Creatiile userilor - Proza

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Iubirea asa cum nu o cunoastem si cum nu vrem sa o cunoastem

Am vorbit la un moment dat despre iubire si in acceptiunea intelesurilor de la acea vreme am stabilit ca iubirea "e neutra" (ca dealtfel orice sentiment sau emotie; am spus asta intrucat gandul, rationamentul apartine cugetarii, intelectului; iar vorba si fapta sunt predominant influentate de gandurile ce se cristalizeaza din intregul context "psihic"; gandirea, ganditul e cu totul alta dimensiune decat afectivitatea deci, ceea ce e al afectivitatii nu are cum sa fie descris in cuvinte, tot asa cum, ceea ce e al cugetarii, nu are cum sa fie afectivitate, asta pe de o pe de o parte; pe de alta parte: iubira sau orice sentiment si emotie, nu determina binele si raul, pozitivul/negativul sau constructiva/distructiva, nu, ea e doar "unealta; mijlocul" prin care ideatica, rationamentele, inteligenta in general, aste ruminata pana ce ea devine determinant comportamental, fie ea comportamentul de natura verbala, faptica sau gandita); binenteles ca nu numai ganditul contribuie la adancirea pana la reflex a "constiintei" (nici termenul constiinta nu va fi considerat neaparat in sensul interpretarii materialste ori solipsismului) rezultate in urma contactelor cu "sursele de realitate" ("realitate" nu va fi un termen considerat neaparat in sens materialist; de asemenea "sursele" nu vor fi interpretate in vreun sens anume, ci doar ca elemente determinatoare de realitate, adica realitatea de a fi a cuiva, realitatea ce se percepe el, si, realitatea perceputa diferit fata de identitatea de sine, realitatea cu care el se constata in contact).

Asadar iubirea fiind neutra, vinovatul pentru comportamentele noastre de gandire, vorbire si fapta, sunt cunoasterile dar si interpretarile noastre ("nu va faceti griji", 99,999% din cunoasteri sunt interpretari carora li s-a oferit un cadru contextual propice pentru ca ele sa fie considerate cunoastere); nu exista argument adus de catre "om", care sa fie cunoastere veritabila, infailibila; si stiti de ce? Pentru ca e adus de catre cineva din interiorul sistemului realitate, noi toti fiind prizonierii lui, care prizonieri speculam fiecare in parte si impartiti pe comunitati, speculam, interpretam, statuam, masluim de fapt; da, e posibil ca ceva din aceasta mazgaleala de gandire sa fie chiar real, insa nu este cine sa confirme decat tot niste figuri umane mascate intentionat sau nu, dar toati participanti la carnavalul viata, ce isi aroga pozitii de copetente pe domeniile respective ) si vorbesc atat despre problemeatici la nivel total cat si la nivel banal de intrrelationare a noastra cu noi insine sau cu cei de aproape ai nostrii etc.

Asa cum mai ziceam, toate atributele cu care noi descriem iubirea si orice alt sentiment sau emotie sunt de fapt atribute ale celor ce rezulta in urma faptului ca cineva beneficiaza de iubire; de exemplu o mama are indelunga rabdare cu copilul ei, nu pentru ca iubirea are caracteristica, atributul de a fi indelung rabdatoare; rabdarea fie ea si indelunga, presupune un alt sentiment, sentimentul rabdarii; iubind ai acces la ce? la rabdare; rabdarea presupue ce? puterea de a suporta toate ale ale copilului (vorbeam de o relatie mama copil); dar mai presus de asta, iubirea da acces la gratie, adica nu rabzi cu stoicism, fortandu-te ci, dobandesti puterea de fi deaspura indelungii rabdarii, puterea gratiei, suporti toate ale copilului (sau alta relatie: sot/sotie, prietenii, ...) cu usurinta, nu te afecteaza negativ, nu presupune a te forta, e exact asa de greu a suporta toate cele parute greu de suportat ale celui cu care esti in relatie, pe cat de greu ii e cuiva care nu a fumat niciodata, sa suporte a nu fuma!!!

De exemplu (exemplul e explicat in termenii materialismului intrucat altfel nu intelege nimeni nimic):

Bun! Acuma, se pune mereu intrebarea: "(Mai) tii la mine?", "Ma (mai) iubesti?", ...

Intr-o asemenea relatie contextuala cum e cea in care ne trimite intrebarea, presupune sa ne definim doi termeni: cine e cel pe care il intrebam si cine e cel fata de care ar avea o asemenea interrelationarea, anumea aceea de "a tine la ...", a-l iubi".

Daca de exemplu te-ai indragostit de actuala sau fosta ori viitoarea, de ce anume te-ai indragostit?

Pai, pentru ca are tate mari sau pentru ca are 2 metri de craci, nasu-n vant, cont in banca, e altruista, oarba, urata etc.

Deci te-ai indragostit de ea cea care are tate mari, ok.

Dar tu super-ficialul, nu te-ai indragost de fata ei, de corpul ei per ansamblu, de rasul ei, de parul ei, de ficat, de intestin si ceea ce continea atunci, de caracter, de personalitate, de temperament, de modul cum ..., de faptul ca ..., de ..., multe alte si nici macar nu te-ai indragostit de tatele ei in totalitatea lor, ci doar de niste tate placute tie, care au pilea pe ele asa cum e, nu de unele lasate, nu de unele fara piele, nu de unele ..., tu de fapt iubesti o himera, o tata din care iubesti doar iluzia data de piele, dar nu iubesti si carnea care e acoperita de piele, venele, sangele, secretiile, chimia, electricitatea, alea te oripileaza, moare apetitul; nu iubesti cele "200000" de celule ascunse in sfarc si miliardele de atomi, tu iubesti iluzia sfarcului; iti vine acasa cu tata arsa complet sau partial si gata, nu o mai iubesti intrucat a disparut iluzia.

Asa e legat de absolut orice ai iubi la cineva, indiferent cate sunt la numar; iubesti pe cineva intrucat iubesti ceva la el; in anumite situatie se poate ca ceea ce ai ajuns imediat sau mai tarziu, a iubi, sa nu mai gasesti la aceea (acela) si atunci ...?

Noi spunem ca: iubirea e asa si pe dincolo, daca stai cu cineva din obisnuinta nu e iubire si foarte multe din acestea.

La acest moment eu consider ca iubirea nu e nicicum, e doar un sentiment (sa il numim asa) care iti da acces la o stare ce determina anumite trasaturi comportamentale, precum si la alte sentimente si emotii (inclusiv la emotiile de indragosteala specifica tinerilor), care la randu-le dau acces la alte comportamente; insa iubira la randul ei, accesul la ea, e dat de contextul realitate, contextul cunoastere, contact cu realitatea, contact (cunoastere) ce determina algoritmii, simbolistica, schemele functionale ale comportamentelor noastre de toate felurile (de gandire, emotional sentimentale, de vorbire, faptice).

Vorbeam de asemenea despre iubirea pura si iubirea atasament-ala; nu exista (probabil) mai multe tipuri de iubire (sau daca exista exista doar intrucat nu suntem capabili a patrunde mai profund sensurile, adica exista mai multe tipuri de iubire tot asa cum exista ma multe feluri de stiinta; in fapt stiinta fiind una singura numai ca noi nu avem acel nivel pe care "natura realitatii" il are in ceea ce e ea in sine).

Iubirea (te) ataseaza tot asa cum cutitul te taie sau acul te inteapa, dar nici iubira, nici cutitul si nici acul nu poarta vina ci, "contextul realitate", in general un context ce implica gandire devianta, combinata cu emotional negativ.

La fel si cu iubirea pura, ea e pura numai si numai daca ratiunea inteleapta vegheaza ca iubirea sa nu scape din puritate si sa se duca in atasament-are; iubirea prin ea insasi atasament-eaza daca decantarea de contacte cu realitatea, de cunoastere de toate felurile a realitatii nu se supune ratiunii si capacitatii de a ne intelepti, ca sa nu o lasam sa faca asta sa transforme acest contact cu realitatea in algoritmi defectuoasi, atasamente; algoritmii pe partea lor intelectuala pot fi pozitivi sau negativi, dar prin atasare devin defectuosi indiferent de tipul lor.

Cum mai iubesti pe cineva daca nu te atasezi de el, de ceva din ceea ce reprezinta el?

