Creatiile userilor - Proza

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Neutralitate

CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau juridice. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filosofică etc. [Pr.: -ști-in-] — Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști).
Sursa: DEX '09 (2009)

REALITÁTE, realități, s. f. Fapt, lucru real care există efectiv, stare, de fapt; p. ext. adevăr. ♦ Loc adv. În realitate = de fapt, efectiv, în adevăr. ♦ (Fil.; la sg.) Existență, tot ce există; (în opoziție cu posibilitate) Existență afectivă. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalité, lat. realitas, -atis,germ. Realität.
Sursa: DEX '09 (2009)

REÁL², -Ă,reali, -e,adj.1. Care are o existență obiectivă, independentă de conștiință sau de voință, care există în realitate; obiectiv, adevărat.

Uneori ma fascineaza indaratnicia umana (asta fara a insemna ca ceea ce eu consider indaratnicie, e indaratnicie in ceea ce acel ceva este el efectiv in imanenta sa).

Asadar DEX-ul actual, ce a ajuns a spune reflectand factorul decizional in domeniul certificarii certitudinilor?

Ca fiinta umana dispune de o intuitie/sentiment referitor la propria existenta si in general referitor la a exista ceva (cu ingaduinta nu vom da si termenului "a exista", conotatii neaparat materialiste, incercam a afirma un punct de vedere neutru), intuitie (constiinta) ce e altceva decat fiinta care are intuitia (constiinta);

Ce induce asta?

Fiinta umana poate sa isi dea seama de realitatea sa obiectiva si de orice realitate obiectiva, poate sa isi da seama despre realitatea obiectiva a tot ce exista, fara ca atunci cand isi da seama de astea (de ceva, de orice), ea fiinta, sa fie act de constiinta ce se constata ca e o fiinta constatatoare (sau care constata o realitate de orice fel ar fi ea).

Atunci cine e cel ce isi da seama de sine ca ganditor, constator, fiinta, precum si de "ceva" (adica de orice act de realitate), daca nu constiinta? care abilitate (care asa zis functie) a fiintei?

Nu conteaza cum numim capacitatea prin care omul isi da seama de sine ca om sau altceva (fie ca o numim constiinta, minte, spirit, ...), ceea ce conteaza e sa intelegem care e cel mai probabil factorul ce la acel moment evolutiv pare ireductibil (determinator al celorlalti).

Sa zicem ca excludem constiinta, ce avem?

Avem o functie a creierului ce are diferite valori deosebit de complex "fabricate", pe care le ia ca rezultat al "eficientelor neuro-sinaptice" (sa le zicem asa), dar aceste valori reprezinta realitatea de orice fel, fie ea legat de a te constata existand ca fiinta si tot ceea ce fiecare se constata, fie legat la orice dintre cele ce ne constituie realitatea de orice fel.

Nu ai cum sa te consideri, cum sa te constati fiinta, om, corp, ganditorul, cel ce sesizeaza, percepe ceva, obsevator al tau insuti in vreun fel, sau observator al vreunei realitati..., fara sa fii chiar atunci in acele clipe (in orice clipa), insasi functia, insasi valorile de eficienta neurosinaptica.

Numai fiind functia, te constati fiinta care observa si formuleaza judecati, rationamente!

Nu stim ce e "functia" (constiinta)!

Desigur e posibil sa eludam acest aspect si sa ne declaram multumiti, asa fac toti cei care au puncte de vedere strong, in orice tip de orientare; nu e mare scofala, e suficient un interes puternic sau atingerea masei critice in privinta cunoasterii, observatiei, necesare individului pentru a avea acces la sentimentul adevarului, certitudinii indubitabile.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Paralelismul dintre o realitate virtuala (gen forum) si realitatea de dincolo de ea a fiecaruia dintre noi

Ati observat vreodata cate liniste presupune realitatea virtuala (cea a acestui forum de exemplu)?

Esti doar tu fata in fata cu diplay-ul ce iti afiseaza imagini ce contin texte si linistea incaperii; unele texte (link) pot trimite la melodii sau filme, dar in principiu esti doar tu si imaginea de pe monitor; numai si numai daca tu cu voie sau fara voia liber consimtita (deci prin puterea pre si inconstientului), deschizi accesul spre emotional, linistea e perturbata (desigur o poti perturba deschizand contactul si volumul unei boxe).

Doar scris pe care il citim si la care reactionam, e ca intr-un film cu prosti; oare de ce ne comportam asa?

Intrucat atribuim valoare acelui text, valoare de om, valoare de sustinator sau opozant al propriilor noastre valori, a celor asimilate ca fiindune valori si identitati de sine.

