Creatiile userilor - Proza

rusinea - completare

2 - fortele interne obsesionale

Imi pare a nu fi evidentiat indeajuns aspectul afectiv al algoritmului, atasamentului.

Pe parcursul vietii, individul (timidul, rusinosul) dezvolta o puternica afectiune de natura orgolioasa rusinoasa, o afectiune ce face parte din iubirea generala de sine (orgoliu, mandrie negativa), vizavi de ideia (ideatica, rationamentul emotional in necunostinta de cauza insusit) conform careia o situatie ca cea in care poate ajunge e o situatie de rasul lumii, precum si vizavi de ideea, rationamentul (ambele idei reprezinta o educatie etica devianta atata vreme cat conduc la pierderea libertatii individului datorita atasamentului, compulsiunii ce il subordoneaza sistemului de valori cu natura orgolioasa) ce il face pe individ sa considere pe “a te face de ras” drept ceva inacceptabil, incompatibil cu ce? Tocmai cu respectul si iubirea de sine (de tip orgolios).

Aceasta e diferenta intre a te iubi pe tine insuti in mod natural si a te iubi pe tine insuti deviant = educatia devianta in locul educatiei fundamentale.

Nu afectivitatea (accesul la ea) poarta vina, fie ca vorbim despre afectivitatea ce ne leaga prin atasament (asa cum e in cazul exemplificat, afectiunea puternica "atasamentala" vizavi de ideile mentionate si altele asemenea), fie ca vorbim de afectivitatea (rusine) la care avem acces prin intermediul algoritmului (adica a rationamentului emotional fata de care am dezvoltat aceasta "afectiune atasametala" puternica).

Problema e ca aceasta educatie devianta reprezinta 99% din educatia umanitatii, intrucat nimeni nu e preocupat de impactul pe care educatia il are in formarea algoritmilor deschizatori de acces la dimensiunea emotional-sentimentala; algoritmii nostrii functionali, atat intelectual cat si afectiv, sunt inscrisi in ceea ce numim inconstient si preconstient, intr-un mod haotic si total lipsit de coordonare prin cultivarea unei logici, unor rationamente ale inteligentei emotionale.

Si care e problema?

Problema e ca toti suntem in proportie de 99% devianti compusiv, adica lipsiti de "libertatea reala" (versus libertatea devianta, "atasamentala", compulsiva) permisa prin natura realitatii in al carei context (existential) suntem obligati a functiona, a vietui si, noi acestia despre care am zis formam umanitatea, societatea de care tot noi suntem nemultumiti si desigur eu, tu, noi acestia ce ne abatem atat de mult de la libertate, poate suntem nemultumiti si de noi insine sau, desi nu suntem nemultumiti, ba poate suntem chiar fericiti, o facem pe fundamente eronate si pentru fericirea noastra platesc scump sute, mii, milioane si miliarde de oameni care, nu zic, au si ei partea lor de devianta, dar sunt si lipsiti de acces la mijloace materiale.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv!)

IUBIREA (pe nivelul din 13 aprilie 2014)

Cuvant dedicat sotiei mele

Este iubirea de mai multe feluri?

Tendinta e de a raspunde, da; ca perceptie si ca adresant, iubirea pare a fi de mai multe feluri, ca roade insa, iubirea pare a fi doar iubire!!?

Vorba spune: "Prima dragoste nu se uita niciodata".

De ce?

Pentru ca numai o singura data poti iubi inocent, cu daruire totala (dar nu neaparat in cunostinta de cauza referitor la tipul algoritmilor pe care ii inscri in pre si inconstient), dupa aia ai deja o experienta in domeniu care te influenteaza, te restrictioneaza si ca vrei si ca nu vrei.

Din insuficienta cunoastere si purtat de valul inspirativ, am nunit iubirea si in varianta iubire orgolioasa; poate iubirea sa fie orgolioasa?

Nu iubirea e orgolioasa, iubirea e iubire; "obiectul" fata de care se manifesta iubirea si mecanismul declansator sunt de fapt orgolioase.

Bine dar orgoliul nu este un sentiment?

Orgoliul nu sunt altceva decat iubire denaturat utilizata, deviant accesata.

Am sarit peste etape scriind acum acest "Cuvant", dar se impune.

Iubirea e una singura, iar negativul ei apare ca urmare a inaltei pareri de sine.

Dupa cum se poate observa, negativul e o parere, nu iubire ci, o parere inalta de sine, numita de catre oameni mandrie (negativa).

Cum asa, mandria nu e sentiment?

Ei bine nu, constat ca nu, sentimentul e unul singur, iubirea, dar parerea devianta despre sine a facut ca "obiectul" iubirii si mecanismul sa fie denaturat si asa a aparut ideea de mandrie (negativa), orgoliu, aroganta, infatuare, vanitate si tot "aliotmanul", in fond o iubire fata de o parere denaturata.

Si care e diferenta dintre a iubi si a iubi orgolios?

E o problema de iubire de sine.

Iubindu-ne pe noi insine intr-un mod deviant, la fel vom iubi si pe altii.

In ce consta deviatia?

Revenind la "rusine" (intrucat fiind tratata problematica mai recent imi e si mie mai limpede), ce face rusinosul?

Dezvolta o puternica afectiune atasamentala (iubire?) fata de anumite ideii: de exemplu fata de ideea: "o asemenea situatie (cum e cea in care rusinosul nu vrea sa ajunga) e o situatie de rasul lumii", si fata de ideea ce il face pe individ sa considere pe: “a te face de ras e ceva inacceptabil, incompatibil cu respectul, cu iubirea de sine".

E bine da, dupa cum se poate observa, ambele idei dintre ghilimele, reprezinta "obiectul" fata de care individul dezvolta o puternica afectiune atasamentala, adica dezvolta ce?

