Creatiile userilor - Proza

Ampera a scris:

sunt curioasa daca citeste cineva p'aici...

Nope.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Conflictul cu tine insuti

Interdictiile conduc la conflict cu tine insuti.

Fiecare beneficieaza de ceva (o complexitate) pe care il numeste "eu insumi" si care functioneaza conform unor scheme specifice.

Daca nu esti sau nu te lasi sa functionezi asa cum esti structurat la acel moment, o sa simti o emotie neplacuta intrucat esti in conflict cu "tine insuti".

E ca in cazul unui copil ce devine de-a dreptul irational daca nu face toata lumea cum vrea el, daca nu are acces la cele ce le doreste el, la satisfacerea poftelor lui.

Asadar cand toate se conformeaza cerintelor lui "eu insumi", ai liniste, echilibru, pace (desigur pana ce dai de dracu deoarece te imbolnavesti din cauza de abuz sau alte norme ale realitatii, lumii, te sanctioneaza), dar cand nu se mai conformeaza, intri in neliniste, in conflict, in emotii de frustrare, invidie, enervare, ura, furie, orgoliu, in egoism negativ.

Ce rezulta de aici?

Ori schimbi lumea (in sens de transformare sau de inlocuire), ca sa faca numai ceea ce vrei tu, ori pe "tine insuti" astfel incat sa poti accepta totul asa cum e, armonizarea.

Dar tinand cont ca fiecare traieste doar propria sa realitate, propria lume, despre e vorbim?

Exact despre asta, nu conteaza decat sa intelegem "eu" si "lumea mea" intrucat, numai prin "lumea ta", ai parte de "lume", de realitate si din "lumea ta", din realitate, faci parte pana si tu (de fapt esti una, esti insasi realitatea; dar asta e pentru dinti tari, nu dinti de lapte).

Revenind, intrucat nu poti schimba lumea, nu iti ramane decat sa te armonizezi cu ea.

Da, dar asta nu te mai duce initial la conflict direct cu lumea ci la conflict cu tine, din cauza de interdictie de a mai intra in conflict cu lumea intrucat nu face cum vrei tu, nu ti se supune dorintelor, poftelor tale, cerintelor, deci?

Inseamna ca nu esti asezat pe fundamentele potrivite momentului evolutiv in care te afli, ti-ai ridicat stacheta prea sus si din acest motiv nu mai intri in conflict direct cu ei (cum face copilul), intai in conflict cu tine (din cauza restrictiei autoimpuse de a te armoniza cu ceilalti si cu lumea per ansamblu), dupa care inevitabil urmeaza si conflictul cu ceilalti.

Si?

Este necesara limpezime in a te aprecia ca nivel evolutiv si a nu iti impune norme comportamentale pentru care inca nu ai masura.

Dar insasi viata, realitatea asa cum e, iti impune norme comportamentale.

Asa e, nu ai incotro, aici insa discutam despre suplimentul la normele obligatorii de vietuire si convietuire.

Adica te lasi sa fii cum esti la acel moment?

Da, ca sa nu acumulezi in tine tensiuni si sa explodezi.

Si evolutia?

Cum am tot zis, noi avem acces la posibilitati multiple ce practic ne imping sa nu fim doar "animalici", doar instinctivi si e potrivit ca ele sa fie utilizate.

Nu facem numai cum ne vine, ce ne vine si cand ne vine, asa cum procedeaza animalele.

Care e factorul accesibil oricui care mereu si mereu ne poate ridica nivelul evolutiv si asezarea armonizarii cu noi insine si cu lumea pe trepte superioare?

Constientizarea.

Ce constientizare?

Constientizarea a cine suntem noi insine si lumea, precum si a relatiei dintre ele.

Si e suficient?

Nu e intrucat, unii o fac, dar intru disonanta cu ei, cu lumea (cu realitatea, alta decat ceea ce se considera ei a fi "ei insisi") sau cu ambele.

Atunci?

Cum am tot zis, cultivarea evlaviei (pietate dar nu in sens religios) fata de un "eu insumi", fata de o "lume", la nivelul pe care le intelegi tu la acel moment, fac si ele parte din constientizarea potrivita.

Mai e si alceva decat acest gen de pietate?

Da, ridicarea nivelului de cunoastere, in sens de intelesuri pe care le atribuim.

Cunoastere si pietate?