La fel e si in lumea zis reala; exceptand desigur impunerile de la natura realitatii (numai ca in "real", nu poti inchide monitorul unuia sau altuia, ori insasi monitorul realitatii, cand vrei; nu ma refer desigur la posibilitatea extrema).

De ce nu ne e posibil sa ne trezim din virtualitate nici daca vrem? In fond e doar un text, iar in viata reala e doar conceptualizare pe care am valorizato si care ne umileste cum vrea prin emotionalul-sentimentalul la care ne da acces cand vrea ea.

Intrucat asa am fost educati si ne-am autoeducat.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Algoritmul declansator la randul sau a altui algoritm; algoritmul certatului si certarii (celui ce se simte certat), algoritmul frustratului si al frustrarii si algoritmul enervatului si enervarii

Doi cunoscuti X si Y merg pe strada si vorbesc; X ii atrage atentia lui Y in privinta unui anumit aspect ca fiind ceva eronat, la care Y raspunde ca se simte certat.

Auzind aceasta X se enerveaza si chiar se infurie.

Daca totul era asa de simplu comanda declansatoare a enervarii lui X ar fi fost raspunsul intrebare al lui Y: "De ce ma certi?"

Dar, nu e asa de simplu intrucat comanda a fost de fapt o emotie apartinatoare altui algoritm, anume frustrarea "acumulata" (am pus "acumulata" intre ghilimele intrucat explic in spiritul unei exprimari materialiste, in referential materialist, singura comuna, accesibila tuturor, altfel nu intelege nimeni nimic; in spiritul "tabula rasa", sa numim asa, nu ai cum sa acumulezi daca de fapt tu nu te identifici ca fiind ceva, cineva ci doar reprezinti "permisiunea vietuirii", sa-i zicem asa de aceasta data) de catre X, ca urmare a faptului ca de cate ori ii evidentia lui Y o problema (facand-o cu scopul evident pentru sine, de a corecta greseala), Y se simtea certat si niciodata nu se rezolva nimic intrucat discutia degenera iar Y nu vroia sa traga invatamintele, Y comitand in continuare aceleasi greseli spre exasperarea lui X.

Binenteles, faptul ca Y se simtea certat, era foarte posibil sa se datoreze si lipsei de tact si de tonaltate adecvata a lui X, dar, si unei sensibilitati proprii prea mari.

Observati lantul cauzal declansator de algoritm: o comanda auditiva, o propozitie, declanseaza "algoritmul frustratului si frustrarii" (si el compus la randu-i din cele 6 puncte ca orice algoritm), iar emotia frustrarii la randul sau devine comanda pentru "algoritmul enervatului si enervarii".

Si fiindca tot am ajuns pana aici sa incercam a explica pe fiecare (repet, fiecare algoritm e construit specific si nu asta e cel mai important in eliberare ci, intelesul cu care cel in cauza rezoneaza privitor la algortmul inrobitor (incatusator de liberatate) cu pricina si la algoritmul eliberator (ceea ce am numit contra-algoritm).

In ce consta “algoritmul certatului si al certarii (celui ce se simte certat)” al lui Y?

Ca in orice tip de algoritm si in algoritmul “certatul (cel ce se simte certat)”, Y a ajuns prizonier fara voia sa si a ajuns a fi “manipulat” prin comenzile integrate de-a lungul timpului in algoritmul cu pricina.

In cazul de fata comanda (punctul 1 al algoritmului inrobitor) au fost cele cateva cuvinte ale lui X spuse ca si corectare de greseala, dar pe care X le-a perceput ca si critica, ca si certare.

De ce le-a perceput ca si certare?

Fie datorita sensibilitatii sale, fie datorita lipsei de tact a lui X, fie datorita unui algoritm al certarii pe care el mai mult fara sa isi dea seama si la construit treptat, treptat.

Vezi o descriere mai aprofundata a aparitiei comenzilor (prima parte a scrierii; se poate face partial analogia): http://www.roportal.ro/discutii/topic/2079-creatiile-userilor-proza/?p=1061144099

