Creatiile userilor - Proza

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Sa revenim la tipul de realitate observator-observat

Realitatea cotidiana noua, nu e cea in care observatorul dispare, e cea de tip observator (subiect) - observat (obiect, predicat) si dintr-o anumita perspectiva poate fi considerata de doua tipuri:

- realitatea in care, desi nu esti constient de tine ca supervizor al observatorului (care esti tot tu) si observatului, totusi nici nu te pierzi in obiectul observatiei, nu devii una cu el nu ii transcezi imanenta de a fi (in masura in care ti-ar fi posibil sa faci asa ceva),

- realitatea in care, desi te lasi a beneficia de ea aproape ca si pana atunci, totusi ai dobandit "ochiul veghetor", detasarea, focalizarea atentiei asupra a ceea ce consumi ca realitate, intr-un mod mult mai larg (esti atent ca un al treilea participant, in afara de tine si realitatea-obiect; tot asa cum procedezi atunci cand lucrezi cu focul, tot asa cum unii au capacitatea ca intr-un dialog sau relatie cu celalalt sa fie detasat si sa introduca in dilogul in care celalalt e pierdut, e complet absorbit, elemente ale celui ce priveste problema si dinafara focului pasiunii acelui dialog etc.).

Dupa ce am clarificat acestea, e momentul sa revenim si la "obiectul observatiei", fie el un om sau altceva.

Ne vom referi indeosebi la celalalt act de realitate ce pare a avea aceleasi valente existentiale ca si mine (ca si noi), anume la un alt om (asa cum obisnuim a ne numi, ingenuchind si inrolandu-ne astfel robi sistemul materialist).

Ca sa am certitudinea ca inteleg ceea ce spune sau face celalalt, ar fi necesar sa il traiesc pe el asa cum e.

Intrucat asta nu se poate decat empatic (probabil), voi evidentia elementele de referinta care se cuvine a ne deveni mai des constientizate.

1 - Ceea ce spune sau face celalalt, nu e acelas cu ceea ce el gandeste, e doar modul in care el a reusit sa exprime ceeea ce el gandeste.

2 - Ceea ce el gandeste la un moment dat, nu exprima neaparat ceeea ce il caracterizeaza sau ceea ce intelege ori ceeea ce intelege profund.

3 - Ceea ce auzi, citesti sau vezi tu referitor la el, nu e nici ceea ce a inteles, nici ceea ce a exprimat el, e ceea ce ti-a fost tie accesibil a constata ca receptor de constatat realitate ce esti.

4 - Ceea ce ai constatat ca receptor, nu e neparat ceea ce ai inteles din cele constatate.

5 - Raspunsul tau nu mai are nici o legatura cu manifestarea lui la care faci referire.

6 - Admitand prin absurd ca l-ai fi inteles real pe acela, faptul ca nu intelegi de ce (face ceea ce ai tu imprsia ca face), dovedeste necesitatea enumerari si a punctului 7.

7 - Esti un bou intrucat niciodata nu constientizezi suficient acestea 6!

Daca nu intelegi ca acela care face ceva, oricat de oribil, se afla in el insusi, nu in tine, se traieste pe el, nu pe tine, in ceeea ce e el, in lumea lui, ajunge a fi determinat sa faca ceea ce face; intrucat o face insemna ca acolo a condus cauza-efect in fara de numarul secvential cauza-efect ce duc la acea finalitate.

Cum mai ziceam candva: nu vrea domnule, nu vrea de al dracului ce e, nu pentru ca ar avea vreun motiv; prin aceasta recunoastere, in mod involuntar tocmai i-ai gasit circumstante atenuante, nu agravante; ce ne lipseste ca societate pentru ca eu, tu, el, sa nu mai fim perceputi, "ai dracului", de catre ceilalti?

Pai vezi, nu avem nivelul ca societate sa oferim asistenta necesara intru armonizarea noastra unii cu altii!

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Ratiunile pure

"Ratiunea pura" este doar o forma artistica de exprimare, ca tot ceeea ce e exprimat de catre cei ce se numesc pe ei oameni.

Referential: privesc in zare stand culcat pe spate, este senin si constat "ceva" (un obiect al observatiei).

Constatarea acelui "ceva", consumarea acelui "ceva" ca realitate, este pentru mine realitatea pura posibila mie atunci referitor la acel ceva (indiferent ce e acel ceva).

In momentul in care identific acel ceva ca fiind un avion, deja consum identificarea, conceptul, intelesul dogmatizat referitor la acel ceva.

Asta e valabil si pentru culoare (rosu, oranj, galben, verde, ... ) si pentru orice.

Daca un aborigen de pe Amazon, care sa spunem ca nu a auzit si nu a vazut niciodata un avion, e supus aceluias test, el va privi mai mult timp decat mine acel ceva, fara a ii atribui identitate, iar dupa ce ii va atribui o identitate posibila lui, daca cevaul (avionul) se apropie suficient, el va reintra in a privi fara a oferi identitate acelui obiect al observatiei sale, ihntrucat nu gaseste in amintire identificare pentru asa ceva.

Are avionul propria-i imanenta?

Daca exista o lume exterioara, martor lumii interioare, avionul are propria sa imanenta.

Isi consuma el imanenta de a fi?

Filozofand dincolo de extrem, raspunsul e: nu stiu.

Dar eu ii consum imanenta de a fi?

Daca ma cred acel avion consum o imanenta posibila mie.

Este aceasta imanenta aceeasi cu cea a unui posibil avion ce are existenta independet de conusmul meu de realitate?

Nu stiu, posibil da, posibil nu, ...

Dar imanenta avionului ca si realitate ce mi se ofera mie intru a o consuma, realitatea la care am acces, e aceeasi cu imaneta consumata de mine si pe care obisnuit o numesc traire?

Posibl da, posibil nu, ...

In concluzie, este cert ca de exemplu: cevaul pe care il constat, este o forma apropiata mai mult de a fi piramida decat de a fi sfera?

Doar prin absolutizarea datorata acreditarii celorlalti ca fiind constienti de ei ca si mine si datorita valorilor procentuale a sondajelor de opinie.

