Scrieri din partea a patra a dezvoltarii nivelului meu in a cunoaste, intelege, constientiza inspirativ (creatiile mele au caracter personal si artistic, nu sunt adevaruri decat in imanenta nivelului lor ce a marcat etapa mea evolutiva la momentul respectiv ! )
De la identificarea cu pofticiosul la identificarea cu cel ce se simte ranit
Am ales aceste doua tipuri de identificare intrucat aici ma aflu si sunt cunoscute tuturor.
Poftirea o identificare, buna prietena a oricui, fiecare pofteste ceva, doreste mereu cate ceva, de la cele banale, la cele existentiale.
De asemenea fiecare se simte mereu si mereu ranit atunci cand nu iese cum vrea el.
Identificarea cu corpurile fizice, este una datorata impactului puternic pe care "realitatea corp" o exercita asupra "realitatii psihic".
Identificarea cu poftele noastre insa, este una din planul doi a presiunilor pe care realitatea le exercita asupra noastra, a celor ce suntem constienti de noi insine ca fiid corpuri si psihice complexe.
Poftele devin asa de vitale intrucat asa am fost educati si ne-am autoeducat.
Da, nu plecam neaparat de la aceeasi linie de start, exista predispozitie, exista diferentiere intre noi inca de la aparitie, daca insa factorul educational era unul in cunostinta de cauza, nimeni nu ajungea sa se identifice cu pofticiosul, pe vre-un aspect de poftire, eram liberi de a pofti.
Dar cand de la baza societatii, adica in familie, pana la politica de firma, comunitara, nationala, unionala si globala, se idolatrizeaza "spiritul poftirii", doririi, ce pretentie sa avem?
E un bisnice foarte profitabil ca noi sa ne identificam cu pofticiosul pe cat mai multe aspecte si cat mai puternic, sa fim lipsiti de libertatea fata de dorinte intrucat, dorinta mea ii umple buzunarul lui.
Copiii ajung dependenti inainte de a intelege asta, intrucat parintii sunt dependenti si intreaga societate e una a dependentilor.
Si de ce atata dorinta?
Intrucat tintim placerea si nu bucuria; binenteles e o problema de DEX, eu atribuind placerii sens negativ si bucuriei sens pozitiv, tot asa cum atribui sens negativ patimii si sens pozitiv pasiunii.
Niciun copil nu scapa de fiara sistemica a poftitului.
Extrem de putini tineri ajung sa devina doar partial robi ai poftirilor.
Majoritatea mor si nici cel putin nu inteleg liberatea de spirit, dar sa o mai si practice, sa se identifice cu ea.
Consider poftirea de inalta parere de sine (mandria negativa cu ramurile ei fara de numar: orgoliu, aroganta, vanitate ...) drept cel mai inversunat spirit care ne anima (spirit in sensul in care exista de exemplu, spiritul de echipa, spiritul sistemic).
Poftirile alimentare iarasi fac prapad; fricile sunt un soi de poftire impletite cu firea inca de la aparitia noastra; comoditatea, confortul personal, in zona de confort specifica fiecaruia, iarasi e un monstru de poftire; iar frustrarile par natural a iesi ca ciupercile dupa ploaia dorintelor neimplinite, ca si invidiile de altfel.
De ce te simti ranit?
Din cauza de identificare.
De ce nu te simti ranit cand ti se spune "esti un inger" sau "tu chiar esti deosebit" (in sens pozitiv desigur), dar te simti ranit la cuvintele "esti un bou"?
Sensuri date expresiilor, identificari, algoritmi insusiti, declansatori emotionali.
Identificandu-ne cu valorile ce fac obiectul posibilitatii de a fi ranit, suntem prizonieri; valoarea e aceea ce e ranita.
Adica?
Pai in ce ma simt ranit?
In orgoliu (atribuind aici orgoliului sens complex de inalta parere de sine (mandrie negativa).
In ce nu m-a simti ranit?
In dincolo de orgoliu.
Ce e dincolo?
Nu vom pune acesta intrebare, este suficient doar "dincolo de ceva" deorece, numirea atrage dupa sine mistificare, conceptualizare.