Iubire, deviant canalizata din cauza unor idei ce au devenit calauzitori si "conditionatori" etici ai conduitei sale; s-a atasat de ele si astfel iubirea de sine si de oameni devine una devianta, adica ideatic orgolioasa (pe motiv de idee), nu de sentiment in sine (asta e valabil, consider acum, pentru intreaga gama a iubirii de sine si de oameni).

Ce insemna cele doaua idei nefaste pentru individul ce ajunge rusinos?

Doar un formalism adoptat de catre oameni si doar impresii traite de catre rusinosi, pentru alti indivizi sau in alta societate ori alta civilizatie, la acest gen de situatii detestate de rusinos (cele in care considera ca se face de ras iar asta e ceva neplacut, injositor, inacceptabil) li se pot acorda grad de "lauda" si atunci indivizii s-ar inghesui in "a se face de ras" ca ceva ce aduce faima, recunoastere, elogiu (tot asa cum e si cazul jignirilor si a multe altele).

Toata realitatea individului reprezinta "obiect" ce poate pune in miscare, ce poate deschide accesul la iubire, iubirea e nevinovata, vinovata e ideea, stimulul, de fapt raportarea noastra la el.

Iubirea e ca un copil, e un copil, e inocenta, se ofera pe sine oricarui "obiect" ce intruneste condititiile atasarii.

E iubirea prin sine insusi un atasament, o compulsiune?

Nici vorba, iubirea asa cum am zis, e nevinovata, e inocenta.

Si atunci cum se face ca obtinem roade negative asa cum sunt atasamentele, compulsiunea de care toti suntem "bolnavi" intr-un procent personal covarsitor (desi nu ne dam sema), in loc de roade ca acestea:

"Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata." (I Corinteni 13).

Se ofera o descriere a roadelor dragostei (iubirii), care sunt de fapt si roaele individului in care a rodit iubirea pe un temei fundamental al inteligentei emotionale (ce conduce la algoritmii preconstient functionali) si astfel iubirea aduce automat aceste roade enumerate.

Desigur subiectul e tratat in acesta scriere superficial, dar zic eu, se pot desprinde cateva idei de baza ce pot constitui schema logic emotionala functionala a fundamentului prin care sa fie deschis accesul la iubire, in dauna "fundamentului" eronat, prin intermediul caruia il deschidem noi.

Nu sentimentul e vinovat, el e inocent si se ofera fara ingradire, vinovata e logica emotionala ce inscrie in realitatea fiecaruia algoritmii ce ne dau acces la iubire (purtatoarea, portalul) pe care nimeni nu o cultiva in cunostinta de cauza; nu orice purtatoare te poarta in profunzimea iubirii roditoare a celor enumerate in citat, unii superficiali ca fundament, te duc in iubire superficiala si iese altceva (vezi "indragostelile" si sexualitatea precum si coabitarile).

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiva a momentul creativ respectiv!)

Ceva acolo

Cat efort depune un individ ca sa ajunga fumator (dar fumator adevarat nu dintr-acela fandosit)?

Teribil de mult, an dupa an in fiecare zi de multe ori, el repeta ritualul fumatului cu staruinta si rabdare.

Cat de necesar este fumatul?

Deloc.

Cat de devianta e societatea (mediul social respectiv) ce face din fumat un test, un criteriu de acces, un calificativ al apartenentei de grup (asta ca sa nu mai vorbesc despre droguri si alte teste faptice nebunesti pentru a face parte dintr-o grupare sau alta, dintr-o haita si chiar fapte ce pot sa iti dovedeasca devotiunea fata de o tagma, ...)?

Total.

Ok, nu ai ce face daca vrei sa nu fii marginalizat (si nu toti sunt dotati cu aptitudini deosebite ca sa fie primiti fara a fuma).

Daca fumatul e un obicei ce nu e cerut absolut deloc de natura fireasca (fundamentala) a functionarii indivizilor, ma intreb, se poate face un obicei de care sa ajungi conditionat, din a linge linguri? sau din a mirosii rahat ori cacao? ori, din a-ti picta nasul, din a ...?

Nu imi veniti cu dependenta de tutun ca nu tine, tot as cum nu tine cu dependenta de mancare sau gustaturi, astea-s povesti ale modernitatii, mofturi ce scuza prizonierii poftelor, pofticiosii si imbogatesc afaceristii din industria medicala si farmaceutica (e penibil sa consideram un organism, un metabolism extrem de eficient, cu un randament formidabil, ca fiind de fapt lenes pentru ca nu ne da noua voie sa ne satisfacem poftele si placerile culinare, atat cea a mancatului in sine, cat si pe cea a placerii gustului!!!!!).

Eu zic ca e posibil a face o conditionare din absolut orice obicei, daca esti asa de dedicat pe cat de dedicat e un fumator vicierii sale (mai ales daca obiceiul cu pricina are si un aspect cat de cat placut).

De ce am deschis aceasta tema?

Intrucat, un fumator inrait, conditionat, ca orice dependent de obiceiuri, de persoane (prieten, sot, frati, parinti, copii, mentor, ...) ritualuri, nazuinte, animale, obiecte, ori idei si concepte si chiar de anumite emotii, nu poate nici sa "privesca in fata problema" si cu atat mai putin o dezamagire din amagirea unor asemenea conditionari (adica sa faca fata angoasei ce insoteste o dezamagire) si sa se elibereze dintr-o data.

Depinde desigur si de cat de mare a fost amagirea si in consecinta cat de mare e dezamagirea sau cat de conditionat a fost de obicei insa, ce insemna "sa privesti problema in fata"? asta e o copilarie, un fumator (fiindca acest exemplu l-am ales in mod special), oricat ar privi problema viciului sau in fata, nu se lasa daca e real un vicios, un dependent; cei ce se lauda ca s-au lasat imediat cand au hotarat ei bla, bla, bla, aceia nu au fost dependenti (dar ei au impresia ca asa e dependenta, te lasi imediat ce ... , prostii; habar nu au ce e aia o dependenta).