Da, ambele pe nivelul tau de echilibtru, altfel dai p-afara, clachezi.

Nu iti impune sa iubesti cat nu poti, dar iubeste cat poti si incearca-te din cand in cand daca nu cumva cultivand cele zise, poti deja mai mult; dar cu masura, cu atentie.

Altfel zis, nu avem incotro decat sa acceptam realitatea asa cum e in situatiile date, sau, schimbam realitatea cu pricina, situatia, locul, serviciul, oamenii, pana ce vom intelege ca de fapt problema suntem noi (intrucat nu putem crea o lume dupa cum ne e noua felul de a fi).

Da, dupa ce am tot schimbat ale lumii si tot nu merge, e vremea sa schimbam ceva la "eu insumi", dar in sensul celor ce am inceract a le explica in scrierea acesta (si nu numai).

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

"Accesul constienta desavarsirea"

Tot ce scriu referitor la cine sunt(em) si ce este realitatea, sunt doar idei, despre cine sunt(em) si ce este realitatea, nu ceea ce eu, noi, ea este.

Eu, noi, ea, doar se (ne) consuma(m) (traieste), nu incape in cuvinte.

In cuvinte incape doar realitatea gandita, intrucat ganditul, rationatul, judecatile sunt doar o parte a realitatii si iti permit experimentarea realitatilor gandite, consumi imanenta ganditului, dar nu ai acces la (imanenta nici unei) emotii sau sentiment prin gandire, tot asa referitor la imaginatie, vointa si liber arbitru, la cele zise senzatii, la trairile inalte sau de cosmar, ...

Sa nu uitam insa de rolul pe care il are accesul la gandire si intelegere, care sunt mediatori (prin interfata lor; numai avand intai acces la acestia ajungem la cele zise) in a avea acces la ceea ce numim cultura, educatia, toata invatatura umana fie dinspre sursa, mediul (numit) corp si psihic propriu (amintire inclus), fie dinspre sursa, mediul (zis) exterior in care e inclus si mediul uman.

Nu ai cum sa spui cine e (asa numitul) om(ul), tot asa cu nu poti spune cine, (ce) e dumnezeu; desigur o poti spune dar sub rezerva lipsei de gir a unei competente totale care sa certifice ceea ce spui; si nu ma refer la a (te) proclama tu sau "tagma" ta ca fiind (calauzit de) competenta infailibila!

In plus, asa cum am zis la inceput, in cuvinte nu incap nici cel putin emotiile, cum descrii o emotie, o culoare?

Datorita convetiei materialiste ce domina autoritar, ne-am obisnuit a atribui ganditului, rationatului, rol de primadona si unica capacitate prin care avem acces la intelesuri, ceea ce e total fals.

Care e intelesul gandit al unei frustrari sau al unei bucurii? dar al unei dureri? e aberant nu, sa pui aceste intelesuri (cunoasteri, trairi, consumatii) in seama gandirii; de asemenea sclipirile intuitive si inspirative, e aberant sa le atribuim rationatului sau ganditului, ele sunt revelatii personale, vorbim despre alte fenomen decat ganditul.

Normal, ce sa facem, descriem in cuvinte gandurile despre aceste fenomene, ca sa le exprimam altora (sau chiar noua insine), dar asta e doar plagiat, nu fenomenul in sine.

Acuma, intrucat pe un anumit nivel (mai inalt), nu mai poti raspunde la intrebarea "Ce e omul?" sau "Cine sunt?" fara a deveni ridicol, dar trebuie totusi sa pui in cuvinte ceea ce nu are cum sa fie pus in cuvinte, tot asa cum nu poti pune in cuvinte ce anume e o culoare sau o emotie, am numit ceea ce nu poate fi numit, drept, "acces constienta".

"Omu=acces constienta".

De ce constienta si nu constiinta?

Intrucat termenul constiinta are intelesuri multiple si diverse, de la cele materialiste (functie a creierului ca si corespondent al realitatii), pana la cele spirituale sau flozofice.

Sa fim bine intelesi: "omul=acces constienta", reprezinta doar o formula convenabila de a pune in cuvinte gandite, vorbite sau scrise, a ceea ce de fapt nu are cum sa apartina ganditului sau rationatului, ci doar consumatului (traitului).

De ce acces?