E posibil ca oamenii sa vada verde ceea e de fapt e rosu?

E la fel de posibil tot asa cum e posibil ca oamenii sa vada unde si sa inteleaga verde.

E posibil ca o figura geometrica sa fie si cerc si patrat?

Este tot asa de posibil cum e posibil ca Pamantul sa fie constatat de catre unii ca fiind o sfera iar de catre altii ca fiind un geoid, in realitatea imanentei lui insa, nimeni nestiind ce este de fapt, intrucat nimeni nu il traieste pe el Pamantul.

Nimeni nu traieste propriu-zis imanenta cevaului la care se raporteaza ca fiind cerc, sau patrat; cercul ce e consumat ca cerc, poate foarte bine in realitatea lui sa fie de fapt un patrat, iar ceea ce consum eu sau tu ca patrat sa fie in realitatea lui un cerc.

Si atunci, ce iau de bun, ceea ce cred eu datorita propriei mele cunoasteri, sau atot-posibilul?

Ce iau de bun, cunoasterea omenirii care imi spune ca Pamantul e plat, ca Soarele se roteste in jurul sau, cunoasterea omenirii care imi spune ca pamantul e sferic si se roteste in jurul soarelui, cunoastera omenirii care imi spune ca pamantul e un geoid si se manifesta intr-un univers despre care nu stim mai nimic (ca sa nu ma vorbim despre posibilitatile rase cu lama de catre oamenii de stiinta), cunoasterea ce inca nu am descoperit-o referitor la pamant si tot?

Ce iau de bun cand eu (noi) nu avem cum sa dovedim nimic, exteriorul e doar in ceea ce suntem noi ca si capacitoare de constatat realitatea, daca exista real dincolo de asta, e pura fictiune probabilistica a unor "drone iluzionate" (poate da, poate nu, poate ...).

In concluzie, ratiunile pure la care avem acces sunt cevaurile la care avem acces, nu sunt conceptualizarile, intelesurile referitor la cevauri; iar ratiunile acestea la care avem acces, nu avem certitudinea ca sunt ratiunile pure in esenta lor de a fi, in imanenta lor, ele sunt doar accesul posibil noua.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

DEDOGMATIZAREA

Tot ce e cuvant gandit, vorbit sau scris, e dogmatizare

suntnusunt a scris:

Si atunci ce sa fac, oare sa ma identific cu neidentificarea?

Nu; doar sa nu te mai identifici, atat.

Cine sunt?

Orice raspuns la aceasta intrebare te duce intr-o identitate, adica in ceva, in "ranibilul" (asta pentru ca ma refer eu doar la "ranibilul", insa e valabil pentru orice).

Atunci, poate intrebarea ar fi: "cine nu sunt?"

Mai degraba; ma las sa nu fiu neaparat ceva, cineva desi pe nivelurile cotidiene e evident si firesc sa imi iau in serios aceste roluri, aceste identitati: corpul, cel ce respira, omul, copilul, parintele, sotul, lucratorul, cel ce mananca, elevul, profesorul, cel ce studiaza, cel ce vorbeste, cel ce merge, cel ce construieste, concepe, mediteaza, contempla, gandeste, socializeaza, are conduita, traieste, asculta, indruma, se bucura, ...

Dar, "calatoria" ta nu consta doar in astea; nu voi numi in ce mai consta intrucat murdaresc, conceptualizez, mistific, orice numire e neavenita.

Exista realitate pentru mine, daca nu ma identific?

Da, poti avea parte de o anume realitate doar consumandu-te ca tu insuti esti acea realitate.

De fapt nu iti dai seama de ceea ce spun eu acuma, asta e doar o exprimare prin care sa intelegem la ce anume facem referire, tu cel ce esti starea respectiva, doar esti acea stare, te consumi ca fiind aceea.

Binenteles ca pot intervenii unii care sa utilizeze alti termeni de exprimare intrucat ei si-au insusit in alt tip de DEX cele zise de mine, esenta insa e aceeasi.

Si la ce imi foloseste sa nu ma identific sau sa inteleg ce e cu neidentificarea asta?

Pentru a gasi nivelul de la care sa pornesti constructia vietii tale, pentru a o construi pe o temelie dedogmatizata.

Intrebarea "Cine sunt" este o intrebara necesara novicelui, dar e incalificabil ca "cel ce a inteles", sa isi mai puna aceasta intrebare, e aberant.

De ce?

Intrucat orice raspuns pentru aceasta intrebare, este fals.

Raspunzand la ea, doar te amagesti, inlocuieti vechea paradigma (conceptualizare) cu alta.

Si atunci de ce si-ar mai pune acesta intrebare novicele?

Pentru ca novicele e un aspirant, nu un clocitor de ignoranta si tot raspunzand pe diferite niveluri evolutive la aceasta intrebare, ajunge tot mai aprope de esenta.

Care e esenta?

Iarasi o intrebare la fel de idioata ca si intrebarea de mai sus, daca raspund, dogmatizez ceea ce nu are voie sa fie pus in ganduri sau vorbe scrise ori pronuntate.

De ce?

Pentru ca nu ai cu sa exprimi in ganduri sau cuvinte, in momentul in care ai zis in cuvantul gantit, vorbit sau scris: sunt, sunt asta, aia, ailalta, ..., ori, esenta este, aia, ailalta, ..., deja nu te mai referi la cine esti sau la esenta, te referi la o eticheta, la o dogma, la o gandire, la un inteles, la ...; eu am numit acest gen de consum, consum de ratiuni pure, dar tot asa doar pentru a intelege tot "prostu' ", insa am gresit numidu-le in vreun fel, am comis cea mai mare prostie posibila, mi-am renegat esenta dogamtizand-o.

Pot fi cele zise despre bazalitatea asta, a fi considerate constiinta si rezulta ca esti adept al solipsismului, nu?

Nici vorba, solipsismul ca si materialismul ori altele, sunt conventii ce pot fi acceptate sau nu, "imanenta consumatie" e un fapt real, singurul.