Au fost ani de lucrare ne-constientizata in esenta ei decat periferic, nu profund, nu in ceea ce era ea de fapt, adica ne-constientizata in cunostinta de cauza sau altfel zis constientizata intru esenta ei distructiva parca intentionat spre as-i face rau, zeci de ani de lucrare pentru ca Y sa ajunga prizonier al algoritmului certatului, pentru ca anumiti stimuli, auditivi (cuvinte, propozitii) sau de alta natura, sa ii devina comenzi declansatoare de algoritm, declansatoare ale starii emotionale de tipul “certatului (celui ce se simte certat)”, in fond “a atacatului”; nu stiu daca exista o “emotie (sentiment) a certatului, atacatului”, poate e un mix emotional sau o alta emotie, dar pentru ca cineva sa se simta certat, atacat, el trebuie sa ajunga in dimensiunea emotionala respectiva, altfel nu va manifesta “comportamentul certatului”, intrucat una e sa intelegi pe cat posibil numai informatia ca pe o corectare justificata sau nu, si cu totul altceva sa o intelegi ca pe o certare, ca pe un atac (asta presupunand deja emotionalul); iata deci cum aceeasi informatie prin aport de afectivitate, poate dobandi alt inteles, acela de atac in loc de corect sau incorect; aviz referitor la cunoastere, la intelesuri, atat rationalistilor cat si “contemplativilor, adeptilor revelatiilor, incredintarilor, descoperirilor”, orice stare poate influenta un inteles, nu numai ganditul, rationatul, logica ci si afectivitatea, intuitia, inspiratia, contemplatia, revelatia, asta insa nefacand din acele intelesuri adevaruri ci doar adevaruri personale (nu vom face caz de cuvinte ci de sensul dat in scrierea respectiva!!!)

2 – Cunoasterea devianta

a) – De mult timp probabil, Y a acceptat mai mult fara a isi da seama desigur, ca el e un potential certabil, atacabil, si-a insusit acesta identitate, a transformat asta intro realitate obiectiva prin acordarea de atentie tot mai aparte, fara sa constientizeze in cunostinta de cauza, adica a constientizat prosteste, ca “boul”, pe “sunt posibilul atacabil, certabil” si treptat tot mai intens, tot mai mult ca identitate de sine (de spirit) pe “sunt atacabilul, certabilul”.

b) - Totodata, sau in paralel, si-a insusit identificarile de acte de realitate care sa ii devina motivatie al identitificarii cu “certatul, atacatul”; “asta e ceva care impune a ma simti atacat”, adica toate cele fata de care a dezvoltat conceptia si conventia ca ii sunt valorizari indreptatibile catre a se identifica cu “certatul, atacatul”.

c) – Indreptatirea “nebuniei” autodistructivei: e cat se poate de firesc sa ma simt asa, adica sa ma simt atacat.

d) – Hotararea, decizia, colapsarea, acordul final (devenit cu timpul, tot mai mult si el ca de fapt intregul algoritm, pre si, sau, inconstient, reflex): nu am cum sa nu ma simt certat, nu voi permite sa nu ma simt certat, e aberant intrucat (indreptatirea, justificarea de la pct. c), asa e firesc, corect, util, asa trebuie sa ma simt, e normal.

3 – Iubirea (afectiunea pe care Y a dezvoltat-o tot mai mult, de-a lungul timpuli, fata de “obiectul” atasarii sale, adica fata de conceptia si conventia de la punctul 2 al algoritmului, fata de insasi algoritmul in sine in totalitatea sa si desigur fata de “emotia certatului, atacatului” (sau cum ar fi posibil de numit starea afectiva respectiva).

Am tot scris in alte exemple si “Cuvinte” (scrieri), despre modul in care ne atasam, si cum afectiunea e de fapt iubire.

4 – Emotia insasi, stare de atacat, certat

Cum am mai zis e starea ce face deosebirea dintre om si computer (indiferent ce sta la temelia ei (poate tot informatia!?), adica unui om ii sunt necesare stari sufletesti pentru a-si justifica manifestrile, pe cand unui computer nu.

Stare ce justifica comportamentul celui ce se simte certat, este “emotia certatului”.

Daca nu are acces in dimensiunea ei (un mod de exprimare specific unui anumit nivel evolutiv), sau materialist spus: daca nu beneficiem de “emotia certatului”, nu ne manifestam ca cel ce se simte certat, intrucat nu ne simtim certati si reactiile nu vor fi in concordanta cu ceea ce impune a te simiti certat (vezi exemplul cu scarba, mie imi pare definitoriu).

Potentialitatea in sine e de la “natura ralitatii”, accesul la ea insa, tine de fiecare in parte, de algoritmii construiti.

5 – Conduita – celui ce se simte certat, atacat, nu mai insist, in principiu o cunoaste si o poate observa fiecare daca are putina lucrare a cunoasterii de sine.

6 – Frustrarea – Intrucat cel ce si-a insusit, a integrat algoritmul certatului, actioneaza deja sub influenta unor forte impuse de iubirea fata de obiectul atasarii, adica fata de: a) conceptia si conventia certatului (pct. 2); b) insasi algoritmul in totalitatea sa; c) accesul la starea de a fi certat, la felul respectiv de a te simti.