Dependent fiind, ca sa te lasi de fumat sau ceva la fel de crunt, implica constientizari tot mai profunde, intelesuri tot mai inalte pentru individul in cauza (si nu neaparat legate de cat de nociv e fumatul!), pana ce isi atinge masa critica necesara lui in a constientiza eliberator!!!

"Lasarea" prin alte mijloace si metode sau forte, nu face tema scrierii de azi.

Desigur, imediat, dintr-o data, are loc eliberarea, daca si numai daca in prealabil te-ai condus pe tine catre posibilitatea de a cunoaste, intelege, aprofunda si in sfarsit a constientiza eliberator; altfel? zacar pe coliva.

Nu spun ca e imposibil ca cineva intr-o anumita problema(tica) sa aiba o strafulgerare eliberatoare de constiinta, dar astea sunt nestemate; altfel? pune mana taica si ridica-ti nivelul intelegerii fenomenului si mai ales nivelul in a intelege "cine (ce) esti" in general, cine esti ca fumator si ca natural (adica ala de il numesc fumatorii printre alte, in mod eronat: "nefumator" (fac abstractie acum de faptul ca la un moment dat se cuvine a intelege aberatia de a te intreba "cine esti").

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiva a momentul creativ respectiv!)

Nativindi calator in lumea nedreptatii

Nativindi se constata in aceasta lume in care a ajuns fara voia sa, exact ca un copil ce a ajuns in realitate (s-a nascut); nimic din ceea ce stia si facea, din traditiile societatii sale de provenienta si din obiceiurile sale, nu mai sunt definitorii, potrivite, in contextul noii realitati.

Astazi vom vorbi despre nedreptatea pe care Nativindi o resimte in contact cu noua realitate care, prin constituentii sai (mai ales umani) face presiuni asupra lui Nativindi, ca si conditie pentru a ii oferi intr-un mod specific si total nepotrivit cu fire lucrurilor realitatii din care el provine, posibilitatea satisfacerii necesitatilor impuse lui de firea lucrurilor.

El, un vanator liber, este acum prizonier intr-o lume de neinteles care se manifesta nedrept fata de orice norma a lumii din care a venit si mai mult, il acuza tot pe el de orice a incercat intru a-si satisface necesitatile vitale asa cum obisnuia in realitatea (lumea) din care provine.

Fortat de contextul acestei lumi, Nativindi s-a angajat la o firma, unde a fost supus unui sir de nedreptati din partea colegilor si superiorilor.

In aceasta noapte, framantat de cele intamplate a avut un vis nespecific, in care el aparea ca a hotarat sa se mute pe coridorul institutiei intrucat nu mai avea birou iar colegii de compartiment au facut front comun intru al marginaliza si oprima pe nedrept.

In vis i-a aparut seful de atelier care ia spus ca nu e ok. sa se mute pe coridor si l-a intrebat daca nu era mai potrivit sa intre si in celelalte doua compartimente ale atelierului si sa caute un birou liber.

Singur si fara nici un sprijin in acesta noua realitate, Nativindi a apelat din nou la profunzimea sa, singura posibilitate de a afla un punct de sprijin in acest nou mediu (univers, lume, realitate) atat de diferit si ostil.

Dupa ce s-a lasat a ajunge in starea de liniste profunda, cu intentia de a intelege realitatea in care se afla si manifestarea sa vizavi de ea, primul inteles a fost cel legat de nedreptate pe care el o resimtea, anume: resimtirea nedreptatii e fuga in iubirea de sine si in cazul tau tinand cont de context, e orgoliu.

In acelasi timp a vazut o pasare "maeastra" si a inteles ca e "Pasarea Paradis".

Ce inseamna asta (a intrebat el)?

Te posed, eu "Pasarea Paradis" a iubiri de sine orgolioase te posed.

Ce e dincolo de asta?

A aparut imaginea uni individ ce tragea cu o mitraliera dintr-o masini de teren.

Ce e asta?

Tu esti un fel de partizan (prin modul tau total diferit de a intelege realitatea si a te raporta la ea), un fel de de terorist pentru ei,iar pentru tine sunt tiranii si exploatatorii.

Ce e dincolo de asta?

Nefertiti.

Adica?

Atunci Nativindi a auzit "mental" o melodie cunoscuta si placuta lui si a vazut imaginativ o vietate deosebit de frumoasa.

Deci (a intrebat el)?

Deci frumusete.

Ce e dincolo de asta?

Si a vazut imaginativ cum intunericul se retragea in timp ce lumina lua locul sau.

Acum care e mesajul?

Ce mesaj mai vrei, ce nu e clar?

Si Nativindi a inteles: cunoasterea, intelegerea, aprofundarea (toate fiind de fapt constientizare) si in sfarsit constientizarea eliberatoare, reprezinta calea frumusetii, cale ce duce la frumusete.

Ce e dincolo de asta?

Si "vocea" profunzimii intelesurilor i-a grait: Nativindi, "Le-ai privit in fata", atat problemele tale cat si solutiile (si desigur destinatia lucrarii tale eliberatoare); prin cunoasterea intelectuala, imaginativa si afectiva de care ai parte in cadrul "starii de profunzime", ai trait, ai constientizat eliberator, dar vai, tu nu erai constient ca acest act al tau este unul eliberator; prin insasi lucrarea (ta) in sine, comiti constientizare eliberatore, dar tu din nestiinta considerai ca lucrarea nu e completa daca nu fortezi finalul cu a-ti imagina o eliberare "masluita".

Inocent fiind in actele de cunoastere intelectuala, imaginativa si afectiva ale lucrarii starii de profunzime, acestea iti sunt eliberatoare, fara a mai fi necesar altceva, e exact puterea inocentei despre care s-a scris cu ceva vreme in urma.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiva a momentul creativ respectiv!)

COMPULSIUNE IN SINE (COMPULSIUNEA IN STARE PURA).

Ce inseamna daca vorbesti cu patos si chiar tendinte patimase despre anumite realizari, de exemplu despre a te elibera de pofta de a manca din placerea mancatului si pofta de a manca din placerea gusturilor alimentare?