Indiferent daca ai parte de o consumatie complexa in care esti observatorul ce comnsuma obvservatul, se consuma pe sine si tot ce e realitatea lui, indiferent daca esti una cu obiectul observatiei, nemaiexistand observator si observat, important e sa ai parte de consumatie, sa nu fii sters din filmul constatarii a ceva orice, sa nu te dezintegrezi (nu ca eu, ci ca si posibilitate de a consuma o realitate de vreun fel anume).

Indiferent ce realitate consumi, important e sa ai acces altfel nu mai existi de nici un fel.

Dar tocmai asta se sustine ca e necesar sa iesi din a exista, din eu, din separatie, nu?

Da, numai ca si eu tot despre asta vorbesc, dar orbii si surzii nu aud decat utilizand dogma lor.

Si a ta nu e dogma?

Normal ca e dogma, tot ce e pus in cuvinte gandite, vorbite sau scrise, e dogmatizare, cand vom avea acces la telepatie o sa intelegem altfel decat gandit si s-a rezolvat cu dogmatizarea.

De ce am refuzat raspunsurile la intrebarea "Cine sunt", "Ce e esenta, temelia" si cele asemenea, nu de asta?

In momentul in care ai inteles: frunza, rosu, punct, geoid, iubire, existenta, dumnezeu, vid, ..., orice, ai intrat in lumea formelor, a intelesurilor, in dogmatizare, in "lumea iluziei".

Si poti trai fara sa intri?

Probabil nu, dar e posibil sa intelegi diferenta si astfel prin constientizare sa te eliberezi, in primul rand de tine insuti;

necesitatile si intamplarile cu impact extrem fiind intrucatva altceva, o realitate strong ce rupe dintii, suntem pusi in fata laturii dure a realitatii concumate, fara drept de replica, se pare.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

CUVANT DE INVATATURA PENTRU PREOTI SI PREOTESE

Tu cel ce esti numit sau te numesti pe tine preot (preoteasa, maestru, guru, episcop, saman, initiat, ...) ia seama la mesajul meu!

Puterea nu e a ta, a tatalui tau si a neamului tau, nu e a tagmei tale, a grupului tau, a maestrilor tai, voi doar a-ti primit acces la ea, nu a-ti facut-o voi, nu a preparat-o maica ta sau tu, puterea isi apartine doar ei.

Numai datorita nivelului evolutiv pe care il au cei ce au primit de la maestrii lor acces la putere, din generatie in generatie, tu, voi, ei, au avut acces la putere si nu o spun laudativ, o spun ca sa intelegi sansa de care ai beneficiat tu spre a avea acces la ea.

Ai avut acces la puterile preotesti (samanice, magice, initiatice, ...), nu pentru ca tu le merti !

La fel si toti maestrii vostrii si maestrii maestrilor vostrii in veci vecilor!

Ati avut acces doar pentru ca voi a-ti indeplinit criterille micute pe care le-au avut maestrii vostrii in a aprecia cine e demn sa primesca initierea si cine nu.

Nu esti cu nimic mai demn sau mai nedemn decat oricare dintre semenii tai, tu esti doar beneficiarul unei pozitii sociale ce ti-a permis accesul, tu, datorita gradului de rudenie cu cineva initiat, datorita anumitor calitati pe care maestrul tau le considera in micimea sa, demne de apreciat si pe care tu le aveai, datorita sociabilitatii sau (si) puterii financiare, precum si altor factori contextuali, ai ajuns initiat.

Asculta cuvant si nu intreba de unde vine!

Prin insasi neintelegerea mesajului acesta, prin insasi nedumerirea in privinta sursei mesajului, poti sa iti dai seama ca ai primit initierea nemeritat, nefiind cu nimic mai evoluat decat toti ceilalti care ar intreba la fel!

Nu poti numi "de unde vine mesajul", e "blasfemie", e doar conceptualizare, adica denaturare, nu e pentru cuvinte gandite, vorbite sau scrise a numi, a da raspuns la intrebarea asta, tot asa cum nu e pentru a primi vreun raspuns, intrebarea "Cine sunt?" (vezi Cuvantul precedent, scrierea precedenta).

De unde vin puterile la care ai acces?

Vin din tine? din dumnezeu, din draci, din sursa, din protoexisitenta, din constiinta, minte, din realitatea ultima, din realitatea prima, de unde? Toti si mereu a-ti numit de unde vine intrucat atata v-a dus pe voi "accesul", atata a-ti putut voi, cum se zice pe la voi prin realitate, "atata v-a dus capul".

Nu m-ai numiti, doar aveti acces la putere si atat, schimbati DEX-ul si intelesurile!

Puterea e a tuturor!

Depinde doar de voi cui permiteti acces si cui nu, tot asa cum vorbitul e al tuturor, depinde doar de parinti daca lasa sau nu copilul sa aiba acces.

DE CE A-TI FACUT O MARFA DIN MINE?

Asa ar intreba puterea daca ar avea acces sa va intrebe.

CUM VA PERMITETI SA MA CENZURATI VOI PE MINE, CAND DE FAPT EU VA POTENTEZ PE VOI SA AVETI PUTERE, ADICA SA MA POSEDATI?

Dar voi, in micimea voastra, a-ti luat puterii dreptul suprem, libertatea de a se oferi oricui!

A-ti auzit vreodata de spiritul liber?

Puterea apartine spiritului liber (atentie! am zis-o doar pentru prosti, nu o dogmatizati) la fel ca si ganditul, vorbitul, fizicitatea, psihismul in ansamblul sau, de fapt accesul la putere.

Dar spre deosebire de fizicitate pe care fiecare o primeste natural (cum ziceti voi), accesul la cele zis psihice, spirituale, se primeste prin impartasire de la ceilalti; si daca dezvoltarea capacitatii de a gandi, de a intelege, de a vorbi, merge, gesticula, rade, plange, manca, de a face cele pe care fiecare invata sa le faca in copilarie, adolescenta sau mai tarziu, vin oarecum de la sine, adica copii, tinerii si noi toti le invatam unii de la altii oarecum firesc, nu se pune problema a nu ne da unii altor acces, iata ca, accesul la putere initiatica nespecifica (adica nu ma refer la initierea in croitorie, mecanica, medicina si de-astea specifice), la puterea (puterile) preotesti (samanice, magice, necreate, haruri, daruri, harisime sau cum vreti a le numi) se dau "pe alese", astfel incat fiecare maestru, si-a format propria "gasca", grupare, iar cele mai vechi, acuma deja sunt religii, culte, tagme, institutii, ..., cu state vechi de zeci, sute si mii de ani.

