Creatiile userilor - Proza

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

continuare

Diferenta dintre reusita prin impunere (inclusiv prin a-ti impune) si reusita inocentei, a gratiei ei, e uriasa, este exact diferenta dintre a se lasa de fumat (alcool, clevetire sau alta poftire) un fumator, ..., si a se lasa un (asa-zis; obisnuit numit) nefumator.

De ce anume sa se lase un nefumator chiar daca fumeaza o tigara, doua?

Nu are de ce anume se lasa, la el fumatul e in gratia inocentei si inevitabil in gratia vointei, el e liber.

Fumatorul insa e cu atat mai prizonier cu cat si-a pierdut inocenta, gratia ei si in consecinta si a vointei, pe tema fumatului.

In algoritmi in general dar si in alte scrieri, am explicat cum se pierde si cum se recupereaza inocenta pe tema in cauza.

Binenteles gratia inocentei nu e total de dorit in privinta altor aspecte, cum ar fi educatia hranirii (procurarii hranei), vorbitului, mersului biped, igenei, autoapararii si o multitudine de pierderi de inocenta pentru valorizari foarte utile.

"Puterea este abilitatea de a rupe o ciocolata in patru bucati si apoi de a manca doar o singura bucata!" - Julia Child

Asta o spunea "un bucatar".

Iar eu spun:

" Adevarata putere, este puterea gratiei inocentei, cea care nu implica efort de vointa pentru a rupe o ciocolata in 4 bucati si a manca doar o singura bucata"

Cine imi intelege aceasta singura fraza, a inteles principiul inocentei (inclusiv al algoritmilor) pana la niveluri foarte speciale, dar nu neaparat in totalitate.

Sa fii inocent de buna voie, e lucru mare si lucrare magica intrucat altfel spus te "smeresti" de buna voie in cunostinta de cauza aflandu-te si astfel beneficiezi de colosala "putere a gratiei inocentei".

Cata putere are un asa zis nefumator, de el se poate lasa de fumat oricand?

O sa spuneti ca e aberant intrucat nu e necesara nici o putere pentru ca el nu e conditionat.

Exact:

Sa redevii inocent pe anumite valorizari deviante implica eliberarea din necesitatea de a avea (a dobandi) puterea renunatarii la cele ce te conditioneaza.

LIKE!

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Algoritmul de a fi

Eu insumi, tu si oricine (probabil) suntem potentialuri ce consumam realitatea de a fi si realitatea unei lumi-existenta cu care ne aflam in contact, sub forma de algoritmi.

Primul algoritm al capacitatii cea mai bazale de a fi, e insasi algoritmul bazal de "a fi".

Algoritmul de a fi

1 - Care e comanda ce ne (de fapt se) excita (intrucat nu existam pana ce comanda nu a devenit, nu s-a metamorfozat in "a fi" , care e stimulul ce ne face sa fim (sa existam) bazal, ca si constiinta de a fi (sa ii zicem asa)? Care e comanda ce ne da existenta (a nu se confunda cu alunecarea inspre filozofia materialista si inspre nici o cunoastere anume ci, spre cunoasterea impusa de realitate, nu de catre cel numit om).

Nu stim, comanda respectiva nu apartine bazalitatii mele (tale, noastre) de a fi, noi nu existam pana atunci sau daca existam (poate in realitatea altora) nu eram constienti de noi insine.

Nu stim nici care a fost sursa comenzii, stimulului si nu beneficiem nici cel putin de realitatea prezent numita amintire, amintirile acelor clipe, ore, luni ani ai inceputurilor "a fi-ului" ce se pare, s-a tot complexificat.

O da, prin analogie e posibil sa consideram ca ne-a fost comanda de a fi, un spermatozoid si un ovul, dar asta numai prin analogie cu ceea ce constatam a li se intampla altora si datorita asimilarii senzatiilor noastre vizuale, tactilo-termice si celelalte, cu o existenta fizica conform carei ia fiinta lumea formelor senzatii pe care o numim lume a formelor materiale.