Si ce implica asta (fortele atasamentale, iubirea, atasarea) in cadrul oricarui algoritm al fiecaruia dintre noi, fie el integrat intrun procent minor, adica in curs de dezvoltare, fie integrat in procente ce depasesc 50%, 70%, 89,9% etc?

Implica pericolul angoasei in urma neimplinirii (daca nu se da curs) aservirii noastre “idolului obiect atasament-al”, daca te fortezi sa rezisti tentatiei, coplapsarii, in a te simti certatul, poate rezisti o data, dedoua, de mai multe ori, insa asta va duce inevitabil la frustrare, la suparari, devii irascibil, te infurii, “nimic nu-ti convine”, devii posac, deprimat poate etc,

De ce?

E comportamentul oricarui deviant fata de o optima functionare, din momentele de dupa constatarea imposibilitatii de a-si manifesta atasarea, slabiciunea, obisninta, hobbyul, in fond viciul “de procedura” educationala (tine desigur si de factori impusi de natura realitatii, asa cum e de exemplu placerea si durerea).

Intrucat Y s-a simtit iarasi certat (nejustificat dintr-o perspectiva a lui X, intrucat el stia bine ca nu i-a spus ceea ce i-a spus, ca pe un repros ci ca pe o indreptare de greseala; dar justificat dintr-o perspectiva a unui Y oarecare, intrucat el asa a perceput), asta i-a fost comanda (lui X) pentru declansarea enervarii (parte a “algoritmului enervabilui si enervarii”, de care “sufera” X, ca si structura intelectuala, de cunoastere si general perceptiva de fapt, ce ia devenit fara sa isi dea sema inteligenta emotionala care ia stat la baza simbolisticii alcatuitoare de algoritm reflex al enervabilului si enervarii).

Algoritmul enervarii nu il mai descriu, sunt cateva scrieri care il trateaza dar accentuez: nici o scriere nu are valoare daca e scoasa din contextul general al scrierilor mele si oricum sunt scrieri cu caracter personal si artistic ce au valoarea lor specifica momentului inspirativ respectiv, nu intrumar pentru altcineva.

Factorul de noutate in cadrul scrierii de azi, este constatarea emotiei frustrarii, ca fiind comanda pentru emotia enervarii.

Algoritmul frustratului si al frustrarii

De ce s-a simtit X frustrat?

Lasand deoparte lantul cauzal al intamplarii exemplificate si pe care am descris-o la inceput, X s-a simtit frustrat intrucat e nefericitul beneficiar de acces lesnicios la “starea emotionala, la senzatia, la sentimentul frustrarii”, parte integranta a algoritmului frustrarii pe care si X la construit tot asa cum Y si-a construit “algoritmul certatului”.

Eh, nu mai am starea!

In principiu schema algoritmilor e aceeasi, asa ca si acst algoritm poate reiesi daca in algoritmul certatuui si certarii” ori in altul, inlocuim termenii ce exprima problema respectiva cu termenii acestui algoritm (de exemplu inlocum “cetatului” cu “frustratului”; desigur mereu vor mai fi necesare unele ajustari, dar sa tinem cont de ceea ce am mai spus: orice cunoastere, descriere a algoritmilor incatusatori sau eliberatori, nu are nici o valoare daca cel in cauza nu rezoneza cu ea; de aceea e indicat sa isi exprime chiar el, pe intelesul sau, perspectibva asupra cunoasterii respective si numei astfel ea poate fi eliberatoare!!!).

Nici nu il ma corectez intrucat sunt epuizat, ceea e presupune asa de multe greseli de toate felurile fata de multele care oricukm ar fi ramnas nesesizate de mine in cadrul corecturilor, incat sper totusi sa fie cat de cat inteligibil (daca cineva vreodata il va citi).

Nu il las pentru mai tarziu intrucat ies de sub motivatia “descoperirii inspirative” si asa as ajunge sa nu mai postez niciodata nimic.

Punctul 6 al "algoritmului certatulului (celui ce se percepe ca fiind certat)", este desigur Angoasa, nu frustrarea asa cum din greseala am scris.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Tiparele algortmice

Acuma desigur, nici macar un trol nu va considera (desi am dubii) ca pentru fiece problema se creaza algoritmi complet noi.

De exemplu pentru o problema cum ar fi o suparare, o enervare pe cineva (poate intalnit atunci prima data), e doar o substituire de "obiect" in cadrul reflexului de suparare, de enervare, in cadrul algoritmului de suparare, de enervare al carui beneficiar si lucrator asiduu a fost cel in cauza, inca de la frageda aparitie ca o realitate intr-o realitate.