Puterea e una, directionarea ei difera de la initiat la initiat si de la un grup (comunitate) la altul.

E posibil si firesc sa te intrebi daca e potrivit sa oferi accesul la putere oricui.

Dar inainte de a pune acesta intrebare, scutura-te putin de tine insuti, de tiparele conform carora gandesti si intelege temelia ce trebuie sa stea inaintea dilemei acesteia a ta (care de fapt nici nu mai e o dilema, ai si a-ti facut-o litera de lege, a-ti dogmatizat criteriile de acces), temelia e: ACCESUL LA PUTERE (preoteasca) E AL TUTUROR !

Doar mcicimea voastra nu va lasa sa "vedeti" calitatile la care ceilalti au acces si conform carora ei ar merita mai mult decat voi accesul!

Cand hotarasti in privinta cuiva a nu ii permite accesul, plangi initiatule, maestrule, preotule, episcopule, plangi cu lacrimi multe, plange-ti micimea de a nu avea viziunea necesara suficient de evoluata spre a vedea diamantul pur din acel individ.

Puterea nu e a ta, a voastra, ea e a tuturor, dar numai voi cei deja initiai purtati vina de a nu fi vredncii spre a o impartasi cu ceilalti, ei nu au acces si nu stiu nimic despre ea, dar voi aveti acces, stiti despre ce anume vorbesc, dar a-ti primit-o nemeritat daca nu aveti viziunea despre care am scris mai sus; sunteti slugi netrebnice; nu o spun intru jignire, o nu, o spun intru trezire de spirit, trezire din crunta si dulcea amagire in care a-ti cazut, cea a alintarii, comoditatii de sine, cea a rutinei, a tiparelor, etichetarilor celorlalti ca netrebnci, nemerituoasi, iar a voastra ca merituosi.

Nu meritati nimic, sunteti doar beneficiari contextuali.

Fiecare ar fi numarul 1, intr-o societate suficient de evoluta pentru specificul lui!

Trezitiva preoti si preotese de toate orientarile, e vremea preotirii tuturor!

Scoateti la lumina puritatea din ei, ajutati-i sa devina si ei preoti tot asa cum unii pe altii ne-am invatat vorbitul!

INCA NU S-A PERMIS ACCESUL LA PUTERE, NICI UNUI SPIRIT LIBER?

Astept si "sper"!

Intelesurile vor gasi altcandva o alta forma prin care sa patrunda in realitate, daca eu nu voi gasi (avea) cui le impartasi; poate inca nu s-a intalnit omul cu istoria, informatia cu contextul si (sau) poate (cel mai probabil) sunt si eu la fel de nevrednic ca si preotii despre care am scris.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Drumul catre nicaieri

Bieti oameni fara de cunostinta despre cele pe care nu le-au trait, asta sunt marea majoritate.

Bieti oameni fara de cunostinta despre trairile lor speciale si mijlocirea prin care le-au fost accesibile.

Primi sunt in necunostina referitor la posibilitatile ce exista de a trai si altceva, ceva nefiresc, special, vizavi de ceea ce au tot trait ei in viata.

Ceilalti desi au mai avut acces la cate ceva, se afla in iluzia ca au avut acces datorita unor entitati supranaturale sau unei stari primordiale, ..., de fapt au avut acces si in viata lor sau intamplat evenimente deosebite, datorita mijlocirii din partea unui initiat atipic (preot, maestru, saman, ...), indiferent daca persoana in cauza a fost constienta de legatura pe care o are cu initiatul sau acela i-a facilitat accesul fara sa ia legatura cu el; oamenii parca sunt vrajiti, asa se comporta, nu inteleg imposibilitatea unor evenimente asa nefiresti cum sunt cele despre care scriu, fara mijlocirea unui maestru ce are acces la legarea si dezlegarea atipica de realitate.

Cei ce au acces, maestrii, preotii, initiatii de toate nivelurile, fac tot ce pot spre a nu se deconspira, asta e litera de lege indiferent de orientarea lor, dar fara mijlocirea, energizarile, optimizarile, legarile si dezlegarile lor, nici un om nu traieste nimic special, nefiresc, dintre cele despre care scriu.

Aceste trairi, sunt extrem de diverse, de la a-ti "iesi", tot ce faci, adica iti merge bine, l-a a nu-ti iesi nimic; sau: "totul se leaga", "indicii peste tot", deschizi o carte si citesti exact pasajul pe care esti tu pregatit sa il intelegi, cu care rezonezi atunci, care insemna ceva pentru tine chiar atunci, cel ce consfinteste nivelul pe care te afli sau iti da un reper de urmat; te intalnesti cu cine trebuie exact cand ai nevoie; sau: videcari cand totul a dat gres, ridicarea dureriii fizice (de ani) ca din senin; acces total nefiresc si extrem de inalt la a percepe ceea ce citeste cineva dintr-o carte, simti totul la lti parametrii ca si cand ar veni din sursa prima a intelesurilor; trairea intrinseca (pentru tine) a intelepciunii, luminii, iubirii, linistii, divinitatii, ingerului, ...; trairea prezentei intrinseci a diferite entitati angelice sau altele; trairea intrinseca (pentru tine) a vidului, a primordialitatii, ...; trairea realitatii la cu totul alti arametrii decat in mod normal, ca o participare intr-un altfel de prezent, al unei bucurii nefiresti (nu ma refer acum la beatitudine); trairea beatitudinii prin declansare spontana si aparent fara motiv; si extrem de multe alte posibilitati.

Sa nu aveti voi impresia ca se pot trai numai stari benefice, o nu, nici vorba, poti fi si beneficiarul unor legaturi, mijlociri, energizari nefaste intruct, cine are acces la legarea si dezlegarea realitatii, o poate face spre binele sau raul celui caruia se adreseaza legatura.