2 - Care e cunoasterea bazalitatii de a fi?

a) Identitatea (identificarea) de sine:

Din nefericire cunoasterea in privinta identificarii (identitatii) de sine, e una devianta si 99,9% sau mai mult din populatia lumii se identifica se pare cu a fi un corp material si un psihic (suflet, spirit) cand de fapt, eu si probabil si voi, ei (eu nu va traiesc pe voi si nici voi pe mine; facem abstractie de posedarea atipica) suntem bazalitati de a fi (potentialuri de consumat realitate, de constatat realitate, de "realitizat" senzatii) si in cadrul consumului acestor senzatii receptate (mai ales in cadrul consumului senzatiei ganditului, vazutului, tactilitatii, proprioceptivitatii, senzatiilor chinestezice, dureroase, organicitatii, senzatiile de afectivitate dar si altele cum ar fi de exemplu cele consumate de catre anumiti credinciosi si nu numai), dam valoare de indubitabilitate unei existente psihice si corporale proprii, precum si existentei unei lumi exterioare acestor senzatii ce ne dau impresia unui corp si psihic propriu.

b) Identificarea obiectului atasarii,deci aactelor de realitate care sa imi (ne) devina motivatie a identitificarii cu “eu sunt acesta”, adica:“aceasta, senzatiile amintite la punctul a, suntceva care impun a ma simt indreptatit sama consider un corp si un psihic (suflet spirit), adica toate cele fata de care a dezvoltat conceptia si conventia ca ii sunt valorizari indreptatibile catre a se identifica cu un corp si un pshic propriu aflat intr-o lume fizica-psihico-spirituala.

Imi place, ai evoluat pe planul cunoasterii.

Daca zici tu.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Ce al dracu' e!

Cum de poti domnule sa nu te enervezi pe un animal, pe o insecta, pe catelul tau si nu poti sa nu te enervezi pe un om?

Dar poti (daca poti pana si asta; un tantar care insista, e dificil de tratat ca asa fiind el de la natura)? sau, mai poti dupa "creponul" de trairi de toate felurile, pe care viata ti-l serveste pe masura ce consumi tot mai mult din ea?

Unii da, altii nu prea, iar unii deloc.

Ba unii ajung sa se enerveze si pe obiecte, pe acte de realitate ale lumii "neinsufletite".

De ce?

Intrucat le personalizam, dintr-o obisnuinta educationala deviant insusita in general de la famile si apropiati, fara a ne da seama cream treptat algoritmii conform carora functionam, cream din contactul direct sau prin insusirea de la altii, o cunoastere, o conceptie de care nici nu ne dam seama, aceea ca respectivele acte de realitate (obiecte, fiinte) sunt vinovate (de ceva) ... si ne revarsam oful pe ele.

Daca nu reusim ceva ce ne straduim a face, daca ne mai si lovim, ranim din cauza asta, automat ne adresam sau chiar tragem o injuratura obiectului (obiectelor, sculelor, ustensilelor), din motivul aratat mai sus, datorita unei declinari aberante de responsabilitate (nu ca ar fi trebuit sa ne admonestam penoi insine, nu, nici asta decat intr-un spirit al responsabilizarii, nu al invinovatirii), datorita unei mentalitati insusite dar ne-constientizate in cunostinta de cauza ci, cumva "parsiv", "viclean" (in fond doar ne-constientizata in cunoastinta de cauza, dar indreptatita datorita actiunilor noastre de cunoastere in gandire, vorbire si fapta) insusita si devenita mod de operare, de functionare.

Revenind; cum de poti sa nu te enervezi pe catelul tau?

Poti (sau nu) datorita cunoasterii-conventii (punctul 2 al oricarui algoritm) insusita ca mentalitate si devenita mod reflex de operare (functionare) propriu, anume:

Catelul nu are nici o vina el e doar asa cum l-a lasat natura realitatii, eu sunt responsabil si se cuvenea sa fiu mai atent, precaut ... (sau in varianta nebuna: catelul e vinovatul, nu eu sunt responsabil).