Insemna ca ce iei cu o mana dai cu alta sau altfel spus, torni pe gura unui burduf plin de gauri.

Si?

Geaba e toata lucrarea si toata realizarea daca "nu e cap".

Adica?

Adica "unde nu-i cap vai de picioare".

?

"Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul.

?

Mult alerga lucratorul intru a-si agonisi cele necesare, dar daca nu o face cu cap, pierde lamentabil si te miri cum, pana si bruma de agoniseala, e asa ori ba?

Da.

Apai daca mai e si infumurat, reteta pierzarii e sigura, nu da gres nicicum.

Nu inteleg.

Te-ai dat cu capu' de enervare cand ai vorbit despre caracterul de realizare al nepatimirii vizavi de pofta si placerea mancatului si a gustului?

Da.

Iaca impatimirea, atasamentul, compulsiunea; nici nu ai scapat bine de cativa "draci" ca ai si dat peste ta'-s'u.

Peste cine?

Peste compulsiunea enervarii si mai ales peste COMPULSIUNE IN SINE (COMPULSIUNEA IN STARE PURA).

Nu inteleg.

Normal ca nu intelegi suficient, daca ai fi inteles poate erai liber demult.

Iata, doua tipuri de stari de realitate proaspat intrate in cotidianul tau constituit din stari realitate (ca al fiecaruia): neprihanirea (nu i-as zice nepatimire inca) vizavi de pofta mancatului si cea a gustului alimentar; nici nu ai dat bine de "gustul" lor, ca le-ai si abordat (fara sa iti dai seama) "atasamental", compulsiv.

Compulsiunea e ca respiratia pentru actualul nivel evolutiv al tau si al umanitatii si nu atat pentru faptul ca ar fi o nececsitate ci, pentru faptul ca pentru tine) este preconstient dezirabila si constient indezirabila, iar pentru majoritatea oamenilor este si preconstient si constient dezirabila intrucat lipseste "educatia emotioanala", educatia "inteligentei emotionale".

Starile de realitate vin la pachet, sunt un amalgam din care nu lipseste niciodata afectivitatea in multiple forme de prezentare, chiar daca nu are un nivel de manifestare observabil.

Daca nu exista si o educatie, "un cult" (la randul sau ne-compulsiv) al "ne-compulsivizarii"(de a nu deveni, a nu te lipi compulsiv), al detasarii de tendinta de atasare in sine (de "spiritul" de a te atasa); toate educatia noastra e in spiritul compulsiunii, dar habar nu avem de asta.

Ca ceva, orice din realitate sa nu devine "obiect" al dezvoltarii unei afectivitati tot mai puternice pozitive sau negative si in consecinta un atasament si deci o compulsiune, e necesara o educatie adecvata, o educatie bazata pe logica, pe rationamente ce privesc aspectul emotional al inteligentei, adica acea latura a inteligentei ce scrie algoritmii pre si inconstienti conform carora functionam.

Orice incatusare si orice eliberare din incatusarile-atasamente, fie ca "obiectul" e un obicei (de orice fel si natura), o persoana, animal, lucru, idee, concept, ritual, aspiratie, emotie, ... si orice vrem noi, este supusa pericolului de a deveni comulsiune daca individul nu si-a dezvoltat educatia si vigilenta atentiei pe acest domeniu al atasamentelor si compusiunii; si toti oamenii sunt enorm de mult supusi multiplelor tipuri de atasamente si compulsiuni dar ei nici cel putin nu isi dau sema intrucat nici pe aceasta tema societatea moderna nu a dezvoltat educatia.

Revenind; ai doua optiuni: ori te viciezi din nou pe tema mancatului si gusturilor alimentare (le faci iar pofte de placere) si te eliberezi inca o data dar numai dupa ce te educi suficient in privinta pericolului atasamentuli si compulsiunii pure (care permanent e gata sa te denatureze), ceea ce implica insa riscul de a nu mai fi capabil sa te eliberezi inca o data de cele ce iti vor deveni din nou atasamente, compulsiuni (mancatul si gustul alimentar), ori (poate mai in spiritul echilibrului, dreptei socoteli), ramai in cele castigate si incerci sa ajungi la constientizare eliberatoare pe compulsiunea nemancatului celor ce iti constituiau inainte compulsiunea mancatului din pofta placerii mancatului in sine si mancatului din pofta placerii gustului.

COMPULSIUNE IN SINE - continuare

Ne-mancarea - un exemplu de dobandire de fapt a unei noi compulsiuni, a acelora ce incearca sa iasa din compulsiuni

Sa pornim de la compulsiunea "ne-mancare" despre care incepusem a spune in prima parte a scrierii.

Si vom incepe de la ea ca fiind un atasament.

Atasamentul presupune dezvoltarea unei afectiunui tot mai puternice fata de cineva sau ceva; in cazul de fata "ceva", este "ne-mancatul" in opozitie cu mancatul compulsiv (din pofta placerii de a manca) si "ne-mancatul" in opozitie cu mancatul din pofta placerii gusturilor (de ce am zis "dezvoltarea unei afectiuni", unei afectivitati vizavi de ..., "tot mai puternice"? deoarece, nu suna un clopotel, o alarma, care sa te anunte ca esti pe punctul de a te atasa si nici cand efectiv ai deschis usa atasarii, nu stii cand esti atasat cam 25%, 50%, 71%, 89%, 90%, 95,7%, 97,99466%, etc.)

Dar ce e "ne-mancatul" in sine?

Atata vreme cat nu mai e "mancat", "ne-mancatul" nu are ce sa fie decat amintiri, eventual dorinta si anumite simtiri legata de acestea (daca nu esti complet eliberat), imaginatie si idei, rationamente personale, fie dezbatute cu altii fie nu.

In cazul dat, vorbim despre atasament vizavi de incredintarea beneficitatii si indreptatirii de a aborda problematica in spiritul "ne-mancarii" precum si a atitudinii ce apara un asemenea stil de viata.