E suficient sa spunem "iesirea din inalta pare de sine", nu e necesar numirea a ceva ce ar fi dincolo de ea.
Si cum ies din ea?
Atribuind valoarea libertatii.
Eh, tocmai ce am numit pe ceea ce e dincolo de orgoliu, cu termenul "libertate"!?
Da poate fi interpretat asa, "am numit", dar eu ma refer la lipsa orgoliului sau a dorintei, la libertatea fata de ele, nu la a numi situatia care rezulta, ca fiind libertatea; poate mai potrivit ar fi eliberare, daca nu cumva si mai potrivit e a spune, lipsa de acces, la orgoliu, la ...
Si asta nu e o dorinta?
Daca ti-o faci dorinta gresesti, devii prada sistemica; se cade sa o intelegi ca pe un mod de viata natural, nu intra in lupta, sarguieste-te fara a te dezechilibra.
Unul s-a lasat de fumat, altul de pescuit, de consumul de grasimi sau dulciuri, de agresivitate, de anumite apucaturi, obisnuinte, comportamente, atitudini, manifestari, fiecare a constientizat ceva, a inteles ceva si astfel a dobandit un procentaj suficient de gratie a vointei, reusind sa renunte.
Acel ceva inteles de fiecare, a reprezintat antidotul pentru problema lui.
Sunt insa si situatii in care de fapt antidotul a fost de natura necunoscuta, dar individul negasindu-l in sfera sa de cunoastere, la asociat cu altceva si astfel si-a justificat reusita.
Care e antidotul orgoliului (mandriei negative)?
Fiecare cu antidotul lui, in functie de situatie.
Ce e de fapt orgoliul?
Orgoliul si toate cele asemenea sunt emotii, ele in general nu se declanseaza singure, le trebuie “fitil si aprindre”.
Cine e fitilul si cine aprinderea?
Neatentia si interpretarea, de fapt invers, interpretarea e fitilul si neatentia aprinderea lui.
Intrucat nu am fost educati sa fim vigilenti si in alte situatii, nu numai atunci cand umblam cu obiecte incinse, sau cand ne “jucam” cu serpii veninosi, cu substante toxice, cu ce nu le convine celor ce au putere asupra noastra, cand sofam, nu am dezvoltat vigilenta la aspectele noastre declansatoare de emotii, la interpretarea informatiilor, a cuvintelor, a vorbelor si totul lucreaza pe automat la viteze asa mari incat ne trezim direct in emotia cu pricina fara sa observam lantul cauzal: informatie – neatentie – interpretare automat negativa-emotie.
Cum sa fii ranit daca nu te identifici cu obiectul ranirii?
Daca te identifici cu suferinta prea tare, suferi tare pentru orice act de suferinta intalnit.
Nu trimit in nesimtire, asa cum nu trimit in fobii, una e sa intelegi suferinta si sa faci ce trebuie, alta e sa devii dominat de ea; frica e una, dominatia ei asupra ta e alta, traiesti frica doar ca emotie marginala pentru a intelege fenomenul, dar nu te lasi cuprins de ea.
Si cu ce ma identific?
Parca suntem niste magneti, trebuie sane lipim neaparat de ceva; NU TE MAI IDENTIFICA CU CEL CE POATE FI RANIT!
Vai, dar cum asa, imposibil.
Dar ce, te identifici cu a fi savant daca nu esti, cu a fi copac, cu a fi femeie (daca nu esti), cu a fi nor, cu a fi elefant, cu a fi vanitos (daca nu esti), cu a fi un pofticios de dulciuri (daca nu esti), cu a fi fumator (daca nu esti), cu a fi prost, pitic, inalt, gras, slab, frumos, urat, iubitor, urasuz, bun, rau, mistocar, smecher, frustrat, sotie, parinte, hot, ... (daca nu esti)...?
Cum nu te identifici cu cele cu care nu te identifici, tot asa are dezvat si identificarea cu care ai fost educat (te-ai autoeducat) sa te identifici.
Nu spun ca nu exista limite si nu o sa te trimit la schingiuire ca sa vedem cat de mult te identifici cu corpul si cu durerea fizica dar si psihica.
Mentionez ca nu vorbesc despre nivelul celui ce detine deja cheia accesului la emotii si durere!