Intrucat e unul dintre putinii termeni ce nu exprima o insusire, nu definesc a ceva existent, e insasi accesul la ce? la a fi constient.

Dar daca definim omul ca find constienta, deja ii dam forma, il limitam la a exista; ca "acces constienta" inca il mentinem in nelimitare si nedefinire, omul nu e ceva, reprezinta" doar un acces.

Acces la ce?

La manifestare constienta.

Pana nu intelegem neputinta ganditului de a surprinde altceva decat ganditul si ca realitatea e si altceva decat ganditul, totul e degeaba.

Desigur daca nu aveam acces la educatia umana, la cultura umana, de la cele mai elementare invataturi de cand eram bebelusi si pana la cele de acum, ramaneam animalici si in imposibilitatea de a avea acces la a fi oameni, la a ne manifesta prin a intelege superior, a experimenta sentimente umane.

Si de ce desavarsirea?

Ca sa nu tindem spre cele distructive, desavarsire in sens constructiv, pozititiv; in ea intrind armonia, intelepciunea, iubirea, pacea (linistea), puterea, ...

Nimic insa in a te duce la dezechilibru, daca te bagi in suferinta (numita fizica sau psihica) fara sa o poti duce, deja ai deviat.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Glasul celui ce striga in pustie

Ce e asta?

Ratacirea, harnica ratacire, gospodina, bucatareasa cea constiincioasa, grijulie, dibace, competenta, de treaba.

Ce e dincolo?

Mai mult si mai placut, nesatulele mai mult si mai placut, cele asemenea mortii, adica cele ce nu se satura niciodata.

Si dincolo de asta ce e?

Semetia, inaltarea, falnica parere de sine, asa de elevata incat poate fi evidenta sau de o subtilitate inegalabila.

Ce e dincolo?

Petrecerea, sampania in cupe, pecetluirea permanenta si ocazionala a marii si totalei ratacirii ai carei prizonieri suntem fara cel putin sa o intelegem.

Si mai departe?

Ochiul vazator, revelatia personala, iluminarea proprie, constientizarea ratacirii pas cu pas (sau poate toata deodata?).

Si dincolo?

Focul mistuitor, focul nestins, iadul ratacirii, focul purificator.

Si dincolo de asta?

"Cer nou si pamant nou", libertatea de spirit (iata fac si eu greseala tuturor, adica numesc, definesc, mai ales realitatea ultima; dar si asa nimeni nu ma intelege, dar sa inteleaga aberatia de a numi si defini o realitate ultima).

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Cele doua principii de dincolo de cele doua principii

Am tot facut trimitere la principiul constructivei si cel al distructivei, principii ce constituie transformarea, schimbarea, adica singura "certitudine" a realitatii la care avem acces fiecare in mod obisnuit (in afara starii de constienta, starea de potential consumator de realitate ce consuma realitate) principii ale existentei fizice, psihice si spirituale chiar.

Dar ele, constructiva si distructiva, sunt doar principii fundamentale ale transformarii, adica ale existentei, ea existenta fiind o contiuna transformare a formelor.

Ce e dincolo de asta, de schimbarea formelor, de constructiva si distructiva, in fond dincolo de a exista?

Dicolo de existenta, intervin alte doua principii, principiul odihnei si ne-odihnei (transformarii, schimbarii), iata deci, principiul transformari e doar una din cele doua posibilitati.

Cum e o realitate in care nu se manifesta schimbarea?

O realitate neschimbatoare, o odihna.

Este ea o "impietrire", o non-realitate?

Nu, acesta e o alta posibilitate, odihna despre care scriu, e una neschimbatoare dar totusi "vie" (nu am gasit un termen mai apropiat).

Cum sa vorbim despre ceva de dincolo de existenta?

Tot asa cum vorbim despre singularitatea stiintifica si posibilitatea ca ea sa nu fie singulara, ba sa aiba si sursa, tot asa cum vorbim despre nimic si creator, despre vid si primordialitate sau causa prima.

Ce e dincolo de aceste doua principii?

Potentialitatea ce le contine, potentialitatea existentei si inexistentei, a schimbarii si neschimbarii, a neodihnei si odihnei.

Si dincolo?

Maiestuozitatea.

Lucrarea mea la un concurs cu tema "Libertate"

http://citesteasta.ro/7925/libertate-robie/

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Perspectiva celuilalt si libertatea ta de spirit

Cel mai inversunat dusman al nostru, dusman de moarte, este acceptarea perspectivei altuia.