E extrem de dificil de implementat in societate capacitatea de a lega si dezlega realitatea in mod atipic; daca un maestru ar demonstra neinitiatilor tot ce poate si in bine dar si in rau, cei de rand vor fugi de el ca de ciuma, iar cei ce detin puterea de decizie, il vor exploata.

Fie si numai referindu-ne la ceea ce poate inspre bine, va dati seama ce insemna sa constientizezi faptul ca cineva iti poate implementa ganduri, ca iti poate induce emotii si sentimente, iti poate influenta deciziile, iti poate ridica la comanda orice durere (dar si opusul)? extrem de multe se pot face si asa de nefiresti incat s-ar prabusi toata, dar toata fundamentarea stiintifica a umanitatii; toata acesta siguranta infantila referitor la materialitatea lumii, ar dobandi asa o aura de prosteala incat daca s-ar mediatiza ceea ce se poate face initiatic atipic, peste noapte, nu ar mai exista materialisti (nu spun ca ar fi imposibila materialitatea lumii, dar constatand cele initiatice, totul ar fi complet rasturnat si materialismul ar inversa locul cu "paranormalitatea").

Fara mijlocirile unor initiati, oamenii traiesc si mor "intr-o mare fericire" a necunoasterii fabuloaselor posibilitati.

Accesul e insa drastic limitat, nimeni nu iti da acces decat cu zaharelul in functie de cat esti de bine placut sau cat platesti, iar accesul ca si tu sa ajungi initiat se obtine extrem de greu, devotiunea fata de maestru, cauza, tagma si ideologia lor sunt ma presus de orice (nici contributia financiara nu e de lepadat; depinde de sistemul la care aderi).

In ce consta nebunia?

Pai majoritatea pretind ca fac in numele divinitati tot ceea ce fac, dar ei au monopolizat accesul la pretinsa divinitate, conditionandul de devotiune fata de ei, tagma si mai ales fata de propria ideologie de ei inventata (fiecare tagma cu a ei).

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Etapa evolutiva a lui "Totul e'n zadar" - HAOSUL INTELESURILOR SI ZORII IESIRII DIN ACEST NIVEL, DATORITA NIVELULUI URMATOR EVOLUTIV, CEL AL HAZULUI, precum si scurta initiere in condescendenta

Pana nu vei intelege profund zadarnicia tuturor intelesurilor actuale, dar si pana nu vei izbucni in ras referitor la orice inteles cotidian sau existential de care ai avut, ai, sau vei avea parte in viata ta, se cheama ca te afli inca in "haosul intelesurilor".

Spre deosebire de haosul total, haosul intelesurilor iti permite oarece echilibru, te poti intelege cu ceilalti intr-o oarecare masura, poti trai normal, asa cum de fapt fiecare traieste.

Toti oamenii se afla de fapt in haosul intelesurilor personale ridicat la statut de certitudini (personale).

Pana nu vei ajunge sa faci haz de orice inteles cat de banal, p-ana nu vei rade cat e ziua de lunga, de prostia intelesurilor ce iti umplu tie realitatea, totul e in zadar, nu vei iesi din acesta etapa.

Dar sa stii ca nu esti pe calea catre nicaieri, o nu, prin faptul ca iti dai seama de zadarnicia in care te afli, dovedesti depasirea acelei etape, tu te afli pe calea catre eliberarea din haosul intelesurilor.

Ce am fi noi fara intelesuri, fara intelegera realitatii?

Pana si animalele o inteleg in felul lor, pana si plantele o inteleg in felul lor, pana si computerele o inteleg in felul lor, toti constituentii realitatii o inteleg in felul lor (daca luam drept referential o lume multi-"entitationala"; ceva de genul materialismului sau solipsismului multiplu).

Suntem ceea ce suntem (nu ma refer la structura materiala atribuita de conventia cu pricina) datorita intelegerii acestei lumi, realitati proprii personale si existentiale pe care o traim, o consumam.

De la frageda aparitie, "asimilam" intelesuri, miliarde de intelesuri ne formeaza o interfata intre noi insine ca si capaciti ce au acces la realitate si accesurile ce o fac posibila, interfata intelesurilor reprezinta decodorul prin care noi avem acces la realitate, fiecare interpreteaza total specific realitatea de care beneficieaza (sau altfel spus, are acces total specific la realitate); chiar daca parti importante din ea par interpretate la fel de catre multi indivizi, ei totusi nu au parte niciodata de interpretarea, de decodarea celuilalt, nu, fiecare beneficieaza doar de propria sa interpretare.

Daca nu razi toata ziua de prostia intelesurilor de toate felurile, sau daca nu razi cel putin de cateva (mai multe) ori pe zi, esti ratacit complet in lumea haosului intelesurilor, adica esti cuprins de intelesuri, esti omul serios al intelesurilor, acestea te-au ingenucheat pe tine cel ce in mod naural "esti accesul liber" la realitate.

Dar e posibil a cunoaste realitatea, fara a ii da un inteles, o interpretare?

Daca nu beneficiam de intelesurile specifice cum mai scriam eu acuma, nu as fi inteles ce e acela un computer (la modul general necesar), ce sens are, cum se procedeaza, ce anume sa fac, cum sa transpun gandurile in scris, ... si asta e valabil pentru orice, inclusiv pentru a avea "ganduri intelegatoare".

E o problema de atitudine.

Si, e o problema de viziune.

Un mare vizionar va rade in hohote de un materialist, tot asa cum va rade in hohote de un adept al solipsismului sau al oricarei conventii posibile referitor la realitate, tot asa cum ar rade in hohote referitor la certitudinea mortii si la orice certitudine umana, fie ea (ele) existentiale sau banale; DAR, daca ar depasi pana si etapa hazului de intelesuri, de certitudini, nu ar mai rade, ar avea o atitudine de condescendenta, in acest sens (nu peiorativ):

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență.
Sursa: DEX '98 (1998)

Sursa: DEX 2009), intrucat atata pot ei, ceilalti, e ceva firesc intrucat se afla in etapa "Haosul Intelesurilor".