Asadar "obiectul" fata de care se dezvolta o tot ma puternica afectiune si in consecinta un atasament cu toata tarasenia lui compulsiva, este o incredintare, o convingere nou aparuta.

Atasamentul, compulsiunea sunt permanent gata a se oferi pe tava (asa e firea lucrurilor), daca civilizatia, comunitatea si individul nu au dezvoltat o educatie care sa ii protejeze de acest flagel (si civilizatia actuala, moderna, nu numai ca nu a dezvoltat o asemenea educatie, dar a si abandont tot ceea ce filozofii, oamenii religiosi sau lucratorii spirituali, au inteles si realizat cu mult timp inaintea modernismului actual).

Compulsiunea nu e o necesitate dar se manifesta ca atare, intrucat prin firea lucrurilor, afectivitatea se impleteste cu orice forma de realitate de care avem parte, nu sta la parlamentari si nu ne intreaba, daca nu esti educat si vigilent prin atentie, "te face".

Catre acest inteles se cuvine indreptata atentia intr-un spirit inocent, catre "convingerea ca obiect al atasarii" (bold-ata) si, o "privire" suficient de profunda a problematicii, cu intelegerea si aprofundarea la fel de profunde, pot la momentul potrivit, oportun, sa declanseze o constientizare eliberatoare.

Dar daca nu intelegi cu ce anume te confrunti (pe specificul tau, in spiritul rezonantei tale), nu te eliberezi prin constientizare.

Prin derogare, acesta scriere poate fi multi-utilizabila, in diferite tipuri de atasamente, de compulsiuni.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiva a momentul creativ respectiv si de de atunci!)

Deschiderea totala si ne-stationarea, ne-cantonarea in opinii si "daturi", posibila portita a ne-compulsiunii?

As mentiona din nou un aspect foarte important al calatorului prin realitate interesant de noi perspective de raportare la aceasta.

Capcana extrem de subtila a erijarii oricui (si prin orice perspectiva s-ar raporta la realitatea cotidiana sau existentiala, simpla ori complexa), in "cel ce are dreptate"; asta e cea mai perfida forma de atasament, de compulsiune; oricat de indreptatit ii pare cuiva ca firesc a se considera, oricat de convingator ii pare ceva (orice) sau cineva (oricine) si referitor la orice, nu e tocmai potrivit a-si da acordul constient in privinta certificarii ca adevar absolut, intrucat nu ar mai fi liber vizavi de certitudinea absoluta si si-ar aroga statutul de competenta suprema (nu ca nu ar fi posibil sa existe vreo certitudine absoluta sau chiar paradoxuri (cine suntem noi in "universul" sau "multiversul" realitatii totale, sa absolutizam asta?), dar e sinucidere de "sine" sa faca asta, se plaseaza automat in (posibil) propria iluzie absoluta.

Inca de la inceputul asimilarii a ceva, orice, ca adevaru al sau, acel individ automat se plaseaza pe o traiectorie devianta de la libertatea vizavi de atasamentul si deci compulsiunea pura.

Ce face el, individul, de fapt? indrageste perspectiva respectiva (nenumaratele perspective personale, puncte e vedere, de toate felurile, si referitor la orice), isi da acces a avea parte de "indragostire" de ea (ele), incepe sa o iubeasca pe ea si prin ea consolideaza o iubire orgolioasa de sine care tot asa s-a format prin indragostire de perspective personale (proprii sau insusite de la diferitele medii, inclusiv social uman).

Dar astfel prin ne-atasare de nici o perspectiva, de nici un punct de vedere si nimic altceva, nu se plaseaza individul in compulsiune fata de ne-atasare?

Ba da, tocmai la asta ma refer.

Fata de orice se cuvine a avea o echidistanta a libertatii, o vigilenta a atentiei ce ne tine in imponderabilitate vizavi de compulsiunea de orice fel, in inocenta minimal valorizata, cedata contra valorizarilor si astfel sistematizarii ("sistematismului").

Pai si astfel nu intri in compulsiune fata de aceasta forma de raportare la realitate?

Ba da intri daca ti-o insusesti ca ceva de urmat neaparat.

Fiecare individ, in orice act de realitate de care are parte, are acces intrinsec-personal la forma de realitate sub care aceasta realitate i se ofera; nu stim daca e forma pura (absoluta) a respectivei forme (act) de realitate, de entitate existentiala, dar pentru acel individ, este forma pura, imanenta consumului (constatarii, trairii, accesului) lui referitor la ea.

Asadar, daca nu esti de acord cu cineva (sau ceva), referitor la orice, inseamna doar ca nu ii intelegi perspectiva in imanenta (intrinsecitatea) in care el are parte de acel act de realitate, situatie, idee, rationament, credinta.

Si acuma referitor la afectivitate; emotia si sentimentul "trag" acolo unde le pui sa traga, ele sunt ca niste animalute, cumva instinctive, nu se supun si nu pot fi descrise, cuprinse in ganduri si gandit, in logica, rationament, ideatica, conceptualizare, sunt cu totul altceva, nu incap in cuvinte gandite, spuse sau scrise (e ca si cand te-ai astepta ca radioul sa faca cafeaua), eventual pot "reiesi" cumva din tipul de manifestare insotitoare.

Emotia si sentimentul reprezinta o alta dimensiune a realitatii decat este inteligenta (fi ea, zis intelectuala sau emotionala) gandirea, logica, ratiunea, si ea, emotia si sentimentul la randu-le nu pot cuprinde cuvandul gandit, vorbit sau scris.

Sunt gata sa invinovatesc total ideatica, logica, rationamentul, inteligenta, de "fundamentalism" al convigerilor, al certitudinilor, al puctului de vedere personal (sau comunitar), de algoritmii compusivi ce dau acces la emotie si sentiment, dar nu o voi face.

De ce?

Intrucat de exemplu o durere, e drept ca poti fi si mai fandosit sau sa ai o mare sensibiltate la durere, dar in principiu realitatea ne subordoneaza, ne conditioneaza vizavi de perceptia durerii, asta nu mai e vina ganditului, asimilarii deviante a informatiilor dinspre realitate.