Pur.

Pai nu e acelasi lucru cu a nu iubi deloc pe acela, care e diferenta?

Exact diferenta dintre nesimtire si libertate de spirit (asa cum ziceam in scrierea precedenta); daca esti tampit sau urmaresti doar propriul interes, esti nesimtit in mod natural sau voluntar, daca insa esti liber, nu esti nesimtit, ci liber; daca nu iubesti dar esti in relatie zis de iubire cu cineva, insemna ca o faci din interes sau de tampit, daca iubesti esti in relatie cu acela intrucat iubesti ceva (fie si per ansamblu) la el, dar nu iubesti atasament-al si mai ales nu iubesti din interes ori de tampit, dar mai ales se cade a iubi ceva (mai multe aspecte chiar) care dainuie cat mai mult vicisitudinilor realitatii; nu e problema daca iubesti si din cele pe care acela le poate pierde, e ok; daca insa te atasezi, vei plati candva.

Nu zic, atasarea, asteptarile, sperantele, indragostelile fata de indivizi, animale, obiecte, fenomene, idei, emotii si sentimente, se fac de la sine, ne fura valul, se lucreaza permanent, suntem continuu asediati de ele si numai vigilenta unei atentii pornita dintr-o ratiune inteleptita, exersata indelugg, poate face fata cat de cat acestei teribile avalanse ce rezulta datorita asediului iubirii.

continuare

Se poate discuta foarte mult pe aceasta tema, "iubirea".

De exemplu se pune intrebarea: "Dar iubeste cineva vreodata fara a avea vreun interes?"

Iti iubesti propria viata si tot ceea ce e vital?

In mod obisnuit, firesc, natural as zice, da.

Insemna asta, ca te iubesti pe tine in aceste aspecte a ceea ce te constituie ca fiindu-ti tu tie propria viata si propriele-ti aspecte vitatale, din interes, deci nu e iubira pura?

Pentru cineva care nu ar face parte din acest "dat", acest sistem realitate (fara a da conotatii materialiste,sau idealiste, neaparat), da, ar fi interes fata de propria viata si aspectele-ti vitale; pentru tine insa care esti prizonier sistemului realitate, interesul coincide cu a nu te dezintegra indiferent ce esti tu de fapt, e cat se poate de natural sa te iubesti in aceste aspecte.

Acuma revenind la cele afirmate in prima parte: daca iubirea e neutra, cum de atasament-eaza (neutru e cand nu influenteaza in nici un fel)?

Iubirea si orice sentiment sau emotie, consider la acest moment ca sunt neutre in sensul ca ele sunt ca niste animalute, nu stiu de nici unele decat sa se ofere pe sine asa cum sunt; daca ai acces la enervare, te manifesti asa cum se manifesta cel ce se enerveaza, dar atentie mare, toate manifestarile respective nu sunt enervarea sau atribute ale enervarii, enervarea nu are nici un atribut; tot asa si in privinta iubirii, ea iti da acces sa iubesti si te manifesti asa cum se manifesta cel ce iubeste, dar, nimic din acele manifestarti nu e iubirea si nu e atribut al iubirii, ea, iubirea nu are nici un atribut.

Si totusi atasarea?

Dar ce e atasarea? Este o afectiune puternica dezvoltata fata de "obiectul" atasarii, o indragire tot mai mare pana ce devine o iubire pe un anumit nivel posibil (intr-un anumit procent semnificativ).

Deci iubirea e de fapt o afectiune atasament-ala? Cum ramane atunci cu iubirea zis pura?

Iubirea fara supervizarea ratiunii inteleapte se transforma treptat, treptat in patima, iubirea e pura atata vreme cat mereu si mereu ne resetam ca nu cumva sa ne atasam; de nimeni si de nimic pe cat posibil.

Acuma nu zice nimeni sa te afli la atasament 0% mai ales in aspectele integritate, aspecte vitale, necesitati, intrucat asta e, iubirea ataseaza, dar sa te afli in procentaje de atasare care sa nu te conditioneze pe cat posibil; despre cele ce sunt dincolo de a te constitui, de a-ti consitui aspecte vitale si necesitati, procentajele e potrivit a-ti fi sever cezurate si tinute sau readuse la nivel gratie, adica sa fii liber, sa iti fie in puterea libera a vointei, nu in fortarea ei, nu in stoicism (e bun si stoicismul, renuntarea, asceza, austeritastea, controlul fortat, dar sa nu exageram; de fapt nu vom exagera in nimic si nici cel putin nu vom tinde spre exagerari; atentie insa, nu vom tinde mai ales in relatia cu noi insine, nu in perceptia celorlalti fata de noi insine, desi se cade a tine sub observatie si percetia lor vizavi de noi).

De fapt ce constatam chiar acuma?

Ca ceea ce numeam iubire pura e acea iubire care sub supravegherea unei atentii vigilente a ratiunii inteleptite, nu permite iubirii sa creeze disfunctionalitate, deviatie de la inocenta in dauna unei cat mai optime functionari; binenteles iubirii impreuna cu partea provenita din inteligenta a algoritmilor functionali conform carora noi ne comportam, adica manifestam conduita faptica de gandire, conduita faptica de vorbire, conduita faptica emotional-sentimentala si conduita fizic faptica, deci aceea (iubirea pura), e de fapt tot iubire si tot atasament-ala, dar tinuta sub controlul vigilent al atentiei ratiunii inteleptite ce s-ar cuveni sa ne caracterizeze.

In plus iubirea e pura prin accesul la iubire, in sensul: daca nu ai acces nu iubesti, tot asa cum daca nu ai acces la emotia enervarii nu te enervezi etc; fara acces la emotia sau sentimentul respectiv, noi nu ne-am manifesta specific decat daca am face scoala de figuratie.

Cunoasterea de sine presupune sa ajungi tot mai mult a intelege cares sunt intrebarile pe care nu ti le-ai pui si nimeni nu ti le pune, care sunt intrebarile pe care ceilalti nu si le pun in legatura cu ei si cele pe care tu nu ti le-ai pus in legatura cu ei si mai ales, care sunt raspunsurile unui cunoscator de sine real, adica unul ce practica efectiv cunoasterea de sine fara a ase baza decat pentru a-si imbogati cunostintele, pe dogmatica conventiilor stabilite de catre ceilalti, indiferent la ce anume se refera ele; in plus el nu se opreste niciodata, orice oprire insemna dogmatizare, inseamna a permite formarea sistemelor de valori si orice sistem de orice natura e "dusman" al liberatii de spirit.

Da, da, stiu, ne sunt necesare certitudinile, nu voi nega, vorbeam insa de ceva foarte inalt (sa numim noi asa), nu despre cele ce ne sunt accesibile in cele obisnuite.

continuare - o nevasta de iubit

Avem in general acces la "a iubi", procentajul difera la fiecare in functie de multi factori.

"A iubi incat sufletul sa ti-l pui pentru prietenul tau", aceasta e lucru mare; binenteles ca nu dau termenului "suflet" un inteles religios sau spiritual clasic; sa iubeasca atasamental poate tot tampitul si tot desteptul, tot "omu' ", sa iubesti insa pur, asta e arta iar sa iubesti mult si pur, asta e libertate de spirit, dar cele la care eu ma refer nimeni nu le intelege inca si nici eu nu am inca nivelul sa fac cu voi un tur de forta a ceea ce insemna libertate de spirit (in sens de a fi nepatimitor) incat sa va las, wow!

O singura data "natura realitatii", intr-un mod practic necunoscut, mi-a permis accesul la atata putere, cateva zile (pe domeniul gratiei in privinta enervarii, supararii, mahnirii, orgoliului si altor naravuri de genul), insa nu era putere in posesia mea, la indemana mea oricand ci, putere care practic "m-a posedat" putin timp dupa care a disparut, e minunat sa te afli la pupitrul de comanda a ceea ce "sistemul realitate" (ca sa ii zicem cumva acestei vieti realitate umana; ma doare "sufletul" intrucat constat ca nu exista cuvinte care sa nu trimita ori la materialism ori la idealism; in plus, e uimitoare capacitatea la care noi avem acces astfel incat orice ar spune cineva, sa interpretam altfel decat el o spune) te obliga a te constata ca esti.