Asa e si in cazul obiectelor, fara sa ne dam seama atribuim lucrurilor, lumii zis anorganice sau chiar plantelor, statut de constiinta de sine, le personificam si prin urmare le gasim vinovate pentru faptul ca: ne-am impiedicat de bordura deci ea bordura e vinovata, e vinovata usa ca ne-m lovit, coala, pixul pentru ca am gresit, tastatura intrucat am sarit o litera; si ma apoi la fel facem cu oamenii: nevasta si (sau) copiii sunt vinovati intrucat nu reusim ceva anume, pietonii pentru ca nu se grabesc la trecerea de pietonii, vecinul deoarece, ... si tot asa mii si mii de vinovatii aduse obiectelor, oamenilor, animalelor, ...

Asa cum cineva resusete cunoasterea-conventia ce ii ofera libertate in a relationa cu obiectele si animalele (catelul propriu) fara a declina responsabilitatea in mod nefiresc asupra lor, tot asa e si cu oamenii, numai ca necesarul de claritate a judecatii e cu mult superior; nimeni nu e vinovat de nimic decat strict in "capul nostru", in mentalitatea etica proprie de judecare a situatiilor.

Uciderea poate fi barbarie sau eroism in functie de "impresionarea artistica" a celui celui ce judeca, in functie de tabara din care face parte!!!

Ne referim la cineva si spunem ca e asa si pe dincolo si a facut (face) aia si aia si cealalta si se comporta ...., motiv pentru care clevetesc despre el, nu il agreez, nu il sufar, il urasc, il sicanez, nu vorbesc cu el, nu vreau sa am de-a face cu el, ...

Care e realitatea?

Realitatea e ca el, acela, si oricine, e asa cum e (exact cum un catel e asa cum e de la natura realitatii tot asa si noi).

Bine dar avem liber arbitru, deci ne facem vinovati de anumite actiuni proprii, nu?

Da, numai ca el nu se simte vinovat, tu il consideri vinovat, deci?

Asa cum tu vezi in el vinovatul si el vede in tine, tu esti "baiatul bun" doar in mentalitatea ta de doi bani, dar si el se considera "baiatul bun" in mentalitatea lui de 2 bani (si a acolitilor vostrii).

Asadar?

Asa cum ziceam candva: si daca tu zici ca el face ceea ce face de al dracului ce e, de rau, de nebun, de inuman, de bou, de nenorocit, de javra ordinara, ...,deja te afli in negare vizavi de opinia ta negativa la adresa lui, deja i-ai gasit circumstante atenuante dar nu intelegi asta!

Cum asa?

Iaca asa, pai el nu face ceea ce ti-ai dori tu sa faca, intrucat nu poate (asa cum nici tu nu faci si nu esti asa cum si-ar dori el) din considerentele enumerate de tine ( de al dracului, ...).

Cunoasterea, conceptia "al dracului" ce defineste starea ce nu ii permite aceluia sa se manifeste asa cum apreciezi tu a fi potrivit, are alta definitie in varianta aceluia si o alta din perspectiva unei terte persoane.

De exemplu cand tu denumesti starea lui ca "al dracului" el poate o denumeste: "mama mia ce tampit e si asta, ce zic eu si ce intelege el"; "la asa conduita, asa replica", "ai cautat-o cu lumanarea", "daca atata te duce capul pe tine", "daca ai stii ce se ascunde in spatele a ceea ce constati tu la mine!", ...

Iata doar cateva exemple din fara de numarul celor ce pot constitui realitatea acelui vizavi de falsa ta impresionare personala.

Sa nu uitam, niciodata nu e posibi a avea certitudinea interpretarilor noastre referitor la cineva decat cand acela confirma, insa fara a mintii (oare e posibil de verificat si asta? oare nu cumva minte? indiferent daca se dezvinovateste sau se acuza singur).

Nu e al dracului, e doar asa cum a ajuns a fi si nu e al dracului decat in impresionarea noastra artistica ce ne e realitate de trairi si in plus asa cum tu nu il observi pe el in interpretarea in care el se observa pe el ci in propria ta interpretare, tot asa si el, nu vede in tine, ceea ce tu te consideri ci cu totul altceva; dar daca nu-i "cap"!