Nu mai vorbesc despre a ne constata corpuri si psihice subordonate tactilitatii, organicitatii, metabolismului, instinctivitatii, respiratiei, ... si care au necesitati evidente, dar insasi placutul si neplacutul au o esenta impusa oarecum de realitate, de fire (se pare), aici insa, mentalitatea (in sens de, orice fel de contact cu realitatea, nu doar prin gandire), inca de la primul impact posibil cu vreun fel de realitate, are un rol determinant.

In referentialul de realitate impus de cele in care ne constatam a fi "prizonieri", exista o gradualitate a obligativitatii, a conditionarii, exista o plaja a ceea ce e "un dat" si a ceea ce e o alegere in cunostinta de cauza sau nu.

Dorinta si asteptarile (speranta e asteptare, iar: "vreau aia" si "ailalta", e pana la urma tot dorinta), de asemenea conduc la compulsiune si ne aflam in ele cu mult, cu mult mai mult decat am crede.

Si, calea de mijloc in orice, asa mai domol ca e mai intelept.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiv creativa de atunci, din acele momente inspirative!)

Cum de ne dam seama ca avem corp?

Un individ isi da seama ca are corp, datorita senzatiilor si perceptiilor, dar si datorita reprezentarilor, gandirii, amintirilor...

Perceptiile aduc un plus senzatiilor, le intregesc.

Datorita senzatiei chinestezice (musculare), senzatiei organice (interna) si senzatiei proprioceptive, senzatiilor dureroase si multor altor senzatii (zis) interne, individul isi da seama de (posibila si conceptual decisa) existenta corpului; desigur acestea sunt intregite de catre senzatiile vizuale si de catre cele tactilo-termice (ba chiar de catre senzatiile olfactive, gustative si auditive).

Individul are parte de o realitate elementar cognitiva a senzatiilor (si chiar intr-o oarecare masura a perceptiilor) si de o realitate superior cognitiva a "senzatiilor" precum gandirea, imaginatia, amintirea, afectivitatea, vointa etc.

De ce am numit gandirea ca fiind o senzatie?

Pentru ca numai intr-un referential al conceptiei filozofice numita materialism, gandirea e definita ca fiind un proces psihic superior ce reprezinta o facultate a creierului, altfel, gandirea si toate celelalte, sunt doar impresia mintii careia realitatea i se ofera ca senzatii-perceptii (sau constiintei, daca rezonam cu acest termen, ori psihicului, ...), careia realitatea i se ofera ca senzatii-perceptii.

Iar senzatiile-perceptii (impresiile senzitiv-perceptive) nu sunt neaparat doar idee, informatie ci, pot fi foarte bine materialitatea in cea mai reala manifestare, constiinta-materie sau constiinta=materie=senzatie.

Individul poate fi foarte bine o realitate materiala, tot asa cum poate fi constiinta sau senzatie (simpla sau tot mai complexa, un cumul), la fel ca si realitatea pe care o traieste, DAR constatam ca: materia=constiinta=senzatie, ... si toata disputa separatista dispare pe aceasta tema (disparitia din separatie).

Perspectiva: "realitatea de a fi si cea de a trai o viata intr-o lume"=materie=constiinta=senzatii; altfel spus, in acest referential realitate in care ne constatam a exista, realitatea de a fi (si realitatea generala) suntem (este), exact ceea ce (ne) constatam fara a fi necesara vreo stiinta, religie sau spiritualitate.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiv creativa de atunci, din acele momente inspirative!)

"Copil fiind paduri cutreieram" -----> Exit

"Gradul de probabilitate" este calea sigura a compulsiuniilor.

De ce?

Intrucat noi indivizii nu suntem pregatiti educational sa nu devenim automate compulsive si noi toti asta suntem, automate compulsive pe toate aspectele vietii, inconstienti de fapt ca suntem compulsivi fiecare in parte intr-o proportie covarsitoare.

Din cauza convingerilor personale si comunitare, constientizate de catre unii drept "grad de probabilitate", de certitudine), se deschide involuntar accesul acelui individ la dezvoltarea unei afectiuni (iubiri) tot mai puternice fata de acea opinie (devine treptat atasament), cat se poate de rationala, de adevarata pentru el si cei ce adera la ea, DAR, ceea ce nivelul evolutiv al individului si comunitatii respective nu permite, este intelegerea fenomenului de ratiune emotionala, de adevar emotional, adica tocmai ceea ce am explicat mai sus, odata cu certutudinea (probabilitatea), vine direct proportional si atasamenul, compulsiunea, se formeaza portalul interdimensional intre "obiectul" (opinia, rationamentul, adevarul si in alte situatii, cu persoana, fiinta, lucrul, obiceiul, traditia, ...) respectiv si afectivitate, se formeaza algoritmul "inconstient" (am pus termenul "inconstient" intre ghilimele, intrucat el nu e unul universal valabil, e doar un termen al doctrinei materialist-psihiste), care da acces rapid la o relatie compulsiva intre "traitor" (individ) de opinie si "traitor" afectiv al acelei opinii; asa se naste orice convingere, ea nefiind altceva decat afectiune tot mai puternica (ferma) fata de o opinie (cat se poate de rationala pentru acel individ sau grupare).

Cum poate un "om" (si termenul "om", este un termen materialist psihist; de fapt DEX-urile noatre sunt consecinta adoptari masive a conceptiei materialist-psihiste, drept adevar indubitabil) sa nu fie compulsiv, cand de fapt permanent, oricine, traieste impreuna cu starile de realitate cognitive elementare (senzatii, perceptiile, reprezentarile) si superioare (inclusiv afectivitate) si o stare de realitate afectiva a indragirii si indragostirii de acele stari (inclusiv indragirea, indragostirea de anumite emotii si sentimente, mai ales placute)?