Domn'e, ai o nevasta, sa zicem asa; de ce sa o iubesti si cum sa o iubesti fara a te atasa, adica liber, cand de fapt iubirea prin ce e ea, adica intrinsec, ataseaza automat?

Asta e ca si cand am avea (si majoritar avem) pretentia sa sustinem ca 2+2=4, ca un pumn in nas, e un pumn dat in nas, ca eu am 1,67cm, cacatul e cacat si cerul albastru sau negru ori infinit si ca electronul e prostia despre care vorbim noi.

Nu sunt acestea adevarate?

Ba da, in contextul oferit ca ele sa fie adevaruri, in referentialul fabricat de catre noi sau de catre aceasta natura a realitatii in care si la care suntem obligati a ne raporta din lipsa de acces la un posibil mai mult, altfel, sunt doar interpretari ale noastre.

In primul rand ca tot prostu' poate constata o dotare ce pare la purtator (nu ma intereseaza momentan daca o mai fi ceva dincolo de acest "dat"), un acces nu numai la dimensiunea cugetare sau afectivitate, ci si un acces la dimensiunea ratiune, care ratiune nu e numai o facultate de a judeca, ci e un acces la a intelege si judeca superior, adica cu intelepciune (datorata desigur si acumularilor vietii).

Noi, fiecare in parte un "buricul pamantului" (chiar daca ne dam sau nu seama), avem impresia ca ne e posibil a judeca rational, logic si dam verdicte cu sens de certitudini indubitabile certificate de competente in domeniu menite sa dea asemenea verdicte imfailibile, uitam insa ca de fapt sunt "puerilitati umane", tot asa cum sunt si infatuarile religioase, spirituale, filozofice, ..., ce pretind acces la revelatie, cunoastere directa din sursa a orice etc.

Nu spun ca nu au acces la ceva special, dar toti fac gresala de a da un sens agreat de ei acestui "special", un sens pe casre il mai si proclama adevar, infaibilitate.

Suntem un produs de gandire si afectivitate, de imaginatie si amintire, de vointa si porniri, de logica si intelepciune (prostia inclus), de intuitie, inspiratie si deductie, precum si de hai sa ii zicem "necunoascut" etc.

Niciodata, dar niciodata (probabil), un om nu poate sa isi inhibe afectivitatea si sa judece strict rational, tot asa cum pretinsele revelatii, musai vor fi la randul lor trecute prin acelasi filtru al gandirii si afectivitatii pentru a fi spuse si scrise; orice pretins adevar de orice natura ar fi, ajunge a fi redat de catre un om ce va pretinde ca la primit de la ... "tampenia din capul lui", intrucat, dupa ce "la primit" de la sursa necunoascut pe care el o numeste minte, sau ratiune, inspiratie, intuitie, divinitate, ghizi, ..., o supune inca o data mistificarii, adica a doua mistificare dupa cea prin care el da un anumit sens sursei si metodei intrucat fie atata poate el datorita a ceea ce cunoaste, fie atata gaseste "mesajul sursei" in el si din acelea isi ia "forma", o mai supune deci si dogmarizarii ca adevar).

Poate exista "ceva dincolo de noi", poate 2+2=4 si electronul, bosonul..., e ceea ce pretindem azi (nu asa cum am tot pretins referitor la atom) toate insa sunt supuse trecerii prin filtrul interpretativ numit de noi "om", iar "omul" e prizonierul sistemului realitate si mai mult, e prizonier pornirilor sale de toate felurile, dar si afectivitatii ce da de exemplu fermitate opiniei, ce o infatiseaza ca adevar.

Asa, deci de ce sa iubim o nevasta domn'e?

Nu ma bag in de-astea de-ale voastre; sa o iubim intrucat e cel mai apropiat semen; de ce? intrucat presupunand ca lucram noi cele ale cunoasterii de sine, lucram egoismul pozitiv, adica iubirea "ne-eegoista" fata de sine (le-am explicat la vremea lor); fata de cine vom lucra extinderea iubirii ne-egoiste de sine daca nu fata de cei mai apropiati semeni ai nostri?

Stiu, "dracu" va trimite la servitute fata de straini, ca asa va dau acces mentorii vostri initiati atipic, dar asta e calea sigura catre un monahism mundan fara scrupule vizavi de familie!

Asadar cu cine porneste tot omu' la drum daca nu cu o nevasta (sot)?

Da, da, si cu copilul mai apoi si cu ceilalti membrii ai ambelor familii, dar asa s-a impamantenit si nu tocmai nejustificat, ca sa iti iei de sotie, nu pe mama ta, nu pe sora ta, nu pe tata, ... ci o straina.

Cum sa o iubesti?

Pai, ca pe tine insuti?

Lasati, stim cu totii ca nu e chiar asa si daca nu stim, asta se datoreaza necunoasterii de sine.

Ceea ce nu intelegem noi intrucat nici dracu' nu ne-a educat (printre multe altele), e ca, atunci cand iti apropii pe cineva, asa cum o faci cu un sot, deja te-ai "procopsit" cu doua corpuri (cu toate dotarile), cu doi ficati, 2 plamani, 2 inimi, 4 picioare, 4 ochi, 2 gandiri si judecati, 2 interpretoare de realitate (si culmea, unul e total diferit, aka e femeie!!!), o gramada dubla de dinti, inca o "fatada" si inca un exterior de intretinut (si nu usor) si tot asa.

Prin faptul ca o accepti sa faca parte speciala din viata ta, o accepti sa fiti tot mai mult, unul si pe acest considerent, toate cele scrise pentru cunoasterea de sine se rasfrang si asupra partenerului de viata, iar sinele e tot mai comun.

Atentie troli!

Nu va apucati sa impuneti ceva partenerului intrucat considerati voi ca o aplicati voua insiva, e de dorit, aia e calea si ca e aplicabil partenerei (partenerului)! Daca partenerul nu vine singur, liber consimtit si pe nesimtite, dupa voi, insemna ca nu aveti masura, nivelul cuvenit pentru a impartasi cu ea (el) cunoasterea, intelesurile si lucrarea respectiva, altfel zis, sunteti prea mici (sufleteste), voi, voi nu ea (el), vedeti in "ochiul" vostru!

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Cum facem ca iubirea sa nu mai fie criminala?

Asadar pe un anumit nivel al intelesurilor, iubirea (punctul 3 al algoritmului) poate fi considerata neutra si nevinovata in privinta atasarii de cele asa zis pozitive si vinovatul e punctul 2 al algoritmului, dar pe alt nivel al intelesurilor, iubirea e vinovata si ea de atasare intrucat atasarea e ceva negativ indiferent daca pe un nivel inferior al intelesurilor ne raportam la atasare ca fiind ceva pozitiv, bun, de dorit, constructiv etc.

Iubirea ataseaza prin ea insasi daca nu esti vigilent.

Acuma, dupa ce am ucis toata bla-bla-iala lumii despre iubire, considerand-o criminala, sa vedem daca nu cumva ii gasim circumstante atenuante.

Ok, ok, din lipsa educatiei corespunzatoare cu totii ne trezim la un moment dat cu o multitudine de atasamente in curs de formare sau formate in procentaje diferite si daca de atasarea fata de starea obisnuita a binelui cotidian specific fiecaruia (ca sa dam un exemplu oarecare), cea de care toti beneficiem dar nu ne dam seama de ea decat daca ne e mai rau, daca de asta deci nu se plange nimeni, in schimb de atasarile fata de cele ce ajung la un moment dat sa ne distruga sanatatea sau cele ce ne sunt cumva luate, dispar, ajungem a fi lipsiti de ele, cu totii vom constata atunci durere si suferinta.

Pana si numai cunoasterea intelegerea, aprofundarea si constientizarea in cunoastinta de cauza a algoritmului problemei, aspectului respectiv, poate constitui motiv de eliberare, cauza de efect eliberator, sau, pana si contra-algoritmul problematicii respective e neputincios daca nu e intocmit corect pentru persoana in cauza, rezonant si mai ales daca el nu vibraza profund, nu isi atinge masa critica eliberatoare.

Cine sunt vinovatii de algoritmi inlantuitori de libertate?