Adica reflexul datorat algoritmului si insasi algoritmul exista, numai ca in cadrul algoritmului are loc o modificare in cadrul punctului doi, litera "b" (persoana); vezi cea mai recenta explicatie a schemei algoritmilor, cea a "algoritmului certatului"; atentie, orice algoritm pe care l-am explicat, va fi actualizat, imbunatatit comnform scrierilor ce au urmat dupa aceea, altfel e perimat).

Deci in cadrul punctului 2 conceptia si conventia devianta (dau un copy/paste si modific specific):

2 – Cunoasterea devianta

a) – De mult timp probabil, cel in cauza si-a insusit, a accept si si-a integrat (mai mult fara a isi da seama desigur), ca el e un potential atacabil dar si suparabil precum si enervabil, si-a insusit acesta (aceste) identitate (identitati) de sine (de spirit), a transformat asta intr-o realitate obiectiva prin acordarea de atentie tot mai aparte, fara sa constientizeze in cunostinta de cauza, adica a constientizat prosteste, ca “boul”, pe “sunt posibilul atacabil, suparabil si enervabil” (observati ca de fapt pana la urma pot fi chiar mai multi algoritmi conform carora functionam in paralel sau declansatori unul al celuilalt; poti beneficia totodata si de un algoritm al frustrarii si toate numai pe acesta tema specificata acuma) si treptat tot mai intens, tot mai mult ca identitate de sine (de spirit) pe “sunt atacabilul, suparabilil, enervabilul”.

b) - Totodata, sau in paralel, si-a insusit identificarile "obiectelor atasarii", deci aactelor de realitate care sa ii devina motivatie a identitificarii cu “atacatul, suparatul, enervatul, frustratul”, adica:“aceasta (situatia, conceptia, persoana, contextul, fenomenul, emotia, imaginea, stimulul, ...) e ceva care impune a ma simt ..., atacat, suparat, enervat, frustrat, ...”, adica toate cele fata de care a dezvoltat conceptia si conventia ca ii sunt valorizari indreptatibile catre a se identifica cu “atacatul,...”.

c) – Indreptatirea “nebuniei” autodistructivei: e cat se poate de firesc sa ma simt asa, adica sa ma simt atacat, suparat, enervat, frustrat, ...

d) – Hotararea (decizia, colapsarea), acordul final (devenit cu timpul, tot mai mult si el ca de fapt intregul algoritm, pre si, sau, inconstient, reflex): nu am cum sa nu ma simt atacat, suparat enervat, nu voi permite sa nu ma simt certat, ..., e aberant intrucat (indreptatirea, justificarea de la pct. c), asa e firesc, corect, util, asa trebuie sa ma simt, asta e normalitatea observata de mine de cand sunt, asa se reactioneza in mod firesc.

Acuma o incercare de punct 2 contraalgoritm se face si ea tot in functie de nivelul rezonant al celui in cauza, pe un anumit nivel ar fi posibil sa arate asa:

a) - iesirea din identificari de sine - nu sunt nici atacabilul, nici enervabilul si nici suparabilul, frustrabilul, ..., acestea sunt doar posibilitati de identificare, reprezint tabula rasa, orizontul de posibilitati.

b) - iesirea din identificari de"obiecte" atasament-ale - nimic nu impune neaparat a ma simti atacat, a ma enerva, supara, ... (facem abstractie acum de cele impuse de natura insasi a realitatii care nu sunt neapart acelasi lucru cu conceptiile si conventiile mele, noastre, vremurilor acestea), nimic nu impune iesirea din orizontul de posibilitati, colapsarea intr-o functionare neadecvata (in sens de opus optimei functionari).

c) - iesirea din justificari - a ma simti atacat, suparat, enervat, frustrat, ..., nu e ceva firesc, e doar optional; o multitudine de alte potentialuri pot fi accesate prin colaps din orizontul de posibilitati pe care-l reprezint.

d) - Iesirea din acceptarea distructiva, devianta - Intrucat tabula rasa (inocenta), altfel zis: orizontul de posibilitati, este ceea ce reprezint, nu am de ce colapsa ca atacabilul si atacatul, enervabilul si enervatul, suparabilul si suparatul; eventual pot colapsa ca bucurosul, ... sau altceva cu mult mai aproape de spiritul unei optime functionari.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Victimizarea proprie, auto-victimizarea

Nu voi "vorbi" acum nici despre victimizarea prin care suntem obligati sa ne percepem corpuri si psihice intr-o realitate de tip materie si nici despre autovictimizarile de tip fandoseli, mofturi ci, despre cele ce pe nesimtite ne-au acaparat si ne-au devenit tipare functionale (de fapt despre asta scriu majoritar, mai ales in ultima vreme).