Binenteles ca nu toti si in orice trebuiesc pasuiti, iertati, dar mai intai sa intelegem noi care e treaba cu declinarea de responsabilitate, cu aberanta personificare a obiectelor si chiar a animalelor (adica le atribuim animalelor si obiectelor, fara a constientiza in cunostinta de cauza, judecata umana).

De multa vreme nu ma mai simt confortabil in lumea exterioara dar nici in cea virtuala.
Cu sinele stau bine.
Dar el cu mine?

Evitam unii sa mai iesim in cotidian si incercam sa ne adaptam in lumea "vizibila" a internauticii.
O spun ca si cum a ramas optiunea cea mai raspindita de a explora cit si pe unde vrem din orice locatie.
Numai ca si aici intilnim destule obstacole care ne blocheaza calatoria.

Toata umblarea noastra incepe sa intre si sa se rezume in lumea virtuala.

Cind iesi din casa,  pe majoritatea si de orice virsta
o vezi mereu vorbind ,  jucindu-se  pe mobil,  tiparind cu iuteala mesaje si rar, rar, doar tinindu-l tremuros in palma.

Toti tinerii au in urechi dopuri pentru mp3.  Umbla cu un batait usor al capului, fara o privire pozitionata undeva, pe ceva.
Exista numai in universul lor si pasesc stingaci,aproape desprinsi de sol dar impleticiti.

Ce m-a faprat intodeauna privindu-i, este reactia robotica cind se afla in trecere pe linga vreo biserica.
Atunci, ca si cind ar primi un semnal invizibil, observi cum in mod automat
o mina se ridica spre frunte  si coboara larg sau scurt, dupa care, cu aceeasi mina traseaza dinamic semnului crucii.
Pe moment crezi ca-i vezi intr-o stare de revelatie scurta.
Din pacate nu. Isi continua drumul in aceeasi stare.


                                                                              ~~





Ca sa mai pot sa respir in sablonul acesta comun, incep sa-mi fac unul personalizat.
Sa zicem, dintr-un castel plutitor pe cerul terestru, banuind numai pe unde se sprijina radacinile zidurilor, sau de ce nu, direct dintr-o fortareata fara margini, nezidita , nevazuta, dar prezenta.
 

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Apa e uda stimabile, daca vrei sa nu te uzi, nu intra (artistic) prin portalul (te doare mintea cat de lent se misca miscatorii de DEX-uri, pana si in 2009 definitia e una din "epoca pietrei"; portal= poarta, interfata de acces inter-dimensional) informational excitant si, reconverteste-l, altfel tot ud o sa te constati!

De ce nu reusim sa ne mentinem in neutralitate fata de emotional chiar si atunci cand avem dreptate (apreciem noi ca am avea dreptate)?

Sau, indiferent daca intr-o situatie oarecare ai sau nu dreptate, sa nu iti dai acces la emotivitate, la sentimantal?

Intrucat afectivitatea e in cea mai mare masura in afara vointei liber consimtite, ea e comandata de structurile algoritmice deja lucrate de individ pe parcursul vietii (voluntar sau nu; dar in general involunar, in necunostinta de cauza privitor la structurarea algoritmilor functionali, a schemelor logice functionale ce rezulta si treptat ne formeaza structurile ce dicteaza reflexele comportamentale) si ajunse reflexe conditionate (nu mai vorbesc de situatiile in care ele sunt reflexe neconditionate, impuse practic de modelul de realitate caruia ii suntem prizonieri fara drept de replica).

Nu ramanem si chiar daca vrem, nu reusim sa ramanem neutrii fata de emotional, e ca si cand ai sari in bazinul cu apa si ai avea pretentia sa nu te uzi; apa e uda domnilor si doamnelor, odata intrati in ea ne udam; asa e si consumul de realitate, implica afectivitate si ca vrem si ca nu, permanent consumul de realitate contine felurite tipuri de afectivitate, de emotii si sentimente, insa in general la ele nu avem acces fara "sa sarim in bazinul informational", in general, nu ne "udam" cu emotii si (sau) sentimente, daca informatia, stimulul, excitantul nu ne da (nu ne dam) acces la asta.