Punctul 2 al algoritmului (o cunoastere devianta); pe intelesuri superioare e vinovata insa si iubirea, adica punctul 3 al algoritmului, intrucat iubirea ataseaza automat; pe intelesuri si mai inalte, iubirea iar nu e vinovata intrucat ea nu face decat sa fie ceea ce e, o afectiune ce devine tot mai puternica fata de "obiectul" atasarii pe masura ce acela se lasa in voia ei, fara ai opune ratiunea inteleptita datorata unei cunoasteri inalte a functionarii de sine.

Dar altceva vroiam a incerca sa elucidez acum: oarecum am aflat vinovatii (binenteles ca intrucatva pana si punctul 1 al algoritmului, comenzile ce deschid accesul la algoritmul respectiv propu-zis, la punctele 2, 3, 4, 5, ale lui, ar fi posibil sa le consideram vinovate si cine stie, poate si altele dintre cele 6 puncte ale fiecarui algoritm), dar, care sunt domn'e salvatorii?

Ok. am zis, chiar si cunoasterea, intelegerea, ..., algoritmului insusi, am zis si de algoritmul eliberator, deci de contra-algoritm, dar cine, ce anume din ele poate produce eliberarea?

Ia sa vedem:

Cine ataseaza?

Iubirea fata de o cunoastere (considerata sau nu devianta).

De ce ataseaza?

Intrucat automat iubirea duce la asta daca o lasi nesupravegheta de ratiunea inteleptita; iubirea e buna tare, dar in doze mici, altfel e drog.

Si cum impacam asta cu a iubi mult?

Iubirea fara lumina cunoasteri e o mama nebuna; iubirea ai carei pasi sunt luminati de cunoasterea libertatii de sine, e o mama care iubeste mult, sanatos.

Asadar iubirea pura e conditionata de cunoastere indestulatoare astfel incat ratiunea sa se poata intelepti eliberator si ne-conditionator pe viitor, astfel incat ea prin intermediul atentiei sa supervizeze permanent impletirea dintre cunoastere si afectiunea (iubirea) pe care mereu avem tentinta a o dezvolta fata de acea cunoastere si fata de cele fata de care dezvoltam acea cunoastere, fata de "obiectele" in sine ale atasarii.

Poti sa beneficiezi de orice, de iubire, de putere de orice fel, daca nu stii, daca nu cunosti cum anume functionam pana la cele mai subtile aspecte "psihice", geaba ca tot tampit vei fi si tot habotnic (intr-un sens larg al termenului, nu doar religios).

E plina lumea de maestri, preoti, samani, indrumatori,..., ce au acces la "puteri" prin care manipuleaza religios, spiritual, actualii si viitorii adepti, dar ei sunt conditionati dogmatic, au stationat intr-un anumit tip de cunoastere si au "infaibilizat" un "adevar mort"; adevarul se afla doar acolo unde nu a fost inca descoperit de noi, odata descoperit el devine automat ceva ce poate fi dogmatizat (nu neaparat in sens religios) si va fi dogmatizat daca e agreat de cineva ce nu calatoreste permanent prin cunoastere, daca nu are deschidere catre adevaruri necunoscute inca; sistemul, sistemele mici si mari sunt permanent poteniale, gata oricand sa apara; numai ne-stationarea in cunoastere, in intelesuri, ne poate tine liberi fata de noi inrobiri de sine.

E suficent sa avem acces in dimensiunea iubirii si sa cunoastem inteleptindu-ne in privinta a ceea ce suntem "psihic", pentru ca sa iubim mult, nu atasarea e calea! Atasarea e si ea o cale, cea opusa libertatii de sine, libertatii de "spirit".

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Foamea dogmatica

Un banc vechi zice asa: inspectorul viziteaza un spital de nebuni si aude la un moment dat rasete puternice dintr-un salon pe langa care tocmai trecea; deschide usa si observa cum fiecare dintre cei aflati in salon, spun cate un numar iar ceilalti rad; dupa cateva ezitari inspectorul a spus si el un numar iar ceea ce a urmat nu a uitat niciodata domn' inspector intrucat "si-a luat-o"; dupa ce a primit ingrijirile de urgenta necesare, nu a reusit sa isi stapaneasca curiozitatea si a intrebat pe ingrijitorul de salon, de ce radeau nebunii la numerele pe care ei le spuneau iar atunci cand a spus si el un numar, acestia l-au snopit in bataie; ce numar a-ti spus, l-a intrebat ingrijitorul? Opt, a raspuns inspectorul; pai vedeti, dumneavoastra sunteti vinovat, cifra opt reprezinta un banc cu nebuni.

Fiecare gand de-al nostru, fiecare cuvant-gand sau cuvant articulat, fiecare inteles, cunoastere, are (un) inteles, numai si numai intrucat atunci sau candva el a fost catalogat ca avand un anumit inteles si anume respectivul inteles; si chiar de ar fi sa receptam pana si telepatic intelesuri (nu numai intuitiv sau inspirativ; ca sa utilizez varfurile de lance recunoscute ca fiind posibile), ele vor avea acele semnificati impregnate fie de catre emitator (mentor, specialist, initiat), fie de catre receptor, fie de ambii si mai mult, vor avea in cel mai subtil caz acele semnificatii pe care el (ei) (sau numai unul dintre ei in chip inconstient iar celalat in deplina cunostinta de cauza), le pot oferi inconstient (in duh, cum se zice in mediul religios); asta insa nu le face "universal" (total) valabile, decat prin dogmatizarea noastra cea de toate zilele, prin nebuneasca noastra foame de adevar indubitabil ce hraneste interesul mai mult sau mai putin indreptatit.

Nu exista nimic din ceea ce gandim, vorbim si scriem, care sa nu reprezinte o dogma; ce sa mai vorbim despre mai mult decat atat, despre toate structurile cunoasterii omenesti din toate domeniile vietii personale si sociale?

Pana si fiecare sunet, imagine, tactilitate, senzatie, perceptie, miscare, gest, a capatat deja o semnificatie in capacitatea intelegatoare ce suntem.

Dupa ce 5, 10, 20, 30, 40, 50 de ani, bagi la greu intelesuri prin gand, vorba, imagini, emotii, fapte, simtiri, intr-o anumita directie, dupa ce scrii astfel profund algoritmii functional, dupa ce ii incrustezi adanc si temeinic ca un erou terminator al lui insusi, vii cu pretentia ca cineva sa te scoata imediat din mocirla in care te-ai bagat de o viata?

Cand eu am ajuns dupa ceva ani, la schema de algoritm si contra-algoritm valabila pentru "orice tip de negativ" (si de pozitiv pana la urma), fie enervarea, fie fumatul, invidia, vinovatia, frustrarea, lenea, lacomia, mancatul, orgoliul, "slava desarta" (vanitatea), frica, rusinea, nesimtirea si mii si mii de mici si mari aspecte ce ne formeaza ca fiind cel (cei) ce suntem, tu vrei ca sa obtii rezultate la o singura citire din care nu intelegi nimic profund?

Cunoasterea, intelesul: inger si demon la pachet!

Indiferent de calea prin care cunoastem, intelegem ceva, orice (fie si telepatic, revelatie sau cum or mai numi cei din domeniile religioase si spirituale, filozofice, fenomenele respective), exista o singura posibilitate ca acea cunoastere, inteles, sa nu devina imediat sau "cu binisorul", o dogma, anume, deschiderea si inaintarea permanenta catre noi cunoasteri, intelesuri, fara a considera vreodata vreun inteles ca fiind idubitabil; stationarea in cunoastere si inteles e calea monstruoasa a sistematizarii, a nasterii de sisteme mici si mari, personale sau colective; iar noi oricum suntem prizonieri ai multiplelor sisteme de gandire, de vietuire, in care am ajuns a functiona din lipsa de viziune si datorita intelesurilor haotic si degradant asimilate.

Asa cum am mai spus, se poate si imediat dar numai daca un specialist, maestru, preot, saman, initiat atipic, psiholog, poate si vrea; ca sa vrea insa, ...; eu nu am avut cum sa "platesc pretul (niciodata fatis cerut)" si nu despre bani sau bunuri materiale vorbesc ci despre liberatea de sine (de spirit), asa ca am ajuns la maximul permis mie, am dobandit acces la cunoastere inspirativa, datorita careia ma straduiesc sa ma reeduc, reinvat diferit tot ceea ce invatasem deja (si mai scriu pe aici poate va fi candva de folos cuiva).