Intrucat noi functionam "uman", nu robotic, permanent cunosterea si intelegerea, vietuirea, scrie prin latura emotionala a inteligentei (si desigur prin intreaga cognitie, prin toate actele prin care cunoastem realitatea, prin care o sesizam), formeaza, algoritmi deschizatori de acces la afectivitatate, la emotii si sentimente si in consecinta la atasament, la compulsiune.

Si cum ar fi posibil sa nu ne atasam?

Nu stiu sigur, vom afla, daca va fi cu putinta inspiratiei mele.

Este adevarat ca piata de zarzavaturi este acolo unde e?

Da.

Dar e posibil sa nu fie?

Da

Deci este sau nu?

Depinde de perspectiva individului asupra realitatii.

Dintr-o perspectiva gen "gospodina", categoric piata e acolo in afara (convingere materialista personala absoluta, aproape unanim acceptata si recunoscuta de catre oameni).

Din alta perspectiva, piata e de fapt in mintea noastra si ea insasi in tot ce o constituie este minte (constiinta).

Din alta, piata e in "matrice", in Dumnezeu, in visare.

Din alta perspectiva piata e in realitatea personala a individului, indiferent care e tipul acelei realitati.

...

Si cum impacam toate aceste perspective?

Ca sa avem pace cu 999,999(9)% dintre oameni, ar trebui adoptata perspectiva gospodinei.

O vorba cu subanteles, profunda, spune: "Da fiecaruia ce-ti cere" pentru a avea pace.

Ce insemna asta?

Insemna iesirea din separatie (in general o separatie a ganditului), din separatia orgolioasa.

Asa cum ziceam in "Cuvantul" trecut (cred), daca nu esti de acord cu perspectiva cuiva in orice privinta a realitatii, inseamna numai si numai ca nu ii intelegi perspectiva, intrucat, orice perspectiva a oricui, e adevar absolut in ea insasi (in imanenta, in intrinsecitatea sa, asa cum o traieste individul)) pentru individul in cauza, ŞI, pentru ca uitam ca de fapt realitatea noastra nu e doar o realitate a ganditului, adevarurile nu tin doar de inteligenta, de ratiune, de logica, tin si de celelalte componente ce o formeaza, iar o componenta de baza este cognitia afectiva (emotia si sentimentul), precum si de cognitii gen intuitie, insiratie, revelatie.

Asadar, gospodina iti zice: piata e la intersectia dintre "Ion Mihalache" si str. Stalpeanu; tu ce ii spui? ca piata e in capul ei sau in mintea ei, ori in dimensiunea "realitate personala"?

Desigur nu, ar fi un non-sens.

Dar e asa sau nu?

Ea are dreptate din perspectiva ei.

Daca altul zice ca piata e in capul ei, acela are dreptate?

Da.

Cum asa?

Pentru ca asa zic fara sa vrea, oameni de stiinta, biologii, medicii: piata e in capul ei (ca si capul insusi de fapt).

Adica?

Si de ar fi sa ne raportam strict materialist la problema, aspectul constient (care da de fapt dimensiunea de a trai, de viata, a individului) al gospodinei nu se duce niciodata la vreo piata exterioara sa cumpere zarzavat, constientul nu a vazut niciodata o lumina, un soare, un in afara si nu a simtit mangaierea, caldura, vantul sau gerul pe un obraz ori corp, el intotdeauna a facut piata, a simtit mangaierea si a vazut lumina neurotransmitatorilor consumati.

Si nu e o nebunie sa raspunzi gospodinei ca are dreptate si celuilat (care afirma o aberatie din perspectiva gospodinei) ca are dreptate? Daca dai dreptate unuia, nu se supara celalalt?

In paranteza fie spus, supararea e o dovada zdrobitoare de compulsiune; dar asa e, fiecare are dreptate din perspectiva sa.

De fapt in acest fel, instaurezi dogma pardoxului ca adevar absolut, totul e posibil-imposibil.

Nu instaurez nimic intrucat nu imi dau inocenta nici pe acesta valorizare (orice valorizare este sistemica), doar constat, contemplu.

Pai si nu intra automat pe rol, accesul, la afectivitate, afectiunea nu isi aduce contributia in realitate prin atasarea ta de cele ce le spui (cunosti)?

Ea isi face doar datoria de a fi, iar eu ma straduiesc printr-o atentie vigilenta sa nu ii permit a ma invada compulsiv, deci sa nu permit crearea automata de portaluri (algoritmi) deschizatoare de acces la afectiune-atasament.

Si daca real reuseti asta si fie si daca nu o reusesti dar te straduiesti, nu devii compulsiv in straduintele tale de orice fel, nu orice valorizare cumparata cu creditele inocentei, duce la atasare?

Ba da, orice valorizare "atasamenteaza", si tocmai de aceea, consider contemplatia "valorizarilor" ca fiind cheia, doar le contemplu, nu le acord grad de valoare.

Asta insemnna ca te(ai) atasezi (atasat) de a contempla.

Daca "a contempla" creaza o conduita supusa constrangerii unor forte fixiste, deviante pana la aparitia amenintarilor angosante (mai ales prin tulburari de irascibilitate la contrazicere) fata de armonia cu sine si cu realitatea in general (mai ales umana), acel "a contempla", nu este cel pe care il intuiesc inspirativ si despre care gandesc si scriu.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat strict in imanenta nivelului lor de cunoastere ce a marcat etapa mea evolutiv creativa de atunci, din acele momente inspirative!)

Micile satisfactii; inca un pas in a intelege ceva mai bine compusiunile care ne-au rapit pana si bruma de libertate posibila

In cotidianul fiecaruia, au loc foarte multe situatii in care individul in cauza raspunde intr-un anumit fel "servindui-o celuilalt", un fel de micute (sau mai mari) razbunari; ori, face anumite gesturi, fapte, nu tocmai pe gustul celuilalt; de exemplu: da o palma peste mana partenerei pentru ca si ea a procedat la fel; apoi contraziceri sau gesturi si fapte pe care celalat nu le agreaza, mici sicane, capcane, smecherii, induceri in eroare, glume etc.