Dar nu in sens colocvial doar, ci, in sens cat mai profund posibil, in sensul de ai impartasi perspectiva prin a cauta sa ii intelegi real reperele calauzitoare si provocatoare a acelui tip de reactiune, ai sustine si a contribui la consolidarea perspectivei lui, fara insa a deveni ipocrit.

Noi totii, avem un mare, un redutabil challenger, la a dobandi un strop suplimentar de libertate.

Cine e?

Noi insine.

Adica cine?

Metaforic vorbind: "Soarele dreptati personale".

Si nu ma refer la dreptatea civila sau penala, morala, etica, stiintifica, filozofica, psihologica, religioasa, spirituala, nu.

Dreptatea la care ma refer ca fiind factorul degradant al libertatii, este dreptatea acumularilor noastre ca si potential ce ne ne ofera solutia momentului pentru orice act de realitate, de la cele mai banale, la cele complexe, de la cele cotidiene la cele existentiale.

In tot ceea ce fac (facem), este implicata experienta de viata de toate felurile, acumularile, tiparele, educatia si autoeducatia, contactul cu realitatea (de cand suntem), prin prisma lor decid si actionez.

Si nu e normal?

Este pana la un punct.

Adica nimeni nu zice sa te frigi de fiecare data intrucat nu inveti sa sufli, sa treci mereu pe rosu si sa ai pierderi instantanee a tot ce ai avea posibilitatea a asimila, desigur nu, dar, noi mergem (fara cel putin a intelege asta) cu mult, cu mult mai departe, mergem in a nu mai trai realitatea faptelor concret decat prin interfata acumularilor, pratic nu traim realitatea ci traim o reflectare a acelei realitati prin prisma acumularilor (mai ales negative).

Acum desigur, vine cineva si zice: "Stai domnule dar chiar tu ai spus ca nu ai ce face si iti traiesti doar propria interpretare a realitatii, esti un decodor de realitate, nu ai certitudinea fidelitatii 100% a ceea ce traiesti, ca fiind realitatea, traiesti impresiile proprii despre realitate, corect? In plus, numai datorita experientei de viata, acumularilor, invataturilor, contactului efectiv asimilabil dintre noi si lume, realitate, avem posibilitatea sa ne raportam la acesta realitate altfel decat ca niste legume, ca niste papusi din carpe, ca niste salbatici."

Corect, insa: una e sa copiezi un text exact asa cum e si alta e sa inlocuiesti cuvintele cu ceva ce iti suna tie potrivit.

Am pierdut viziunea textului realitate la care sa ne raportam si in locul lui ne raportam la surogatul personal al textului, la conceptualizari.

Da, nu stiu daca intr-o realitate absoluta "textul" acesta exista si insemna exact ceea ce citesc, dar macar ma raportez la el, nu la parerea mea despre el.

Ce imi spune omul acesta acum si aici?

Nu ma intereseaza cine e, ce a facut; nu pot oferi real feedback daca nu sunt efectiv conectat la acum si aici, la prezent, daca ma raportez la prezent avand viziunea celor din trecut ce ma pot influenta in a decoda ceea ce imi spune, ceea ce face el, acum, aici.

Asta insemna sa nu judeci.

Desigur problema e complexa si complicata, dar cel putin sa devenim constienti de ea.

Care e problema?

Nu te iubesc exact asa cum esti acum, aici, ma raportez la ceea ce stiu eu despre tine in lumina dreptatii mele, personale si nebune.

Si nu e normal sa privesc la referinte? Altfel nu as cadea mereu si mereu in aceeasi greseala ca un tampit?

Asa e, dar nu te trimit la asa ceva, te trimit la: "trezeste-te si fi constient de rutina ce te tine prizonier fata de tine si de semeni".

Nu cauta armonia cu orice pret, asta denota o iubire nebuna, schizofrenica, cauta real armonia incepand cu tine si al tau obicei hipnotic, anume, obiceiul de a trai in prezent (inevitabil) insa prin prisma unui trecut degradant vizavi de libertatea ta de spirit.

Nu poti fi mai liber, intrucat nu te lasi, te tine autohipnoza trecutului.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

CHEMAREA - 18 ianuarie 2014

Ce e chemarea?