Tabula rasa in privinta mecanismul functional a oricarui rationament

TABULA RASA (‹ lat. „tablă ștearsă”) Expresie folosită de scolastici (Toma d’Aquino) și mai frecvent de J. Locke pentru a descrie intelectul uman la naștere pe care nu s-a imprimat nicio senzație. ◊ Expr. A face t.r. = a renunța la tot (pentru a relua totul de la început).
Sursa: DE (1993-2009)

Un rationament destul de simplu si comun spune: 1+1=2

Este acesta o inlantuire logica de judecati?

Este, chiar daca noi actualmente nu mai e necesar sa facem acele judecati, ele totusi stau la baza acceptarii acestui tip de realitate ca fiind un rationament.

Ce e "1"?

Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifra 1

Binenteles ca aici "natural" e utilizat in spiritul unei naturi inventate de catre noi, in natura realitatii nu se intalnesc cifre ci entitati, forme carora noi le atribuim materialitate (posibila desigur, dar cu un anumit grad de probabilitate stabilit tot de catre noi).

Ce este "+"?

Semn grafic care indică operația de adunare, aceasta fiind una dintre operațiile aritmetice si constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur

Nu mai continui cu "=" si "2".

Toate acestea, inclusiv aritmetica insasi, precum si cuvintele, sensul lor, imbinarea lor in formulari ce au un anumit inteles, sunt inventii omenesti, utile desigur dintr-o anumita perspectiva ce a ajuns tabu.

Acuma, nu se pune problema sa devenim asa de copii incat sa umblam dupa biberon si sa ne facem nevoile pe noi, ar fi aberant de inocent, ideea e sa ne trezim din autohipnoza cunoasterii devenite ce ne-a devenit mecanism functional a ceea ce suntem, sa ne trezim din algoritmii functionali deviant structurati, sa ii corectam cat mai aproape de o functionare optima.

Ce insemna pentru copil 1+1=2?

Nimic, dar nimic altceva decat, un semnal vizual sau auditiv fara semnificatie.

Cineva poate spune: ba inseamna, intrucat una e sa primeasca 1 biberon cu lapte si alta e sa primeasca 1+1=2 biberoane, sau doi atomi de H combinati cu unul de O intr-o molecula ce formeaza substanta H2O.

Asa e dar natura realitatii nu utilizeaza nici cifre si nici aritmetica, asta e doar o interpretare omeneasca, natura utilizeaza entitati mai simple sau complexe pe care noi le constatam ca entitati-senzatii si carora le atribuim mai ales datorita senzatiilor tactilo-termice, proprioceptive, chinestezice si organice indeosebi, dar si celor vizuale si celor a intelesuri, o natura materiala.

Dar, ce s-a intamplat cu tabula rasa a fiecaruia dintre noi, sau poate mai corect: cu tabula rasa ce am fost fiecare?

Am fost educati de catre contactul dintre noi insine si tot ceea ce am inceput a ne percepe ca fiind noi insine, si de catre contactu cu ceea ce percepem ca fiind altceva decat noi insine, ceea ce numim mediu exterior (oameni inclus).

Orice rationament e compus la randul sau din alte rationamente, ca nu se apuca nimeni sa faca o inlantuire logica de judecati din nimic, ci din acumulari acceptate ca rationale, ca obiective, obiectivitate (asa cum le place materialistilor sa spuna si au impus in DEX-urile vechi si chiar noi; considerand ca poti fi o realitate obiectiva fara a fi ceea ce indeobste se numeste constiinta, si, sa dezvolti sa emiti, sa redai judecati, adica obiectivitate!!!)

Cum a ajuns 1+1=2, un rationament indubitabil?

Prin formarea, imprimarea unui algoritm functional in capacitatea ce suntem.

Algoritmul functional al rationamentelor (principiul care incatuseaza):

1- Comenzile:

Cine ne declanseaza algoritmul conform caruia 1+1=2 (precum si orice alt rationament), ne-au devenit mecanism logic functional comportamental in ceea ce gandim, vorbim, facem, simtim?

Comenzile-stimuli.

Care sunt comenzile?

Sunt extrem de multe; daca mergem la piata (de exemplu) sau oriunde, imediat stimulii comanda si noi incepem: 1+1=2, gata se declanseaza algoritmul fara ca intelepciunea sa ne traga de urechi: "Mai baiete, vezi ca e doar o conventie".

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Tabula rasa, o problema de optiune?

As fi vrut sa scriu acum in acelasi spirit al deviatiei de la o optima functionare, despre algoritmul asa numitilor credinciosi de toate felurile, despre algoritmul revelatiei (crestine, de exemplu) si al intelesurilor direct din "sursa" (gen buddhism), dar nu am starea asa ca voi scrie despre cele catre am starea necesara acum, anume, despre tabula rasa.

Si reiau:

Oare chiar nu mai suntem tabula rasa, sau e o problema de perspectiva asupra naturii realitatii?

Nu cred ca va intelege cineva la ce anume ma refer, dar mai stii, copiii sunt tot mai uimitori generatie dupa generatie.

Eu (sau tu, daca si tu te constati constient de tine insuti) sunt obligat de catre ceea ce in ultima vreme am tot ales a numi "natura realitatii", sa ma constat un corp si un psihic in toata complexitatea lor in care ma constat, dar, ma constat aceasta numai si numai intrucat am asimilat senzatiile ca find materialitatea si psihicitatea mea, a constatatorului de senzatii, de realitate (realitate pe care materialistii ne-au furat-o in DEX-uri, ca fiind, obiectivitate si deci in afara constiintei; ca si cand vreun materialist ar fi posibil sa constate vreodata vreo obiectivitate, el nefiind chiar atunci constiinta ce constata acel ceva (si culmea) tot sub forma de constiinta desigur si despre care emite supozitia ca ar fi ceva de dincolo de actul de constiinta constatat chiar atunci de catre el, de catre el insusi constiinta constatatoare!)

1 - Sunt obligat sa ma constat nu numai senzatiile ce imi dau impresia fizicitatii proprii si celei a unei lumi exterioare acestor senzatii de fizicitate proprie, ci si senzatiile ce imi dau impresia de psihism (de vointa, gandire si liber arbitru, de afectivitate, temperament, imaginatie, amintire etc).

2 - Dupa aceea sunt obligat sa constat senzatiile propriilor necesitati ale acestor senzatii de fizicitate si psihism.

3 - Iar ceea ce urmeaza in esalonul 3, devine tot mai mult responsabilitatea proprie, prin faptul ca referentialul realitate in care suntem prizonieri, indiferent ce doctrina agreeam spre al defini, ne obliga sa ne constatam a avea liber arbitru.

Numai ca desi oarecum responsabilitate proprie, se face ca atunci cand ne trezim noi ca ar fi responsabilitate proprie, noi suntem deja incatusati in tendinte, obiceiuri, conditionari si dependente, toate in diferite grade in a ne deveni stapani si a ne dicta comportamentele, de gandire, vorbire, emotionale, faptice.

Sunt (eu) ceva sau cineva, ca sa ma consider a nu mai fi tabula rasa si deci sa ma consider conditionabilul si conditionatul?

Sunt corpul?

Nu neaparat, dar sunt obligat prin senzatii sa ma constat ca si cum as fi.

Sunt psihicul?

Nu neaparat, dar sunt obligat prin senzatiile de gandire, vointa, imaginatie, afectivitate, inteligenta, amintire, ..., a ma constata ca si cum as fi.

Am necesitati?

Nu neaparat, dar aceasta "realitate", ma obliga sa iau extrem de serios in calcul aceasta ipoteza si ipostaza, altfel am acces la senzatii ce par si chiar ma distrug in ceea ce par a fi in aceasta natura a realitatii in care sunt obligat sa fiu.

Sunt fumatorul, prostul, desteptul, slabul, grasul, cel ce rationeaza (deci insasi corectitudinea in gandire), sunt om, tata, mama, copil, preot, somer, savant, carne, rusinosul, orgoliosul, invidiosul, enervabilul, nervosul, cel ce iubeste, se scarpna, mananca, doarme, viseaza, scrie, munceste, alearga, admira, se misca, face sex, fura, e milostiv, vigilentul, lenesul, agresivul, calm, agil, vanator, gradinar, aviator, viu, mort, fericit, deprimat, suflet, spirit, corp astral, eteric, sunt ficatul, inima, plamanii, celule, atomi, substante, eul, sinele, egoul etc, etc, etc? Sunt ceva din acestea enumerate si din extrem de multele neenumerate?