Si care e problema cu etapa aceasta numita Haosul Intelesurilor?

Acesta e etapa in care noi dam valoare prea mare certitudinilor.

Nu avem ce face suntem obligati la consumarea unei realitati a necesitatilor si a lui placere/durere, dar de aici si pana la nebunia lui "trebuie (neaparat)", scuze, e cale lunga monser; trebuie sa faci, sa crezi, sa accepti, sa intelegi, sa adopti, sa ...

"Trebuie" a devenit "laitmotivul" existential al nostru al fiecaruia, e atitudinea sistemului de valori personal si comunitar ce ne asupreste, nu mai reusim sa iesim de sub tirania lui "trebuie" (sau cum o fi el definit in forumul de valori al fiecaruia).

Singurul motiv atitudinal pentru care fiecare dintre noi nu e liber, suntem noi insine.

Am zis, pana la un anuit nivel ne aflam sub fatalitatea necesitatilor (inclusiv cea a propriei corporalitati si functioanlitati) si cea a placerii/durerii, dar dincolo de asta e pura fantezie personala datorata interpretarii si valorizarii exacerbate a intelesurilor.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Poveste partiala din cartierul de vest - Armonia, prietena mea de suflet

Si am accesat starea de liniste dupa care am chemat armonia.

Si a aparut (imaginatie si cunoastere ne-fortate, de la sine) o mana, apoi o parte dintr-un chip, dupa care intregul chip al unei fiinte foarte frumoase dar intunecate; am intrebat cine e si de ce e asa inspaimantata, de ce ii e asa de frica, de unde atata suferinta, groaza? tremura; am cunoscut, era armonia, ne-am apropiat si ne-am imbratisat iar chipul ei era ca al unei batrane; ne-am indepartat si chipul a intinerit (apropierea de mine o uratea!).

Ce se intampla?

Si m-am vazut intr-o sala de jocuri unde am primit o fisa sa joc; am ales 5, la ruleta, si a iesit 5, drept urmare am primit 5 jetoane.

Ce sa fac cu ele?

Mergi si le schimba.

Am primit 5 monede de aur.

Ce sa fac cu ele?

O sa stii.

Am plecat si am intalnit o rampa de lansare unde, am introdus o moneda si m-am imbaract.

Am calatorit si m-am oprit.

A mai mers si iarasi m-am imbarcat pentru o noua calatorie; asa am procedat pana ce am consumat tote 5 monedele efectuand 5 calatorii.

La finalul calatoriei a 4 am auzit in gand intrebarea:"Vrei sa continui sau sa pastrezi a cincea moneda?"

Esti copil? continui desigur.

La finalul ultimei calatorii am vazut un chip ca de copil foarte fericit.

Cine esti?

Armonia.

Bun venit in "casa mea"!

Si am cunoscut atunci motivul pentru care armonia in mine (in noi) e terorizata si "nu vrea" sa se arate, anume, haul (haosul) intelesurilor (vezi scrierea precedanta) care o inspaimanta, o ingrozesc, intelesurile o marginalizeaza si terorizeaza daca sunt acceptate ca si certitudini si nu ca posibilitati privite cu condescendenta benefica.

Nu cu mult timp in urma unele aspecte mai deosebite ce pot fi accesate de mine (de noi cei ce ne spunem oameni), sau lasat accesate, numai armonia "nu a vrut" si cu multa durere am trait imposibilitatea de a avea acces la ea.

Acuma am cunoscut de ce.

Acestia sunt prieteni adevarati, naturali, a ceea ce reprezint (reprezentati), cei ca armonia, dar ei sunt maltratati, imprastiati, damnati, dezintegrati de catre sobrele, academicele, certele, marile, multele, eruditele, categoricele, rigidele, indaratnicele, teroristele, intelesuri personale sau comunitare (cotidiene sau existentiale).

In aceasta scriere am utilizat termenul "inteles" cu sens negativ (ca si in scrierea precedenta) si termenul "cunoastere" cu sens pozitiv, e doar o alegere aleatorie, nu termenii conteaza ci sensul dat.

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

Integrarea armoniei in realitate

Sa incercam o retrospectiva.

Asadar, nu ma definesc (nu definesc pe cel ce il numim om) intrucat, cad in relativitatea cunoasterii (aici nu mai dau sens pozitiv cunoasterii); totodata insa, orice tip de cunoastere, orice cunoastere, este certitudine in imanenta sa, in esenta ei de a fi si ea reprezinta un adevar absolut pentru cel ce ii traieste imanenta (posibila lui desigur, nu la modul puritatii absolute al unei posibile imanente martor la realitatea traita de acel individ ca fiind imanenta acelei cunoasteri.

E posibil ca orice definire din cele fara de numar posibile, sau nedefinirea sa fie exact cunoasterea reala, e posibil sa fie paradoxul, nu stim, un lucru doar stiu (stim), ma constat (eu si probabil si tu) o realitate, am acest acces de a ma constata o "realitate constatatoare", ce are la randul ei acces la alte constatari de realitate, incepand de la cele ale unei posibile corporalitatii fizice personale la cele ale unui posibil psihic personal si al unei posibile lumi.

Eu (tu) ma definesc ca locatie, numai si numai datorita conventiei pe care mi-o insusesc, dar e imposibil de dovedit cert, ca as avea o locatie; desigur realitatea se pare, ma poate pune in fata faptului de a disparea eu pentru mine insumi, desi diparitia mea pentru mine insumi nu o poate constata nimeni, nici chiar eu.

Asa cum ziceam, a ma intreba "Cine sunt?", la acest moment apare a fi o greseala, intrucat presupune un raspuns, orice raspuns avand posibilitatea de a fi o certitudine sau o incertitudine, cu imposibilitatea de a fi certificata de o autoritate a carei autoritate sa nu poata fi contestata.

"Unde sunt?" e la fel de aberanta, din aceleasi motive.

Am tot scris despre astea si nu le mai reiau (ca si capacitate de trait, nimeni nu stie nici cine sunt, cine esti si nici unde sunt, unde esti, doar aderam la convetii si astfel primim drogul de certitudine ca sa nu intram in sevrajul incertitudinilor).