Atractie.

Adica?

Strigatul din realitate (existenta) intru constientizarea celor ce au putina de a constientiza.

Dar realitatea e constienta de sine, cum de ne cheama?

Asta e intrebare prosteasca. Dar moartea e constienta de sine de ne cheama?

Probabil ca nu.

Tot asa probabil nici realitatea nu e neaparat constienta de sine, ne cheama precum moartea, inevitabil si in fond, nu stim cine (ce) ne cheama, dar ce sa facem, sa plasam posibila sursa, in afara realitatii?

De fapt realitatea ne invita sa traim viata?

Se poate zice, insa invitatia nu e tocmai una benevola, esti pus in fata faptului ca existi, ba existi ca fiind "un constient de tine", ce mai are la purtator un corp si un psihic in toata complexitatea lor materiala (sau parut materiala) si care la randu-le au necesitati la care musai e sa le dai curs, incepand cu respiratia, metabolismul, functionarea si terminand cu sexul si conservarea.

Iar dincolo de astea se afla o pleiada de necesitati mai mult sau mai putin necesitati.

Chemarea e catre constientizari tot mai profunde, iar constientizarile colapseaza putinta eliberarii tot mai plenare.

Chemarea imbraca in fiecare, formele pe care acela (aceia) le pot oferi la momentul respectiv, asa s-a ajuns ca spectrul uman sa fie asa de pestrit in toate aspectele ce ii constituie realitatea.

Daca auzim un sunet noaptea sau vedem o umbra, in fiecare dintre noi imbraca forme diferite, dar nu stim real ce reprezinta, ne iluzionam cunoascand atata cat ne e accesibil; la fel e cu tot ceea ce traieste fiecare dintre noi, beneficiem de realitate pe masura nivelului de a o constientiza.

Nu vreau acuma a spune despre realitate ca este constientul, nu face tema.

O pofta, o dorinta, un viciu, te tin prizonier atata vreme cat constientizezi formele poftei, viciului, dar atunci cand, vei constientiza ceva superior (dar cand vei constientiza suficient de profund), atunci pofta, dorinta, viciul dispar ca un fum, din clipa unu, a constientizarii, nu exista jumatati de masura, daca ai constientizat real un inteles superior (care sa dea cu totul alte valente contextului, trairilor ce includ pofta, viciul respectiv) ce pentru nivelul tau actual e suficient intru a-ti atinge masa critica necesara, te-ai eliberat (iata libertatea despre care tot scriu; dar acesta e doar un aspect,doar un anumit tip al libertatii de spirit la care fac trimitere).

Chemarea are insa profunzimi inimaginabile.

In unii ele ajung a imbraca forme, intelesuri stiintifice si pe masura ce evoluam, chemarea primeste intelesuri stiintifice diferite, noi, revolutionare, intrucat chemarea nu e forma data de noi (de mine, de tine), asta e doar posibilitateatea limitationala a momentului nostru (meu, tau) evolutiv.

La fel si in domeniul religios, spiritual, filozofic, psihologic sau cel cotidian al oricarui om, precum si orice alt domeniu posibil.

Suntem chemati la constienta si la constientizare (nu ca am preexista neaparat si am fi chemati la a exista; si nici nu dezbat acuma problema constient versus inconstient, era doar o forma de exprimare).

In prolifica imbracare in forme pe care fiecare dintre noi si comunitatile, institutiile, tagmele, o dau chemarii, aceasta se manifesta sub multiple si diferite forme.

Asa s-a ajuns la toata diversitatea de azi, noi urmand chemarii prin extraordinarea ocolire, posibila nivelului actual evolutiv, personal sau comunitar.

Ba mai mult, intrucat avem nevoie de certitudine, noi am legiferat formele parut obiective si judecam omul si oamenii prin prisma acestor criterii, legi etice, morale, civile, penale, stiintifice, religioase, spirituale, atipic initiatice, personale, comunitare.

Dar chemarea e de dincolo de toate astea si va fi probabil mereu de dincolo de formele pe care ea le poate imbraca in noi.

Cu cat resimti mai profund chemarea, cu atat vei fi mai singur, intrucat cu atat vor fi mai putini cei ce au acces si care vor intelege.

Sa nu ne amagim insa, si reversul chemarii poate duce la solitudine.

Si care e reversul?