Si luam din nou cel mai frecvent exemplu: ceva din comportamentul cuiva, fie si o actiune comportament-verbal, ne parvine (prin propria decodare, prin propria impresionare desigur!) ca ofensa; in cateva fractiuni de secunda gata, avem acces la "emotia (emotiile?) ofensatului" si reactionam altfel decat ar face-o un calculator, adica reactionam "montati emotional", care stare se stie ca modifica semnificativ ecuatia (starea de a fi montati emotional, capsati sau semi-capsat; CAPSÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CAPSA. 2) fig. Pornit, furios, înverșunat pe cineva sau pe ceva. /v. a capsa

Sursa: NODEX (2002) ).

Pai ce noi suntem computere?

Atunci revin-o cand s-o coace!

Nu suntem computere dar nici practicanti de prostitutie, intrucat da, de asta dam dovada atunci cand emotia ne-o trage fara acordul liber consimtit in cunostinta de cauza fiind, privitor la deviatia de la o optima functionare, sanatoasa, benefica, pe care il reprezinta acest gen de reactie.

Cum de practic "ne teleportam" in dimensiunea afectiunii respective, in "emotia ofensatului" (adica ceea ce ar constitui punctul 4 al algoritmului emotiei ofensatului, a algoritmului ofensatului) in cazul de fata? Cum de in cateva clipe ajungem din dimensiunea unei oarecare linisti individuale, a calmului, in tumultul la care da acces "dimensiunea, emotia ofensatului"?

Asa functioneaza ea, dimensiunea ofensatului, ca si apa din bazin, "e uda", e uda de afect si "te uda" tot, odata patruns in ea.

Numai cineva suficient de evoluat poate calatorii inter-dimensional fara a-si pierde echilibrul, fara a cadea prada emotional-sentimentalului.

In continuare aproape ca nici nu mai e cazul sa continuui, am tot scris despre cunoasterea, informatia ce sta la baza accesului in lumea emotional-sentimentalului.

Copilul tau s-a suparat prima data cand a auzit o injuratura adresata lui (daca nu isi crease inca simbolistica conform careia acele cuvinte reprezinta o injurie, ofensa si pe cea conform careia ofensa e ceva ce te raneste si la care se cuvine sa..., tampeniile educatiei noastre rudimentare)?

Reactiile noastre la comportamentul celorlalti si al mediului realitate in general, sunt tributare educatiei, cunoasterii, intelesulurilor, culturii in care am trait si desigur naturii realitatii.

Prin reeducare, prin optimizarea cunostintelor, a cunoasterii, intelesurilor, e posibil sa imbunatatim relatia noastra cu emotional sentimentalul si sa nu mai fim asa de inrobiti fata de el, sa nu mai fim posedati ai lui ci, posesori benevol de acces la el.

proza fara proza

Iubirea: Cuvint vechi fara uz contemporan

Libertatea: Neologism preluat din ideologia popoarelor Fantasio

Speranta: Meniul zilnic cu exceptia zilelor de post

Omul : Sinonim pentru solitar

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Marea libertate de a fi si "caca-litatea" existenta

De cand aparem ca o realitate ce consuma/constata(participa la) o realitate, tot invatam sa nu mai fim ci, sa existam.

Marii educatori ne sunt consumatia de realitate (numita materialist) senzatii, dupa aceea invatatorii nostrii sunt complexe consumatii de realitate(multiple senzatii) ce ne dau impresia formelor materiale (natura, oameni, animale, obiecte, organic, anorganic, ..., activitati fizico-psihice-spirituale).

Invatam ceea ce natura realitatii ne invata, invatam ceea ce actele de realitate (consumatia de realitate, asa zisele senzatii) ce compun natura realitatii (inclusiv toate cele legate de impresia despre existenta proprie) ne invata.

Spre marea noastra nesansa insa, pierdem tocmai esenta (atentia la) esenta de a fi, si dobandim un fel de a fi complex numit existenta fizico-pshica-spirituala.