Nimeni nu traieste vreodata altceva decat propria sa realitate, cea a propriilor interpretarti, decodari, iar eu nu te traiesc niciodata pe tine si tu pe mine decat eventual empatic.

In acest context, intreaga realitate de care am parte eu (tu) e reprezentata de "accesurile mele (tale) de realitizare", accesul la trairi, incepand de la trairile de a fi, pana la multitudinea si complexitatea tuturor trairilor de realitate.

Eu nu te traiesc pe tine in tine, te traiesc pe tine in mine, nu traiesc camera asta undeva in afara, chiar daca e foarte posibil ca ea sa exista si undeva in afara, o traiesc in mine ca si capacitate de tait trairi, tot asa referitor la orice element numit materialitate, existenta materiala, psihica sau de orice alta natura; dar pana si acesta formulare e doar una ajutatoare spre a intelege fiecare cat de cat; dincolo de asta, este etapa ultima posibila individului, etapa in care e una cu trairea, nu mai exista observator si observat.

Bun, sa revenim la tema si la un nivel intermediar de a intelege realitatea.

Intrucat traiesc doar propria-mi realitate, intelesurile decodate de mine, reprezinta realitatea mea, indiferent daca ele corespund sau nu cu intelesurile pe care le exprimi tu sau pe care e posibil sa le aiba realitatea martor dincolo de realitatea mea.

Daca nu ma aflu in armonie cu mine, daca nu simt armonia in mine, cine e de vina atata vreme cat eu traiesc doar propria-mi realitate in mine insumi?

Nu conteaza cum o fi realitatea prin tine, prin lume, conteaza cum e ea in mine, aici arde focul pasiunilor, aici sufar si ma bucur, in capacitorul constataor de realitate ce sunt.

Daca armonia e haituita in mine, nu e nimeni de vina decat eu "plamaditorul" de acees si lipsa de acces la diferitele tipuri de realitate, deoarece nu am accesat cele necesare intru a-mi mentine echilibrul si a fi dominat de acces la armonie.

Nu zic, parte din realitate ne devine acces fara decizia noastra, asta e, starile de realitate corp fizic cu ale lui necesitati si capacitatile psihice nu ne-au intrebat daca le vrem sau nu, tot asa cum rezultantele interferarii cu realitatea, sunt in parte ceva ce depasesc puterea noastra.

Ceea ce facem insa cu accesul la gandire, la afectivitate, la numita perceptie psihica, tine mult de educatie (lipsa).

Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )

REASEZAREA STARI DE FAPT A REALITATII

Intelepciunea nu e frumoasa, ea e intelepciune.

Armonia nu e nicicum, e armonie.

Iubirea nu e neconditionata sau umana, ea este iubire.

Fiecare "lucru" in ceea ce e, este perfect, inclusiv cele numite negative, rele, malefice; dar astea toate sunt presupuneri umane.

Problema o reprezinta umanul.

Desi totul pare perfect in sine, in imanenta sa de a fi, apare acest uman parut imperfect.

Este umanul perfect in imanenta sa de a fi?

Este, la fel ca orice imanenta, intrucat de aceea e uman, ca sa fie perfect asa cum e, altfel nu ar fi uman ar fi altceva.

Si atunci daca umanul e perfect in imanenta sa de a fi, de ce e necesara educarea, transformarea, evolutia perfectiunii lui, nu e aberant sa perfectezi ceva perfect?

Intrucat asa e lasat de la firea lucrurilor, ca umanul sa isi gasesca echilibru interrelationand cu interfata (realitatea) umana ce e el; practic umanul e obigat sa se autoconsume ca uman (ca realitate proprie) si totodata sa consume o relatie dintre acest uman (realitate proprie) si totalitatea realitatii accesibile lui.

Asadar umanul e transformabil desi e perfect?

Da.

Si ce devine, un imperfect?

Nu, devine un mai mult ca perfect.

Adica?

Adica din a fi perfect intr-o imanenta proprie specific umana, tinde spre o perfectiune totala, multilaterala.

Si asta nu e denaturare, dezumanizare?

Desigur.

De ce ar avea perfectiunea totala nevoie de uman si umanul de ea?

Despre perfectiune totala nu stim nimic, e doar o metafora.

Bine dar intelepciunea, iubirea, armonia sunt perfecte nu?

Din perspectiva cui?

Da, fara element observator, ele nu pot fi cuantificate nici cel putin ca existenta.

Corect; asadar revenind la uman, avem si perspectiva, cea umana, din perspectiva umana orice, inclusiv armonia, ..., are grade de comparatie, e perfectibila; nu stim daca ele exista altfel decat ca nivel atins, accesat de uman, doar presupunem datorita unor stari speciale la care e posibil umanului in anumite conditii, a avea acces.

Inainte de orice noi suntem umanul si dincolo de propria realitate umana specifica fiecaruia, e doar un taram al speculatiei; fiecare traieste, consuma, constata doar propria sa realitate, e prizonierul propriei realitatii de toate felurile, de la realitate corporala proprie, la cea psihica proprie si la cea a unei lumi, proprie si ea, fiecare se traieste, se consuma, se constata doar pe el insusi, eu nu te traiesc pe tine si nici tu pe mine, decat empatic.

Faptul ca ceilati ne vorbesc si ei despre aceleasi lucruri constatate si de noi, nu dovedeste decat posibilitatea existentei unei lumi martor, unei realitati de care toti ne-am impartasi, DAR, ceea ce se pierde din vedere, e ca ei toti, cu natura cu lume (micro si macrocosmica) cu tot, se afla doar in propria mea realitate (a ta, a lui, a lor, daca si ei sunt ca si mine constienti de ei insisi si de o realitate totala) avand posibilitatea de a se afla ca realitate si independent de uman, dar asta e imposibil de certificat ca certitudine.

Revenind la tema; daca e sa fim realisti, NU UNIVERSUL A AJUNS SA DEZVOLTE UMANUL CI, UMANUL DEZVOLTA UNIVERSUL.

Dar asta suna nebuneste, nu?