Pentru ca daca cineva se simte certat, poate chiar este certat dar numai el este responsabil daca asta pentru el insusi reprezinta o suparare in loc sa fie o informare!!!

E lipsa de educatie sau altfel zis educatie eronata, devianta, nu are cei sase, sapte ani de acasa sau daca ii are, ii are (probabil ca noi toti de altfel) in spiritul educatiei clasice, care educatie e depasita de mult si sunt uimit cum de nu a fost inca abandonata.

Acuma nu proclam despotismul, nici pe departe, scriu eu asa poate mai strong, dar de multe ori atrag atentia in privinta cumpatarii in a aplica orice, inclusiv ceea ce eu scriu.

La fel daca cineva se simte exploatat, atacat, nedreptatit in vreun fel, neputincios si o multitudine de asemenea aspecte, toate acestea sunt doar deviatii functionale (ca si opusurile lor: daca te simti laudat, exploatator, atacator, indreptatit, putincios, ...)

O nu, nu trimit in "tampit-izare" sau nesimtire (desi multi aici vor fugi), nici vorba, trimit in iesirea din functionare devianta.

Numai si numai datorita eronatei insusiri, integrarii de cunoastere, de intelesuri, datorita educatiei si autoeducatiei, am ajuns a ne simti asa, intrucat prin ele am dobandit posibilitatea accesului la senzatia-emotia-sentimentul respectiv ce caracterizeaza acea traire (a te simti victima, a te simti certat, ofensat, atacat, exploatat/exploatator, ...).

Binenteles ca uneori si poate de multe ori iar pentru unii apasator/pregnant, viata ajunge ai determina sa tinda catre a se considera victime sau din contra, ai determina sa se considere niste invingatori.

Nu suntem nici victime si nici invingatori ci doar beneficiari ai unei realitati in cadrul careia ni s-au impus (si nu o spun in sens ca ne-a impus neaparat un cineva, un ceva anume, nu, o zic fie si intr-un spirit pur materialist sau altfel, asta e situatia, "datul") carcateristici existentiale, functionale si de mediu al vietuirii si nu avem ce face decat sa jucam acest joc, vietuirea; iata insa ca nu ne sunt dezvaluita de la inceput toate datele, toate detaliile jocului, asa ca "sa stam bine sa luam aminte", poate mai sunt de descoperit diferite aspecte.

Din motive asemantoare dar oarecum opuse, cineva cade in deviata de a se simti fie victima, fie invingator, adica in deviatia victimizarii sau in cea a trufiei.

Intelesul informational e unul, intelesul informational-afectiv e altceva (nu zic, asa e, noi nu functionam fara a trai o impletire informational-afectiva-si de judecata ma mult sau ma putin inteleapta, dar a da posibilitatea afectivitatii sa ne absoarba pana ce traim impresia de adevar indubitabil a ceva, orice, e culmea neroziei; orice poate fi trait ca adevarat, daca cel in cauza ajunge sa traiasca sentimentul adevarului referitor la acel ceva!!!) atentia cu ce emotii (sentimente) ne insotim, intrucat din ele provine pana si cel mai mare dusman al armoniei si totodata cel mai agreat miraj considerat autenticitatea in sine, anume, senzatia-emotia-sentimentul adevarului, cel mai pun prieten, frate, al punctului de vedere personal si colectiv, al nostru al tuturor in general.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Atasarea de a te atasa si cea de a nu te atasa

O forma mai subtila, mai putin observabila de atasamemnt, este atasarea de a te atasa.

Noi in general nu am fost educati sa nu ne atasam si chiar daca trairile, viata, evenimetele, ne conduc la detasarea de anumite atasamente, fie ele fata de obiceiuri, idei, conceptii, conventii, fata de emotii si sentimente, fata de persoane, animale, lucruri, hobbyuri, indeletniciri, conduite (inclusiv verbale, de gandire, emotional-sentimentale), ramanem atasati de o multitudine dintre cele enumerate sau nu, si ne atasam de altele, de alte idei, de alte conceptii, de alte persoane, amimale, ritualuri, ...

Fiecare dintre noi e ca o bucata e otel ce se afla inconjurata sferic de multi magneti, e extrem de dificil sa se pozitioneze acolo unde fortele se anuleaza, exact central, mereu va fi atrasa si se va lipi ba de un magnet, ba de altul, daca se desprinde de unul intra in campul de atractie al celuilalt si se lipeste de el.