Nu neaparat, par a fi acestea, sunt obligat prin senzatii fizice si psihice a ma crede, a ma considera acestea, dar nu stiu indubitabil daca neaparat asta sunt, sunt altceva, altcineva sau doar tabula rasa gata spre a se oferi pentru a fi ceva, cineva dintre cele impuse de natura realitatii, de catre mine insumi, de catre ambele sau mai stiu eu de catre cine sau ce (pentru ca va spun, dincolo de ceea ce cunoscusem si cunoasteti, am avut experiente concrete tulburatoare ce mi-au schimbat total perceptia in privinta limitelor realitatii; nu o spun ca sa ma creda cineva, o spun doar intruct asa a fost si ca sa va deschid catre o perspectiva nelimitativa ca posibilitati dar tinuta sub observatia ratiunii intelepte.

Nimic, dar nimic nu ma impiedica sa ma consider tabula rasa, decat desigur impunerile naturii realitatii al carei prizonier ma constat.

Si oricat de tabula rasa m-as considera (dar nu atat de tabula rasa incat sa nu pot a constata si a ma constata) impunerile realitatii sunt impuneri, dar cele aflate in esalonul trei mai ales, sunt datorate tuturor senzatiilor ce determina ceea ce noi numim educatia, sa zicem asa: se datoreaza senzatiilor educationale, de "educationalitate" pe care acuma le numim amintire, senzatiilor amintiri (sau memorie, senzatiei de memorie).

De aceea la punctul 2 al algoritmului inlantuitor de libertate si a celui eliberator (contra-algoritmului), am inceput mereu si mereu prin: "Cunoasterea si treptatea acceptare ca si conventie: "sunt cel ce e posibil a se constata, a se considera [fumatorul, enervabilul, ratiunea (corectitudinea in cunoaster, in intelesuri), rusinosul, mancaciosul, pofticiosul, ..."., intrucat e posibil si chiar o constatm ca impunere in multe privinte, aspecte, dar nu suntem neaparat aceea (e o largire a perspectivei spectaculoasa si eliberatoare din cenzura dogmatica); pana si in a fi corpuri si psihice, sanatosi sau bolnavi, "vii sau morti", ..., nu avem cum sa certificam indubitabil decat in cadrul unui referential ales ca potrivit acelei conceptii despre realitate, mai ales in cadrul unui referential de tip arogant, vanitos, orgolios si mai ales a unuia prostesc, interesat, chiar diferit procentual maniacal, dar si a unui referential de buna credinta a celor cazuti in algoritmul ce contine sentimentul adevarului, certitudinii, revelatiei, intelesurilor inubitabile provenite prin incredintare dinspre "sursa", "divinitate", "ingeri", "ghizi", "spirite", "entitati", s"finti", ...

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Consitientizati, si "dimensiunea binelui" (sau "raului") vi se deschide tot mai mult!

Desi nu pare neaparat, totusi gandurile, vorbele si faptele noastre, treptat, treptat ne permit accesarea tot mai lesne a anumitor dimensiuni emotionale, sentimentale, aversiunilor, anumitor senzatii, stari "sufletesti", vezi scrierea referitor la aversiunea/senzatia/emotia scarbei fata de ciresele cu viermi: http://www.roportal.ro/discutii/topic/2079-creatiile-userilor-proza/?p=1061145381

Tot auzind si constatand faptic ca ciresele au viermi si aceasta e ceva scarbos, persoana in cauza ajunge a accesa foarte usor "dimensiunea scarbei", totodata indepartanduse de posibilitatea accesarii "dimensiunei deliciu", asa cum avea acces inocent fiind in problema scarbei.

Acuma desigur sunt accesuri la anumite stari, ce se fac rapid, fara a fi necesar sa constientizezi luni si ani, de exemplu o durere apare imediat ce se produce contextul necesar (iti dai cu ciocanul in deget).

Dar de exemplu starea "sufleteasca", a senzatiei, sentimentului adevarului, apare ca urmare a unui context de cunoastere indelung asimilata; pana sa ajunga fiecare a se considera ca fiind cel se vede in oglinda, pana a considera asta un adevar, ne e necesar cel putin un an de zile; pana sa ajungem a considera ca soarele se roteste in jurul pamantului, au fost necesari milioane de ani, iar ca sa consideram ca pamantul se roteste in jurul soarelui, au ma fost necesari ceva ani, ...; pana sa ajungem a considera adevarat faptul ca 2mere+3mere=5mere, ne trebuiesc fiecaruia ani de viata (bazat insa pe intreaga evolutie a aritmeticii), iar pana sa ajungem a considera ca adevar faptul ca niciodata real, nu ai cum sa insumezi merele intrucat fiecare mar in parte e o entitate distincta total diferita ca forna si structura fata de celelelalte, la fel ca orice altceva, inclusiv omul, ne trebuies si mai multi ani; 1om+1om=2oameni, reprezinta doar un context creat artificial pentru arezulta ceea ce dorim noi, dar niciodata un om nu poate fi insumat cu alt om si sa rezulte doi oameni, fiecare e unic.

Ce vreau sa spun?

Prin constientizare sau lipsa ei, ni se deschid sau inchid accesurile la dimensiuni emotionale, sentimentale, la senzatii, atractii si aversiuni, se amplifica sau se diminueaza acest gen de acces.

Asa ca fara sa vreau constat: ceea ce gandim, vorbim, facem, contribuie treptat la a avea acces in dimensiunea unor stari sufletesi pozitive, favorabile, de bine sau din contra.

Cand avem parte de o stare rea, ceva ce ne tulbura, ne provoaca suferinta, ajungem a intelege ca inainte de asta, starea aia pe care o consideram noi ca fiind anosta, cumva neutra si chiar rea, era de fapt o stare de bine, dar nu am stiut pana nu am dat de o stare si mai rea sau cu mult mai rea; ce insemna asta? ca nu am fost educati sa observam si sa constientizam starile noastre de bine, sa ne bucuram de ele intrucat prin auto-indemnarea, prin straduinta de a constientiza si de a ne bucura pe cat ne e posibil, deschidem tot mai mult accesul la dimensiunea bucuriei (daca e sa ne raportam la acest exemplu).

Sa invatam a avea acces in dimenisunea bucuriei prin a a invata sa constientizam ca starea actuala e una pentru care merita sa ne bucuram (starea acestor secunde, minute, ore, zile, ceea ce facem chiar acum,...).

Tot asa cum se construieste un algoritm negativ (ce-i drept in necunostinta de cauza construite), vezi multiplele exemple date in scrierile de acum vreo saptamana, doua, tot asa se construiesc si cei pozitivi, cum sa construit in timp un algoritm al fumatului si fumatorului, enervarii si enervabilului, rusinii si rusinosului, mancatului si mancaciosului, de exemplu, se poate construi un algoritm al bucurosului (de aceasta data in cunostinta de cauza).

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Multidimiensionala “oglinda” (emisie) realitate si algoritmul general separatist

Analogia e fortata dar pe undeva, realitatea, e ca o oglinda, dar nu neaparat o oglinda a ceea ce suntem si a ceea ce traim cat, o multidimensionala oglinda (nu doar multi dimensional spatial) ce ne e impusa ca “reflexie” proprie si carei “reflexie” suntem foarte tentati a ii atribui partial caracteristici de lume exterioara “reflexiai” de fiintialitate proprie specifica noua fiecaruia.

Suntem obligati la consum de “reflexie” de realitate, fara a sti vreodata concret cine suntem, ci doar cine ni se impune a fi, desigur in parte sub impunerea de libertate, de liber arbitru.

Nu stim cine sau ce reprezinta sursa realitatii, e posibil ca realitatea sa rizide din ea insasi cu noi cu tot si chiar sa ne traiasca ea pe noi si nu noi pe ea, e posibil ca noi insine fiecare in parte si (sau toti la un loc) sa fim emitatorii, determinatorii propriei realitati de a fi si a orice fel de realitate, e posibila combinatia dintre cele doua, e posibil sa existe o alta sursa si alte posibilitati sau combinatii, dar asta e relevant doar pentru "gura casca”, “pierde vara”, infatuati, indivizii interesului sau pentru cineva care nu apartine realitatii acesteia ori pentru cineva care poate iesi din ea.

