de Justiţie de peste lac. Alt lac.

Îşi dorea cu ardoare să ajungă să vadă lumea. Să exploreze tot ce se putea explora în ceea ce priveşte atât geografia şi istoria omenirii, cât mai ales însăşi natura umană. Străbătuse cu pasul şi cu sufletul multe meleaguri străine, ca să descopere, la un moment dat, cum peste tot întâlneşti aceleaşi tipologii umane: de la sărac la bogat, de la darnic la avar, de la prietenos la urâcios, de la stupid la deştept, de la modest la îngâmfat, de la muncitor al câmpului la intelectual, de la vesel la melancolic, de la mincinos la iubitor de adevăr, de la ignorant la cercetător, de la tartor la mângâietor, de la om cu deschidere la încuiat. Şi totuşi, nu era de ajuns. Devenise dependent de călătorii, de gustul cafelei din dimineaţa în care pleca la drum, de sunetele scurte şi ascuţite ce anunţau îmbarcarea în aeroport, gară, port, or staţii de metrou, de adrenalina ce îi curgea nărăvaş în vene la gândul că, în câteva zile, ore, minute, va ateriza pe un pământ străin, expus în faţa unor trăiri, spera de fiecare dată, cât mai diferite de cele pe care le încercase până în prezent. Da, văzuse şi auzise multe la viaţa sa; încercase şi mai multe. Şi totuşi simţea că nu găsise încă ce căuta.

Înţelegea aproape tot ce era de înţeles, iar această toleranţă nu se baza nicidecum pe argument etic. Analitic până la sânge şi mereu căutător în sufletul omului, ajunsese să observe pur şi simplu că nu există bine, or rău, fără cauză. Nu există om bun, ci îmbunat, cum nu există om rău, ci înrăit. De oameni. Numai de oameni, căci nu te poţi supăra pe lume, dacă lupul îţi fură o oaie din pur instinct de supravieţuire, nu? În schimb, dacă mai mulţi oameni îţi fură câte o oaie, fără să fie muritori de foame, ajungi să crezi că omul este hoţ de fel. Şi aceasta, doar pentru că ne oprim la posibile cauze imediate, cum ar fi aceea că vrea să facă mai mulţi bani mai uşor, să omoare concurenţa din faşă, să însceneze furtul unui duşman, să provoace o ştire pe care să o publice mai apoi în lumina reflectoarelor, să îşi demonstreze că poate fura fără să fie prins, să se răzbune or, de ce nu, să îşi fure oaia înapoi. Uităm atât de uşor că lacul din faţa noastă a fost odată un infim bob de apă, aproape invizibil, iar înainte de aceasta, a fost un infim bob de apă de-a dreptul invizibil. Cui? Ochiului uman.