Numai ca noi ne atasam de foarte multe aspecte, foarte multe in acelas timp.

Acesta conduita este una a celui ce sufera de pre-dispozitia catre atasare (nu ma refer neaparat la conceptia predispozitiei genetice); si aici e vorba de un algoritm cu punctul sau 2 ce cuprinde cele 4 subpuncte: identificarea de a fi "cel ce se atseaza", identitificarea "obiectelor" asimilate ca fiind firesc a te atasa de ele, justificarea si acordul (capitularea, colapsarea), vezi aici (se pot inlocui termenii specifici algoritmului cu pricina, cu termenul atasabil, atasare si rezulta punctul doi al algoritmului acesta): http://www.roportal.ro/discutii/topic/2079-creatiile-userilor-proza/?p=1061149945

La fel se poate face si in in privinta intregului algoritm (alegand si completand o schema de algoritm data ca exemplu), precum si a contraalgoritmului .

Acuma exista si reversul, sa devii atasat de a nu te atasa; orice forma de atasament daca atinge procentaje superioare e tot mai periculoasa; una e sa eviti a te atasa de ceva, de exemplu de fumat, alcool, droguri, excese, ... si alta e sa faci o obsesie, adica atingere de procentaje de atasare, de compulsiune, de deviatii de orice fel de la o optima functionare (si sa nu credeti ca vreunul dintre voi nu sufera de zeci si sute chiar, de atasamente aflate in diferite etape de integrare) foarte mari, mult peste 50%, pentru ca nu-i asa, facem afirmatii referindu-ne la diverse, dar nimeni nu stie care e procentajul.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Ce sunt algoritmii?

Algoritmii (intr-un DEX totusi materialist al cunoasterii de sine; desi eu uneori am dat explicati si intr-o forma de DEX-uri ce incerca sa depaseasca aceasta forma materialista sau intr-o combinatie a DEX-urilor ale cunoasterii de sine, toate mai mult sau ma putin diferite de DEX-ul clasic) sunt structuri de gandire si in general perceptive (adica intreaga gama de contacte de realitate) ce au ajuns sau ne vor ajunge simbolistica, scheme logice de functionare reflex; altfel spus e inteligenta si de fapt intreaga gama de contact cu vreo realitate inclusiv personala, din care se decanteaza inteligenta emotionala, adica cunoasterea, punctul 2 al oricarui algoritm cu cele 4 subpuncte ale sale: identificarea de sine, identificarea "obiectului" atasarii, justificarea si colapsarea, care sub o forma criptata specifica ne determina functionarea reflex.

In opinia majoritarilor, atasarile, compulsiunile, devianta functionare, sunt problemele altora, sunt extreme, ei considerandu-se in afara acestora; fals, total fals; fiecare dintre noi deviem de la o posibila optima functionare pe foarte multe aspecte inca de la aparitia noastra ca realitate, nu avem cum sa nu o facem intrucat asa e cultura umana, educatia, si in plus pe anumite aspecte insasi natura realitatii contribuie, e indreptata spre o anumita directie ce lesne poate fi interpretata deviant.

Orice algoritm functional, orice atasare are un parcurs lung si trece prin intreaga gama procentuala de la 1% pana chiar la 100% (daca situatia e prielnica), asa se face ca de anumite aspecte nu suntem atasati deloc 0%, algoritm inexistent, de altele suntem atasati cateva procente, de altele ingrijorator de mult (pana la 50%) si de unele suntem atasati peste 50%, 60%, 70%, ceea ce deja e o problema (nu mai vorbesc despre procentaje si mai mari, deja devine o problema de viciu, e o situatie de conditionare al carei raport de dependenta e foarte mare, foarte grav).

Si culmea e ca acesti algoritmi ne constituie reflexele functionale nu numai pe latura negativa (despre care am tot scris), ci si pe cea acceptata ca fiind pozitiva, ba mai mult, toate banalitatile zilnice functioneaza la fel ca algoritmi in formare sau deja formati; tendinta de atasare e o lege a realitatii ce ne domina vietuirea intrucat nu am evoluat inca suficient astfel incat viata sa ne fie dominata de o atentie vigilenta bazata pe cunoastere competenta in privinta celor ce le permitem sa ni se decanteze, sa fie criptata ca scheme logice functionale reflex.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Algoritmii intre gratie si obsesie

Cum ziceam, un algoritm, adica orice structura functionala ce are ca rezultat un comportament (inclusiv unul de gandire sau vorbire) are o plaja valorica, o plaja de integrare a sa ca structura functionala, ca determinant comportamental.