De ce le facem?

Intrucat ne creeaza mici satitfactii; micile razbunari, micile rautati, banala conduita intru obtinerea unei micute satisfactii personale, nu fac altceva decat sa ne satisfaca pofta de placere.

Sunt aceste mici satisfactii, rod al compulsiunii deci atasamente?

Sa vedem:

COMPULSIÚNE s. f. tip de conduită în care individul se simte constrâns a acționa sub efectul unei forțe interne obsesionale, amenințat de angoasă, de culpabilitate. (<fr. compulsion) Sursa: MDN (2000

Asadar de ce procedeaza individul in cauza asa, de ce are acesta conduita?

Intrucat asa ii vine si uneori (sau poate, de multe ori) chiar daca ar vrea, nu ar reusi sa se abtina.

Deci e supus in aceste acte simplute, acte banale de realitate, unor forte* simplute, banale (intern obsesionale) fixiste.

Si daca nu le-ar da curs ce ar fi?

Ar avea loc o insatisfactie (neplacere), s-ar simti frustrat, tulburat si chiar irascibil, altfel spus, angoasa compulsiunii permanent amenintatoare si-ar fata simtita prezenta

In concluzie ce observam?

Micile satisfactii chiar sunt de regula rod al compulsiunii in loc sa fie bucurii rod al inocentei interrelationale (care bucurii la randul lor sunt de evitat daca nu sunt percepute asa de catre partenerul de relationare!).

ATAȘAMÉNT, atașamente, s. n. Afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau de ceva. — Din fr. attachement. Sursa: DEX '09 (2009)

Ce anume a indragit individul pana la a dezvolta o afectiune puternica fata de acest "obiect" al atasamentului"?

Micile acte e razbunare, replica (toate cele enumerate la inceputul scrierii de azi si multe altele stiute de fiecare) ele reprezinta obiectul atasarii, adica al indragirii pana la o iubire destul de puternica, dar de tip orgolios, egoist, deci de tipul unei satisfactii personale in detrimentuil celuilalt si pana la urma in propriul detriment intrucat ajunge in conflict cu celalalt, iar asta creaza tensiuni si uzura psihica (distructiva, durere) ambilor indivizi.

*Fortele care il obliga pe individ sa dea curs unei conduite a “celui supus micilor satisfactii” sunt forte constituite prin dobandirea unui acces facil la satisfactie.

Cum de i-a devenit facil?

Pe de o parte intrucat i-a fost la indemana si deoarece implica o placere (satisfactia; placerea e o atractie deosebita pentru individ), iar pe de alta parte prin repetare sa creat o obisnuita si un atasament fata de ea (s-a legat afectiv de emotia satisfactiei orgolioase (orgolioas prin tipul de algoritm declansator, nu prin emotia atasamentala si nici prin cea a satisfactiei in sine), s-a deschis un acces usor si rapid la satisfactie, s-a dat forma unui algoritm cognitiv de tip intelectual-emotional ce treptat a ajuns in ceea ce indeobste se numeste nivel preconstient (sau inconstient), a ajuns o functionare reflex ce face legatura intre “situatia comanda recunoscuta ca fiind declansatoare” a conduitei si in final satisfactiei (sau angoasei, daca nu se da curs) si emotia in sine, aceea a placerii, satisfactiei.

Asa cum mai ziceam si altadata, fie ca vorbim despre afectiunea de tip "atasamental", adica afectiunea puternica pe care individul o dezvolta fata de"obiect" (indragirea, iubirea lui), fie ca vorbim despre afectiunea rasplatii, a satisfactiei (in cazul exemplificat azi), ele, emotia sau sentimentul sunt neutre (nu ele sunt vinovatul), ele au acces in realitatea individului (sau individul la ele; depinde de conceptie utilizata ca referential al descrieri cazuisticii) daca se intrunesc conditiile necesare manifestarii lui; nu ele sunt “vinovatul” ci, tipul de algoritm intelectual-afectiv ce permite fara acordul constient pe deplin in cunostinta de cauza al individului, ca acesta sa reactioneze robotic la sesizarea unei comenzi declansatoare a ritualului “micutului (sau mai marelui) satisfacut egoist” (afectiunea dezvoltata fata de "obiect" face parte din algoritm, dar a o invinovati pe ea e ca si cand ai invinovati apa care ti-a luat casa pe care ai construit-o in albia raului; vinovatul e latura intelectuala, logica emotionala educational insusita si devenita parte algoritmica, reflex, portal deschizator de acces la o afectiune-atasament tot mai puternica si deci la intregirea algoritmului atasament si, desigur, deschizator de acces la satisfactie, cea care constituie motivatia atasarii, daca e sa ne raportam la exemplul de azi).

De ce indrageste individul ceva, de ce se atasaza de ceva sau cineva?

Fie din placere, fie din atasament de tip convingere (adica ii ofera o satisfactie logica lui), fie din atasament de tip credinta spirituala-religioasa sau banal cotidiana (cele ce ii ofera satisfactia aspiratiilor, viselor, nazuintelor, dorintelor sau pur si simplu a punctului de vedere personal referitor la cele simple si banale, de rutina, sau la cele mai importante si existentiale), fie din simpla obisnuinta sau, dintr-o obisnuintna ce implica "daturi" (de exemplu atasament vizavi de corpul propriu, de maini si picioare, de par, de figura proprie, de dantura, de parinti, copii, soti, de casa parintesca, ...si chiar religia lui, ...si nu in ultimul rand, propria viata).

Sa clarificam: una e senzatia, emotia, sentimentul ce se dezvolta ca o afectiune tot mai puterinica fata de ceva (fata de obiectul atasarii) si cu totul altceva cand acel ceva, "obiectul atasarii", este tocmai o senzatie, emotie sau sentiment (de exemplu o satisfactie), fata de care dezvoltam o afectiune tot mai puternica.