Care e problema?

Problema e ca anumiti algoritmi, asa cum e algoritmul maniei, sunt asa de inradacinati, asa de multidimensional ramificati si isi extrag seva existentiala din asa multe aspecte incat nu pot fi eradicati numai prin eradicarea punctului 2 si pana la urma a intregului algoritm al enervarii si enervabilului, asa cum e posibil in domeniul mancatului, rusinii, scarbei; acuma desigur, problematica difera de la individ la individ.

Si?

Poate sa tine de eradicarea totala, adica sa nu poti eradica enervabilitatea (intrucat a inceput a se format odata cu pierderea primara de inocenta, inca de la aparitia noastra, odata cu primele contacte cu realitatea personala si totala, inradacinandu-se tot mai adanc cu trecerea zecilor de ani; scuzati exprimarea de tip materialist dar suntem tributari educatiei, precum si materialului lingvistic accesibil noua, Dex-urilor, lingvisticii umanitatii total materialiste; si asa nu se intelege, dar daca as cauta sa utilizez un DEX si o sintaxa total proprie asa cum s-ar cuveni unui domeniu atat de “virgin”; nu ar intelege nimeni nimic) decat daca eradici orice identificare de sine, adica sa faci tabula rasa in privinta intregii cunoasteri dobandita (evident nu pana acolo incat sa nu mai ai senzatiile respiratului si stiintei respiriari, sa nu mai ai sezatiile mancatului si stiintei manancatului etc.); nu ma refer la transa contemplativa sau meditativa, ma refer la vietuirea curenta, la starea cotidiana de a fi, de a vietui).

Si cum se face asta?

Identificand algoritmul opus lui tabula rasa, adica algoritmul opus inocentei; repet, nu pana la a ne sinucide, ci pana la a ajunge la o bazalitate obiectiv necesara pe care sa recladim cunoasterea, intelesurile de orice fel, “educatia psihica”.

Algoritmul general, nefast si incatusator, eronat insusit ca realitate de a fi si realitate generala:

1- Comanda

Ca sa existe comenzi, trebuie sa existe un subiect caruia comanda sa i se adreseze si un obiect provocator al comenzii; subiectul devine cineva care incepe sa existe prin insasi statutul sau de a fi ceva, cineva, oricat de simplu, de necompus (binenteles ca el nu are neaparat o prexeistenta in care sa fie “cinevaul” care incepe sa existe).

Obiectul este orice “stimul” capabil sa dea o comanda declansatoare de manifestare si (sau) de comportament, subiectului.

Prima comanda sau ma bine zis primele comenzi, este (sunt) comanda de a fi, prin care eu (tu, sau oricine) ajunge constient de realitatea sine si de o realitate generala, fara insa ca asta sa insemne ca avem, ca sunt(em) neaparat o prexistenta care primeste comanda, comanda (comenzile) fiind insasi actul aparitiei mele (noastre) ca “a fi”.

Cine da prima comada, cine e “obiectul stimul, sursa”?

Nu stim si nu e relevant, oricum suntem prizonieri “matricei realitate” asa cum e ea, problema e sa o intelegem.

Cine primeste comanda?

Initial comanda si subiectul sunt una, apare un subiect (eu) prin prima (primele comenzi).

Dupa aparitia noastra, din lipsa de cunoastere suficient de evoluata incepe valorizarea, adica pierderea de inocenta, dar o pierdere prosteasca, rudimentara, preistorica, inapoiata insa ridicata la rang de educatie moderna, superioara (nu ca educatia inaintasilor ar fi fost ceva de capul ei; dar mai exista in ea o parte de cunoastere de sine si interrelationare precum si altele, care daca nu ar fi fost impletita cu dogme religioase, spirituale, filozofice,…, merita salvata si impartasita noilor generatii).

Pe masura ce ne valorizam pe noi insine si realitatea generala la care avem acces, de care ne impartasim prin ceea ce numim vietuire, apar tot mai multe comenzi ca urmare a formarilor tot mai multor algoritmi conform carora functionam in toate dimensiunile vietuirii posibile noua; ceea ce asimilam ca suntem si ne reprezinta mediul de vietuire, devine automat algoritm (algoritmi) ce contribuie la noi valorizari, la formarea de noi algoritmi.

Primele valorizari, asa cum am zis de zeci de ori, sunt valorizarile impuse de insasi natura realitatii, dar atentie mare, natura realitatii, "realitatea" (nu ma refer desigur la termenul "realitate" in sens, in spirit materialist asa cum materialisitii au reusit sa ne-o impuna in DEX), nu ne impune fizicitatea si psihismul!!! Realitatea ne impune senzatii (utilizez acest termen “senzatii”, dar nici in sens materialist si nici in sens idealist, ci in sens de constatare, de consumare de realitate de catre capacitatea consumatoare, constatatoare de realitate, de catre eul aparut prin prima comanda, aceea de a fi), senzatiile pe care materialismul le-a numit simturi si le-a numit senzatii psihice; nu e relevant acuma care tip de senzatie cand apare.

Asadar primele valorizari sunt senzatii ce ne dau impresia de fizicitate si psihism in toata complexitatea pe are stiinta actuala le evidentieaza si urmeaza a le evidentia; apoi valorizarile urmatoare sunt cele de necesitati, incepand cu respiratia, hrana si terminant cu necesitatea relatiilor sociale si cea a orgoliului, fumatului (sa zicem asa ca sa ne absolvim de responsabilitatea apucaturilor noastre de toate felurile).

Asa cum “natura realitatii” nu ne impune fizicitatea si psihismul ci, senzatii (toate cele enumerata de zeci de ori pana acum, senzatii ce dau impresia de fizicitate si psihism, inclusiv senzatia ganditului, rationatului, liberului arbitru, revelatiei, cunoasterii din sursa “totului”), tot asa natura realitatii nu ne impune necesitati, ci senzatii de necesitate.

Dincolo de astea e carnavalul prostiei omenesti despre care am scris de mi s-a acrit, dar mai scriu in continuare intrucat pe masura ce scriu, inteleg (intrucat scrierile mele sunt direct din inspiratie, fara a fi trecute prin filtrul prelucrarii, la prima mana cum s-ar zice) imi dau eu insumi seama cat de prost eram si trag nadejde ca treptat ies putin din prostie (posibil).

Sunt asa demulte comenzi declansatoare de algoritmi negativi incat e aberant sa incerc a le depista, am scris despre enervare, fumat, rusine, mancat (parca),… si prin similitudine poate fi exrins pentru orice, toate astea cu comenzile lor cu tot, fac parte din algoritmul general.

2 – Cunoasterea

Deja am scris despre cunoasterea ce ne incatuseaza libertatea, primim senzatii si le consideram materialitate, primim senzatii si le consideram psihism (atentie insa, nu cumva ca nu ar fi posibil sa fie intocmai asa, sa existam o realitate corporala si psihica proprie fiecaruia dintrte noi si sa existe o realitate materiala exterioara noua!!!); primim senzatii ca dinspre senzatiile asimilate ca fizicitate si psihism, si le numim necesitati; primim senzatii dinspre toate acestea si le cultivam in toate cele ce ne-au devenit gandire, vorbire, simtire, fapte, vietuire, bune si rele, placute si neplacute, dar oare chiar le cultivam sau primim senzatia ca le cultivam, oare chiar traim efectiv o viata sau avem senzatiile ca o traim, si, chiar suntem cineva, ceva, sau avem doar senzatia?

Nu exista indubitabilitate, dar identificandu-ne cu toate acestea, ne identificam cu pozitivitatea si negativitatea parvenita noua ca fiind pozitivitate si negativitate.

“Sunt cel ce…”, e calea sigura catre conditionare.

Pai si nu sunt cel ce constata un corp propriu si un dinte propriu. precum si o durere proprie a cestui dinte?

Pana la urma nu, nu sunt neaparat ceva sau cineva, cei drept ma constat ca avand capacitatea de a constata, de a consuma realitate, dar consum senzatii pe care le interpretez ca fiind toate cele ce le punem noi in seama acestor senzatii, toata stiinta noastra, toate gandirea noastra actuala.