La baza comportamentala ne stau atasamentele si cunoasterea integrata treptat (criptata) ca simbolistica a schemelor "logice" functionale, ambele componente ale algoritmului.

Inspre partea de 100% integrare (a oricarui atasament, a oricarui algoritm) apare comportamentul de tip total obsesional, de fanatism, habotnicie (in sens larg) si paranoia, pe aspectul respectiv.

Inspre parte de 1% integrare suntem inca liberi, aspectul respectiv se afla in gratia vointei, nu ne conditioneaza nicicum, e doar un moft.

Iar noi toti functionam in plaja de la 1% pana la 100%.

Treptata pierdere, scapare a aspectului respectiv din puterea vointei, din gratie, coincide cu treptata si pe nesimtite fanatizare a individului pe acel aspect (indiferent daca vorbim despre mancare, placeri felurite, enervare, fumat, religie si stiinta deci conceptii, ... sau despre banalitati ale punctului personal de vedere si evenimente cotidiene etc.

Este fumatul in puterea vointei, in gratie, la copii si la cei ce nu fumeaza?

Este, ei se pot lasa oricand de fumat intrucat nu sunt conditionati deloc, chiar daca or fi fumat o tigara, doua, cateva vreodata.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Sentimentul divinitatii

Asa cum exista emotia (precum si senzatia, sentimentul) scarbei, enervarii, rusinii, mandriei, frustrarii, bucuriei, ..., sentimentului adevarului, tot asa exista si sentimentul lui dumnezeu (sa ii zicem asa, desi nu stiu sigur daca se poate incadra in categoria afectiva),

La acest sentiment de traire a divinitatii (in diferite "nuante" de traire) insa, nu avem acces toti asa de lesne cum avem acces la scarba, rusine, enervare, tristete, bucurii, pofte, placeri, ..., gandire, liber arbitru, vointa, ..., in general avem acces facilitat de catre persoane initiate in a oferi acces la aceasta dimensiune.

De-a lungul timpului aceasta capacitate de a oferi acces la trairi speciale a fost utilizata in interesul personal sau de grup a celor ce o detineau si desigur a fost utilizata in interesul celor ce au facut o marfa din sentimentul divinitatii.

Ce traire mai coplesitoara poti facilitata cuiva care e deja manipulat prin cunoasterea posibilitatii ca probabilitate mare a existentei divinitatii (dar si celorlalti), decat trairea sentimentului divinitatii?

Necredinciosii au impresia ca cei credinciosi sunt "dusi cu pluta" (nu spun ca nu ar fi si asa), dar ei habar nu au de trairile speciale la care e posibil sa avem acces (una dintre ele fiind sentimentul divinitatii sau accesul la dimensiunea de traire a divinitatii).

Nu spun ca acest acces la trairea divinitati, este o certitudine a existentei divinitatii (ca fiind ceva sau cineva constient de sine si de noi; si nu utilizez termenul "a exista", in sens materialist)!

Asa cum avem acces la sentimentul scarbei (nu asociez scarba cu divinitatea ca sa lovesc in cineva sau ceva, ele sunt doar doua etape marcante intelese in cunoasterea mea inspirativa, ci doar ca si scheme functionale, scheme de acces la dimensiunile respective; despre cum ajungem in dimensiunea scarbei am scris luna trecuta), tot asa e posibil a avea acces si la dimensiunea divinitatatii, in sensul ca ele exista dar e necesar sa dobandesti posibilitatea de acces.

Cineva care nu are acces niciodata la cunoasterea (inclusiv faptica) conform careia anumiti stimuli sunt demni de a ne produce ingretosarea, nu se va ingretosa, tot asa cineva care nu are acces niciodata la cunoasterea intelectuala, emotionala si "spirituala" ce dau acces la trairea divinitatii (sau a facilitazarii trairii divinitatii) sau a altor trairi speciale, nu va trai niciodata acestea.

Facilitarea sentimentului divinittii si a multor altor trairi speciale, reprezinta o marfa cu care reprezentantii si adeptii diferitelor religii, culte, diferitelor forme de spiritualitate sau cunoastere, au facut si fac epoca utilizandu-le intru atingerea scopurilor personale si de grup, tot asa cum si sentimentul advarului induce in eroare atat pe credinciosi cat si pe necredincioasii de toate felurile (rationalisti inclus), prin pierderea de fapt tocmai a uzului ratiuni in privinta intelepciunii, prin fanatizare, habotnicie (in sens larg, deci cuprinzand si sfera stiintifica, precum si pe cea a vietii cotidiene a fiecaruia).