Suna datorita obisnuintei de a privi lucrurile de-a-ndoaselea intrucat asa am fost educati de catre starile proprii de realitate, fie ele reprezentat de starile de realitate numite parinti si oamenii din jur, fie de catre "trairile" (starile) de realitate proprii ce per total se numesc senzatii de corporalitate proprie, fie de catre cele numite in general mediu, factorii de mediu zis vii si ne-vii sau fenomene, dar si de cele ce vin ca stari de realitate numite amintiri.

Ce constat eu (si probabil ca si tu)?

Constat ca sunt un corp si gandesc, simt, vad, ...

Dar nu ma identifica cu a fi nimic din acestea in mod deosebit, ca dovada am pierdut colicistul si nu m-am pierdut pe mine, am pierdut metri de par prin tundere si nu m-am pierdut pe mine, ma raportez la mine ca avand degete si maini, dar prin pierderea lor, nu ma pierd pe mine decat in obisnuinta de a ma comporta ca avand acces la acestea.

Nu mai e mult si vom constata posibilitate de a ne pierde tot corpul, mai putin creierul si nu vom constatqa ca ne-am pierdut pe noi decat datorita obiceiurilor, o educatie adecvata ar suplini neajunsul de a nu beneficia de starea de realitate numita corp fizic.

Ideea care e?

Umaul pleaca dintr-o realitate personala de constator de realitate si exploreaza o realitate a unor stari de realitate numite corporalitate proprie (mediu corp propriu; de fapt senzatii cutanate, organice, vizuale, ...) si stare numita mediu exterior; dar cum are acces?

Numai prin derogare de la adevar, prin presupunere.

Umanul nu are acces la o lume proprie a unui corp propriu a a unei lumi, in mod direct, el doar consuma ceva si interpreteaza acel consum ca fiind aidoma unei lumi fizice aflata undeva dincolo de capacitorul consumator de stari de realitate ce e el.

Stiinta spune ca umanul consuma neurotransmitatori si in baza acestui consum, construieste un corespondent al lumii fizice presupus existenta (e posibil deci ca acea lume fizica chiar sa existe, dar nu avem de unde sa stim, doar presupunem).

Ce ne invata insa chiar viata cotidiana accesibila fiecaruia?

Ne invata ca esential nu suntem foarte multe dintre cele cu care ne confundam, astfel: nu suntem in mod esential starile, consumurile, constatarile, trairile numite unghii si par sau degete, maini si picioare; eu am maini si degete, eu am picioare, eu sunt eu si apoi sunt aceste toate, stari, realitati ale totalei realitati personale; eu aveam colicist si am multe stari de realitate numite organe sau parti constitutive, dar nu sunt in mod esential ele, tot asa cum nu sunt in mod esential prost sau destept, bun sau rau, mic sau mare, frumos sau urat, calm sau irascibil, fumator sau nefumator, harnic sau lenes, casatorit sau necasatorit, parinte, copil, sofer, doctor, inginer, golan, puscarias, avocat, ...

Toate sunt doar constatari de realitate, eu sunt insa constatorul lor, nu ele, doar le "degust".

Asa cum am zis, e depasibila si starea de "eu le degust pe ele" si se poate atinge stare eu sunt ele, sau chiar "eu sunt eu", in sensul disparitiei observatorului si observatului, si "scufundarea" in unicitate, dar nu asta e tema.

Tema e dez-inversarea scarii valorilor.

E extrem de dificil sa te constati corp intr-o lume si sa intelegi ca de fapt esti: nici macar lume intr-un corp ci, realitate intr-un capacitor de constatat realitate.

De ce dez-inversare si nu inversare?

Intrucat inversarea incepe odata cu aparitia noastra in realitate, odata cu "nasterea" la realitate (a nu se confunda cu nasterea zis bilogica sau cu tema rencaranarii).

Si de ce are loc inversarea?

Datorita specificului in care suntem "formatati" a beneficia de realitate, venim (ne "nastem") la a "realitiza" prin facilitatile a ceea ce numim corp fizic personal si psihic personal; oriunde suntem noi ca si capacitor de consumat realitate, aceste consumuri corp si psihicitate sunt cu noi.

Desigur daca nu am beneficia de nici un pic din cele ale psihismului (sau in alta varianta, cele ale sufletului, spiritului), nu am exista pentru noi insine si poate nu am exista in nici un fel, daca nici cel putin nu as avea acces la gandire, afectivitate, imaginatie, sau cel putin la un minim de constatare de realitate, de orice fel dar sa fie ceva acolo, fie si o liniste, un stres, un "pumn in nas" (vorba povestii), atunci nu as exista pentru mine; chiar si de beneficiez de o realitate in care dispar ca observator si ajung una cu ea, ceva gen uimire, extaz, ba si dincolo de ele, tot e ceva; "disparitia" aia budista, nu e dezintegrare absoluta, e doar scufundare intr-o stare numita primordiala, e confundare cu ea.

Si care e rostul umanului?
Acesta intrebare dovedeste ca nu ai inteles nimic.

Intrebarea e, "Care e rostul altei ralitati decat cea umana?" si mai dur, "Care e rostul oricarei realitati decat aceea de "eu"?", iar la extrem, "Care e rostul unei realitati observator - observat?"

Din "uman" pleci tu si datorita constatarilor tale de realitate, presupui existenta unei lumi fizice, aceasta e firea lucrurilor, acesta e ordinea in care ai acces la realitate, nu invers; niciodata nu esti undeva afara sa constati realitatea direct, intrinsec, asa cum constati intrinsecitatea gandurilor sau emotiilor personale, tu doar constati intrinsecitatea unor stari, unor trairi, despre care emiti, statuezi, dogmatizezi ipoteza fizicitatii tale si a lumii (nu ca nu ar fi foarte posibila, dar sa redem ordinea fireasca lucrurilor).

De "aici" constat "acolo", nu invers, iar "aici" e reprezentat de cele ma bazale aspecte de a fi, nu de corporalitate proprie sau a lumii si intreaga constructie psihista.

asta e blog?

sunt curioasa daca citeste cineva p'aici...