“Sunt” coincide cu prima comanda de “a fi”, nu exista neaparat un “sunt” ce primeste comenzile decat dupa ce il pierdem pe “a fi”, sau, nu reusim sa ramanem in el identificandu-ne treptat cu tot mai multe valorizari ale inocentei de a fi.

Asa cum am tot zis, e ok. sa valorizam dar fara a ne pierde identitatea prima, identitatea cea fara de identitate (daca imi e permis sa spun asa).

E mare lucru (extrem) sa dobandeasa cineva (psihic cum s-ar zice, desi “psihic” e un termen materialist si presupune valorizari, identificari) “identitatea cea fara de identitate”, starea de-“a fi” simpla, total necompus, libera, starea de disparitie din orice separatie (si nu spun ca ar fi posibil sa o dobandeasca pentru permanenta, intrucat senzatiile de necesitati e posibil dupa cum impune realitatea, sa ii ucida senzatiile de corporalitate si psihism si cine stie, chiar e posibil ca asta sa insemne dezintegrarea totala, disparitia totala, moartea reala si totala!).

Asadar desi am dat si elemente practic de contra-algoritm, cred a rezulta in ce consta cunoasterea incatusatoare a liberatii de “spirit”; orice cunoastere ce poate face parte dintr-un algoritm incatusator, e parte a marii cunoasteri a algoritmui incatusator general.

Punctul 2 al oricarui algoritm descris pna acum poate fi adaptat aici (dar aici intra aproape toata cunoasterea de care am avut parte, toata e devianta si inrobitoare, ne-a traumatizat din cauza de nivel evolutiv scazut, justificabil pentru aceasta etapa evolutiva).

3 – Iubirea

Cum de ne-am atasat de aceasta cunoastere in loc sa cunoastem ceea ce real este realitatea si sa nu ne atasam nici cel putin de acelea?

Datorita aspectului afectiv, dimensiunii afective iubitoare la care suntem obligati a avea acces.

Nu mai explic, am tot scris si despre iubire si despre modul in care ea e implicata, e parte in algoritmi (voi mai scrie cand si daca “inspiratia va mai avea ceva de spus”.

Pe masura ce ne-am pierdut in lumea valorizarilor si identificarilor proprii si celor ale unei realitatii generale, am tot avut acces la dimensiunea iubirii si am indragit pana la a ne atasa multe dintre acestea, inclusiv si mai ales de senzatiile cene dau impresia unui fizic si unui psihic propriu, celor ce ne-au dat impresia unei personalitati, individualitati, suflet, spirit, …

Iubirea e ok. daca e ne-atasamentala, pentru asta insa e necesar fie sa dobandim starea de neidentificare, fie sa lucram atentia asupra celor cu care ne insotim.

Ne atasam de insasi senzatia starii de disponibiliate la vietuire, nu doar de senzatiile ce ne dau ipresia de fizicism si psihism (inclusiv de cunoasterile ce constituie punctele 2 ale algoritmilor), sau necesitati

4 - “senzatia” de de a avea starea disponibilitatii spre vietuirea acesta asa cum o constatam.

Datorita ei intram in vietuire, e ispita iesiri din inocenta de a fi (nu ca pentru a fi posibil sa vietuim, nu ar trebui sa iesim, dar sa iesim optim functional, ramanand liberi, nu incatusati), ceea ce deja iesiti fiind (adica intrati in separatie) numim disparitia din separatie.

5 – Comportamentul specific fiecaruia dintre noi, noi toti fiind rataciti in algoritmul general separatist.

6 – Angoasa

Nu mai am starea de a scrie si despre asta si oricum nici “dracu” nu are acest nivel.

Scrieri ale dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza in cunostinta de cauza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea creativ-evolutiva de atunci, din acele momente inspirative!)

Cuvintele conteaza?

Si cuvintele (intrucat nu numai ca le spui, dar le si gandesti, le si auzi, inclusiv pe ale tale) impreuna cu toata perceptia pe care o avem in referitor la realitatea de orice fel, ne influenteaza in privinta accesului pe care il avem catre sfera emotiomnal-sentimantalului si nu numai.

Un copil daca ar ramane in acel stadiu de inceputuri, nu ar ajunge niciodata sa ii fie scarba, nu ar ajunge la acces in potentiala dimensiune a scarbei (gretei, repulsiei) fata de ciresele posibil viermanoase (ca sa reiau exemplul pe care l-am analizat).

Datorita carui factor i se deschide accesul la potentialul dimensional al scarbei?

Datorita cunoasterii, conceptiei conform careia cirasa e posibil sa aiba vierme, viermele si cireasa cu vierme sunt ceva scarbos, dar si conform deviatiei generale catre care toti tindem inca de la aparitie, cea a lui "sunt cel ce ...", adica cea a identificarilor, a valorizarilor de sine si a tuturor celorlalte, generale, cele ce nu tin de identitatea de sine; in cazul de fata, "sunt cel ce e posibil a beneficia de scarba, posibilul ingretosabil"; aceste concepte sunt asimilate treptat de catre fiecare si in perioda la care fac trimitere acum, ele se pot afla in diferite stadii de integrare; evident conceptul "sunt cel ce ..." e deja integrat in foarte multe aspecte, e deja reflex comportamental intrucat algoritmii respectivi au depasit de mult stadiul de cunoastere gandita, vorbita, consumata si au ajuns simbolistica, scheme conform carora functionam reflex, au atins nivelurile a ceea ce ne-am obisnuit a numi pre si in-constient.

Datorita "cuvintelor" (inclusiv gandite), datorita deci cunoasterii care cuprinde intreaga plaja perceptiva de realitate, copilul are acces la scarba si tot datorita "cuvintelor" (in fond, tot asa, intregii game perceptive legat de subiectul discutat), copilul sau adultul, poate iesi din prizonieratul dimensiunii scarbei si reveni la tabula rasa in aceasta privinta, la inocenta sau, mai intai (unde va si ramane in general), la stadiul de semi-inocenta fata de cireasa si la inocenta numai fata de scarba; semi-inocenta intrucat va ramane la stadiul "cireasa e delicioasa", ceea ce reprezinta tot o identificare asimilata si integrata, dar la care e foarte posibil sa fi contribuit si natura realitatii nu numai cultura, cunoasterea umana, prin, placerea gusturilor.

Ce vreau a spune azi?

Femeile tot vor sa auda cuvinte si barbatii onesti dar prosti nu le ofera.

Unii destepti dar smecheri le ofera cuvintele dar o fac fiind vicleni, urmaresc un interes.

Altii poate chiar le ofera intrucat asa sunt ei, se aseamana cu femeile (in genereal).

Cei care nu ofera cuvinte dar sunt onesti, considera o prostie cuvantul si considera atitudinea ca fiind definitorie.

Dar nu domn'e, femeia vrea cuvinte, vrea sa ii spui "te iubesc" etc.

E tampita?

La prima vedere de barbat, mascul alfa ce se cam percepe fiecare desi poate nu o constientizeaza, asa pare, e tampita (si poate chiar e daca nu intelege ceea ce spun eu acum aici).

Dar nu e relevant asta pentru tema, relevant e altceva; asa cum cuvintele si intreaga gama perceptiva posibila in privinta accesului la dimensiunea scarbei de cirese, deschid accesul la dimensiunea scarbei, celui ce pana atunci era inocent in aceasta privinta, tot asa si cuvintele, toata perceptia referitoare la iubire, da acces la dimensiunea iubirii (sa nu uitam ca inainte de acces la scarba, in general copilul sau adultul are acces prin acelasi gen de mecanism de gandire, educational, de cunoastere, perceptiv, la dimensiunea "deliciul cireselor"); iubirea e asimilata ca ceva de dorit, ca ceva benefic (si nu intamplator) iar lipsa ei ca ceva negativ, asa ca femeia se vrea iubita si are dreptate; desigur dupa aia se pune problema atasarii pe care iubirea o implica, dar asta e o alta tema despre care am tot scris.

Asadar dragi barbati, oferiti femeilor cuvinde de iubire, asta va deschide si voua si lor acces la dimensiunea sentimentala a iubirii si iubirea aduce puterea gratiei ei facand lesnicioase toate cele ce inainte pareu greu de dus, de suportat, aduce bunavointa si disponnibilitate, aduce pe "cu draga inima", armonie,...!