Chemarea duce la un nonconformism firesc al tendintei de a iesi din tipare prin evolutie, dar reversul e un nonconformism-teribilism sau de inadaptare-nesimtire, un fel de "asigmantism".

Acuma partea ilara, e ca fiecare individ sau tagma, au impresia ca ei se afla pe cale, ba chiar ca au atins nu stiu ce nivel de nivel, mai ceva decat altii din alte tagme.

Cumva, toti suntem pe cale, dar suntem asa de deformat imbracati incat numai chemarii nu am dat curs.

Cand nu poti ca nu poti tu de deformat ce esti, sa accepti si perspectiva celuilalt, esti pe cale ca un buboi pe corp, nu intelegi nimic, esti dus.

Lumina ștearsă din încăpere deștepta umbre jucăușe surghiunite pe pereții bibliotecii în care mă aflam. Mâinile grele mișcau paginile unor antice cărți, una după alta, cu palmele înăbușite de arșița sufletului. Gândurile mi se scăldau în ochi, derulând un film nesfârșit dinaintea mea, în care îmi epuizam spiritul invadat de candoarea visului unei lumi împăcate, aflate în pace. Mă simțeam sfârșit de aceste vedenii care speram că se vor înfăptui cândva, dar, fără să cuget prea mult în jurul ideii, continuam să prefac în himere învelișurile acestei lumi, transfigurându-le în ample imagini nestatornice. Acum vedeam, chiar înaintea ochilor mei negri precum cărbunii gata să devină vâlvătaie, o magică panoramă ce curgea din haos spre orânduială.

Continuarea aici: http://citesteasta.ro/8412/deteptarea-umbrelor/

Astept mult parerile, criticile si votul vostru. Multumesc!

Tema n care ma incadrez cu lucrarea este Creatia.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Flori ale recunostintei pentru o realitate falsa dar si inrobitoare de spirit - Soferul si ne-soferul

Au ajuns la masini ambii in acelas timp.

Fiecare si-a descarcat produsele cumparate si a mers sa duca caruciorul.

Si acuma incepe ritualul lui de eludare a realitatii.

Dintr-o data o emotie de jena pornita dintr-un orgoliu (poate o emotie de vanitate) masculin cultivat de el insusi (in cadrul, in contextul) amprentat fiind de societatea si deci cultura umana locala careia apartinea, a pus stapanire pe el si, cu toate ca nu a pierdut din vedere atacul orgolios la care era partas, nu mai reusea sa se abtina in a masca faptul ca el nu era de fapt sofer si nu el conducea acea masina.

Cat timp ea s-a pregatit si a porrnit masina spre a pleca, el si-a tot facut de lucru obsedat fiind sa nu rezulte ca nu e sofer; involuntar era obsedat de mentalitatea ca sotia lui (care intarzia in supermarket) fiind soferul, e posibil ca tipa necunoscuta din cealalta masina sa il priveasca ca pe un "mascul ratat"; desigur el habar nu avea ce e in capul ei, astea erau doar in capul lui.

Constientizand totodata "atacul energetic", mental-emotional, de vanitate si ganduri structurate specific, dar si toata sceneta la care era atat actor cat si spectator, a avut loc si un antagonism scenografic-interpretativ, adica, ba participa la sceneta "idiotul" in care incerca sa mascheze faptul ca nu e sofer, ba participa la sceneta "si totusi asta sunt si imi asum ceea ce sunt" renuntand la sceneta "idiotul".

Totul s-a desfasurat in cateva minute in care el a jucat rol si de idiot dar si de responsabil, precum si rol de spectator la ambele clisee, pana la urma totul era in capul, in mintea lui, mai putin realitatea fizica (avem ca referential o realitatea clasic acceptata).

Si de ce totusi florile recunostintei?

Intrucat desi nu isi dadea sema de asta, in sine lui, adinc, exista o recunostinta vizavi de posibilitatea ce o avea ca prin mici acte de mascare, prin aparente sa nu induca ei ideea ca nu ar fi sofer.

In religie (crestin ortodoxa), acest demenitial atac mental-emotionalal al tau fata de tine, vizavi de ceea ce crezi tu ca ar spune ceilalti despre tine in diferitele situatii in care te afli permanent, se numeste slava desarta (desigur acest tip emotional dar si tip de constructie mentala a intelesurilor are si alte fatete).