Invatam sa monitorizam o multitudine de consumuri de realitate numite materialist senzatii, ca fiind realitatea noastra de a fi (in sens de a exista) si realitatea sursa a acestora.

Asa asimilam fiecare informatia consumurilor de realitate si ne luam in primire ca find psihicul, fizicul, spiritul (suflet inclus) dar ne pierdem treptat atentia (de fapt nici nu ajungem vreodata a fi constienti de asta, de noi insine bazallul, bazalitatea de a fi) de la libertatea de a fi necompusi, de la libertatea unitatii, singularitatii, a lui sunt (necompus), daca vreti, a constiintei necompuse de sine (sau in acceptiunea altora, a constientei necompuse de sine).

Asa e natura realitatii, nu ne trage de atentie in privinta caii de urmat, nu are cine sa o faca pana ce in cadrul ei, nu apare stiinta lucrului respectiv, asa am invatat vorbirea, autoprotectia, mersul biped, relationarea cu consumul de realitate numit senzatii ce ne dau impresia de corp propriu, asa am invatat sa mancam si sa ne procuram hrana (toate astea sunt consumuri de realitate numite senzatii simple sau compozitii de senzatii ce ne dau impresia acelor acte de realitate forme, de realitate a corpurilor de fiinte si lucruri, fenomene, actiuni, ...), asa am invatat tot ceea ce stim si tot invatand, aceasta a inclus pe a invata sa nu fim liberi, cu fiecare act de realitate invatat, ne indepartam de a sti ca suntem liberi, orice act de ralitate consumat aduce cu el pe a stii sa nu fii liber si in acel fel, e asa cum scriam altadata consumatie-insusire de valoare, valorizari platite cu credite de inocenta (platite cu cardul cu care venim spre "realitizare", cardul inocentei).

Desigur natura realitati pare a fi una ce nu permite manifstarea noastra de a fi fara manifestarea ca a exista in forme fizico-psihice-spirtuale si in consecinta pentru a ne manifesta in vreun fel fata de noi insine, pentru noi insine, astfel incat sa ne constatam a fi in vreun fel, pentru a avea fiinditate, asta nu excluda insa identitatea necompusa de a fi; ok, ne vom identifica cu a exista in masura in care natura realitati impune, dar nu pana acolo incata sa uitam de noi insine si sa ne consideram corpuri si psihice (spirit, suflet inclus).

Si de ce nu o facem?

Intrucat nimeni vreodata nu ne-a invatat asta.

Ca sa nu mai facem caca pe noi, ne invata consumul de realitate numit oameni, ca sa ne identificam in oglinda cu corpul ne invata natura realitatii  insasi si ne certifica ca real, aceeasi oameni(i), dar, asa cum natura realitatii ne invata sa facem caca dar pe noi, iar oamenii nu ne invata sa facem caca dar ne invata sa nu facem pe noi, tot asa si "a fi", suntem constituiti prin natura realitatii insa, oamenii se cade sa ajunga la nivelul de cunostere si intelegere astfel incat sa ne invatam unii pe altii ca a te identifica cu corporalitatea si psihismul (spiritualitate-religiozitate inclus), e caca, dar e caca pe noi "a fi-urile".

apa curgatoare a scris:

Ca sa nu mai facem caca pe noi, ne invata consumul de realitate numit oameni, ca sa ne identificam in oglinda cu corpul ne invata natura realitatii  insasi si ne certifica ca real, aceeasi oameni(i), dar, asa cum natura realitatii ne invata sa facem caca dar pe noi, iar oamenii nu ne invata sa facem caca dar ne invata sa nu facem pe noi, tot asa si "a fi", suntem constituiti prin natura realitatii insa, oamenii se cade sa ajunga la nivelul de cunostere si intelegere astfel incat sa ne invatam unii pe altii ca a te identifica cu corporalitatea si psihismul (spiritualitate-religiozitate inclus), e caca, dar e caca pe noi "a fi-urile".

folosesti prea mult caca în proza asta ....